Actiune in pretentii civile. Repunerea cauzei pe rol. Conditiile aplicarii disp. art. 151 cod procedura civila si consecinta nerespectarii acestor dispozitii.


ACTIUNE IN PRETENTII CIVILE. REPUNEREA CAUZEI PE ROL. CONDITIILE APLICARII DISP ART 151 COD PROCEDURA CIVILA SI CONSECINTA NERESPECTARII ACESTOR DISPOZITII.

Prin sentinta civila nr 681 din 12 iunie 2006, Judecatoria Urziceni a respins ca neintemeiata cererea formulata de reclamantul N.V in contradictoriu cu paratii T S si SC A D SRL, cerere prin care se solicita obligarea in solidar a paratilor la despagubiri civile reprezentand contravaloarea autoturismului proprietate personala distrus intr-un incendiu datorat culpei paratilor.

Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca potrivit probelor administrate in cauza nu a rezultat ca paratii se fac vinovati de producerea incendiului care a distrus autoturismul proprietate personala a reclamantului.

Impotriva acestei sentinte in termen legal a declarat motivat recurs reclamantul N.V.

Printre altele, se critica solutia instantei de fond ca fiind data cu incalcarea normelor de procedura civila, constand in aceea ca la repunerea cauzei pe rol nu au fost respectate dispozitiile art 151 Cod Procedura Civila, solutia instantei de fond fiind nula.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

Potrivit incheierii de sedinta din 3 aprilie 2006 Judecatoria Urziceni, dupa de dezbaterile au fost inchise, a repus cauza pe rol, potrivit art 151 Cod Procedura Civila, fiind necesare noi lamuriri.

Cu aceasta ocazie insa, judecatoria a dispus audierea unor martori precum si solicitarea unor relatii de la Politia Urziceni, probe noi in cauza care nu au fost puse in discutia partilor.

Potrivit art 151 CPC, procesul poate fi repus pe rol daca instanta gaseste necesare noi lamuriri.

In aplicarea acestor dispozitii procedurale, instanta va repune cauza pe rol, urmand a dispune masurile necesare in prezenta partilor si cu obligativitatea punerii in discutia acestora a necesitatii masurilor ce urmeaza a fi luate.

A proceda altfel inseamna a incalca principiul dreptului la aparare si a principiului contradictorialitatii.

Exercitarea rolului activ al instantei nu poate fi facuta cu ignorarea celorlalte principii fundamentale consacrate de Codul de Procedura Civila.

Prima instanta, repunand cauza pe rol si dispunand administrarea unor noi probe fara ca acestea sa fie puse in discutia partilor, a pronuntat o solutie cu incalcarea normelor procedurale, ceea ce atrage potrivit art 105 alin 2 Cod Procedura Civila nulitatea hotararii pronuntate.