Cauta in aceasta categorie:

Salariaţi străini angajaţi prin agenţie de muncă temporară. Contractul de muncă aplicabil

Constată că sub nr.  …  s-a înregistrat la această  instanţă, prin declinarea  competenţei  de către  Tribunalul Bucureşti,  acţiunea  formulată de reclamantele  M. C. şi alţii în contradictoriu cu  pârâta S.C. M. S.A. solicitând  ca, prin sentinţa ce se  va  pronunţa  aceasta din urmă  să fie  obligată  la plata drepturilor salariale majorate si reactualizate, neachitate,...

Citeste mai mult...

Lipsa consemnării opiniei asistenţilor judiciari în hotărâre nu conduce la sancţiunea nulităţii hotărârii

Lipsa consemnării opiniei asistenţilor judiciari în hotărâre, nu conduce la sancţiunea nulităţii hotărârii. Este legală reţinerea din compensaţia bănească acordată reclamantei, ca urmare a concedierii colective, a impozitului pe salariu, CAS şi CASS, acordându-se suma rezultată ca urmare a acestor reţineri. Prin sentinţa civilă nr.373/2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.XXX/XXX/XXXX,...

Citeste mai mult...

Imposibilitatea acordării unor drepturi neprevăzute de legile de salarizare a personalului bugetar, dar prevăzute de contracte sau acorduri colective de muncă, încheiate sub forma unor acorduri de mediere încuviinţate de instanţele de judecată.

Instanţa reţine că art. 138 alin. 1 Legea nr. 62/2011 interzice stipularea în contractele/acordurile colective de muncă privitoare la personalul bugetar a unor clauze  referitoare la drepturi în bani altele decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare. Legea nr. 330/2009 a instituit un sistem de salarizare obligatoriu, imperativ, din care nu fac parte...

Citeste mai mult...

Spor de dispozitiv acordat personalului contractual

- spor de dispozitiv acordat personalului contractual ; solicitare de acordare a acestui  spor începând cu data de 01.072014; incidenţa deciziei în interesul legii nr.37/14.12.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la acordarea sporului de dispozitiv Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 02.07.2015 Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe...

Citeste mai mult...

Conflict de muncă având ca obiect drepturi salariale.

Domeniul: conflicte de muncă Conflict de muncă având ca obiect drepturi salariale. Neîncălcarea de către angajator a dispoziţiilor art. 164 din Codul Muncii cât priveşte garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară. Apel respins. - Codul Muncii, art. 164...

Citeste mai mult...

Litigiu de asigurări sociale având ca obiect indemnizaţiile reparatorii prevăzute de art. 4 alin. 4 şi art. 5 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 341/2004.

Domeniul: asigurări sociale  Litigiu de asigurări sociale având ca obiect indemnizaţiile reparatorii prevăzute de art. 4 alin. 4 şi art. 5 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 341/2004. Netemeinicia pretenţiilor privind recalcularea acestor indemnizaţii prin raportare la câştigul salarial mediu brut  utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat. Incidenţa dispoziţiilor...

Citeste mai mult...

Plata îndemnizaţiilor pentru concedii medicale

Exonerare de la plată în temeiul art.2 al.3 din Legea nr.124/2014, care prevede că se exonerează de la plată sumele nerecuperate de către instituţiile publice reprezentând plata indemnizaţiilor pentru concediile medicale ale salariaţilor suportate integral din credite primite de la bugetul de stat şi nerecuperate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate....

Citeste mai mult...

Principiul egalităţii de tratament între salariaţi

O.U.G. nr. 137/2000. Potrivit prevederilor OUG nr. 137/2000, pentru a exista discriminare, trebuie să existe o diferenţă de tratament aplicată fără o justificare obiectivă sau rezonabilă unor situaţii analoage sau comparabile. Reclamantul nu se află într-o astfel de situaţie nici faţă de ceilalţi salariaţi ai intimatei, care au semnat actele adiţionale şi...

Citeste mai mult...

Cerere acordare diferenţe salariale. Personal plătit din fonduri publice. Nelegalitatea cererii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestui Tribunal la data de 12.06.2015 sub nr. … reclamanta A.F. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne,Arhivele Naţionale ale României  şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman  solicitând instanţei ca prin sentinţa ce  va pronunţa, să  dispună obligarea acestora ca pentru perioada 01.01.2011-30.11.2012 să...

Citeste mai mult...

Salariaţi cfr. Condiţii speciale de muncă.

Salariaţi CFR. Condiţii speciale de muncă. Legea nr.226/2006: art.1; Legea nr.263/2010: art.30. Faptul că anterior datei de 01.04.2001 reclamanţii au fost încadraţi în grupa I de muncă nu conduce automat la recunoaşterea condiţiilor speciale de muncă după această dată, în absenţa urmării procedurii obligatorii reglementată de actul normativ incident perioadei în...

Citeste mai mult...

Tichete/vouchere de vacanţă. Intervenţia legiuitorului prin adoptarea unor acte normative care prin dispoziţii succesive au stabilit neincluderea în bugetele instituţiilor publice a sumelor băneşti pentru acordarea beneficului menţionat.

SECŢIA I-A CIVILĂ DREPTUL MUNCII Tichete/vouchere de vacanţă. Intervenţia legiuitorului prin adoptarea unor acte normative care prin dispoziţii succesive au stabilit neincluderea în bugetele instituţiilor publice a sumelor băneşti pentru acordarea beneficului menţionat. - art. 15 alin. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011 ...

Citeste mai mult...

Premiul anual. Modalitate de acordare

Legea nr. 330/2009: art. 25; Legea nr. 285/2010: art. 8; Deciziile C.C.R.  nr. 115/ 2012 şi nr. 257/2012 . Interpretarea art. 8 din Legea nr. 285/2010 se face în sensul că majorările salariale stabilite pentru anul 2011, astfel cum sunt prevăzute la art. 1 din acest act normativ, includ...

Citeste mai mult...

Eşalonarea prin acte normative a plăţii drepturilor salariale restante, stabilite prin hotărâri judecătoreşti, nu exonerează debitorul de plata daunelor interese, sub forma dobânzii legale, în acest sens fiind şi interpretarea dată de î.c.c.j. prin Deci

Eşalonarea  prin acte  normative a plăţii drepturilor salariale restante, stabilite prin hotărâri judecătoreşti, nu exonerează debitorul de plata daunelor interese, sub forma dobânzii legale, în acest sens fiind şi interpretarea dată de Î.C.C.J. prin Decizia nr. 2/2014.  Î.C.C.J.  a analizat problema  acordării  dobânzii legale doar raportat la prevederile  O.U.G. nr.71/2009 întrucât cu această...

Citeste mai mult...

Reîncadrarea în baza prevederilor legii nr.284/2010 şi plata drepturilor salariale aferente, consecinţele neatacării ordinelor emise de ordonatorul principal de credite pentru instanţa de conflicte de muncă.

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.3175/105/2015 la data de 19.05.2015, reclamanta XXX chemat în judecata pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Y, Curtea de Apel Z, Tribunalul U, Tribunalul Z şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va...

Citeste mai mult...

Plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, respectiv orele de educaţie fizica

Titlu Plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, respectiv orele de educaţie fizica Tip speta sentinţă civilă Nr. 47 Data 18 ianuarie 2016 Domeniu asociat Salarizare Continut speta  . Plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, respectiv orele de educaţie fizica .Cerere respinsă...

Citeste mai mult...

Pretentii privind drepturi salariale rezultate din includerea în salariu a premiului anual.

Susţinerile reclamantei că valoarea premiului anual nu se regăseşte în majorarea salarială stabilită de art. 1 din Legea nr. 285/2010 nu poate fi primită întrucât legea însăşi stabileşte că la determinarea majorării salariilor faţă de cuantumul avut în luna octombrie 2010 legiuitorul a avut în vedere şi valoarea premiului anual, care a fost inclusă...

Citeste mai mult...

Drepturi băneşti-ore suplimentare, spor ore suplimentare, etc

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.3044/101/2015 reclamanta BS a chemat în judecată pe pârâta SC TSS SUCURSALA C pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând: contravaloarea orelor suplimentare prestate peste durata normala a programului de lucru şi a...

Citeste mai mult...

Inaplicabilitatea prevederilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 124/2014 în privinţa sumelor care erau recuperate la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Suma menţionată în decizia de imputare reprezintă drepturi salariale constatate de Curtea de Conturi ca fiind acordate necuvenit în perioada 01.01.2010 – 31.03.2011, ca urmare a includerii în salariul de bază a sporului de mobilitate şi confidenţialitate în procent de 30% acordat în baza sentinţei civile nr. 44/2007 pronunţată de Tribunalul B. Suma...

Citeste mai mult...

Diferențelor de salariu pe perioada 20.06.2012-31.12.2014, diferente dintre salariul de incadrare ( calculate la un salariu de baza minim brut de 600 lei, de¬dus prin aplicarea formulei de calcul si a coeficienţilor de ierarhizare )

Obligaţia angajatorului să le plătească salariaţilor un salariu calculat în raport de salariul de bază minim brut de 700 de lei, corespunzător clasei I de salarizare. Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. dosar 2436/90/2015 reclamanții  .............. in calitate de foşti salariaţi la SNTFM CFRM , Sucursala Banat - Oltenia...

Citeste mai mult...