Pe rol fiind soluţionarea acţiunii civile având ca obiect anulare somaţie plată formulată de reclamantul – debitor O.N., domiciliat în Târgovişte, împotriva pârâtei – creditoare Asociaţia de Proprietari nr. 42 Târgovişte, cu sediul în Târgovişte, judeţ D-ţa, procurator fiind S.P.A., domiciliat în Târgovişte, , judeţ D-ţa.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamantul – debitor personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei – creditoare, domnul N.V. şi procuratorul S.P.A..
Acţiune timbrată cu suma de 39 lei conform chitanţei nr. 4054409/06.12.2007 şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Grefierul de şedinţă referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, măsurile dispuse de instanţă, pârâta – creditoare a solicitat judecarea în lipsă (fila 120).
În urma verificării dosarului instanţa constată că acesta a fost numerotat corespunzător până la fila 79 (încheierea din şedinţa publică din 27.11.2008) şi dispune renumerotarea corespunzătoare întrucât după fila 79 apare greşit numerotată fila 75, numerotare greşită de către serviciul arhivă.
După referatul cauzei Preşedintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare ca fiind legal îndeplinită, după care:
Reclamantul – debitor arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepţii de invocat.
Instanţa, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepţii de invocat, socotindu-se lămurită, în baza art. 150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile şi acordă cuvântul pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi pe fond.
Reclamantul – debitor cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune lasă la aprecierea instanţei iar pe fond solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată şi anularea sentinţei civile nr. 3599/09.10.2007 pronunţată în dosarul nr. 4431/315/2007 al Judecătoriei Târgovişte, fără cheltuieli de judecată.
I N S T A N Ţ A
Asupra cauzei civile de faţă :
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgovişte sub nr. 7180/315/2007 reclamantul debitor O.N. , domiciliat în Târgovişte , judeţul Dâmboviţa în contradictoriu cu pârâta – creditoare Asociaţia de Proprietari nr. 42 Târgovişte , cu sediul în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa a formulat cerere în anulare a somaţiei de plată solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea cererii de chemare în judecată şi desfiinţarea hotărârii judecătoreşti nr. 3599/9.10.2007 pronunţată de Judecătoria Târgovişte ca fiind nelegală.
In motivarea cererii reclamantul debitor invocă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune referitor la dreptul de creanţă solicitat de Asociaţia nr. 42, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Târgovişte , excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Asociaţiei nr. 42 se invocă lipsa dovezilor pentru obligaţia de plată a debitului , lipsa înscrisurilor nerespectarea condiţiilor prevăzute pentru formularea cererii de chemare în judecată contestă debitul solicitat de asociaţie arătând că acesta nu este dovedit , iar creanţa nu este certă , lichidă şi exigibilă că interesul asociaţiei nu este dovedit invocând excepţia lipsei de interes că pretenţiile creditoarei au caracter contencios fiind incidente dispoziţiile art. 335 Codul procedură civilă , motive pentru care solicită admiterea cererii formulate precizând că solicită judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Codul procedură civilă .
La dosarul cauzei s-au depus : copie cerere de chemare in judecată din dosarul nr. 4431/315/2007, adresa nr. 21437/2005, decizie din 8.02.2006 şi decizie din 3.02.2005 ambele referitoare la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei, timbru judiciar in sumă de 0,30 lei şi taxă de timbru în cuantum de 39 lei ( fila 13), referat întocmit de serviciul arhivă referitor la dosarul 4431/315/2007, copie de pe cererea de recurs , sentinţa civilă nr. 3599/9.10.2007, sentinţa nr. 2442/2002, note de şedinţă formulate de reclamantul debitor , copii ale actelor menţionate , borderou cuprinzând costurile pentru încălzire şi ajutoarele pentru încălzirea locuinţei ( fila 42-62) anexă borderou ( fila 65 ) , delegaţie din 20.03.2003 ( fila 66-67 ) cerere de repunere pe rol a cauzei ce a fost suspendată la data de 24.01.2008 ( fila 68 ) în temeiul art. 244 alin 1 punctul 1 Codul procedură civilă , până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 4431/315/2007, cerere formulată de reclamantul debitor cu motivarea în drept a cererii de chemare în judecată , note de şedinţă , delegaţie din partea pârâtei – creditoare , procură specială dată de Asociaţia de Proprietari nr. 42, Târgovişte , numitului S.P.A. ( fila 110) cerere de verificare de scripte, note scrise depuse din partea Asociaţiei de Proprietari nr. 42, şi solicitarea judecării cauzei în lipsă . A fost ataşat dosarul 4431/315/2002 ( atât fondul cauzei cât şi recursul ).
Ca urmare a repartizării aleatorii cauza a fost repartizată completului C 12, iar prin procesul – verbal încheiat la 2.12.2008 ( fila 80 ) în baza dispoziţiilor art. 99 punctul 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti astfel cum a fost aprobat prin HCSM nr. 614/2008 şi a hotărârii nr. 13/18.11.2008 emisă de colegiul de conducere al Judecătoriei Târgovişte începând cu data de 1.12.2008 se desfiinţează completul C 12 civil cauza fiind repartizată ciclic la completul C 4 care a continuat cercetarea judecătorească şi s-a pronunţat în cauză.
În şedinţa publică din 24.01.2008 ( fila 68 ) instanţa a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 244 alin 1 punctul 1 Codul procedură civilă , iar cauza a fost repusă pe rol de către reclamantul debitor în temeiul dispoziţiilor art. 245 Codul procedură civilă , judecata putând reîncepe prin cererea de redeschidere formulată.
La solicitarea părţilor instanţa încuviinţează pentru acestea proba cu înscrisuri ( fila 103) în şedinţa publică din 15.01.2009 apreciind că proba solicitată este utilă şi concludentă în dezlegarea pricinii în sensul dispoziţiilor art. 167 alin 1 Codul procedură civilă .
În şedinţa publică din 12.02.2009 instanţa pune in discuţie , respectând ordinea de soluţionare a excepţiilor acele excepţii ce trebuie soluţionate cu prioritate pentru ca instanţa să poată cerceta actul de investire cu privire la excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Târgovişte instanţa s-a pronunţat prin respingerea aceste excepţii deoarece judecătoria Târgovişte este competentă în soluţionarea cauzei conform art. 8 alin 3 din OG nr. 5/2001 aprobată prin Legea 295/2002 cererea în anulare judecându-se la instanţa unde funcţionează judecătorul care a dat ordonanţa , iar somaţia de plată se judecă la judecătoriei conform art. 2 alin 1 din OG nr. 5/2001.
Instanţa a respins şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant deoarece la dosarul cauzei s-au complinit lipsurile dovezilor privind reprezentarea conform art. 161 Codul procedură civilă .
Instanţa a dispus unirea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune cu fondul cauzei , iar împotriva modului de soluţionare a excepţiilor încheierea se poate ataca odată cu fondul .
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri de către părţi , iar creditoarea pârâtă a formulat şi note scrise ( fila 125) şi cerere de judecare a cauzei în lipsă.
În şedinţa publică din 12.03.2009 în urma verificării numerotării dosarului instanţa constată că acesta a fost numerotat corect până la fila 79 şedinţa publică din 27.11.2008 filă de la care serviciul arhivă a făcut o numerotare greşită instanţa dispunând renumerotarea corespunzătoare după fila 79 în continuare.
Instanţa a acordat cuvântul atât pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cât şi pe fondul cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului , prin prisma cererii în anulare formulate , a dispoziţiilor legale incidente in materie şi a lucrărilor dosarului 4431/315/2007 instanţa reţine următoarele : în dosarul 4431/315/2007 actul de investire priveşte o somaţie de plată întemeiată pe dispoziţiile OUG nr. 5/2001 ( fila 3 ) solicitându-se plata sumei de 11549,5 lei din care 5880,27 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere , iar 5669,24 lei reprezentând penalităţi.
La fila 29 din dosarul în care s-a pronunţat somaţia debitorul formulează întâmpinare prin care se solicită respingerea cererii formulate contestând debitul şi prezentând neregularităţile procedurale ale cererii de chemare în judecată. La fila 32 din dosar debitorul depune note scrise prin care invocă excepţii şi face referire la nedovedirea creanţei solicitate arătând că aceasta nu este certă, lichidă şi exigibilă. La al doilea termen de judecată , respectiv 9.10.2007 ( fila 40 ) se soluţionează cauza în fond şi se pronunţă sentinţa civilă nr. 3599/9.10.2007 prin care se admite cererea formulată de creditoare se somează debitorul pentru plata debitului solicitat cu menţionarea dreptului de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Împotriva ordonanţei pronunţate se declară recurs în motivele de recurs fiind invocate motivele din întâmpinare , excepţia prescripţiei şi se pronunţă decizia nr. 26/14.01.2008 a Tribunalului Dâmboviţa admiţându-se excepţia netimbrării şi anularea recursului declarat ca netimbrat. De precizat că recursul este inadmisibil în procedura somaţiei de plată.
Dovada de comunicare a ordonanţei se află depusă la fila 43 din dosarul de fond având data de 14.11.2007 pentru debitor cererea de anulare fiind formulată în termen , la 27.11.2007 şi făcând calculul prevăzut şi de art. 111 Codul procedură civilă , prin care se dispune că termenele se înţeleg pe zile libere neintrând în socoteală nici ziua când a început nici ziua când s-a sfârşit termenul .
Deoarece creanţa a fost contestată atât prin invocarea excepţiilor , prin cererea de verificare de scripte , prin invocarea excepţiei prescripţiei şi a faptului că s-a susţinut că debitul solicitat nu este cert , lichid şi exigibil , trebuia să se încuviinţeze şi administreze probatorii să se verifice termenele de întrerupere de suspendare , iar contestarea debitului duce obligatoriu la incidenţa dispoziţiilor art. 335 Codul procedură civilă care prevede : dacă cererea prin însuşi cuprinsul ei, sau prin obiecţiile ridicate de persoanele citate ( cazul dedus judecăţii ) sau care intervine , prezintă caracter contencios instanţa o va respinge . Aceasta era soluţia legală ce trebuia îmbrăţişată de instanţă deoarece era contestat chiar debitul solicitat în procedura somaţiei de plată, iar celelalte excepţii cereri şi apărări de fond putând fi dezbătute şi soluţionate într-o acţiune în pretenţii , separată , pe calea dreptului comun , prin analizarea îndeplinirii condiţiilor ce ar putea atrage una din formele răspunderii civile.
Potrivit art. 1 din OG nr. 5/2001 procedura somaţiei de plată se desfăşoară la cererea creditorului pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani. Conform art. 4 alin 2 din OG nr. 5/2001 instanţa când consideră necesar pentru soluţionarea cererii poate , conform dispoziţiilor Codul procedură civilă , să citeze părţile pentru explicaţii şi lămuriri, citarea a avut loc , iar debitorul a dat explicaţiile şi lămuririle necesare permise de procedura somaţiei de plată. Deoarece , nu s-a putut soluţiona dosarul în condiţiile art. 5 din acelaşi act normativ judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor ce i-au fost prezentate, ( sunt condiţii obligatorii pentru pronunţarea unei ordonanţe ). Conform art. 8 din OG nr. 5/2001 aprobată prin Legea 295/15.05.2002 modificată şi completată prin OG 142/24.10.2002, prin OG nr. 58/2003 şi Legea 195/2004 împotriva ordonanţei debitorul poate formula acţiune in anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia ( cale aleasă de debitor ce face obiectul prezentei cauze). Potrivit art.8 alin 4 dacă se admite cererea în anulare instanţa va anula ordonanţa pronunţând o hotărâre irevocabilă , iar prevederile art. 7 se aplică în mod corespunzător adică creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun şi în cadrul acestei acţiuni pot fi analizate şi puse în discuţie excepţiile invocate , procedura verificării de scripte , excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ( art. 8 alin 4 teza a II şi art. 7). Legiuitorul a prevăzut expres procedura de urmat în cazul contestării debitului , în procedura somaţiei de plată prin respingerea cererii formulate de creditor şi promovarea unei acţiuni separate pe calea dreptului comun.
În cauza dedusă judecăţii trebuie analizate problemele de drept ale speţei raportat la dispoziţiile legale incidente in materie. Procedura somaţiei de plată este o procedură specială , deci derogatorie de la dreptul comun , de soluţionare a cererilor prin care se solicită obligarea debitorului la plata unei suma de bani în măsura în care sunt îndeplinite anumite condiţii. Întrucât prin intermediul acestei proceduri se poate ajunge la stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană , procedura este contencioasă astfel încât pentru aspectele nereglementate de ordonanţa nr. 5 /2001 aprobată cu modificări şi completări succesive până la Legea 195/2004 se vor aplica în completare dispoziţiile de drept comun din materia procedurii contencioase.
Una din condiţiile de admisibilitate obligatorii în cadrul procedurii somaţiei de plată se referă la faptul că debitul , creanţa să fie certă, lichidă şi exigibilă. Creanţa este certă, atunci când existenţa ei rezultă din chiar înscrisul constatator al creanţei ( art. 379 alin 3 Codul procedură civilă ) deci când existenţa creanţei este neîndoielnică . Creanţa este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul ce o constată sau cel puţin , este determinabil prin înscrisul respectiv , ori prin alte înscrisuri ce emană , sunt recunoscute sau , după caz , sunt opozabile debitorului ( art. 379 alin 4 Codul procedură civilă ). Creanţa este exigibilă ( scadentă ) dacă termenul prevăzut în favoarea ori şi în favoarea debitorului s-a împlinit ori, în condiţiile legii ( art. 263 şi art. 382 Codul procedură civilă ) debitorul este decăzut din beneficiul termenului . Raportat la cauza dedusă judecăţii aceste condiţii nu sunt îndeplinite cumulativ .
Conform art. 10 alin 2 din Ordonanţa nr. 5/2001 debitorul poate invoca prin intermediul contestaţiei la executare îndreptate împotriva titlului executoriu emis in cadrul procedurii somaţiei de plată apărări de fond , însă numai in măsura în care nu a atacat cu cerere în anulare ordonanţa de admitere a cererii creditorului . Cum debitorul a formulat cerere în anulare el poate formula şi apărări de fond . Dacă însă , în raport de susţinerile părţilor , inclusiv apărările formulate de debitor şi susţinerile creditorului în combaterea acestora, s-ar impune administrarea unor probe inadmisibile în procedura somaţiei de plată ( cum avem în cauza dedusă judecăţii în dosarul nr. 4431/315/2007) atunci instanţa va respinge cererea creditorului , respectiv va admite cererea în anulare exercitată de debitor urmând ca pretenţiile reclamantului creditor să fie soluţionate numai în condiţiile procedurii de drept comun.
Legea nu stabileşte şi motivele pentru care ar putea fi exercitată cererea în anulare ceea ce înseamnă că prin intermediul acestei căi de atac specifice debitorul este îndreptăţit să invoce orice motiv de nelegalitate sau netemeinicie deci orice motiv de nemulţumire referitor la ordonanţa conţinând somaţia de plată. Cererea în anulare rămâne o cale de atac de reformare fără a deveni o cale de atac de retractare , deoarece prin intermediul ei se realizează un control judiciar cel puţin sub aspectul admisibilităţii cererii creditorului de emitere a somaţiei de plată al ordonanţei atacate .
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a celorlalte cereri formulate de reclamantul debitor ele pot fi analizate în cadrul fondului cauzei printr-o acţiune separată şi nu în cadrul unei căi de atac de reformare cum este cererea în anulare de aceea excepţia prescripţiei este inadmisibilă în procedura somaţiei de plată.
Reţinând argumentaţia de mai sus , instanţa va admite cererea în anulare aşa cum a fost precizată de reclamantul debitor ca fiind întemeiată şi va dispune anularea sentinţei civile nr. 3599/9.10.2007 care trebuia juridic intitulată Ordonanţă pronunţată în dosarul Judecătoriei Târgovişte nr. 4431/315/2007.
Instanţa va respinge in fond cererea formulată de pârâta – creditoare Asociaţia de Proprietari nr. 42 Târgovişte în dosarul nr. 4431/315/2007 al Judecătoriei Târgovişte . Instanţa va respinge şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ca fiind inadmisibilă în procedura somaţiei de plată ce a făcut obiectul dosarului nr. 4431/315/2007 ea putând fi analizată într-o acţiune formulată separat de către creditoare pe calea dreptului comun.
Dacă instanţa admite cererea în anulare atunci va anula şi ordonanţa atacată prin hotărâre irevocabilă conform art. 8 alin 4 din OG 5/2001 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 295/2002 , iar ulterior modificată prin OU nr. 142/2002, OU nr. 58/2003 şi Legea nr. 195/2004, iar creditorul este îndreptăţit să introducă o cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun ( art. 8 alin 4 teza a II şi art. 7 ) însă nu poate să exercite vreo cale de atac împotriva hotărârii prin care s-a admis cererea în anulare .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea în anulare aşa cum a fost precizată de reclamantul – debitor O.N., domiciliat în Târgovişt, judeţ D-ţa împotriva pârâtei – creditoare Asociaţia de Proprietari nr. 42 Târgovişte, cu sediul în Târgovişte, judeţ D-ţa, procurator fiind S.P.A., domiciliat în Târgovişte, judeţ D-ţa.
Dispune anularea sentinţei civile nr. 3599/9.10.2007 pronunţată în dosarul Judecătoriei Târgovişte înregistrat sub nr. 4431/315/2007.
Respinge in fond cererea formulată de pârâta – creditoare Asociaţia de Proprietari nr. 42 Târgovişte , în dosarul nr. 4431/315/2007 al Judecătoriei Târgovişte .
Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune , excepţia formulată de reclamantul debitor , ca fiind inadmisibilă în procedura somaţiei de plată ce a făcut obiectul dosarului nr. 4431/315/2007 al Judecătoriei Târgovişte .
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică din 12.03.2009.