ART. 1000 alin 3 Cod procedură civilă. Chemarea în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, pentru acordare de despăgubiri.
Dosar nr…..
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECŢIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 195/2014
Şedinţa publică de la 03 Martie 2014
Completul compus din:
PREŞEDINTE X
Judecător X
Grefier X
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanţii reclamaţi B.N, Ş.C şi D.G. împotriva sentinţei civile nr…. din … pronunţată de Judecătoria Tg.-Jiu în dosarul nr. …. în contradictoriu cu intimatul pârât S.R prin M.F.P.B.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit apelanţii reclamaţi B.N,Ş.C şi D.G, fiind reprezentaţi de avocat M.I şi intimatul pârât S.R prin M.F.P.B.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, s-a depus de către apărătorul apelanţilor chitanţa nr. 14346911-62-0056 din 03.03.2014 privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4034 lei, după care, constatându-se apelul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul:
Avocat M.I pentru apelanţii reclamanţi a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii pentru sumele solicitate de reclamanţi, sume ce reprezintă cuantumul cu care au fost reduse cheltuielile de judecată de instanţa de recurs prin decizia nr. ….. pronunţată de ÎCCJ în dosarul nr. …., hotărâre vădit ilegală deoarece în recurs nu se puteau analiza motive de netemeinice, cum ar fi cuantumul cheltuielilor de judecată, ci doar motive de nelegalitate, fapt arătat şi prin alte decizii ale instanţei supreme.
Că temeiul răspunderii îl constituire art. 6 CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO şi art. 1000 alin.3 din Codul civil anterior privind răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, în cauză nu există autoritate de lucru judecat, hotărârea precedentă fiind pronunţată împotriva unui alt pârât şi pe un alt temei, diferit de cel din prezenta cauză. Solicită cheltuieli de judecată constând în cuantumul taxei judiciare achitate.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu la data de 23.04.2013, sub nr. …., reclamanţii B.N, Ş.C şi D.G. au chemat în judecată pârâtul S.R prin M.F.P, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 24.000 lei către B.N, 9.500 lei către Ş.C şi 5.750 către D.G, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărare în dosarul nr. …., cu cheltuieli de judecată, efectuate în prezenta cauză.
În motivare au arătat petenţii că prin sentinţa civilă nr. …., pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. …. a fost admisă în parte acţiunea formulată împotriva pârâtei X, care a fost obligată la plata drepturilor de autor de 463.069 lei către reclamantul B.N, 192.945 lei către reclamantul Ş.C şi 115.767 lei către reclamantul D.G sume ce vor fi actualizate la data plăţii efective şi s-a respins cererea privind acordarea de dobânzi, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 48.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul B.N, 19.000 lei către reclamantul Ş.C şi 11.500 lei către reclamantul D.G.
Că, împotriva sentinţei civile nr. … a Tribunalului Gorj au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâta X şi prin decizia nr. …. pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. …. a fost respins apelul declarat de X şi a fost admis apelul declarat de reclamanţi, fiind schimbată în parte sentinţa în sensul că a fost admisă cererea referitoare la plata dobânzii, a fost obligată pârâta la achitarea dobânzii legale începând cu data introducerii acţiunii – 12.07.2007 şi până la data plăţii şi au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
În continuare a arătat că împotriva deciziei nr. …. a Curţii de Apel Craiova a declarat recurs pârâta X, iar prin decizia nr. …. pronunţată de ÎCCJ Secţia Civilă şi de Proprietate intelectuală în dosarul nr. …. a fost admis recursul, fiind modificată decizia recurată în sensul că a fost admis apelul şi schimbată în parte sentinţa nr. …. a Tribunalului Gorj şi a fost obligată pârâta la 24.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul B.N, 9.500 lei către reclamantul Ş.C şi 5.750 lei către reclamantul D.G, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei şi respectivei decizii şi astfel au fost reduse cheltuielile de judecată reprezentând onorariu apărător, cu 24.000 lei către reclamantul B.N, 9.500 lei către reclamantul Ş.C şi 5.750 către reclamantul D.G, motivându-se că faţă de dispoziţiile art. 274 alin. 3 Cod proc. civilă şi reţinând că problemele de drept supuse cenzurii instanţei au mai fost dezlegate într-un proces anterior, dosar nr. …., cu obiect similar, sumele acordate reclamanţilor cu titlu de cheltuieli de judecată sunt disproporţionat de mari faţă de amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse de apărători.
Au susţinut reclamanţii că prin pronunţarea deciziei nr. …. a ÎCCJ în dosarul nr. …… s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 274 alin. 3 Cod proc. civilă deoarece cuantumul cheltuielilor de judecată reprezintă motiv de netemeinicie a hotărârii recurate care nu pot fi analizate în recurs, faţă de dispoziţiile art. 304 alin. 1 Cod proc. civilă, care prevăd că în recurs, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, iar practica ÎCCJ este constantă cu privire la faptul că în recurs nu poate fi analizat motivul ce vizează cuantumul cheltuielilor de judecată ce urmează a fi suportate de partea care a căzut în pretenţii, deoarece reprezintă un motiv de netemeinicie ce nu poate fi analizat faţă de disp. art. 304 alin. 1 Cod proc. civilă.
Cu titlu de exemplu a fost amintită decizia nr. …. pronunţată de ÎCCJ în dosarul nr. …. prin care s-au respins ca nefondate recursurile declarate de reclamantul I.G.D şi pârâta X împotriva deciziei nr. …. a Curţii de Apel Craiova, cu privire la cheltuielile de judecată reţinându-se că aprecierea instanţei asupra dimensiunii cheltuielilor de judecată ce urmează a fi suportate de partea care a căzut în pretenţii, reprezintă motive de netemeinicie ce nu pot fi analizate în recurs faţă de disp. art. 304 alin. 1 Cod proc. civilă. S-a menţionat şi decizia nr. 451/27.01.2012 pronunţată de ÎCCJ în dosarul nr. …. prin care s-au respins ca nefondate recursurile formulate de reclamantul B.N şi pârâta X împotriva deciziei nr. 477/14.12.2010 a Curţii de Apel Craiova, reţinându-se cu privire la cheltuielile de judecată că disp. art. 274 alin. 3 Cod proc. civilă, permit instanţelor să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Au apreciat reclamanţii că instanţa de fond a făcut uz de aceste dispoziţii,ceea ce a permis instanţei de apel constatarea aplicării criteriilor legale în sensul reducerii cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanţi cu plata onorariului de avocat,confirmând totodată şi temeinicia soluţiei din perspectiva proporţiei de reducere aplicate, iar aceste din urmă evaluări nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs care exercită exclusiv un control de legalitate pentru cazurile expres şi limitative prevăzute de art.304 Cod proc. civilă.
În acelaşi sens au menţionat şi decizia nr.2662 din 06.04.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr…..
Au susţinut că prin pronunţarea deciziei nr.2551/2010 a Î.C.C.J., prin care au fost reduse cheltuielile pentru apărare, le-a fost încălcat dreptul prevăzut de art.6 din CEDO privitor la un proces echitabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, fiind evident faptul că în speţe similare pronunţate de aceeaşi instanţă, motivul de recurs vizând cuantumul cheltuielilor de judecată a fost respins ca inadmisibil.
Că, prin reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată achitate apărătorului, Î.C.C.J a adus o evidenta atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile si valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul Adiţional nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 274 alin. (3) şi 304 alin 1 Cod proc. civilă, art. 1000 Cod civil, art.6 din CEDO şi art.1 din Protocolul Adiţional nr.1 la CEDO.
Spre dovedire au fost depuse la dosarul cauzei, în copie, sentinţa civilă nr. 185/07.10.2008 pronunţată de Tribunalul Gorj, decizia nr.174/28.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi decizia nr.2551/27.04.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. ….., decizia nr. 2221/13.04.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. ….., decizia nr. 451/27.01.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr……, decizia nr. 2662/06.04.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr…….
Legal citat în cauză, pârâtul S.R, prin M.F.P, a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a S.R reprezentat prin M.F.P având în vedere faptul că în raportul juridic procesual în cadrul căruia a fost soluţionată irevocabil problema lichidării cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii avocaţiale calitate de părţi au avut X, B.N, Ş.C şi D.G (nu S.R), iar obiectul prezentei cauze îl reprezintă partea din onorariile avocaţiale ce nu a fost acordată, întrucât prin decizia nr. 2551/27.04.2010 Inalta Curte de Casaţie si Justiţie a redus cheltuielile de judecată la care a fost obligata X de la 48.000 lei la 24.000 lei, de la 19.000 lei la 9.500 lei, de la 1500 lei la 5.750 lei.
Că art. 274 C.proc. civ. permite ca partea să solicite restituirea cheltuielilor de judecata pe calea unei acţiuni separate, într-un proces distinct, însa aceasta nu poate fi formulata decât in contradictoriu cu partea adversa din litigiul în care au fost ocazionate aceste cheltuieli si nu cu un terţ aşa cum este S.R reprezentat de M.F.P.
A invocat, de asemenea, inadmisibilitatea acţiunii raportat la obiectul cauzei având în vedere faptul ca aceste cheltuieli au fost solicitate si acordate în cadrul dosarului nr. …., fiind atributul exclusiv al instanţei să se pronunţe asupra cuantumului acestor cheltuieli şi a precizat că a constata admisibila o asemenea acţiune echivalează cu repunerea in discuţie a unei chestiuni asupra căreia o instanţa naţionala, în speţa Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a statuat în mod irevocabil (chiar daca nu in sensul care si-ar fi dorit reclamanţii si chiar in ipoteza in care in spete similare soluţiile ar fi fost contrare).
S-a învederat că motivele invocate de reclamanţi cu privire la existenta unei practici neunitare la nivelul instanţei supreme asupra modului de soluţionare a motivului de recurs privitor la cuantumul cheltuielilor de judecata nu sunt de natura să conducă la admisibilitatea unei asemenea acţiuni in pretenţii, iar pe de alta parte, cuantumul onorariului avocaţial solicitat ca si cheltuiala judecata in dosarul nr. …. nu se încadrează in noţiunea de bun cum este definit de art. 1 din Protocolul 1 nici sub aspectul unei speranţe legitime, acelaşi articol cerând ca ingerinţa autorităţii publice in exercitarea drepturilor la respectarea bunurilor să fie legala, legalitatea presupunând existenţa unor norme interne suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor, fără a se putea susţine de către reclamanţi că nu au avut in vedere si posibilitatea ca instanţa de judecata sa procedeze la diminuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii avocaţiale, cu atât mai mult cu cât din chiar cuprinsul deciziilor anexate de aceştia reiese faptul că instanţele de fond şi de control judiciar au procedat, în diverse etape procesuale la aplicarea dispoziţiilor legale ce le permit să diminueze cheltuielile de judecată atunci când le apreciază ca fiind disproporţionate în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 08.07.2013, reclamanţii au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii, susţinând în esenţă că o acţiune pe cale separată împotriva X nu mai poate fi promovată, existând autoritate de lucru judecat, iar diminuarea nelegală a cheltuielilor de judecată s-a datorat culpei ÎCCJ, care potrivit art.1 alin.(4) din Constituţia României este parte a Statului Român.
Prin sentinţa civilă nr. 6026 din 12.09.2013 pronunţată de Judecătoria Tg.-Jiu în dosarul nr. ….. a fost respinsă cererea formulată de reclamanţii B.N, Ş.C şi D.G în contradictoriul cu pârâtul S.R prin M.F.P.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că potrivit art 274 alin 1 C pr civ ,,partea care cade în pretenţii va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecată”, iar principiul care rezultă din dispoziţiile legale menţionate, impune ca toate cheltuielile suportate cu procesul sa fie restituite, indiferent că acestea sunt cerute pe cale accesorie sau pe cale principală .
Drept expresie a principiului disponibilităţii, consacrat de art. 129 alin. 6 C.pr.civ., cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere, aşa cum prevede, de altfel, chiar art. 274 alin. 1 C.pr.civ. În cazul în care nu s-a cerut acordarea cheltuielilor de judecată ori, deşi au fost cerute, instanţa a omis să se pronunţe asupra solicitării, partea le poate cere pe calea unei acţiuni separate, în termen de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care i s-a dat câştig de cauză, în temeiul art. 998 C.civ.
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii „care cade în pretenţii”.
Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoana fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, iar pentru această activitate avocatul are dreptul la onorariu, element care trebuie menţionat obligatoriu în cuprinsul contractului de asistenţă juridică, conform art. 127 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat.
Aşadar, cuantumul onorariului plătit de client avocatului său este stabilit prin contractul de asistenţă juridică, iar depunerea în proces a originalului chitanţei de plată a onorariului, emisă în baza contractului de asistenţă juridică, naşte prezumţia că acesta este onorariul stabilit prin contractul de asistenţă juridică pentru respectiva cauză.
Aşa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudenţă ( Cauza Costin împotriva României, Cauza Străin şi alţii împotriva României, Cauza Stere şi alţii împotriva României, Cauza Raicu împotriva României, Cauza Petre împotriva României), se poate afirma că şi în dreptul intern partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli în temeiul art. 274 C.pr.civ., decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.
Alineatul 3 al art. 274 C.pr.civ. stipulează că judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În speţă a reţinut instanţa că prin decizia nr. 2551/27.04.2010, ÎCCJ Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală uzând de aceste dispoziţii legale a redus cheltuielile reprezentând onorariu de avocat, obligând pârâta la 24.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul Bercea Nicolae, 9.500 lei către reclamantul Ş.C şi 5.750 lei către reclamantul D.G.
Că nu poate fi reţinută susţinerea reclamanţilor în sensul că aceste cheltuieli de judecată constând în plata onorariului de avocat nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs care exercită exclusiv un control de legalitate pentru cazurile expres şi limitative prevăzute de art.304 Cod proc. civilă, motivat de faptul că în cazuri similare ICCJ s-a pronunţat în acest sens, întrucât în România jurisprudenţa nu este izvor de drept, precum şi că litigiul dintre părţi a fost tranşat irevocabil cu privire la cheltuielile de judecată la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii în dosarul nr. ….. al Tribunalului Gorj.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii B.N, Ş.C şi D.G solicitând casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei în fond şi să fie obligat S.R. prin M.F la plata sumelor solicitate prin acţiune, precum şi la cheltuielile de judecată din prezentul litigiu.
În motivarea recursului, reclamanţii au arătat că sentinţa cuprinde motivare străină de natura pricinii întrucât nu au solicitat obligarea X la despăgubiri pentru aprecierea necorespunzătore a cuantumului onorariilor cuvenite apărătorului, ci pentru că ÎCCJ nu avea dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile pentru apărare, analizarea cuantumului onorariului pentru apărare constituind motiv de netemeinicie a unei hotărâri ce nu poate fi analizat în recurs, precum şi că disp. art. 274 alin. 3 nu puteau fi aplicate de judecătorii investiţi cu judecarea recursului, în raport de dispoziţiile art. 304 alin. 1 Cod procedură civilă.
Că este greşită motivarea potrivit căreia litigiul dintre părţi a fost tranşat irevocabil cu privire la cheltuielile de judecată la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii în dosarul nr. ….. şi ca urmare, va fi respinsă acţiunea, întrucât în speţă nu operează autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2551/27.04.2010 a ÎCCJ, în respectiva cauză figurând ca părţi reclamanţii, X ca pârâtă, iar în actualul litigiu este pârât X.
Prin încheierea de şedinţă din 03.02.2014 s-a calificat calea de atac ca fiind apel întrucât acţiunea a fost formulată la 23.04.2013, este supusă dispoziţiilor noului Cod de procedură civilă şi sentinţa poate fi atacată doar cu apel conform art. 466 Cod procedură civilă.
Tribunalul, verificând actele şi lucrările dosarului, constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 480 alin. 1 cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Reclamanţii au solicitat obligarea S.R la plata sumelor de 24.000 lei, 9.500 lei şi 5.750 lei, sume cu care au fost reduse cheltuielile de judecată ce li s-au acordat în dosarul nr….. cu motivarea că în mod eronat ICCJ a admis recursul X şi a diminuat cheltuielile de judecată, întrucât, ca instanţă de recurs, aceasta exercită exclusiv un control de legalitate pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C.proc.civ., iar motivul de recurs era unul de netemeinicie, că ICCJ este putere judecătorească şi potrivit Constituţiei României este parte a Statului Român, şi, cum culpa admiterii recursului aparţine în totalitate instanţei supreme, statul român este cel ţinut să răspundă.
Deci, reclamanţii susţin că li s-a cauzat prejudiciu ca urmare a unei soluţii greşite în cadrul unei judecăţi, prin hotărârea pronunţată în recurs de ÎCCJ şi solicită ca statul să răspundă patrimonial pentru repararea acestui prejudiciu.
Apelanţii reclamanţi au stabilit fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată, susţinând, atât la fond, cât şi în apel, că au formulat o acţiune în răspundere civilă delictuală, având ca temei de drept ar.1000 alin.3 C.civil.
Aplicarea dispoziţiilor ar.1000 alin.3 C.civil presupune în primul rând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.998-999 C.civil privind răspunderea civilă delictuală.
Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în condiţiile art.998-999 C.Civil este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
În ceea ce priveşte fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, aceasta este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.
Deşi de natură a aduce prejudicii unui drept subiectiv, fapta cauzatoare nu are caracter ilicit, prin urmare nu se pune problema angajării răspunderii civile, atunci când ea a fost săvârşită în îndeplinirea unei prevederi legale ori cu permisiunea legii.
De asemenea, această faptă trebuie să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârşit-o, acţionând deci cu vinovăţie.
Ori, în cazul de speţă, reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat nu poate constitui în sine o faptă ilicită, atâta timp cât există dispoziţii legale care prevăd posibilitatea acestei reduceri (art.274 alin.3 C.procedură civilă anterior) şi nu reprezintă o abatere de la normele procedurale săvârşită cu vinovăţie în vreuna din formele sale.
Modul de interpretare şi aplicare de către judecători a dispozițiilor art.274 alin.3 şi art.304 alin.1 C. procedură civilă nu poate constitui un fapt ilicit în sensul art.998-999 C.civil.
În acest sens, are relevanţă şi că apelanţii reclamanţi nu au formulat nici o sesizare disciplinară către Consiliului Superior al Magistraturii ori vreo plângere penală prin care să fi reclamat aspecte care să atragă sancţionarea disciplinară ori penală a judecătorilor pentru fapte de natura neglijenţei sau imprudenţei cu care ar fi acţionat în cursul soluţionării recursului. Lipsa oricărei sesizări împotriva magistraţilor de caz constituie implicit o recunoaştere tacită a faptului că în cauză aceştia au acționat cu respectarea şi limitele normelor legale, nefiind vorba despre săvârşirea unei fapte ilicite comise cu vinovăţie.
Apelanţii reclamanţi nu se pot prevala nici de dispoziţiile art.1000 alin.3 C.civil, deoarece definitoriu pentru calităţile de comitent şi prepus este existenţa raportului de subordonare , ceea ce presupune posibilitatea pentru comitent dea da instrucţiuni , de a direcţiona, îndruma şi controla activitatea prepuşilor, aceştia din urmă având obligaţia de a urma îndrumările şi directivele primite.
În speţă nu se poate reţine existenţa unui raport de subordonare, de prepuşenie, întrucât art.124 al.3 din Constituţie prevede că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, iar art.2 alin.3 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor arată că judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali.
Principiul independenţei judecătorilor implică cerinţa soluţionării litigiilor fără nici o ingerinţă din partea vreunui organ de stat sau din partea vreunei persoane, precum şi că nimeni nu poate dea dispoziţii, să facă sugestii sau să impună judecătorilor cum să soluţioneze un anumit litigiu .
Rezultă aşadar că dispoziţiile art.998-999 şi art.1000 alin.3 C.civil, care constituie dreptul comun pentru răspunderea civilă delictuală, nu pot constitui temei al răspunderii statului pentru repararea prejudiciilor produse prin erori judiciare.
Tocmai de aceea, pentru respectarea art.52 alin.3 din Constituţie, potrivit cu care statul răspunde patrimonial, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, există dispoziții cu caracter special prin care sunt prevăzute condiţiile şi situaţiile în care se antrenează răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Astfel, art. 96 din Legea 303/2004 prevede că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, că pentru repararea prejudiciului persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva Statului reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, dar şi că dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
Cum în cauză nu există vreo astfel de hotărâre, care să fi stabilit în prealabil răspunderea penală sau disciplinară a magistraţilor, nu poate fi antrenată nici răspunderea patrimonială a statului.
Cheltuielile de judecată stabilite printr-o hotărâre judecătorească împotriva cărei se putea exercita o cale de atac nu se încadrează în noţiunea de bun cum este definit de art.1 din Protocolul 1 Adiţional la CEDO sub aspectul unei speranţe legitime, deoarece reclamanţii puteau avea în vedere posibilitatea reducerii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţilor prin prisma dispoziţiilor art.274 alin.3 C.p.civilă, normă juridică suficient de clară şi accesibilă.
Nu a rezultat nici încălcarea art.6 CEDO privind dreptul reclamanţilor la un proces echitabil, devreme ce nu s-a dovedit în nici un fel afectarea independenţei şi imparţialităţii instanţei care a soluţionat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanţii reclamaţi B.N, Ş.C şi D.G împotriva sentinţei civile nr.6026 din 12.09.2013 pronunţată de Judecătoria Tg.-Jiu în dosarul nr. ….. în contradictoriu cu intimatul pârât S.R prin M.F.P.B .
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 03.03.2014, la Tribunalul Gorj.
