Actiune în rectificarea suprafetei /respingere pentru nedovedirea calitătii de proprietar a reclamantilor


DOSAR NR. 3183/338/2008

SENTINTA CIVILA NR.1201

 Sedinta publica din data de 09. 10.2009

Constata ca prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr de mai sus reclamantii P.B si P.G au solicitat in contradictoriu cu paratii C. N., C.a E., B. N. T., B. T. N., B. T. I. si T. N. :

-sa se constate ca paratii 2-4 au calitatea de mostenitori ai defunctului N. St.T. in calitate de sotie supravietuitoare si fii

-sa se constate ca din masa succesorala face parte imobilul inscris in CF 3663 Zarnesti nr top 7797

-sa se constate ca dupa defunctul S. I. B. a ramas ca mostenitoare T. B. nascuta B.

-sa se constate ca din masa succesorala face parte imobilul inscris in CF 5252 Zarnesti nr top 7764

-sa se constate ca din masa succesorala face parte imobilul inscris in CF 5252 Zarnesti nr top 7764

-sa se constate ca dupa defuncta T. B. a ramas ca mostenitor T. N. in calitate de fiu

-sa se constate ca suprafata reala a imobilului inscris in CF 5251 Zarnesti nr top 7764/1 este de 14162 mp in loc de 5468,4 mp

-sa se dispuna rectificarea suprafetei de teren in sensul inscrierii suprafetei reale.

In motivarea cererii reclamantii au aratat faptul ca imobilul inscris in CF 5251 Zarnesti nr top 7764/1 se afla in folosinta lor de peste 20 de ani , in anul 2007 inscriindu-se dreptul lor de proprietate ca efect al prescriptiei achizitive. S-a aratat ca s-a efectuat o expertiza la care au participat si proprietarii limitrofi, in cadrul careia s-a stabilit suprafata reala a imobilului.

In drept, s-a invocat art 39 rap la art 34 din decretul-lege nr 115/1938(art 36 pct 4 din legea 7/1996)

Cererea a fost legal timbrata.

Paratii nu au formulat intampinare insa la termenul de judecata din 23.01.2009 au aratat ca sunt de acord cu admiterea actiunii.

In probatiune s-a  administrat proba cu inscrisuri, expertiza extrajudiciara.

Din actele si lucrarile dosarului instanta constata urmatoarele:

Paratii au calitatea de mostenitori ai defunctilor proprietari tabulari decedati ai imobilelor invecinate cu imobilul inscris in CF 5251 Zarnesti nr top 7764/1 aflat in folosinta reclamantilor. Suprafata inscrisa a acestui imobil este de 5468,4 mp.La dosar a fost depus extrasul de carte funciara ce priveste acest imobil  (fila13) care indica la foaia de proprietate pe Aron Ioan Bancila.

In consecinta, instanta apreciaza ca reclamantii nu au facut dovada calitatii lor de proprietari ai imobilului a carui suprafata vor sa o rectifice, actiunea in rectificare, in temeiul art 34-39 din decretul-lege nr 115/1938 neputand fi promovata de posesor. Desi in cererea de chemare in judecata reclamantii au aratat ca au uzucapat imobilul in cauza , totusi nu au facut nicio dovada in acest sens, o asemenea dovada evident fiind reprezentata sentinta in temeiul careia dreptul lor sa fi fost intabulat.

In consecinta se va respinge cererea promovata ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

 IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea formulata de reclamantii P. B. si P. G.  cu domiciliul  X, jud.B. ,in contradictoriu cu paratii C. N., C. E. cu domiciliul in X, jud.B.,  B. N. T. , B. T. N. , B. TARATU IOAN, toti cu domiciliul in X, jud.B., T. N. cu domiciliul in Zarnesti, X, jud.B .

 Fara cheltuieli de judecata.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 9.10.2009.