ART. 529-530 COD CIVIL. Cerere de sistare pensie întreţinere. Creditor al întreţinerii aflat în continuarea studiilor.
Art. 193 alin 2 Noul cod de procedură civilă. Procedură prealabilă. Lipsa dovezii de participare la şedinţa de informare privind avantajele medierii.
Dosar nr…..
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.347
Şedinţa publică de la 04 aprilie 2014
Completul compus din:
Preşedinte X
Judecător X
Grefier X
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelata reclamantă C.I împotriva sentinţei civile nr.8023/18.11.2013 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. …. şi în contradictoriu cu intimatul pârât I.G.E şi cu Autoritatea Tutelară X.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit apelata reclamantă C.I.,intimatul pârât I.G.E şi reprezentantul Autorităţii Tutelare X.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care a învederat instanţei că apelata reclamantă C.I a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, tribunalul a reţinut-o spre soluţionare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu la data de 09.09.2013 sub numărul …., reclamanta C.I a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.G.E obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere majorate în favoarea minorei I.D.L.
În motivare, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 11603/28.09.2013 a Judecătoriei Tg-Jiu, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei în cuantum de 175 lei lunar şi că de la data pronunţării sentinţei anterioare şi până în prezent, veniturile pârâtului au crescut, la fel şi nevoile minorei, iar pârâtul nu mai are alţi copii în întreţinere şi nici nu are un loc de muncă, solicitând stabilirea pensiei de întreţinere în raport de venitul minim pe economie.
Pârâtul s-a prezentat la judecata cauzei, însă nu a formulat întâmpinare.
Pentru termenul de judecată din data de 18.11.2013, reclamantei i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada participării la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanşarea procesului până la primul termen de judecată sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă.
Prin sentinţa civilă nr.8023/18.11.2013 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. …. a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu.
A fost respinsă cererea formulată de reclamanta C.I. (în calitate de ocrotitor legal al minorei I.D.L), împotriva pârâtului I.G.E, în contradictoriu cu autoritatea tutelară Consiliul Local Rovinari, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin citaţia emisă reclamantei pentru primul termen de judecată, acesteia i-a fost pus în vedere să depună la dosar dovada participării la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanşarea procesului până la primul termen de judecată sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă.
Potrivit art. 2 alin. 12 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă, în acest scop pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 60 ind. 1 alin. 1 lit. a-f.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta C.I, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea apelului a arătat că în mod nelegal instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată din oficiu de instanţă, procedând astfel fiind încălcate disp.art.193 alin.2 Cpr.civ.
A arătat că dovada participării sau neparticipării la şedinţa de informare privind medierea este o procedură prealabilă introducerii acţiunii iar la instanţa de fond pârâtul nu numai că nu a invocat lipsa acestei proceduri, dar în urma punerii în discuţie a excepţiei de către instanţă, acesta a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.
S-a mai precizat că instanţa a încălcat şi disp.art.227 alin.2 C.pr.civ., în litigiile care potrivit legii pot face obiectul procedurii de mediere judecătorul poate invita părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri.
Instanţa de fond nu numai că nu a procedat conform acestor dispoziţii legale, dar a refuzat să acorde un termen pentru a demonstra că s-a făcut invitaţie de informare prin scrisoare recomandată, însă a fost depusă la dosarul de partaj pe care părţile îl au pe rol, în aceeaşi invitaţie făcându-se referire şi la pensia de întreţinere, în acest mod încălcându-se şi dreptul la apărare şi la administrarea de probe.
Tribunalul, analizând apelul prin prisma criticilor formulate şi în raport de actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente în materie, reţine următoarele:
Prin cererea dedusă judecării, reclamanta C.I a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.G.E obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere majorate în favoarea minorei I.D.L.
Critica adusă sentinţei instanţei de fond de către apelantă este întemeiată.
Este adevărat că potrivit art. 2 pct. 1 din Legea nr. 192/2006 persoanele fizice sau juridice sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, dovada participării la şedinţa de informare făcându-se printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea, iar atunci când nu este îndeplinită obligaţia de a participa la şedinţa de informare, instanţa poate să respingă cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Instanţa de fond, la pronunţarea sentinţei nu a avut în vedere art. 193 alin. 2 Cod procedură civilă în care se arată că neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii din această probă.
Astfel că instanţa de fond, respingând în mod greşit acţiunea reclamantei ca inadmisibilă, tribunalul, în baza art. 480 Cod procedură civilă, va admite apelul, va anula sentinţa instanţei de fond şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelata reclamantă C.I, împotriva sentinţei civile nr.8023/18.11.2013 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. ….. şi în contradictoriu cu intimatul pârât X şi cu Autoritatea Tutelară X.
Anulează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 04.04.2014, la Tribunalul Gorj.