Plangere impotriva incheierii de carte funciară. Notarea in cartea funciara.


Prin sentinta civila nr. 11852 din 24 octombrie 2008, Judecatoria Iasi a admis plângerea formulata de petenta SC F SRL în contradictoriu cu pârâtul BM, a dispus desfiintarea încheierii registratorului si notarea litigiului în cartea funciara.

Pentru a dispune astfel, instanta a analizat plângerea formulata pe baza înscrisurilor depuse de catre petenta odata cu cererea de notare a litigiului,conform art. 73 alin 2 din Ordinul 633/2006, retinand urmatoarele:

Prin încheierea nr. 71644/2008 registratorul de carte funciara a respins cererea petentei SC F SRL privind notarea în cartea funciara a imobilului situat în Iasi la intersectia dintre str. Roscani si str. Basota a litigiului ce face obiectul dosarului nr. 12480/245/2008 aflat pe rolul Judecatoriei Iasi.

În motivarea acestei încheieri de respingere s-au retinut trei argumente: imobilul asupra caruia s-a solicitat notarea nu este identificat de catre solicitant printr-un identificator unic (numar cadastral), facându-se referire doar la numarul cartii funciare; din analiza înscrierilor din cuprinsul cartii funciare indicate s-a constatat ca în aceasta s-a transcris dreptul de proprietate numai cu privire la parcela 1(953)1, nefiind întabulata nici o constructie; certificatul de grefa emis de Judecatoria Iasi indica faptul ca obiectul litigiului este „evacuare-ord”. În drept au fost retinute dispozitiile art.48 lit c si 49 din Legea 7/1996 republicata.

Aspectele de fapt si de drept retinute de registrator nu sunt fondate, solutia pronuntata de acesta asupra cererii petentei urmând a fi desfiintata.

Astfel, instanta retine ca notarea este înscrierea în cartea funciara prin care se aduce la cunostinta tertilor fapte sau raporturi juridice, împiedicându-i pe acestia sa poata dobândi cu buna credinta un drept real imobiliar care face obiectul unui litigiu sau este supus anumitor restrictii. Conform art. 42 din Ordinul 633/2006 o astfel de înscriere poate avea ca obiect consemnarea unor fapte, drepturi personale, litigii referitoare la drepturile reale asupra imobilelor si alte înscrieri cu caracter temporar în legatura cu imobilul. Enumerarea prezentata de legiuitor în aliniatul doi al aceluiasi articol este una exemplificativa. Aceasta înscriere are un caracter subsecvent întrucât drepturile si faptele ce se încadreaza în aceasta sfera trebuie sa aiba legatura cu imobilele deja înscrise în cartea funciara.

Un aspect important de subliniat este legat de faptul ca notarea unor astfel de fapte si drepturi personale nu constituie o limitare a exercitiului dreptului înscris în cartea funciara, urmarind exclusiv realizarea elementului de publicitate imobiliara.

Primul argument al registratorului de carte funciara este vadit nefundat întrucât din simpla lecturare a cererii de înscriere rezulta faptul ca petenta a indicat numarul cartii funciare (53197) precum si numarul cadastral al imobilului-teren 14616.

În ceea ce priveste cel de al doilea argument instanta retine ca litigiul ce face obiectul dosarului nr. 12480/245/2008 priveste imobilul teren situat în Iasi la intersectia dintre str. Roscani si str. Basota, cel întabulat în cartea funciara anterior indicata, din petitul actiunii reiesind clar ca numitul BM a solicitat instantei sa dispuna evacuarea pârâtei SC FEG SRL de pe terenul sau, respectiv ridicarea chioscului. Prin urmare, litigiul poarta asupra modului de exercitare a dreptului de proprietate al numitului BM asupra terenului aflat în proprietatea sa, vizând atributul posesiei si folosintei. Aspectele legate de calificarea juridica a actiunii promovate în justitie (evacuare, obligatie de a face, revendicare, etc.) nu sunt de competenta registratorului de carte funciara, intrând în sfera de competenta a instantei care solutioneaza cererea de chemare în judecata. Ceea ce intereseaza în solutionarea unei cereri de notare a unui litigiu este stabilirea unei legaturi între obiectul acestuia (definit ca pretentia concreta a reclamantului), cauza actiunii ( în sensul de scopul urmarit de reclamant, notiune deosebita de „cauza cererii de chemare în judecata” care se refera la fundamentul juridic al pretentiei) si dreptul real întabulat. În mod evident, litigiul ce face obiectul dosarului nr. 12480/245/2008 are drept scop întregirea dreptului de proprietate al reclamantului cu cele doua atribute pretins a fi atinse, folosinta si posesia.

Din perspectiva celor anterior expuse, instanta a retinut ca pârâtul este în eroare atunci când precizeaza ca reclamanta a solicitat notarea în cartea sa funciara a chioscului de pe terenul sau situat în Iasi la intersectia dintre str. Roscani si str. Basota. Notarea solicitata de catre reclamanta nu s-a referit la existenta vreunui drept real asupra acestei constructii ci exclusiv asupra unui litigiu referitor la terenul situat în Iasi la intersectia dintre str. Roscani si str. Basota .

Nici faptul ca litigiul a carui notare a fost solicitata se desfasoara în cadrul unei proceduri speciale (cea a ordonantei presedintiale) nu are relevanta sub aspectul solutionarii cererii de notare în cartea funciara întrucât, pe de o parte notarea are un efect strict informativ, fiind o expresie practica a scopului instituirii unui sistem de publicitate imobiliara, iar pe de alta parte, unele masuri instituite de judecator pe aceasta cale pot dobândi un caracter definitiv. În aceeasi ordine de idei, instanta retine ca în cadrul aceste proceduri speciale judecatorul este îndreptatit si obligat totodata sa „pipaie” fondul raporturilor juridice. Mai mult, în conditiile art. 132 cpc precum si ulterior, cu acordul pârâtului, reclamantul îsi poate chiar modifica cererea, urmând calea dreptului comun.