Radierea somaţiei din cartea funciară la cererea executorului judecătoresc. Condiţii


Radierea somaţiei din cartea funciară la cererea executorului judecătoresc. Condiţii

-Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastrul şi publicitate imobiliară – art. 112 alin. (1)

-Codul de procedură civilă – art. 3715

-Legea nr. 7/1996 – art. 47 alin. (1) şi (2), art. 51 alin. (1)

Potrivit art. 112 alin. (1) din Ordinul nr. 633/2006 „Toate lucrările de publicitate imobiliară prevăzute de Codul de procedură civilă ca fiind obligatorii se vor nota în cartea funciară, asupra imobilului determinat şi se radiază la încunoştinţarea scrisă a instanţei sau a executorului judecătoresc ori bancar, atunci când efectul lor juridic a încetat”, iar conform art. 3715 executarea silită încetează dacă: a) s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu; b) nu mai poate fi continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile; c) creditorul a renunţat la executare; d) a fost desfiinţat titlul executoriu.

De asemenea, art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 7/1996 prevede că cerea de înscriere, în cazul hotărârii judecătoreşti, va fi însoţită de o copie legalizată cu menţiunea că este definitivă şi irevocabilă, iar art. 51 alin. (1) din acelaşi act normativ stipulează că „Înscrierile şi radierile efectuate în cărţile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanţei judecătoreşti definitive şi irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declaraţii dată în formă autentică, de titularul tabular (…)”.

Din interpretarea acestor texte legale reiese că radierea somaţiei din cartea funciară nu se poate face doar pe baza unei simple cereri a executorului judecătoresc, fără ca aceasta să fie însoţită de copia hotărârii judecătoreşti cu menţiunea definitivă şi irevocabilă.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 1482 din 6 noiembrie 2013, G.O.

Prin Decizia civilă nr. 246 din 19 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad a fost respins ca nefondat apelul declarat de petentul M.I.R., în contradictoriu cu intimaţii M.D. şi M.A., fiind menţinută Sentinţa civilă nr. 2172 din 14 martie 2013 a Judecătoriei Arad, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentul M.I.

Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul a reţinut următoarele:

În mod corect prima instanţă a reţinut că executorul judecătoresc are competenţa de a solicita Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară radierea somaţiei execuţionale, iar demersul său nu este condiţionat de o dovedire a temeiniciei şi legalităţii cererii.

Prin urmare, somaţia execuţională se notează la cererea executorului, însoţită de un exemplar al acestei somaţii, potrivit dispoziţiilor art. 497 Cod procedură civilă, iar dreptul de a cere radierea acesteia se recunoaşte aceluiaşi executor.

Astfel, chiar dacă radierea somaţiei execuţionale s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească nedefinitivă, nu această hotărâre a stat la baza radierii din cartea funciară, ci cererea expresă a executorului judecătoresc, iar această cerere nu putea fi cenzurată de registratorul de carte funciară, prin prisma dispoziţiilor regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară.

Prin Decizia civilă nr. 1482 din 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul petentului M.I.R., a  modificat decizia atacată, a admis apelul petentului, a schimbat sentinţa apelată, a admis plângerea petentului împotriva Încheierii OCPI nr. 7834/08.11.2012, a schimbat încheierea atacată, a admis cererea de reexaminare împotriva încheierii OCPI nr. 75433/29.10.2012 şi a anulat încheierea atacată în sensul că a respins cererea de radiere a somaţiei formulată de debitorii M.D. şi M.A.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit art.112 alin. (1) din Ordinul nr. 633/2006 „Toate lucrările de publicitate imobiliară prevăzute de Codul de procedură civilă ca fiind obligatorii se vor nota în cartea funciară asupra imobilului determinat şi se radiază la încunoştinţarea scrisă a instanţei sau a executorului judecătoresc ori bancar, atunci când efectul lor juridic a încetat”.

De asemenea, potrivit art. 3715 Cod procedură civilă, executarea silită încetează dacă: a) s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu; b) nu mai poate fi continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile; c) creditorul a renunţat la executare; d) a fost desfiinţat titlul executoriu.

Totodată, art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 7/1996 (în vigoare la data radierii somaţiei) stipulează că cererea de înscriere, în cazul hotărârii judecătoreşti, va fi însoţită de o copie legalizată cu menţiunea că este definitivă şi irevocabilă.

În acelaşi timp art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 prevede că „Înscrierile şi radierile efectuate în cărţile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanţei judecătoreşti definitive şi irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declaraţii dată în formă autentică, de titularul tabular (…)”.

În speţă, ambele instanţe au interpretat greşit dispoziţiile legale mai sus menţionate, întrucât radierea somaţiei nu se putea face doar în baza unei simple cereri a executorului judecătoresc, cerere care trebuia să fie însoţită, potrivit textelor legale precitate, de copia legalizată a hotărârii judecătoreşti cu menţiunea definitivă şi irevocabilă.

Or, prin Decizia civilă nr. 1724/19.12.2012 (irevocabilă), pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 78/55/2012, a fost admis recursul formulat de recurentul M.I.R. şi a fost modificată în parte Sentinţa civilă nr. 9196/15.10.2012 a Judecătoriei Arad, în sensul că au fost respinse cererile contestatorilor M.D. şi M.A. de anulare parţială a formelor de executare silită privitoare la apartamentul nr. 5, înscris în CF nr. 305198-C2-U12 Arad, nr. top 10882-C2-U5. şi ap. 7 înscris în CF nr.305198-C1-U14, nr. top 10882-C1-U7, respectiv de anulare parţială a somaţiilor din 15.12.2011 şi 19.12.2011 referitoare la aceste imobile.