Art.248 c.p.civ. Recurs respins , declarat împotriva hotărârii judecătoriei prin care se constată perimarea. Critici care vizează aspecte privind fondul cuzei.
Dosar nr. ….
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia Nr. 415/2012
Şedinţa publică de la 29 Februarie 2012
Completul compus din:
PREŞEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă L C. I, împotriva sentinţei civile nr. … pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosar nr. …..
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care văzând că nu mai sunt alte cereri, s-a trecut la soluţionare .
TRIBUNALUL
Asupra recursului de faţă.
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbuneşti sub nr…., reclamanta L C. I prin procurator L N a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală Albeni pentru aplicarea Legii 18/1991 şi Comisia Judeţeană Gorj pentru aplicarea Legii 18/1991, modificarea titlului de proprietate nr.14824138/10.01.2003, precum ?i a procesului verbal de punere în posesie nr.3050/26.11.2002, în sensul că, în loc de ”L I” să fie trecut ”L.C. I”, modificarea parcelei 91/2 şi a vecinătăţilor de la nord şi sud din această parcelă, corect fiind parcela 91/1 şi vecinătăţile corecte la Nord moşt. L C. I şi la Sud moşt. P Gh. I, precum şi modificarea parcelei 1501 şi a vecinătăţilor de la nord şi sud din această parcelă, corect fiind parcela 1502 şi vecinătăţile corecte la Nord moşt. L C. I şi la Sud moşt. P Gh. I.
În motivare, s-a arătat că titlul de proprietate nr.14824138/10.01.2003 şi procesul verbal de punere în posesie aferent acestuia conţin erorile materiale descrise mai sus, astfel încât i se impune prezenta cerere.
În drept, au fost invocate generic legile fondului funciar.
Prin sentinţa civilă nr. 3386/17.11.2011 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosar nr. 4135/317/2010 a fost admisă excepţia perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu şi s-a constatat perimată cauza civilă privind pe reclamanta L C. I prin procurator L N domiciliat în comuna Albeni, sat Albeni, judeţul Gorj, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală Albeni pentru aplicarea Legii 18/1991 şi Comisia Judeţeană Gorj pentru aplicarea Legii 18/1991, având ca obiect fond funciar.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că la termenul de judecată din 28.10.2010, ca urmare a faptului că toate părţile au lipsit şi niciuna dintre ele nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanţa a suspendat judecarea cauzei în temeiul art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ.
Faţă de această împrejurare, de la data de 28.10.2010 şi până în prezent, cauza a rămas în nelucrare din culpa părţilor, o perioadă mai mare de un an, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 248 şi urm. Cod procedură civilă.
S-a reţinut că excepţia de perimare este o excepţie peremtorie si absolută, si ţinând cont de considerentele învederate mai sus, instanţa găsind întemeiată excepţia invocată, în temeiul disp. art. 248 şi disp. art. 252 Cod proc. civ., astfel că s-a constatat perimată cauza civilă având ca obiect fond funciar.
Împotriva sentinţei a declarat recurs L I N, în calitate de procurator al lui L C I .
Prin motivele de recurs a criticat sentinţa primei instanţe sub următoarele aspecte: s-a susţinut că cererea adresată instanţei a fost întocmită de membrii comisiei locale de fond funciar Albeni şi nu poartă semnăturile petenţilor; cererea a fost formulată greşit în ceea ce priveşte titularul reconstituirii dreptului de proprietate , deoarece cel care a formulat cerere pentru reconstituire este L C I şi nu L I.
S-a mai susţint că prin cererea adresată instanţei în mod greşit membrii comisiei locale de fond funciar au solicitat întocmirea şi modificarea actelor de proprietate pe numele lui L C I , aceasta fiind sora lui L C ion decedat în 1994 şi au fost trecuţi greşit vecinii .
Analizând motivele de recurs în raport de sentinţa recurată , se reţine că recursul este nefondat , cu următoarea motivare ;
Obiectul recursului îl constituie sentinţa civilă … pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosar nr…., prin care a fost perimată cererea de chemare în judecată formulată de L C I prin procurator L N , în contradictoriu cu Comisia Locală Albeni şi Comisia judeţeană Gorj prin care s-a solicitat modificarea titlului de proprietate 14824138/10.01.2003 şi a procesului verbal de punere în posesie 3050/26.11.2002.
Sub acest aspect se reţine că prin încheierea din 28.10.2010 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti , cererea de chemare în judecată a fost suspendată de prima instanţă în baza art. 242 al. 2 c.pr.civ. , iar la 17.11.2011 s-a invocat din oficiu excepţia perimării .
Prin motivele de recurs nu s-au formulat critici cu privire la sentinţa de perimare , ci critici de fond, motiv pentru care recursul urmează să fie respins ca nefondat, prima instanţă nesoluţionând litigiul pe fond .
Perimarea intervine ca o sancţiune atunci când din vina părţilor cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an , termenul de perimare fiind reglementat de disp. art. 248 c.pr.civ,.
Văzând şi dispoziţiile art. 252 c.pr.civ. şi art. 312 alin. 1 c.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă L C. I, împotriva sentinţei civile nr. …. pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosar nr. ……
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Februarie 2012 la Tribunalul Gorj .