Cerere restitire cauţiune


Prin cererea înregistrata pe rolul instanteI sub nr.3639/114/2011, recurenta debitoare SC PS SRL, în contradictoriu cu intimata creditoare SC O SA, a solicitat restituirea cautiunii în suma de 7800 lei, consemnata cu recipisa nr.803614/1 din 19.07.2011 si achitata cu chitanta nr.4319601/1 din 19.07.2011 în dosarul nr.3639/114/2011 aflat pe rolul Curtii de Apel Ploiesti – Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal.

În dovedirea cererii, petenta a depus la dosar adresa acestei instante nr.3639/114/2011 din data de 22.07.2011, precum si copia chitantei si a recipisei de consemnare, precizate anterior.

SC O SA  a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiata, motivat de faptul ca, prin cererea de suspendare a executarii sentintei nr.800/2011, recurenta debitoare a prejudiciat-o, în sensul ca a fost nevoita sa faca cheltuieli de transport cu reprezentantii sai la sediul instantei de recurs, în zilele de 21 si 25 iulie 2011, în suma totala de 600 lei, conform ordinelor de deplasare anexate, precum si ca recurenta se afla în imposibilitatea de a achita suma precizata din surse proprii, asa cum rezulta din ordinul nr.10374/4.08.2011.

Examinând cererea de restituire a cautiunii, Curtea constata urmatoarele :

În cadrul dosarului nr.3639/114/2011, aflat pe rolul Curtii de Apel Ploiesti – Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal, având ca obiect recursul declarat de catre recurenta debitoare SC PS SRL, în contradictoriu cu intimata creditoare SC O SA, împotriva sentintei nr.800/22.06.2011 pronuntata de catre Tribunalul Buzau, recurenta creditoare a formulat cerere de suspendare a executarii sentintei recurate, pâna la data solutionarii recursului.

La termenul de judecata din data de 21.07.2011, instanta de recurs a apreciat ca obiectul cauzei este neevaluabil în bani, astfel ca a stabilit, în temeiul dispozitiilor art.300 al.3 c.pr.civ., o cautiune în cuantum de 2000 lei, luând totodata act ca recurenta creditoare a consemnat deja suma de 7800 lei, prin recipisa nr.803614/1 (seria TA nr.1424085) din 19.07.2011 emisa de catre CEC Bank, suma care acopera cautiunea stabilita de catre instanta.

Prin adresa din data de 22.07.2011, recipisa de consemnare precizata, împreuna cu chitanta doveditoare a platii sumei de 7800 lei nr.4319804/1 nr. TTF nr.1899746/19.07.2011 a fost înaintata la Camera de valori a Curtii de Apel Ploiesti.

Ulterior, prin încheierea irevocabila din data de 25.07.2011, Curtea de Apel Ploiesti – Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal a respins cererea de suspendare a executarii sentintei recurate nr.800/2011 a Tribunalului Buzau, ca neîntemeiata.

Ca urmare, având în vedere ca aceasta cautiune a fost consemnata în vedere suspendarii executarii sentintei de fond pe perioada judecarii recursului declarat împotriva acesteia, suspendare care însa nu a fost dispusa de catre instanta de recurs, Curtea considera ca se impune restituirea cautiunii consemnata de catre recurenta creditoare.

Curtea considera ca cererea este întemeiata cu atât mai mult cu cât cautiunea dispusa de instanta de recurs a fost în suma de 2000 lei, astfel ca pentru diferenta de 5800 lei (pâna la suma de 7800 lei consemnata de recurenta creditoare) nu exista vreo justificare legala în sensul refuzului restituirii.

Curtea nu poate retine sustinerile intimatei creditoare, în sensul respingerii cererii de restituire, ca urmare a faptului ca prin cererea de suspendare a fost prejudiciata.

Aceasta, întrucât prejudiciul învederat de catre intimata creditoare reprezinta, în esenta, cheltuieli de judecata efectuate în cadrul procesului având ca obiect cererea de suspendare a executarii sentintei recurate, proces în cadrul caruia intimata nu a solicitat plata vreunor astfel de cheltuieli.

Totodata, în aceste conditii Curtea considera ca nimic nu împiedica intimata creditoare sa solicite aceste cheltuieli de judecata pe cale separata, însa la acest moment nu exista vreun impediment legal pentru respingerea  cererii de restituire a cautiunii (intimata nefacând dovada formularii vreunei cereri în vederea obligarii recurentei la plata de despagubiri ), mai ales ca, asa cum s-a aratat anterior, cererea de suspendare a executarii sentintei recurate-pentru care a fost depusa cautiunea-a fost respinsa de catre instanta de recurs.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozitiilor art.723 ind.1 al.3 c.pr.civ, raportat la art.300 al.3 din c.pr.civ, Curtea  a admis cererea recurentei debitoare si a dispus restituirea cautiunii în suma de 7800 lei, consemnata prin recipisa nr.803614/1 (seria TA nr.1424085) din 19.07.2011 emisa de catre CEC Bank în dosarul nr.3639/114/2011 al Curtii de Apel Ploiesti.