Cauta in aceasta categorie:

Recurs contencios administrativ. ordonanţă preşedinţială. -art.581 Cod procedură civilă.

Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ. -art.581 Cod procedură civilă. Pe calea ordonanţei preşedinţiale nu se pot dispune  măsuri cu caracter definitiv ce ar duce la soluţionarea fondului ce face obiectul altei judecăţi, măsurile ce se pot lua pe această cale trebuind a avea un caracter vremelnic. Prin sentinţa...

Citeste mai mult...

Civil – ordonanţă preşedinţială – evacuare

Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu-Mureş la data de 19.03.2010, sub nr. 3988/320/2010, reclamanţii PE şi PV au solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC FIPLEMET PROD IMPEX S.R.L., RL şi RC şi RC, ca prin hotărârea ce se va pronunţa pe calea ordonanţei preşedinţiale, instanţa să...

Citeste mai mult...

Atâta timp cât reclamantul a încălcat disciplina în construcţii, edificând un gard fără autorizaţia cerută de lege, nu poate obţine protecţia legii, în condiţiile în care tocmai reclamantul a nesocotit-o.

 Atâta timp cât reclamantul a încălcat disciplina în construcţii, edificând un gard fără autorizaţia cerută de lege, nu poate obţine protecţia legii, în condiţiile în care tocmai reclamantul a nesocotit-o. (Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., dec. nr. 149/R/19 mai 2010)  Prin sentinţa civilă nr. 1856/2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa la data de 31...

Citeste mai mult...

Suspendarea deciziei de recalculare a pensiei prin ordonanţă preşedenţială

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială  înregistrată la acest tribunal reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sibiu solicitând  a se dispune de urgenţă suspendarea deciziei de pensionare  nr. 51639 emisă de pârâtă la 1.09.2010. Din motivarea cererii se reţine că prin decizia nr. 51639  i-a fost recalculată...

Citeste mai mult...

Ordonanţă preşedinţială. Aprecieri asupra condiţiilor speciale de admisibilitate. Soluţionarea cererii fără citare

Ordonanţă preşedinţială. Aprecieri asupra condiţiilor speciale de admisibilitate. Soluţionarea cererii fără citare. Prin sentinţa civilă nr. 2046 din 23.11.2010, Judecătoria Găeşti a admis cererea de chemare în judecată, având ca obiect ordonanţă preşedinţială, formulată de reclamanta X împotriva pârâtei Y şi a obligat pe pârâtă să înceteze lucrările de construcţie, precum şi...

Citeste mai mult...

Drept civil. Ordonanţa preşedinţială. Instanţa competentă să soluţioneze cererea de restituire a plăcuţelor de înmatriculare reţinute în baza procesului – verbal de contravenţie.

DREPT CIVIL. - ordonanţa preşedinţială. - instanţa competentă să soluţioneze cererea de restituire a plăcuţelor de înmatriculare reţinute în baza procesului – verbal de contravenţie. Sentinţa civilă nr. 2414/3.12.2010. Asupra cauzei civile de faţă. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 4956/269/2010 reclamanta SC R. T. SRL  în...

Citeste mai mult...

Urgenţa se impune doar atunci când paguba „nu s-ar putea repara”, ceea ce în speţă nu se poate reţine întrucât, în cazul în care se va anula hotărârea atacată şi se va efectua o nouă evaluare a imobilelor şi implicit majorare de capital social cu alt…

Urgenţa se impune doar atunci când paguba „nu s-ar putea repara”, ceea ce în speţă nu se poate reţine întrucât, în cazul în care se va anula hotărârea atacată şi se va efectua o nouă evaluare a imobilelor şi implicit majorare de capital social cu alte valori, reclamanta îşi va putea recupera sumele achitate...

Citeste mai mult...

Cerere de suspendare a executării hotărârii adunării generale ordinare a acţionarilor. Condiţii

Cerere de suspendare a executării hotărârii adunării generale ordinare a acţionarilor. Condiţii Pentru a se dispune suspendarea - pe calea ordonanţei preşedinţiale - a hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, trebuiau întrunite cumulativ cerinţele enumerate în alineatul (1) al articolului 581 din Codul de procedură civilă: existenţa unui caz grabnic (urgenţa), necesitatea păstrării...

Citeste mai mult...

Urgenţa cererii a fost pe deplin justificată de către reclamantă prin faptul că accesul la terenul şi construcţia pe care le deţine este imposibil de realizat în condiţiile în care pârâţii recurenţi au închis trecerea practicată anterior

Urgenţa cererii a fost pe deplin justificată de către reclamantă prin faptul că accesul la terenul şi construcţia pe care le deţine este imposibil de realizat în condiţiile în care pârâţii recurenţi au închis trecerea practicată anterior. Urgenţa cererii a fost pe deplin justificată de către reclamantă prin faptul că accesul la terenul...

Citeste mai mult...

Ordonanţă preşedinţială. Obligaţia de a face.

Pronunţând sentinţa civilă nr.1055/9.12.2010 Judecătoria Bacău a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul S.S.din Bacău, , în contradictoriu cu pârâţii R.I. din Bacău, N.E. din Bacău, D.M. din Bacău, ca nefondată. Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că prin cererea adresată acestei  instanţe la data de 10.11.2010 şi înregistrată...

Citeste mai mult...

Aplicabilitatea dispoziţiilor art.581 cod procedură civilă la suspendarea deciziei de pensionare recalculată potrivit art.3 din Legea nr.119/2010 şi h.g. 737/2010

   Aplicabilitatea dispoziţiilor art.581 cod procedură civilă la suspendarea deciziei de pensionare recalculată potrivit art.3 din Legea nr.119/2010 şi H.G. 737/2010 Art.581 cod procedură civilă În speţă nu se justifică condiţia urgenţei pentru că nu se poate susţine că se pierde un drept prin întârziere sau că se produce o pagubă...

Citeste mai mult...

Ordonanţă preşedinţială. evacuare concubin. neîndepllinirea condiţiilor speciale de admisibilitate

Prin sentinţa civilă nr. 460/20.01.2011 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 17356/281/2010, a fost respinsă cererea de evacuare a pârâtului D.V. din imobilul situat în comuna B., proprietatea reclamantei D.M., pe calea ordonanţei preşedinţiale Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin cererea  înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data...

Citeste mai mult...

Litigiu de asigurari sociale. Ordonanta presedintiala-procedura. Conditii de admisibilitate a cererii de ordonanta presedintiala.

Litigiu de  asigurari sociale. Ordonanta presedintiala-procedura. Conditii de admisibilitate a cererii de ordonanta presedintiala. Inutilitatea unei cereri de pronuntare a unei hotarâri preliminare de catre CJUE , în procesul ordonantei presedintiale, care sa dezlege fondul litigiului Art. 581 C.proc.civ. În speta nu erau întrunite conditiile urgentei capatului de cerere privind suspendarea si...

Citeste mai mult...

Ordonanţă preşedinţială; evacuare.

Prin sentinţa civilă nr. 11364/18.08.2010 pronunţată de Judecătoria Iaşi, s-a admis acţiunea civilă formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de reclamanta V. V., în contradictoriu cu pârâtul S. I. S-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în Iaşi str. Rampei, nr. 5, bloc 402, et. 8 ,ap. 35 şi a fost obligat pârâtul să...

Citeste mai mult...

Ordonanţă preşedinţială. Soluţionarea cauzei fără citarea părţilor.

Art.581 alin.3 din Codul de procedură civilă dispune că ordonanţa va putea fi dată şi fără citarea părţilor şi chiar atunci când există judecată asupra fondului. În spe?ă, pentru soluţionarea cererii, instanţa de fond a administrat probe, respectiv proba cu înscrisuri şi proba testimonială, în lipsa părţii adverse, încălcând astfel dreptul său...

Citeste mai mult...

Calificare cale de atac. Sentinta pronuntata într-un litigiu promovat pe calea ordonantei presedintiale, ulterior transformata în actiune de drept comun de catre reclamanti este supusa caii de atac a apelului si nu recursului.

Calificare cale de atac. Sentinta pronuntata într-un litigiu promovat pe calea ordonantei presedintiale, ulterior transformata în actiune de drept comun de catre reclamanti este supusa caii de atac a apelului si nu recursului. - articolul 282, articolul 2821 Cod procedura civila; - articolul 6 Conventia Europeana a Drepturilor Omului; ...

Citeste mai mult...