Rectificare de carte funciară. Competenţă


Rectificare de carte funciară. Competenţă.

Acţiunea în rectificare de C.F.  făcută pe cale separată  după pronunţarea  de către tribunal a unei hotărâri de  constatarea caducităţii decretului de expropriere cade în competenţa Judecătoriei,  ca instanţa de fond potrivit art. 1 Cod procedură civilă  şi nu a Tribunalului.

Secţia civilă – Decizia civilă nr. 188/A/06 iunie 2007

Prin sentinţa civilă nr. 1456/6 decembrie 2006 a Tribunalului Alba, pronunţată în dosar nr. 1259/107/2006 a fost respinsă acţiunea  reclamantei C. L. împotriva pârâtului Statul Român prin M.F.P.  pentru rectificare de C.F.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta,  criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate  şi netemeinicie, solicitând  admiterea apelului şi  schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii.

Verificând competenţa de soluţionare a  cauzei în fond, Curtea de Apel Alba Iulia  şi după o prealabilă punere în discuţia  contradictorie a părţilor, a admis apelul , a anulat  sentinţa atacată şi a trimis cauza Judecătoriei Alba Iulia pentru a se pronunţa asupra  fondului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut  că prin sentinţa civilă nr. 1542/2003 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a constatat caducitatea decretului nr. 244/1988 în ce priveşte  exproprierea terenului înscris în C.F. 4046 Cugir  nr. top. 148/1/b în suprafaţă de 237 mp, dar nu s-a dispus restituirea situaţiei anterioare de C.F., întrucât nu s-a cerut.

În aceste condiţii, cererea de rectificare de C.F. făcută ulterior şi separat  are caracterul unei cereri principale şi nu a unei accesorii, care atrage competenţa generală prevăzută de art. 1 din Codul de procedură civilă.