Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 4754/R din 18 noiembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 909/2010 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, , s-a respins ca neîntemeiată cererea înaintată de reclamanta PAROHIA GRECO CATOLICĂ Ş.- cu sediul în Ş., nr. 239, jud. Sălaj prin preot T.R. în contradictoriu cu pârâta BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ- prin PROTOPOPIATUL ORTODOX- Ş.S., având ca obiect rectificare carte funciară.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin încheierea nr. 136/1956 cf. s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Bisericii Ortodoxe Române din Ş., prin rectificarea numelui, în baza Decretului nr. 177/1946 şi nr. 358/1948 asupra imobilelor din cf. nr. 264, 127, 547, 1118, 126 Ş..
Faptul că Decretul nr. 177/1946 şi nr. 358/1948 au fost abrogate, nu justifică rectificarea tabulară ca urmare a abrogării prin lege nu s-a procedat la restabilirea situaţiei anterioare, fiind prevăzute proceduri speciale de reconstituire sau retrocedare a bunurilor fostelor biserici catolice.
Titlul în temeiul căruia s-a constituit dreptul de proprietate al pârâtei Biserica Ortodoxă Română este legal, în raport cu actele normative sub care a fost înscris în cartea funciară.
Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta Parohia Greco Catolică Ş., iar prin decizia civilă nr. 44 din 07 inie 2011 pronunţată de Tribunalul Sălaj s-a admis apelul declarat de reclamanta Parohia Greco Catolică Ş. contra sentinţei civile nr. 909/2010 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei care a fost desfiinţată şi trimisă cauza spre soluţionare instanţei competente, Tribunalul Sălaj.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că acţiunea introductivă de instanţă priveşte o cerere, în rectificarea înregistrării în Cartea Funciară în temeiul Decretului-lege nr. 126/1991 privind unele măsuri referitoare la Biserica Unită cu Roma (greco-catolică), înregistrare în C.F. făcută ca urmare a Decretul-lege nr. 126/1990 a fost completat Ordonanţa nr. 64/2004 publicată în M.Of. nr. 791 din 18 august 2004 în sensul că s-a introdus la art. 3 un nou alineat care a prevăzut că în cazul în care cele două culte religioase nu ajung la un acord în cadrul comisiei mixte prevăzută la art. 3 din Legea nr. 126/1990, partea interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie potrivit dreptului comun.
Acest din urmă act normativ a fost actualizat la 17 iunie 2005 ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 182/2005, în sensul că în art. 3 s-a introdus alin. (3) care a prevăzut în mod expres că “soluţionarea acestor acţiuni (la care se referă art. 3 din Legea nr. 126/1990) este de competenţa tribunalului.
S-a constatat, raportat la normele sus evocate, că hotărârea primei instanţe s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe fiind prezent motivul de anulare conţinut în art. 297 al. 2 Cod procedură civilă.
Aşa fiind, tribunalul a admis apelul declarat de reclamanta Parohia Greco Catolică Ş..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta PAROHIA ORTODOXĂ Ş. prin Protopopiatul Ortodox S.S. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului Tribunalului Sălaj.
În motivarea recursului a arătat că potrivit cererii de chemare în judecată a solicitat rectificarea înscrierilor menţiunilor din anumite cărţi funciare, temeiul juridic invocat fiind Legea nr. 7/1996.
În cauză trebuie avute în vedere două aspecte: sfera raporturilor juridice care sunt reglementate de cele două legi, Legea nr. 7/1996 şi Decretul-Lege nr. 126/1990; şi dacă aceste raporturi juridice pot fi apreciate şi judecate împreună.
Referitor la primul aspect, Legea 7/1996 constituie temei de drept în cererea de rectificare a cărţii funciare, rectificarea putându-se dispune în condiţiile prevăzute în acest act normativ, principalul motiv invocat de către reclamantă fiind acela în care actele care au stat la baza înscrierii menţiunii nu au fost valabile.
Prin acţiunea în rectificare, prin care se cere să se constate nevalabilitatea unui act, nu este de natură să pună în discuţie nici valabilitatea actului în baza căruia a fost înscrisă menţiunea în CF şi nici dreptul dobândit în acel act. Printr-o acţiune în rectificare de carte funciară instanţa de fond constată doar că actul în baza căruia s-a operat menţiunea a fost declarat ca lipsit de eficacitate cu privire la acel drept înscris.
Acesta este şi singurul aspect analizat de către instanţa de fond, reţinând că titlul în baza căruia s-a constituit dreptul de proprietate al pârâtei Biserica Ortodoxă Română este legal, în raport cu actele normative sub care a fost înscris în cartea funciară.
Nici măcar odată în discuţiile de la fond, reclamanta nu a amintit că între suprafeţele de teren sunt şi imobile pe care sunt construite un locaş de cult şi casă parohială, evitându-se orice discuţie cu privire la acest aspect.
Referitor la cel de-al doilea aspect care trebuia analizat de către instanţa de recurs este aceea că nicio instanţă, nici judecătoria şi nici tribunalul nu sunt competente să judece în acelaşi timp cele două capete de cerere, primul din cererea de chemare în judecată şi cel de-al doilea precizat direct în apel.
Arată că instanţa de apel nu poate judeca apelul analizând alte motive ale cererii de chemare în judecată decât cele arătate la fond, permiţând acest lucru, instanţa de apel a dat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Parohia Greco Catolică Ş. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca netemeinic şi nelegal.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat doar rectificarea cărţii funciare, acelaşi lucru fiind solicitat şi prin precizarea de acţiune şi prin concluziile scrise, iar temeiul de drept invocat a fost Legea nr. 7/1996 şi Decretul Lege nr. 115/1938, fiind amintit şi Decretul nr. 9/1989.
Instanţa de fond s-a pronunţat strict în limitele în care a fost investită de către parte, parte care a fost şi asistată de avocat, deci de o persoană având studii juridice, prin urmare asistenţa a fost oferită de un profesionist.
Nicăieri în acţiune sau în actele depuse nu se indică că obiect al acţiunii este unul din cele menţionate în Decretul nr. 126/1990 aşa că instanţa de fond nu avea de unde să cunoască acest lucru, şi oricum nu putea să impună părţii un alt temei juridic decât cel invocat.
Acţiunea aşa cum a fost formulată este o acţiune întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun iar nu pe dispoziţiile legii speciale, anume Decretul nr. 126/1990, aşa cum a fost modificat prin OG nr. 64/2004.
În măsura în care doar în apel s-a invocat OG nr. 64/2004, pe de o parte se schimbă cauza cererii de chemare în judecată, dintr-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun într-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile legii speciale, ceea ce este interzis de art. 294 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte reclamanta îşi invocă propria culpă deoarece ea a introdus acţiunea la judecătorie, pe care a considerat-o instanţă competentă, unde nu a invocat excepţia necompetenţei şi nici dispoziţiile legii speciale, făcând acest lucru abia în apel.
Prin urmare admiţând schimbarea cauzei juridice instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 294 Cod procedură civilă, care nu permit aceasta, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Urmează ca apelul să fie trimis în rejudecare cu luarea în considerare a celor indicate în aliniatul precedent şi prin urmare a se judeca apelul prin prisma dispoziţiilor legale invocate şi analizate în faţa primei instanţe. Asigurarea dublului grad de jurisdicţie presupune ca instanţa de fond să judece cererea în limitele în care a fost investită iar instanţa de apel să analizeze dacă raţionamentul juridic al primei instanţe în aceleaşi limite a fost corect.
Nu este mai puţin adevărat că reclamanta poate introduce oricând o cerere în condiţiile art. 3 din Decretul nr. 126/1990 şi care să fie analizată în aceste condiţii, dar în cadrul unui alt dosar iar nu în prezentul.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă cât şi al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 şi art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de pârâta PAROHIA ORTODOXĂ Ş. prin PROTOPOPIATUL ORTODOX S.S. împotriva deciziei civile nr. 44 din 07 iunie 2011 a Tribunalului Sălaj, pe care o va casa şi va trimite cauza la acelaşi Tribunal Sălaj, pentru rejudecarea pe fond a apelului.
