DREPT CIVIL - ACŢIUNE ÎN ANULARE JUDECĂTORIA CÂMPINA DOSAR NR. 742/204/2011 SENTINŢA CIVILĂ NR. 833/02.03.2012 Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4438/9.05.2006 reclamanta M. M. N. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului C., formulând contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 59/2003 emisă de către intimat privind...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Condiţiile în care o unitate administrativ-teritorială poate include în domeniul său privat un bun ce s-a aflat în domeniul privat al statului de unde a fost scos cu scopul explicit de a fi restituit, de către comisia locală de fond funciar, persoanelor c
Temei de drept: Legea nr. 213/1998 În cazul în care un proprietar, respectiv statul român, a înţeles că renunţe la drepturile sale asupra unui bun ce făcea parte din domeniul său privat, cu scopul de a-l restitui foştilor proprietari, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 18/1991, prin intermediul comisiei comunale de fond funciar,...
Citeste mai mult...Acţiune prin care se solicită obligarea pârâţilor de a-şi da consimţământul. Criterii de apreciere a bunei credinţe.
Acţiune prin care se solicită obligarea pârâţilor de a-şi da consimţământul. Criterii de apreciere a bunei credinţe. Potrivit art. 1 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice „drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a se satisface interesele personale, materiale şi culturale în acord cu interesul obştesc,...
Citeste mai mult...Plângere proces-verbal contravenţie
Aparatul de cântărire cu funcţii neautomate declarat admis din punct de vedere metrologic conform Ordinului nr. 305/2005 privind aprobarea Normei de Metrologie Legală NML 056-05 „Aparate de cântărire cu funcţionare neautomată” poate emite erori de cântărire in funcţie de zona in care este amplasat fără să existe o aterizare in acest sens. Potrivit...
Citeste mai mult...Anulare Autorizaţie de Mediu
6.Anulare Autorizatie de Mediu La data de 23.01.2009 reclamantul D. D a chemat în judecata pârâtii AGENTIA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI DOLJ, I.S.U DOLJ, GARDA NATIONALA DE MEDIU - COMISARIATUL JUD. DOLJ, S.C C... - G... S.R.L. si COMISARIATUL REGIONAL VÂLCEA AL GARZII NATIONALE DE MEDIU, solicitând anularea Autorizatiei de Mediu emisa,...
Citeste mai mult...Civila ii Anulare decizie de impunere
Deliberând asupra acţiunii în contencios administrativ fiscal de faţă, În baza actelor şi lucrărilor dosarului,constată şi reţine următoarele : Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 1 august 2011 şi înregistrată sub nr..... /114/2011 reclamanta.....,cu domiciliul în municipiul.....,judeţul Buzău,în calitatea de persoană fizică care exercită profesia de medic stomatolog în...
Citeste mai mult...Acţiune în contencios adminstrativ. Cadrul procesual. Rolul activ al instanţei
Conţinut speţă Având în vedere că reclamanta solicită lipsirea de efecte a unui contract sinalagmatic, instanţa a apreciat necesară introducerea în cauză a tuturor părţilor semnatare, pentru ca hotărârea ce se va pronunţa să le fie opozabilă, motiv pentru care, în baza rolului activ consacrat prin dispoziţiile art.129 C.pr.civ, a pus în discuţia...
Citeste mai mult...Acdtiune pauliana-revocare
R O M Â N I A JUDECATORIA ONESTI JUDETUL BACAU Dosar nr. 4900/270/2011 actiune pauliana-revocare Înreg. 03.08.2011 donatie SENTINTA CIVILA NR. 644 Sedinta publica din data de 29 februarie 2012 COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN : Presedinte - …… Grefier - ……....
Citeste mai mult...Servitute de trecere. Actiune confesorie. Natura civila a litigiului. Competenta materiala a judecatoriei ca instanta de fond.
Actiunea confesorie de servitute reprezinta o actiune reala, petitorie si imobiliara, competenta de solutionare a actiunii apartinând judecatoriei în a carei raza teritoriala se afla imobilul, pretins grevat de servitute, în raport de dispozitiile art. 1 pct. 1 Cod procedura civila coroborat cu dispozitiile art. 13 alin. (1) Cod procedura civila. Actiunea confesorie...
Citeste mai mult...Actiune în evacuare. Calitate procesuala activa. Exceptii de la regula unanimitatii în exercitarea actelor cu privire la bun în cazul coproprietatii pe cote pati.
Actiune în evacuare. Calitate procesuala activa. Exceptii de la regula unanimitatii în exercitarea actelor cu privire la bun în cazul coproprietatii pe cote pati. - Cod Civil (1864), art. 480 Coproprietatea pe cote parti este guvernata de regula unanimitatii care decurge din faptul ca nici unul din copartasi nu are drept exclusiv...
Citeste mai mult...CIVIL.Actiune in constatarea dobandirii proprietatii funciare. Terenuri cooperativizate.Detentie precara
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei ______ la data de ______ sub nr. de dosar ______, reclamantul ______ a chemat în judecată pe pârâta Comuna ______ reprezentată prin primar, solicitând ca, prin hotărârea ce se pronunţa, să se constate dreptul reclamantului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.843 mp, categoria curţi-construcţii,...
Citeste mai mult...CIVIL.Imobile preluate de stat.Actiune in despagubire. Calitate procesuala pasiva
Prin sentinţa civilă nr. _____ pronunţată de Judecătoria _____, s-a admis acţiunea civila formulata de reclamantul ______in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice ______. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 143 070 lei despăgubiri reprezentând contravaloare conac si crama ce va fi actualizat la data plăţii efective, potrivit...
Citeste mai mult...Regimul juridic al dobânzilor şi penalităţilor de întârziere datorate pentru neachitarea la termen a contribuţiei de asigurări sociale ce trebuia virată de către angajator. Modul de clacul al accesoriilor şi cazurile în care instanţa este în drept să cons
Temei de drept:O.G. nr. 92/2003 Dobânzile şi penalităţile de întârziere se calculează conform Codului de procedură fiscală, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă al obligaţiei principale. Cuantumul obligaţiilor accesorii nu poate fi decât cel stabilit prin actul normativ sub imperiul căruia obligaţia de plată s-a născut,...
Citeste mai mult...CIVIL.Actiune in evacuare. Ocuparea imobilului cu bunuri mobile ale piritulu
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ____ sub nr. ______ din data de 01.09.2010, reclamantul _____ a chemat în judecată pe pârâtul ____ solicitând să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în comuna ______, având nr. cadastral 4060, înscris în cartea funciară nr. 1063 a localităţii ______, pe care l-a ocupat în mod...
Citeste mai mult...Constatare nulitate certificat de naştere
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 120 Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 1069/199/2011 din data de 15.09.2011, reclamantul C. Gh., a solicitat în contradictoriu cu C.V I., să se constate nulitatea certificatului de naştere al lui C. I V., eliberat de Primaria comunei Filipeşti. In motivarea acţiunii, se arată că,C. Gh....
Citeste mai mult...Suspendare executare decizie de impunere
Prin sentinţa civilă nr. 3354 din 07.05.2013 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 3720/108/2013, a fost respinsă cererea formulată de reclamant pentru suspendarea executării deciziei de impunere emisă de pârâtă, privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală. În considerentele hotărârii, tribunalul a statuat că, potrivit art. 14 din Legea...
Citeste mai mult...Funcţionar public. Promovare în grad superior
Conţinut speţă Promovarea în funcţia publică de execuție în gradul profesional imediat superior celui deținut se realizează numai prin examen sau concurs, în limita funcţiilor rezervate promovării cu încadrarea în fondurile bugetare allocate. (Tribunalul Bihor – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sentinţa nr.3106/16.04.2013) Prin cererea înregistrată pe...
Citeste mai mult...O.g. nr. 92/2003 – procedura de soluţionare a contestaţiei. Acţiune în anularea unei decizii date în soluţionarea contestaţiilor în temeiul o.g. nr. 92/2003, art. 205 şi urmatoarele
O.G. nr. 92/2003 – procedura de soluţionare a contestaţiei. Acţiune în anularea unei decizii date în soluţionarea contestaţiilor în temeiul O.G. nr. 92/2003, art. 205 şi urmatoarele. - O.G. nr. 92/2003, art. 205 si urm. Soluţionarea de către organele fiscale cu atribuţii jurisdicţionale a contestaţiei formulate împotriva unei decizii de impunere, fără...
Citeste mai mult...Achizitii publice. Pretentii.
Achizitii publice. Pretentii. Potrivit art. 122 lit. i) din OUG nr. 34/2006 2004 cu modificările ulterioare, care reprezinta o transpunere in dreptul intern a Directivei 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31.03.2004, autoritatea contractantă avea dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare,...
Citeste mai mult...Acţiune în anulare hotărâre constatare încetare mandat ales local
Tip : Sentinţă Nr. /Data : 1770/CA/25.04.2013 Autor : Tribunalul Iaşi – Secţia a II a Civilă şi de contencios administrativ şi fiscal Domeniu asociat – acte ale autorităţilor publice Acţiune în anulare hotărâre constatare încetare mandat ales local Prin sentinţa nr. 1770/CA/25.04.2013 pronunţată de Tribunalului Iaşi. Secţia...
Citeste mai mult...