Aplicabilitatea art. 1082 C.civ. în litigiile comerciale si a dispozitiilor HG nr. 80/2003 privind plata serviciilor medicale din Fondul national unic de asigurari de sanatate
Potrivit art. 1082 C.civ., debitorul este scutit de plata daunelor-interese daca va dovedi ca neexecutarea obligatiei provine dintr-o cauza straina, ce nu-i poate fi imputata.
Obligatia spitalelor de plata a serviciilor catre furnizori subzista, aceasta nefiind preluata de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate în temeiul HG nr. 80/2003
Sectia comerciala – decizia nr. 343/E/23.02.2005
Prin sentinta comerciala nr. 1401/C/29.11.2004 a Judecatoriei Iasi s-a respins actiunea formulata de reclamanta S.N.P. Petrom S.A. Bucuresti împotriva pârâtului Spitalul Universitar de Psihiatrie Iasi, prin care se solicitase obligarea acesteia la plata sumei de 291.396.171 lei cu titlu de penalitati de întârziere si la 15.860.847 lei cheltuieli de judecata. Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca pârâta-intimata a achitat cu întârziere c/val facturilor emise de reclamanta-recurenta, însa acest fapt nu s-a datorat relei credinte, ci faptului ca finantarea alocatiilor bugetare a fost inferioara, astfel ca în speta sunt aplicabile dispozitiile art. 1082 C.civ.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, aratând ca în mod gresit prima instanta a retinut aplicabilitatea art. 1082 C.civ., întrucât pârâta nu a facut nici o proba pentru a dovedi cazul fortuit. De asemenea, se mai motiveaza ca încasarile de la C.A.S. nu reprezinta singura sursa de finantare a pârâtei.
Recursul a fost admis ca întemeiat.
Art. 1082 C.civ. prevede ca: “Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru întârzierea executarii, cu toate ca nu este rea-credinta din parte-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza straina, care nu-i poate fi imputata”. Din textul citat rezulta ca nu este suficient ca debitorul sa invoce “cauza straina”, ci trebuie sa si justifice – adica sa dovedeasca – faptul ca executarea cu întârziere a obligatiei nu îi poate fi imputata. În speta, se constata ca pârâtul s-a limitat numai la a invoca finantarea insuficienta de la Casa de Asigurari de Sanatate, fara a produce vreo proba în sustinerea acestei afirmatii. Era necesar ca pârâtul sa depuna la dosar acte contabile si financiare din care sa rezulte ca sumele alocate de catre C.A.S. Iasi au fost mai mici decât cele solicitate în vederea achitarii debitelor datorate creditorilor sai. Cum pârâta nu a facut o asemenea, dovada, în mod nelegal prima instanta a retinut aplicabilitatea în cauza a disp. art. 1082 C.civ.
În fata instantei de fond pârâta s-a mai aparat invocând dispozitiile HG nr. 80/2003 si ale Normelor metodologice privind plata serviciilor medicale emise de Ministerul Sanatatii în anul 2003, acte normative potrivit carora obligatiile de plata prevazute de acestea au fost preluate de Casa Nationala de Asigurari Sociale de Sanatate, astfel ca pârâtul nu mai are nici o obligatie fata de reclamanta. Pârâtul-intimat a facut însa o gresita interpretare a dispozitiilor legale cuprinse în actele normative sus-mentionate. Astfel, în art. 1 alin. 1, 2 si 3 din HG nr. 80/2003 se stipuleaza ca “sumele reprezentând serviciile medicale acordate si ramase nedecontate pâna la finele anului 2002, concretizate în obligatii ale spitalelor catre furnizorii de bunuri si servicii” vor fi evidentiate distinct “prin acte aditionale la contractele de furnizare încheiate de spitale cu casele de asigurari de sanatate în anul 2003”, urmând ca sumele necesare sa fie alocate “în raport cu indicatorii realizati de fiecare spital, pâna la limita prevazuta de actele normative aplicate în anul 2002”. Totodata, art. 2 din acelasi act normativ prevede ca: “în termen de 10 zile de la data intrarii în vigoare a normelor metodologice prevazute la art. 4 spitalele vor prezenta cereri fundamentate caselor de asigurari de sanatate”. Prin urmare, nu s-a stipulat preluarea obligatiilor de plata de catre casele de asigurari si exonerarea spitalelor de plata sumelor la care s-au obligat prin contractele încheiate cu furnizorii de bunuri si servicii, ci s-a stipulat obligativitatea încheierii de acte aditionale între casele de asigurari si spitale prin care sa se acorde sumele necesare acestora din urma pentru achitarea furnizorilor lor, pe baza unor cereri fundamentate si în limitele valorice stabilite de actele normative în vigoare. Acest fapt rezulta cu si mai multa claritate din Normele metodologice publicate în M. Of. nr. 164/2003. Astfel, art. 2 alin. 2 din norme prevede ca “sumele datorate furnizorilor pentru bunuri si servicii (…) se aloca (deci nu se preiau, n.n.) prin încheierea de acte aditionale la contractele de furnizare de servicii medicale spitalicesti si se platesc esalonat conform graficului prevazut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice”. De asemenea, alin. 8 alin. 2 mai prevede ca: “Pe baza situatiilor verificate, analizate si avizate de catre comisia mixta si a ordinelor de plata emise de spitale pe seama furnizorilor de bunuri si servicii, casele de asigurari de sanatate vireaza în contul spitalului suma de plata aferenta obligatiilor restante”. Rezulta, deci, cu claritate ca obligatia de plata a furnizorilor nu a fost preluata de catre casele de asigurari, ci s-au reglementat strict conditiile în care casele de asigurari finanteaza spitalele pentru plata acestor furnizori.
Pentru considerentele expuse instanta a admis recursul si a modificat în tot sentinta de fond, în sensul admiterii în totalitate a actiunii.
