Cauta in aceasta categorie:

Plângere contravenţională – conflict de competenţă prin raportare la locul constatării faptei în cazul producerii unui accident rutier

INSTANŢA: Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 03.06.2014, sub nr. 16632/212/2014, petentul O.C. a formulat plângere contravenţională împotriva procesului verbal de contravenţie seria CC, nr. 3143653, încheiat la data de 19.05.2014, solicitând anularea acestuia ca netemeinic şi exonerarea sa de...

Citeste mai mult...

Expropriere. Suma acordată prin hotărârea comisiei produce dobânzi de la data emiterii deciziei de expropriere, exproprierea fiind pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Prin cererea formulată de reclamanta S.C. P. S.R.L., reprezentată legal de administrator, reprezentată convențional de avocat M.M.C., a chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat legal de C.N.A.D.N.R. S.A., solicitând instanței ca,  în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să îl oblige pe pârât să îi achite suma...

Citeste mai mult...

Funcţionar public. Ordin detaşare în interesul instituţiei , în cadrul altei structuri subordonate aceleiaşi instituţii publice. Legalitate .

Reclamantul  DC  a învestit instanţa  de contencios  cu acţiune  în anulare  Ordinului  detaşare pentru maxim 6 luni  în cadru altei  structuri  subordonate  însă  aceleaişi instituţii publice  angajatoare  X . A criticat  în esenţă  nelegalitatea  Ordinului  emis  în perioada  concediului medical  ,  lipsa motivării oportunităţii  şi  evidenţierii unui interes  public  real din perspectiva  instituţiei ...

Citeste mai mult...

Clauze abuzive în contractele de credit.

Clauze abuzive în contractele  de credit. Comisionul de risc. Dezechilibrul dintre părți este evident deoarece Banca încasează pe lângă dobândă și un comision de risc/administrare pentru niște evenimente ipotetice, comision pe care îl păstrează chiar dacă acel risc nu intervine. Cererea reclamanţilor de convertire a monedei creditului în lei la cursul de schimb al...

Citeste mai mult...

Ordonanta presedintiala. Suspendarea executarii contractului de credit.

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la aceasta instanta in data de  sub nr.  reclamantii  au solicitat suspendarea executarii contractului de  credit. In motivarea cererii de chemare in judecata s-a aratat ca urgenta deriva din inceperea procedurii executionale impotriva reclamantilor, inca din luna noiembrie, caracterul vremelnic rezulta din durata determinata a masurilor...

Citeste mai mult...

Alte cereri cerere de valoare redusa

R O M Â N I A TRIBUNALUL ARGEŞ* SECŢIA CIVILĂ Dosar nr. 25950/280/2013 DECIZIE Nr. 714/2015 Şedinţa publică de la 11 Martie 2015 Obiectul cauzei:alte cereri CERERE DE VALOARE REDUSA INSTANŢA Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data...

Citeste mai mult...

Aplicare indice de corecţie pensii. – Interpretarea art. 170 din Legea nr. 263/2010 şi a o.u.g. nr. 1/2013

Asupra apelului civil de faţă; Constată că prin sentinţa civilă nr. 1391/2014, Tribunalul Braşov a respins contestaţia formulată de către contestatoarea O.E. în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII B., astfel cum a fost precizată. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului...

Citeste mai mult...

Revendicare imobiliară suspendare executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL ARGEŞ* SECŢIA CIVILĂ DECIZIE CIVILA Nr. 179/2015 Şedinţa publică de la 04 Martie 2015 Obiectul cauzei:revendicare imobiliară SUSPENDARE EXECUTARE TRIBUNALUL Asupra  recursului civil de faţă ; Constată  că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub...

Citeste mai mult...

Revocare detenţie

INSTANŢA: Constată că prin rechizitoriul nr. --- al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, înregistrat pe rolul Judecătoriei Lipova la data de VVVVV, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul XXX, pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de...

Citeste mai mult...

Confiscare specială – nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Deliberând asupra propunerii Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, reţine următoarele: Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.01.2015 sub nr.X/299/2015, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a sesizat judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 549 1 C.p. rap....

Citeste mai mult...

Aplicarea legii penale mai favorabile. Achitare pentru art. 367 Cp, art. 213 alin. 1 Cp şi art. 328 Cp

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele: La data de 22.01.2014, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 1804/215/2014, rechizitoriul nr. 115D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a...

Citeste mai mult...

Respingere plângere împotriva soluţiei procurorului formulată de o persoană fără interes.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 11.09.2014, petenta P.C.I. formulat, în temeiul art. 340 şi urm. C.pr.pen., plângere împotriva ordonanţei  nr. x/P/2013 din data de 08.04.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin care s-a dispus,...

Citeste mai mult...

Salariul minim brut pe economie nu poate constitui temei de negociere a salariului de bază, corespunzător clasei i de salarizare, ce reprezintă punctul de pornire al stabilirii salariului prin aplicarea coeficientului de ierarhizare.

Interpretare clauze Contract Colectiv de Muncă la nivel de Ramură Transporturi. - Legea nr. 62/2011; - H.G. nr. 1193/2010; - H.G. nr. 1225/2011; - H.G. nr. 23/2013. Salariul minim brut pe economie nu poate constitui temei de negociere a salariului de bază, corespunzător clasei I de...

Citeste mai mult...

Proprietate comuna fortata ; folosinta exercitata de catre un coproprietar asupra spatiilor comune nu trebuie sa aduca atingere dreptului egal si reciproc al celorlalti coproprietari

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata sub nr…. si precizata la data de …., reclamantii G A si SP in contradictoriu cu intimatii P V si P B au solicitat instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratilor la acordarea accesului liber si neingradit catre spatiul cu destinatia...

Citeste mai mult...

Sechestru asigurator aplicat în penal. efecte asupra procedurii după soluţionarea definitivă a procesului penal.

Măsura sechestrului are caracter temporar, până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se pronunţă în procesul principal şi constă în indisponibilizarea bunurilor pentru a se asigura posibilitatea creditorului de a executa hotărârea ce urmează să se pronunţe cu privire la fondul drepturilor. Măsura sechestrului are caracter temporar, până la rămânerea definitivă a hotărârii...

Citeste mai mult...

Contract de leasing. Cerere privind lamurirea întinderii si aplicarii titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar. Invocarea pe aceasta cale a clauzelor abuzive

Contestatie la executare Prin cererea înregistrata initial la data de 12.07.2012, pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 17865/212/2012, contestatorul Persoana Fizica  S.F.a solicitat în contradictoriu cu intimatul S.C. I.L. România IFN S.A. lamurirea întinderii si aplicarii titlului executoriu, reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 19138 din 17.07.2008 si anularea actelor...

Citeste mai mult...

Condiţii de formă pentru promovarea contestaţiei administrative împotriva deciziilor de impunere emise de către organul fiscal – semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia şi ştampila

Condiţii de formă pentru promovarea contestaţiei administrative împotriva deciziilor de impunere emise de către organul fiscal – semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia şi ştampila, în cazul persoanelor juridice şi dovada calităţii de împuternicit; obligaţia organului fiscal de a comunica lipsurile; sancţiune (art. 206 alin. 1 lit. e din OG nr. 92/2013 coroborate cu...

Citeste mai mult...

Comisie rogatorie – cerere de majorare a onorariului de expertiză neîntemeiată.

Prin cererea înaintată de Judecătoria Arad şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 10.06.2014 sub numărul 27543/299/2014 s-a solicitat efectuarea unei expertize în specialitatea topografie prin comisie rogatorie, expertiza fiind necesară în vederea soluţionării cauzei civile având ca obiect ieşire din indiviziune înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad sub nr. 36788/299/2012....

Citeste mai mult...

Furt – calificat pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele: Situaţia de fapt şi încadrarea juridică reţinută prin rechizitoriu: Prin rechizitoriul nr. 4976/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1Bucureşti, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 04.09.2014 sub nr. x/212/2014, a fost trimis în judecată inculpatul M.M.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute...

Citeste mai mult...