Revenire la situaţia anterioară din cartea funciară


 

 

Prin sentinţa  civilă nr. 439/2011 pronunţată  în dosar  nr. 3594/208/2010, instanţa a admis cererea având ca obiect rectificarea Cărţii Funciare nr., nr. top. 102/2, Grădină, de 3516 mp, formulată de reclamanta C.E domiciliată în contradictoriu cu pârâta Comuna, prin primar.

Dispune radierea din Cartea Funciară nr., a dreptului de proprietate al C.A.P. S asupra imobilului cu nr. top., Grădină, de 3516 mp, revenirea la situaţia anterioară de Carte Funciară.

Autoriză intabularea prezentei hotărâri în Cartea Funciară.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14.10.2010, reclamanta C.E a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Comuna, prin primar, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună rectificarea C.F. nr. , cu privire la nr. top. Grădină, de 3516 mp, în sensul radierii dreptului de proprietate al CAP de la B1, precum şi revenirea la situaţia anterioară şi autorizarea intabulării în C.F. a hotărârii.

În motivare, s-a arătat că intravilanul grădină, de 3516 mp, din C.F. prin conversie 30090 , nr. top. 120/2, este grădina casei cu nr. 306 din localitatea . În anul 1967, ca urmare a unui proces de ieşire din indiviziune, cu privire la construcţii, terenul a trecut la CAP , de la tatăl reclamantei, N.T., reclamanta fiind unica moştenitoare a acestuia, iar grădina fiind cuprinsă în masa succesorală stabilită prin certificatul de moştenitor nr. 16/1998. Încercând să intabuleze certificatul de moştenitor, reclamanta a fost refuzată de cartea funciară, întrucât în coală apare încă CAP, deşi acesta nu mai există. Reclamanta mai precizează că reconstituirea proprietăţii nu s-a făcut în titlurile de proprietate şi cu privire la plaţurile caselor. În plus, Comisia locală de fond funciar recunoaşte reclamantei calitatea de moştenitoare, îndrumându-o să solicite intabularea certificatului de moştenitor întocmit.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 34 pct.3 din Legea 11571938.

În dovedire, au fost depuse înscrisuri.

La data de 24.01.2011, pârâta Comuna, prin primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii.

În motivare, s-a arătat că temeiul de drept invocat de reclamantă nu reglementează juridic modul de reconstituire a dreptului de proprietate, reclamata putându-şi reconstitui dreptul de proprietate conform alin.4 al art. 36 din Legea 18/1991.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 36 alin.4 şi art. 23 din Legea 18/1991.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit extraselor de carte funciară aflat la f. 6-7 dosar, cu privire la terenul cu nr. top., în suprafaţă de 3516 mp, grădină, este intabulată Cooperativa Agricolă de Producţie, în temeiul unui act de ieşire din indiviziune voluntară, datat 10.07.1967, iar ca proprietar anterior cooperativizării figurând N.T.

Conform certificatului de moştenitor depus la dosar, reclamanta C.E este singura moştenitoare a defunctului N.T, în masa succesorală stabilită prin acest certificat de moştenitor nr. 16/1998, emis de B.N.P., fiind inclus şi terenul ce face obiectul cauzei.

Din titlul de proprietate nr. L1-35997/17 din data de 08.07.2002, instanţa reţine că domiciliul reclamantei este în comuna, nr. 306, fiind necontestat de către părţi că terenul cu nr. top., în suprafaţă de 3516 mp, reprezintă grădina casei cu nr. 306 din localitatea.

Reclamanta s-a adresat instituţiei Prefectului în vederea atribuirii acestei grădini aferente casei de locuit, petiţia sa fiind înaintată Comisiei Locale de Fond Funciar a Comunei (f. 9). Aceasta, la rândul său, a îndrumat reclamanta să îşi intabuleze certificatul de moştenitor nr. 16/03.02.1998, din care reiese că este moştenitoare pe terenul înscris în  intravilan grădină de 3516 mp, fără a soluţiona cererea reclamantei potrivit prevederilor art. 36 şi 23 din Legea 18/1991.

Pe de altă parte, în cuprinsul întâmpinării, Primăria Comunei solicită respingerea cererii reclamantei, tocmai pentru considerentul că aceasta ar fi avut la dispoziţie procedura reglementată de art. 36 şi 23 din Legea 18/1991.

În drept, potrivit art. 23 alin.1 din Legea 18/1991, sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit <LLNK 11990 42 401902 8 36>art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii.

Or, acest text de lege reglementează o revenire de drept a terenului în proprietatea fostului proprietar al acestuia, nefiind necesar ca acesta, respectiv moştenitorii săi, să recurgă la procedura reglementată de art. 9-10 din lege, dreptul de proprietate fiind recunoscut în virtutea legii. Dacă totuşi se formulează o cerere de reconstituire în temeiul acestui text de lege, persoana îndreptăţită nu este condiţionată, în acest caz, de un termen de formulare a cererii iar titlul care se emite are caracter declarativ şi nu constitutiv de drepturi.

De aceea, indiferent de emiterea sau nu a titlului de proprietate, calitatea de titular al dreptului de proprietate este dobândită în temeiul legii, ope legis, cu condiţia să fie vorba despre un teren aflat în patrimoniul fostei C.A.P., aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, situaţie incidentă în speţă, astfel cum s-a arătat mai sus.

Având în vedere şi faptul că articolul 36 din Legea 18/1991 nu este aplicabil cauzei, nefiind în prezenţa unui teren aflat în proprietatea statului (ci a fostei C.A.P., reclamanta fiind cea care se află în posesia terenului), şi nici a unui teren atribuit pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, singura normă incidentă fiind cea cuprinsă în art. 23 din lege, instanţa reţine că cererea reclamantei, moştenitoare a defunctului NT, proprietarul ope legis (în virtutea art. 23 din Legea 18/1991) asupra grădinii aferente casei de locuit, de radiere a fostei C.A.P. din Cartea Funciară şi de revenire la situaţia anterioară intabulării acesteia, este întemeiată.

În consecinţă, văzând şi prevederile art. 34 pct. 3 din Legea 7/1996, instanţa urmează a admite cererea, a dispune radierea C.A.P. S din C.F. nr., cu privire la nr. top., Grădină, de 3516 mp, urmând a se autoriza intabularea în Cartea Funciară a prezentei hotărâri.