Plângere o.c.p.i. art.24 lit.a din Legea nr.7/1996


În conformitate cu dispoziţiile art.24 lit.a) din Legea nr.7/1996,  aşa cum a fost succesiv modificată, înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută, astfel că notarea, în data de 13.04.2004, a măsurii de indisponibilizare a apartamentului nr.36 din Bucureşti, Şos. Ş nr.54, bl.37, sc.B, etaj 2, dispusă în cadrul executării silite pornite la cererea creditoarei S.C. GENERALCOM S.A. împotriva debitorilor I.E.M. şi I.D.L. este nelegală, la acea dată titularul dreptului de proprietate asupra imobilului fiind A.I.M.. (sentinţa civilă nr.8264/26.10.2005)

În data de 21.09.2005 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti plângerea formulată de petenta A.I.M. împotriva încheierii nr.59/13.04.2005 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 2 solicitând constatarea nulităţii acesteia pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr.7/1996 şi radierea înscrierii efectuate în baza sa.

În motivarea cererii se arată că prin încheierea a cărei nulitate se solicită a fi constatată s-a înscris în Cartea Funciară nr.36227 somaţia de plată emisă B.E.J. „D.,I.,C.” în data de 12.04.2005 în dosarul nr.921/2004 pentru suma de 312.652.110 lei datorată  creditoarei S.C. GENERALCOM S.A. de debitorii urmăriţi I.E.M. şi I.D.L., cu toate că din data de 30.03.2005 cei doi nu mai erau proprietarii apartamentului nr.36, din Bucureşti, Şos. Ş. nr.54, bl.37, sc.B, et.2, sector 2, vândut petentei prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1032/2005.

Arată petenta că şi-a intabulat dreptul de proprietate prin încheierea nr.8283/04.04.2005 astfel că, în raport de dispoziţiile art.24 lit.a  din Legea nr.7/1996, după această dată nu se mai putea efectua nici o înscriere împotriva foştilor proprietari.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.24, art.27, art.33 şi art.52  din Legea nr.7/1996, art.105, art.112-115  din Codul de procedură civilă.

În dovedirea susţinerilor sale, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, la dosar fiind depuse, în copie certificată conform dispoziţiilor art.112 alin.(2)  din Codul de procedură civilă,  contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.1032/30.03.2005, încheiere O.C.P.I. sector 2, prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate  nr.8283/04.04.2005, încheierea nr.59/13.04.2005 prin care s-a dispus notarea somaţiei de plată emisă de B.E.J. „D., I., C.”, somaţie emisă în dosarul de executare nr.921/2004 al B.E.J. „D., I., C.”,  proces verbal de situaţie imobiliară încheiat în dosarul de executare, sentinţa comercială nr.991/28.07.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia Comercială în dosarul de faliment nr.1399/2003

O dată cu plângerea, intimata O.C.P.I. sector 2 a înaintat instanţei de judecată dosarul nr.59/2005, în care a fost pronunţată încheierea atacată.

În şedinţa publică de astăzi s-a depus la dosar, de către intimată, declaraţie de achiesare la cererea reclamantei.

Verificând încheierea nr.59/2005 a O.C.P.I. sector 2 Bucureşti, prin care s-a dispus notarea în C.F. nr.38227, privind apartamentul nr.36 din Bucureşti, Şos. Ş. nr.54, bl.37, sc.B, etaj 2, a somaţiei de plată pentru suma de 312.652.110 lei, datorată de debitorii I.E.M. şi I.D.L. creditoarei S.C.GENERALCOM S.A., şi înscrisurile depuse la dosar, instanţa constată că la data de 13.04.2005,  debitorii nu mai erau proprietarii imobilului, acesta fiind înstrăinat în data de 30.03.2005 către petenta Alexandru Irina Mirela, noul proprietar îndeplinind formalităţile de publicitate imobiliară în data de 04.04.2005, dreptul său de proprietate fiind intabulat în C.F.nr.38227 prin încheierea nr.8283/04.04.2005 a O.C.P.I.

În conformitate cu dispoziţiile art.24 lit.a) din Legea nr.7/1996,  aşa cum a fost succesiv modificată, înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută, astfel că notarea, în data de 13.04.2004, a măsurii de indisponibilizare a apartamentului nr.36 din Bucureşti, Şos. Ş nr.54, bl.37, sc.B, etaj 2, dispusă în cadrul executării silite pornite la cererea creditoarei S.C. GENERALCOM S.A. împotriva debitorilor I.E.M. şi I.D.L. este nelegală, la acea dată titularul dreptului de proprietate asupra imobilului fiind A.I.M..

Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art.36 alin.1 din Legea nr.7/1996, modif., instanţa urmează să admită cererea şi să dispună anularea încheierii nr.59/1995 a O.C.P.I.sector 2 şi radierea notării efectuate în baza ei.