Cauta in aceasta categorie:

Potrivit dispoziţiilor art. 249 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, „Orice persoană care în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire”, iar potrivit art.26 din OG nr.92/2003 privind Cod procedură fiscală

Prin sentinţa civilă nr. 623/CA din 21 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de administrativ s-a admis în parte acţiunea având ca obiect „anulare act fiscal” formulată şi precizată de contestatoarea SC D.P.G. SRL în contradictoriu cu intimata D.F.Bv. şi în consecinţă, s-a anulat în parte Dispoziţia nr.113/07.06.2007, Decizia...

Citeste mai mult...

Minorul care a locuit cu părinţii săi se încadrează în prevederile art. 18 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2008 , având personal de suferit de pe urma participării tatălui la revolta din 15 noiembrie 1987 de la Braşov. Drepturile omul

Prin sentinţa civilă nr. 951/CA/11.08.2010 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de administrativ s-a admis acţiunea formulată de reclamanta B.R.S. în contradictoriu cu pârâta A.J.P.S.Bv. şi în consecinţă s-a anulat Hotărârea nr. 28/19.04.2010 emisă de pârâtă şi a fost obligată pârâta să emită hotărâre în sensul constatării calităţii reclamantei de persoană...

Citeste mai mult...

Recalculare pensie pentru muncă depusă şi limită de vârstă ;aplicarea dispoziţiilor art. 78.2 din Legea 19/ 2000 Asistenţă şi asigurări socialePensii

S-a motivat că reclamantul … a dobândit calitatea de pensionar la data de 20.01.2006 iar în per. 7.06.1977- 4.05.1998 a fost salariat la SC FORTUS S.A. în meseria de electrician la Secţia - Oţelăria electrică. S-a mai motivat că în perioada 7.06.1977- 1.10.1995 S.C FORTUS S.A. a virat la bugetul statului CAS şi a...

Citeste mai mult...

Verificarea legalitatii si compararea titlurilor de proprietate in cadrul actiunii in revendicare Fondul funciar

Prin sentinţa civilă nr. 11494 din 20.11.2009 pronunţată de Judecătoria Iaşi a fost respinsă acţiunea. Analizând titlurile de proprietate contestate, prima instanţă a reţinut că la momentul emiterii acestora, deoarece vechiul amplasament al autorilor pârâţilor era ocupat, s-a procedat de către comisiile locale de fond funciar competente la procedura prev. de art. 10 al....

Citeste mai mult...

Cerere de reconstituire a dreptului de proprietate –indreptatire analizata anterior prin hotarari irevocabile Fondul funciarReconstituiri (fapte, acte, drepturi)

Pentru a se pronunţa în acest mod prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr.161/22.01.2004, pronunţată de Judecătoria Paşcani in dosarul nr.3916/2003, sentinţă menţinută prin decizia civilă nr.20/12.01.2005 a Tribunalului Iaşi si prin decizia civilă nr.588/08.06.2005 a Curţii de Apel Iaşi, s-a dispus respingerea plângerii petentului formulate împotriva ordinului 439/29.08.2003 adoptat de Prefectura...

Citeste mai mult...

Constatare nulitate titlu de proprietate, putere de lucru judecat derivata dintr-o judecata anterioara avand acelasi obiect, introdusa la cererea unui alt reclamant Fondul funciarAcţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.

Prima instanta a retinut ca autorul pârâtului a lucrat începând cu anul 1962 la GAS Copou, începând cu anul 1972 la IAS Copou, în anul 1982 la IAS Iaşi – până în anul 1993 la S.C. „Agromixt” Iaşi, iar la data de la data de 09.06.1992 s-a constituit pe numele acestuia dreptul de proprietate...

Citeste mai mult...

Cerere de revenire asupra executării acordate de Tribunal. Art. 300 pct.5 Cod pr.civ. Suspendare a executării

Susţin petenţii că nu a fost achitată cauţiunea, nu s-a demonstrat iminenţa unui prejudiciu in susţinerea cererii de suspendare. Prin sentinţa civilă nr.9339/2009 a Judecătoriei Iaşi a fost respinsă contestaţia la formulată de către P. N. şi P. L. M. împotriva titlului executoriu , sentinţa nr. 2504/2010 a Judecătoriei Iaşi. Prin sentinţa civilă nr. 2504/2010...

Citeste mai mult...

Acţiune in revendicare. Vânzarea lucrului altuia. Principiul validităţii aparenţei în drept. Condiţii de aplicabilitate. Buna credinţă a cumpărătoarei. Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)

Motivând în fapt cererea formulată, reclamanta arată că este proprietara unei suprafeţe de 2373 m.p. teren şi a construcţiilor situate pe acesta în temeiul titlului de proprietate nr. 182230/3.02.1993. O parte din această suprafaţă de teren respectiv 605 m.p. şi construcţia situată pe acesta a fost dată spre folosinţă în baza unui contract de închiriere...

Citeste mai mult...

Partaj; erori esenţiale in determinarea bunurilor (parcele de teren) odată cu atribuirea in natură). Neconcordanţe intre datele de identificare ale expertului şi datele din titlul de proprietate. Partaj

Casare cu trimitere pentru necercetarea fondului. Prin sentinţa civilă nr. 615/5.03.2009 a Judecătoriei Paşcani s-a admis acţiunea civilă promovată de reclamanta F. P. în contradictor cu pârâţii M. V., F. F., G. L., F. R., F. E. şi F. M.. S-a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctului F. P., decedat la data de 02 ianuarie...

Citeste mai mult...

Stabilirea accesului la drumul public pe zona de retenţie şi de protecţie a lacului de acumulare. Calificarea acţiunii. Inexistenţa condiţiilor stabilite de art. 576 Cod civil. Aplicarea art. 1073 Cod Civil. Proprietate publică

S-a admis în parte cererea reconvenţională având ca obiect constatare neexistenţă drept de servitute şi obligaţia de a face, şi în consecinţă: S-a constatat neexistenţa dreptului de servitute al reclamantei asupra terenului aparţinând pârâtei. Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate între părţi. Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rol la...

Citeste mai mult...

Lipsa de interes în declararea recursului a părţii pârâte în condiţiile în care acţiunea reclamantului a fost respinsă Restituiri

Prin sentinţa civilă nr. 1060/CA/21.09.2010 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de administrativ s-a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi a capacităţii de exerciţiu a pârâtei RAR Braşov, invocată de pârâtul RAR Braşov prin Registrul Auto Român –R.A.; s-a respins excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâtul RAR Braşov prin Registrul Auto...

Citeste mai mult...

RECALCULARE PENSIE, NELUAREA ÎN CALCUL A VENITURILOR OBŢINUTE PRIN ACORD GLOBAL Contracte de muncă

Asupra recursului de faţă: Constată că prin sentinţa civilă nr. 1212/2010 a Tribunalului Braşov, a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea B.E.M., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi a obligat intimata să recalculeze drepturile de ale contestatoarei, stabilite prin decizia nr. 154361/31.08.2005 emisă de intimată, prin valorificarea veniturilor obţinute...

Citeste mai mult...

DREPTURI SALARIALE – ASISTENŢI MEDICALI Contracte de muncă

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele; Prin sentinţa civilă nr. 1474/10.09.2010, Tribunalul Braşov a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele: B.C.R., B.V., G.M.V., O.E., P.E., P.M., S.D. şi T.M.M. în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ BRAŞOV. A obligat pârâtul să stabilească salariul de bază al reclamanţilor conform...

Citeste mai mult...

Contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Desfiinţare. Despăgubiri solicitate în baza art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001. Interpretare normă Abandon de familie

Legea nr. 10/2001, art. 50/1 C. civ., art. 978 Dispoziţiile art. 50/1 din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în cazul contractelor de vânzare-cumpărare desfiinţate ca urmare a nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 112/1995. Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, Decizia civilă nr. 1045/R din 8 decembrie 2010, F.Ş. Prin sentinţa civilă nr. 1500/16.02.2010 pronunţată de Judecătoria...

Citeste mai mult...

Impozit pe clădiri. Aplicarea prevederilor art. 253 alin. (5) din Codul fiscal Impozite şi taxe

C.fisc. art. 253 alin. (5) Poate beneficia de cotă de impozit pe clădiri prevăzută în art. 253 alin. (5) Codul fiscal, persoana juridică care deţine în proprietate o clădire care a fost evaluată, conform reglementărilor contabile, evaluarea contabilă rezultată fiind înregistrată ca atare în contabilitate. Curtea de Apel Timişoara, Secţia administrativ şi fiscal, ...

Citeste mai mult...

Acţiune în contencios administrativ. Lipsa unui drept vătămat în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 Acte ale autorităţilor publice

Legea nr. 554/2004, art. 1, alin. (1), Nu este întemeiată o acţiune în contencios administrativ în măsura în care reclamantul nu face dovada dreptului vătămat prin emiterea unui act administrativ de autoritate. Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia civilă nr. 805 din 13 septembrie 2010, R.O. Prin sentinţa civilă nr....

Citeste mai mult...

Norma de hrană. Stabilirea câştigului din muncă al debitorului obligaţiei de întreţinere. Obligaţii de întreţinere

Fundamentul obligatiei de întretinere rezida din sentimentele de afectiune ce caracterizeaza relatiile de familie, dar si din regulile de convietuire sociala ce impun ca persoanele între care exista relatii de familie, sa nu ramâna indiferente fata de starea de nevoie în care s-ar afla alti membri ai familiei. Cu atât mai mult se impune, prin...

Citeste mai mult...

Legitimare procesuală activă – anulare certificat de moştenitor şi partaj succesoral. Menţinerea relaţiei de rudenie cu părintele firesc – efect al adopţiei cu efecte restrânse a majorului, încuviinţată în străinătate. Adopţii

În consecinta, legea aplicabila în privinta efectelor adoptiei, este legea nationala a adoptatorului, în speta - legea germana, adoptatorul fiind cetatean de origine germana. Asadar, determinarea efectelor adoptiei privitor la stabilirea filiatiei între adoptat si cel care adopta, respectiv a încetarii sau nu, a rudeniei firesti dintre adoptat si descendentii sai - pe de...

Citeste mai mult...

Consiliul Judeţean Braşov a dat Hotărârea nr. 35/1999 prin care a modificat Decizia nr. 184/1993 în acord cu decizia nr. 102/21.01.1999 a Curţii Supreme de Justiţie. Ulterior, hotărârea care a stat la baza emiterii HCJ a fost revizuită prin decizia nr. 34

Prin sentinţa civilă nr. 808/CA/21.06.2010 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de administrativ s-a admis cererea formulată de reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu pârâtul C.J.Bv. S-a respins primul petit din cererea reclamantei având ca obiect anularea adresei nr. 10711/10.07.2009. A fost obligat pârâtul la revocarea Hotărârii nr. 35/14.06.1999 şi...

Citeste mai mult...