SENTINŢA CIVILĂ Nr. 2592 din 06.07.2011
Anulare decizie de instituire măsura asiguratorie de către organul fiscal.Conditii cerute pentru admisibilitatea instituirii acestei masuri.
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:
Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 22.06.2011 şi înregistrată sub nr. 4418/202/2011 contestatoarea S.C. I S.A cu sediul în c a formulat contestaţie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1411/31.05.2011 emisa de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a Popririi asiguratorii instituită în baza acesteia, solicitând anularea acestora.
În motivarea contestaţiei contestatoarea a arătat că la data de 09.06.2011 a primit Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1411/ 31.05.2011 prin care s-a dispus instituirea de măsuri asiguratorii pentru obligaţiile de plata în sumă de 154 493 lei stabilite prin actul administrativ fiscal nr. F-CL-278 din 30.05.2011 ,act ce nu a fost comunicat până în prezent societăţii, aceasta neavând cunoştinţă de modul final de calcul şi valoarea TVA-ului stabilit suplimentar de plată de către organul de inspecţie fiscală.
Învederează că în timpul controlului i s-a comunicat iniţial că s-a stabilit de plată suma de 21 029 lei reprezentând TVA şi majorări de întârziere sumă ce a fost achitată de societate prin Ordinul de plată nr. 167/27.05.2011, pentru ca ulterior cu ocazia discuţiei finale să i se comunice că TVA –ul de plată aferent perioadei ianuarie 2008-decembrie 2010 este mai mare, fără însă a-l aduce la cunoştinţa societăţii.
Învederează că intimata a emis cu încălcarea prevederilor art.129 din Codul de procedură fiscală Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr.1411/31.05.2011 întrucât potrivit prevederilor art.129 alin. 2 aceste măsuri se dispun „ când există pericolul ca debitorul să se sustragă , să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul , periclitând sau îngreunând considerabil colectarea”.
Totodată potrivit art.129 alin.5 rezultă că decizia trebuie să cuprindă care sunt indiciile sau pericolul ca debitorul să se sustragă sau să-şi ascundă patrimoniul, cerinţă obligatorie ce rezultă şi din cuprinsul punctului 5.6 litera f din Procedură/21.10.2010 de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii prevăzute de O.G. nr.92/2003.
Învederează că de-a lungul existenţei sale societatea nu a înregistrat restanţe la plata datoriilor către stat , are achitate la zi aceste datorii şi nu este o societate care să se sustragă de la plata datoriilor legal stabilite.
Astfel din documentele societăţii se poate observa că în anii supuşi controlului societatea a avut profit, a plătit impozit aferent şi TVA, din fişa contului putându-se observa că a achitat TVA în cuantum de peste 1300000lei.
Raportat la sumele plătite anterior suma stabilită ca reprezentând TVA stabilit suplimentar , din care deja s-a achitat o parte, reprezintă o sumă modică care nu transformă societatea într-o societate rău-platnică.
A arătat contestatoarea că este o societate comercială care are ca activitate principală cultivarea şi producerea cerealelor iar în momentul introducerii acţiunii este în plină campanie agricolă având nevoie de lichidităţi pentru a-şi acoperi cheltuielile curente privind recoltarea culturii de toamnă.
Învederează că practica organului de control de a obliga agenţii economici să plătească în timpul controlului sumele stabilite de plată este ilegală atâta timp cât legiuitorul a prevăzut un termen de plată a acestora şi adat posibilitatea dea contesta aceste sume.
Apreciază că instituirea măsurii asiguratorii este abuzivă şi prin modalitatea în care acestea s-au instituit întrucât prin punctul 5.8 din Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii se revede expres şi ordinea de instituire a măsurilor asiguratorii, indisponibilizarea conturilor bancare fiind printre ultimele măsuri .
În drept, se invocă prevederile Codului de procedură fiscală , Procedură din 21.10.2010 de palicare efectivă a măsurilor asiguratorii .
În dovedirea contestaţiei a propus administrarea dovezii cu înscrisuri şi a depus la dosar decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1411 emisa la 31.05.2011 filele9-10 ordine de plată, situaţia activelor şi datoriilor proprii la , bilanţuri prescurtate ale societăţii (filele 9-38), deconturi TVA din anii anteriori probatoriul cu înscrisuri fiind completat cu înscrisurile ce se regăsesc la filele 44-69,respectiv dovada achitării TVA lunar în anul 2009-2010, registrul imobilizărilor filele65-69 .
La data de 05.07.2011 intimata a formulat în cauză întâmpinare – fila 41 prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare formulată de contestatoare.
În motivarea întâmpinării arată că organul fiscal a luat această măsură întrucât cuantumul sumelor stabilite suplimentar este substanţial acesta fiind de 154 493 lei, iar din analiza documentelor societăţii, există pericolul ca societatea să se sustragă de la urmărire sau să îşi risipească patrimoniul.
Învederează că reclamanta nu dovedeşte în ce constă prejudiciul suferit ca urmare a acestei măsuri, instituirea măsurii asiguratorii fiind o prerogativă legală la îndemâna inspectorilor fiscală ce pot dispune poprirea asiguratorie şi sau sechestrul asigurator asupra bunurilor pentru ca recuperarea creanţelor să se facă mai uşor în urma finalizării controlului efectuat la contribuabil şi a stabilirii unor sume suplimentare.
Anularea deciziei de instituire a măsurii asiguratorii nu conduce la anularea obligaţiei de plată însoţite de majorările aferente acestora, apărările invocate ţinând de fondul cauzei şi nefiind veritabile argumente de natură să atragă anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.
În cauză instanţa a încuviinţat şi administrat pentru contestatoare proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
La data de 31.05.2011 a fost emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în temeiul art.129 alin.4 din O.G. nr. 92/2003 decizia de instituire a măsurilor asiguratorii la contribuabilul S.C. I S.A. faţă de care s-a constatat existenţa unei obligaţii de plată stabilite prin actul administrativ fiscal nr. F-CL 278/30.05.2011 în sumă totală de 154 493 lei reprezentând T.V.A. şi accesorii T.V.A., instituindu-se măsura indisponibilizării conturilor de disponibilităţi şi de depozite ale acestei societăţi deschide la Raiffeisen Bank, BANCA Transilvania, Trezoreria Călăraşi .
În motivarea dispunerii măsurilor asiguratorii s-a reţinut:” neachitarea sumelor stabilite suplimentar în timpul controlului” .
În baza acestei decizii intimata a efectuat la data de 08.06.2011 şi adrese de înfiinţare a popririi asiguratorii asupra disponibilităţilor băneşti ale contestatoarei către BDR, banca Transilvania, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 44-45.
În drept, instanţa reţine că potrivit prevederilor art. 129 alin.2 din O.G. nr. 92/2003 se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Totodată potrivit art.2.1 din Ordinul nr.2065/2010 emis de ANAF privind Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, punctul 5.1.1., în situaţia în care organul de control, în timpul acţiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, şi în urma analizei dosarului fiscal, situaţiilor financiare, declaraţiilor fiscale sau a altor documente şi a informaţiilor pe care le deţine, constată că există suficiente informaţii că debitorul nu şi-a declarat materia impozabilă şi totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligaţiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii împreună cu organul de control.”
Din cuprinsul textelor de lege anterior enunţate rezultă, deci ca pentru a se justifica instituirea acestei masuri, organul de control, respectiv intimata, trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau sa îşi ascundă ori sa îşi risipească patrimoniul.
Aprecierea acestui pericol nu este însă subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la conţinutul declaraţiilor fiscale şi a situaţiei financiare a debitorului de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari (mod de declarare şi plată, situaţii de atragere a răspunderii solidare, situaţii de insolvenţă sau de insolvabilitate etc ( astfel cum rezultă din prevederile punctului 5.1.1 şi 5.6 litera f din Ordinul nr. 2605/ emis de A.N.A.F.
În fapt, în cuprinsul deciziei de instituire a măsurii asiguratorii contestat şI care face obiectul prezentei cauzei, instanţa reţine că deşi în cuprinsul deciziei de instituire este redat conţinutul art.129 alin.2 din OG 92/2003, în motivarea instituirea măsurii asiguratorii, aceasta este justificată pe considerente ce nu conduc la stabilirea existenţei pericolului de sustragere de la plata impozitelor şi taxelor datorate către Bugetul de Stat, a risipirii patrimoniului sau de ascundere sustragere a acestuia sau a situaţiei financiare a debitoarei trecute sau prezente.
Singura justificare a dispunerii acestei măsuri este aceea că s-au stabilit cu ocazia controlul sume suplimentare de plată, iar debitoarea nu le-a achitat în timpul controlului.
În cauză, contestatoare a achitat în timpul efectuării controlului fiscal a unei sume importante de bani din totalul datoriei către bugetul de stat, respectiv 21 029 lei, astfel cum rezultă din ordinul de plată nr. 167/27.05.2011 –fila 12, iar prin înscrisurile depuse la filele 49-62 a făcut dovada îndeplinirii lunar a obligaţiilor legale de plată a TVA în anii 2009-2010, astfel că raportat la acestea este evident că istoricul comportamentului fiscal al debitoarei nu conduce la ideea unei încercări viitoare de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale stabilite în mod suplimentar.
Raportat la aceste considerente precum şi la prevederile O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora contribuabilul are obligaţia să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală, iar termenul de plată pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii stabilite potrivit legii, este, potrivit art.111 din OG nr.92/2003, data de 5 a lunii următoare( dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 – 15 din lună) , respectiv până la data de 20 a lunii următoare( dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 – 31 din lună) , instanţa apreciază că în mod greşit s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii prin indisponibilizarea conturilor debitoarei – contestatoare, organul fiscal neavând nici un temei legal pentru a justifica această măsură, cu atât mai mult cu cât această măsură este una subsidiară faţă de alte măsuri asiguratorii aflate la dispoziţia organului fiscal de control şi care pot garanta îndeplinirea de către debitor a obligaţiilor astfel cum rezultă din punctul 5.8 din Ordinul nr.2608/2010 al A.N.A.F.
1
