Conţinut speţă
Deciziile Curții Constituționale devin obligatorii pentru instanțe și pentru toate celelalte autorități ale statului, de la data publicării acesora în monitorul Oficial al României.
Deciziile Curții Constituționale devin obligatorii pentru instanțe și pentru toate celelalte autorități ale statului, de la data publicării acesora în monitorul Oficial al României.
Față de cele reținute – caracterul obligatoriu al deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii și faptul că autoritatea pârâtă nu a făcut dovada trimiterii în judecată a reclamantului (teza a II-a) până la data închiderii dezbaterilor – instanța, în temeiul dispozițiilor art.18 din L.554/2004 și art.106 din L.188/1999 va admite în parte cererea şi va dispune anularea în parte a Deciziei nr. X/17.07.2013, anume a dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi 2 referitoare la suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului. De asemenea va obligă pârâta D S B să-l repună pe reclamant în situaţi anterioară emiterii Deciziei nr. X/2013 şi să-i plătească acestuia salariile indexate, majorate şi neachitate, de la data punerii în executare a Deciziei şi până la reintegrarea în funcţie a reclamantului.
Față de cele reținute – caracterul obligatoriu al deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii și faptul că autoritatea pârâtă nu a făcut dovada trimiterii în judecată a reclamantului (teza a II-a) până la data închiderii dezbaterilor – instanța, în temeiul dispozițiilor art.18 din L.554/2004 și art.106 din L.188/1999 va admite în parte cererea şi va dispune anularea în parte a Deciziei nr. X/17.07.2013, anume a dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi 2 referitoare la suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului. De asemenea va obligă pârâta D S B să-l repună pe reclamant în situaţi anterioară emiterii Deciziei nr. X/2013 şi să-i plătească acestuia salariile indexate, majorate şi neachitate, de la data punerii în executare a Deciziei şi până la reintegrarea în funcţie a reclamantului.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamant F. A. D., cu domiciliul procesual ales în O., str., în contradictoriu cu pârâţii R. N.P. R., R. N. P. R., având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că la 15.10.2015 s-au depus la dosar, prin Serviciul Registratură, concluzii scrise din partea pârâtei RNPR, după care:
Constată că fondul cauzei s-a dezbătut la data de 09.10.2015, mersul dezbaterilor a fost cosemnat în încheierea de şedinţă întocmită cu respectiva ocazie, încheiere ce face parate integrantă din prezenta hotărâre şi prin care s-a amânat pronunţarea pentru 16.10.2015, instanţa având nevoie de timp pentru a delibera.
T R I B U N A L U L
D E L I B E R Â N D
Constată că prin cererea înregistrată inițial pe rolul secției I civile a acestei instanțe sub nr. Dos. XXX/111/2013, reclamantul F. A. D., în contradictoriu cu pârâtele R. N.P. R., R. N. P. R., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: în principal: nulitatea Deciziei nr.Xdin 1 7.07.2013, ca nemotivată, în subsidiar: anularea Deciziei nr. X din 17.07.2013 ca netemeinică şi nelegală; repunerea sa în situaţia anterioară emiterii Deciziei nr.X/1 7.07.2013;obligarea pârâtelor la plata salariilor indexate, majorate şi reactualizate de la data punerii în aplicare a deciziei şi până la repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei atacate. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul arată că prin Decizia de nr.X din 17.07.2013, emisă de pârâta de rândul 2, s-a dispus faţă de el măsura suspendării contractului individual de muncă, începând cu data de 07.08.2013, în baza art.51 alin.l lit.b din Contractul colectiv de muncă al RNPR, respectiv art. 52 alin. 1 lit. b din Codul Muncii, precum şi faptul că suspendarea contractului individual de muncă va dura până la soluţionarea definitivă a dosarului X/P/2013 al Parchetului de pe lângă J. B.
Consideră decizia atacată ca fiind lovită de nulitate având în vedere faptul că, deşi în motivarea Deciziei atacate se reţine faptul că raportul de muncă a fost suspendat având în vedere Raportul nr. X din 05.06.2013 al şefului Serviciului Control Tehnic de la nivelul RNP, înregistrat la DGSB sub nr. X/10.06.2013, conţinutul acestui raport nu i-a fost adus la cunoştinţă, ca de altfel nici atribuţiile de serviciu încălcate şi care ar fi atras formularea unei plângeri penale de către angajator.
Potrivit art. 52 alin.l lit.b din Codul muncii “contractul individual de muncă poate fi suspendat …” suspendarea contractului individual de muncă nu este obligatorie la data depunerii unei plângeri penale faţă de angajat. Decizia de a suspenda contractul individual de muncă aparţine numai angajatorului, dar hotărârea lui nu trebuie să constituie un abuz de drept. Aşadar, suspendarea contractului individual de muncă trebuie să se bazeze pe criterii obiective, să fie dispusă cu bună credinţă şi să fie necesară. Mai mult decât atât, textul de la articolul mai sus indicat prevede necesitatea ca plângerea penală formulată împotriva angajatului să facă referire la fapte incompatibile cu funcţia deţinută. Or, având în vedere faptul că lui nu i s-a adus la cunoştinţă niciun document la care se referă motivarea Deciziei X/17.07.2013, este în imposibilitatea de a-și formula apărarea.
In situaţia în care instanţa va trece peste aceste considerente, solicită a avea în vedere nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei atacte, raportat la faptul că nu se impunea luarea unei astfel de măsuri întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile indicate mai sus, adică această Decizie să se bazeze pe criterii obiective, să fie dispusă cu bună credinţă şi necesară. Având în vedere faptul că la Direcţia Silvică Bihor, în cantoanele unde este angajat s-au efectuat controale încă din noiembrie 2012, nu apare ca fiind necesară măsura suspendării sale în luna august 2013. Mai mult decât atât, organul de urmărire penală nu a considerat necesară luarea unei astfel de măsuri pentru buna desfăşurare a procesului penal, însă angajatorul a considerat necesară o astfel de maură, cu toate că la data de 23.05.2013 reprezentantul RNP constată o serie de neregularităţi în toate actele de control efectuate de către D S B.
Pârâta RNP, prin întâmpinarea formulată și depusă la dosarul cauzei, pe cale de excepţie, a invocat excepţia de necompetentă funcţională a instanţei de litigii de muncă în a soluţiona prezenta cauză, având în vedere calitatea de personal silvic a contestatorului, calitate care atrage, potrivit art. 58 din OUG 59 / 2000, competenţa instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor acestei categorii de personal, conform procedurii instituite de Legea funcţionarilor publici nr. 188 / 1999.
Pe fond a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată. În argumentarea poziției procesuale, pârâta a arătat că măsura suspendării contractului individual de muncă dispusă prin decizia contestată de către reclamant este legală și temeinică, aceasta impunându-se în temeiul legii, ca urmare a plângerii penale formulate de unitate împotriva acestuia, plângere înregistrată sub dosar nr. X IVI 2013 la Parchetul de pe lângă J. B.
Temeiul de drept al măsurii luate de unitate îl constituie art. 51, al. (1) din Contractul Colectiv de Muncă al R.N.P., respectiv art. 52., al. (1) din Codul Muncii, suspendarea fiind dispusă până la soluţionarea definitivă a plângerii penale.
Prin sentința civilă nr. X/LM/2014 a T. B., s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției civile și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a III-a de contencios administrativ și fiscal.
În fața instanței astfel investite, reclamantul, pe lângă motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate prin cerere, a înțeles să se prevaleze și de Decizia nr.279/2015 a Curții Constituționale , decizie publicată în timp ce cauza era pendinte și prin care s-a declarat neconstituționalitatea prevederilor art. 52al.1 lit.b teza I din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
Analizând actelele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr. X / 17.07.2013 emisă de D D S B., s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al pădurarului F. A. D., angajat în cadrul O. S. D., subunitate a RNP B., ca urmare a plângerii penale formulate de unitate împotriva acestuia, plângere înregistrată sub dosar nr. X IVI 2013 la Parchetul de pe lângă Judecătoria B..
Temeiul de drept al măsurii luate de unitate îl constituie art. 51, al. (1) din Contractul Colectiv de Muncă al R.N.P., respectiv art. 52., al. (1) din Codul Muncii, potrivit cărora ”in cazul in care angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti”.
Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 279/2015, publicată în M.Of. nr. 431 din data de 17 iunie 2015 a fost admisă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.
Astfel cum rezulta din motivarea Deciziei, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate exclusiv in ceea ce priveste prevederile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, referitoare la posibilitatea angajatorului de a suspenda contractul individual de munca in situatia in care acesta a formulat plangere penala impotriva salariatului.
In opinia Curtii Constitutionale, suspendarea contractului individual de munca urmare a formularii unei plangeri penale de catre angajator impotriva salariatului nu intruneste conditia caracterului proportional, masura fiind excesiva in raport cu obiectivul ce trebuie atins. Pentru a se pronunta astfel, Curtea Constitutionala a retinut că, în masura in care legea asigura angajatorului posibilitatea de a dispune suspendarea contractului individual de munca in vederea protejarii intereselor sale economice (ca o expresie a art. 45 din Constitutie privind libertatea economica), o astfel de masura, cu consecinte ample asupra drepturilor salariatului, trebuie insotita de garantia unei decizii obiective si temeinic fundamentate din partea angajatorului.
Spre deosebire de situatia altor categorii socio-profesionale (e.g. functionari publici, magistrati, practicieni in insolventa), cand suspendarea opereaza ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale si/sau trimiterii in judecata, acte dispuse de magistrati, avand un caracter obiectiv, extrinsec raporturilor dintre cel care desfasoara activitatea profesionala si institutia, autoritatea ori corpul profesional din care face parte, suspendarea in ipoteza prevazuta la art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii se poate dispune de catre angajator ca urmare a plangerii penale pe care tot acesta o formuleaza impotriva salariatului; prin urmare, de vointa angajatorului depinde, deopotriva, cauza suspendarii contractului individual de munca si instituirea acestei masuri.
Respectarea garantiilor de obiectivitate si de temeinicie ale deciziei de suspendare dispuse de angajator poate fi, astfel, in mod facil pusa sub semnul indoielii, de vreme ce lasa aprecierea temeiului de suspendare, in intregime, la dispozitia angajatorului ale carui decizii sunt susceptibile a fi calificate drept subiective si, uneori, chiar abuzive.
Reglementarea cauzelor de suspendare nu poate lasa deschisa posibilitatea emiterii unor decizii arbitrare ori netemeinice, pentru ca protectia dreptului la munca presupune, intre altele, ca restrangerea exercitiului acestui drept sa respecte cerintele impuse de art. 53 alin. (2) din Constitutie referitoare la proportionalitate, si nu doar asigurarea unor masuri cu caracter reparator (posibilitatea reluarii de catre salariat a activitatii anterioare si acordarea de despagubiri) ori a unor solutii alternative (posibilitatea salariatului de a ocupa un alt loc de munca pe perioada suspendarii).
Față de soluția pronunțată, în temeiul dispozițiilor art. 453 și 451 al.2 C.pr.civ., va obliga pârâtele în favoarea reclamantului, la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli onorariu avocațial, reduse ca urmare a faptului că anularea Deciziei nr. X/2013 a fost dispusă ca o consecință a publicării Deciziei Curții Constituționale, iar nu a analizei tuturor apărărilor formulate prin avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul F. A. D. cu domiciliul procesual ales în O. în contradictoriu cu pârâtele R. N. P. şi RNPR şi în consecinţă:
Dispune anularea în parte a Deciziei nr. X/17.07.2013, anume a dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi 2 referitoare la suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului.
Obligă pârâta DSB să-l repună pe reclamant în situaţi anterioară emiterii Deciziei nr. X/2013 şi să-i plătească acestuia salariile indexate, majorate şi neachitate, de la data punerii în executare a Deciziei şi până la reintegrarea în funcţie a reclamantului.
Obligă pârâtele în favoarea reclamantului la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul B., în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 16.10.2015.
Judecător, Grefier,
