Art. 581 alin.1 lit.b C.civil


Art. 581 alin.1 lit.b C.civil

În cauză nu este aplicabil acest text legal pentru următoarele motive.

Pe de o parte, din suprafaţa mp revendicată de reclamantă ca fiind proprietatea sa conform hotărârii judecătoreşti de partaj, definitivă, cea mai mare parte, conform expertizei topografice, a fost expropriată ca urmare a efectului decretului prezidenţial nr. 259/1985, motiv pentru care a trecut în proprietate publică, dreptul de proprietate publică neputând fi urmărit în niciun fel, potrivit art. 861 Cod civil. De asemenea, lucrările cu specific minier realizate de intimata pârâtă în temeiul decretului menţionat sunt, conform concluziilor raportului de expertiză, situate pe terenul supus exproprierii.

Pentru restul de teren, neexpropriat, proba cu expertiză nu demonstrează existenţa unor lucrări ale pârâtei asupra imobilului proprietate privată al reclamantei pentru ca, prin aplicarea regulilor speciale de accesiune imobiliară artificială, să se dispună obligarea pârâtei intimate la încheierea unui contract în condiţiile legale mai sus arătate

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 136

Şedinţa publică de la 04 februarie 2015

Completul constituit din:

Preşedinte

Judecător

Grefier

Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă Ş V împotriva sentinţei civile nr…. pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr… şi în contradictoriu cu intimata pârâtă SC…, având ca obiect obligaţie de a face.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns pentru apelanta reclamantă  avocat şi procurator, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei pârâte.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care avocat  pentru apelanta reclamantă  arată că nu are obiecţiuni de formulat cu privire la raportul de expertiză.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cercetarea judecătorească încheiată şi acordă cuvântul.

Avocat pentru apelanta reclamantă solicită  admiterea apelului, schimbarea  în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată şi obligarea societăţii intimate să  îi cumpere întreaga suprafaţă de teren de 12549 mp întrucât este ocupat de benzi transportoare, clădiri din beton,  reziduuri, fiind impropriu pentru agricultură. Totodată solicită plata cheltuielilor de judecată şi depune la dosar chitanţa nr.5/03.02.2015 privind plata onorariului de avocat.

Susţine că, deşi prin întâmpinarea formulată intimata a arătat că terenul în litigiu a fost expropriat, societatea a depus o serie de înscrisuri în cuprinsul cărora nu figurează Ş V. Terenul în litigiu a aparţinut autorilor apelantei reclamante.

TRIBUNALUL

Prin sentinţa civilă nr…./06.11.2013 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr….. a fost respinsă acţiunea reclamantei V Ş, împotriva pârâtelor SC şi EMC, pentru obligaţie de a face.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Novaci sub nr. dosar …, reclamanta Ş V a chemat în judecată pârâţii SC… Gorj  şi EMC …, solicitând obligarea acestora de a-i cumpăra suprafaţa de 12549 mp., teren situat în satul Si , punctul „Sub Lac”, de pe raza comunei R. Gorj , susţinând în motivare că acest teren a aparţinut părinţilor săi decedaţi, iar în urma partajului succesoral, prin decizia civilă nr…/2012 a Tribunalului Gorj – Secţia civilă , rămasă irevocabilă, această suprafaţă de teren având ca vecini…, a fost atribuită în lotul său.

În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile codului civil iar în susţinerea acţiunii a depus la dosar în xerocopie decizia nr…., din data de 14 iunie 2012 a Tribunalului Gorj , încheierea de investire cu formulă executorie a deciziei menţionate, un raport de expertiză tehnico-judiciară întocmit în dosarul nr. … de către inginer M P.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele :

Prin sentinţa civilă nr.199 din data de 07 februarie 2012 a Judecătoriei Tg Jiu  a fost admisă acţiunea civilă pentru partaj succesoral cu completările ulterioare formulate de reclamanta Ş V împotriva pârâtelor Pa Cşi C M, terenul din acţiunea introductivă din cauza prezent, în suprafaţă de 12549 mp., fiind atribuit în lotul reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs atât reclamanta V Ş, dar şi pârâtele, iar prin decizia nr…. din data de 14.06.2012, Tribunalul Gorj –Secţia civilă a fost  admis recursul reclamantei şi s-a modificat sentinţa numai în ceea ce priveşte plata sultei către pârâte, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC , a solicitat respingerea acţiunii în raport de această pârâtă, ca fiind netemeinică şi nelegală întrucât terenul din litigiu situat în satul S, com. R punctul „ ..”, a fost expropriat prin Decretul nr.259/1985, fiind trecut în proprietatea statului şi dat în administrarea unităţii miniere, unde din anul 1985 este ocupat de banda transportatoare de cărbune TMC 5.

Instanţa de fond a reţinut că din datele raportului de expertiză întocmit de expert P M nu rezultă în totalitate vecinii terenului , din concluziile raportului aflat la fila 15 verso dosar rezultând că terenul în suprafaţă de 12549 mp. este curea de casă, cu o lungime de 1800 m şi o lăţime de 7 m , aflându-se de o parte şi de alta a drumului judeţean , având ca vecini la …

Din această suprafaţă s-a arătat în concluziile aceluiaşi raport că 445 mp. este teren  cu construcţii miniere, 75 mp. drum exploatare şi 196 mp. teren ocupat cu circuitul de benzi.

În aceste împrejurări, nefiind individualizate în totalitate terenurile ocupate numai de pârâta SC, nu s-a putut da eficienţă concluziilor acestui raport de expertiză, cu atât mai mult cu cât din aceste date rezultă că suprafaţa de teren de 444 mp. curţi construcţii , ce face parte din terenul solicitat în suprafaţă totală de 12549 mp. cu o lăţime de 7 metri se află edificat un imobil casă de locuit ce nu face obiectul partajului.

S-a reţinut că în aceste împrejurări pârâta nu poate fi obligată la cumpărarea suprafeţei de teren solicitată, reclamanta având la îndemână o acţiune în revendicare împotriva pârâtelor, acţiune prin care să i se recunoască suprafaţa de teren pentru care deţine acte de proprietate, eventual printr-o nouă expertiză tehnico-judiciară cu precizarea tuturor vecinătăţilor şi numai după aceea dacă îndeplineşte cerinţele legale poate solicita obligarea pârâtelor la plata contravalorii terenului ocupat de exploatarea minieră, conform dispoziţiilor art.1537 C.civ. , dispoziţii care constituie temeiul juridic al acţiunii din prezenta cauză.

În acest sens s-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 1531 C.civ., referitoare la evaluarea prejudiciului, creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, ce cuprinde atât pierderea efectiv suferită dar şi beneficiul de care acesta este lipsit.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea apelului a arătat reclamanta că a introdus la Judecătoria Novaci o acţiune având ca obiect obligaţia de a face în contradictoriu cu SCi, solicitând să fie obligată pârâta să-i plătească suprafaţa de 12549 m.p teren ce a aparţinut părinţilor săi, iar conform deciziei civile nr../2012 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă şi irevocabilă, această suprafaţă de teren  nu a ieşit din proprietatea părinţilor acesteia, iar după decesul părinţilor din proprietatea acestora.

A mai arătat în motivarea apelului că EMC a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat că terenul respectiv a fost expropriat prin Decretul nr.259/1985, fără a depune tabelul unde figura tarlaua şi parcela pentru a proba dacă această suprafaţă de teren a fost expropriată.

A mai precizat apelanta că a solicitat să i se cumpere terenul deoarece acesta este ocupat cu benzi transportoare, clădiri din beton, terenul este îmbibat cu reziduuri, fiind impropriu pentru agricultură, fiind aruncate resturi provenite din pământ şi bucăţi mari de beton şi că la termenul de judecată din 06.11.2013 a solicitat efectuarea unei expertize, această cerere fiindu-i respinsă.

În drept, a invocat disp.art.466 şi următoarele din C.pr.civ. raportat la prevederile art. 488, alin.6 şi 8 C.pr.civ.

A fost efectuată procedura prealabilă, fiind comunicată cererea de apel formulată de reclamanta Ş V intimatei pârâte SC , care a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat arătând că terenul în cauză face parte din suprafaţa de 235.476 mp expropriată prin Decretul prezidenţial nr.259/1985, fiind trecut în proprietatea publică a statului şi dat spre administrare antecesoarei acesteia, o parte din acesta, respectiv 965 mp fiind ocupat efectiv încă din anul 1985 cu construcţii miniere.

A mai arătat intimata pârâtă că terenul în discuţie nu este disponibilizat de sarcinile miniere, nefiind aşadar pus la dispoziţia Comisiei locale de fond funciar R în vederea reconstituirii dreptului de proprietate persoanelor îndreptăţite, iar din verificările efectuate a rezultat faptul că acest teren aparţinea altei persoane la momentul exproprierii, iar apelanta reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie, decizia civilă nr. 2110/2012 invocată nefiind opozabilă intimatei. Pe de altă parte, apreciază că instanţa nu poate obliga intimata pârâtă la încheierea unui contract întrucât ar încălca principiile libertăţii contractuale şi autonomiei de voinţă.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 205 Cpr.civ.

Apelanta reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 28.03.2014 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanta reclamantă şi s-a dispus acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de taxa de timbru în cuantum de 821,08 lei în faţa instanţei de apel.

În temeiul rolului activ al instanţei s-a solicitat intimatei să depună copie a decretului de expropriere nr. 259/1985, cu anexe, precum şi înscrisuri privind deţinerea terenului pe care partea le are. A fost primit răspuns cu adresa nr. 1902/2013, din care rezultă că persoana expropriată cu referire la terenul aflat în posesia reclamantei apelante este numitul M I.I, cu 3442 mp. Pe suprafaţa de 3150 mp din totalul suprafeţei revendicate se află amplasată banda transportoare de cărbune TMC 5, de asemenea expropriată. În aceste condiţii, se precizează că deferenţa de teren nu este afectată de unitatea minieră UMC .. din cadrul intimatei.

Au fost ataşate copii ale înscrisurilor: decretul de expropriere evocat, tabel cu persoanele ale căror terenuri au fost expropriate, plan cadastral EMC …, copii purtând menţiunea conform cu originalul.

Având în vedere susţinerile părţilor, precum şi înscrisurile depuse la dosar, instanţa de apel a apreciat necesară efectuarea unei expertize topografice pentru stabilirea amplasamentului terenului revendicat de reclamanta apelantă, respectiv poziţionarea sau nu a acestuia în perimetrul suprafeţei expropriate prin susmenţionatul decret prezidenţial. Drept urmare, din oficiu, a fost pusă în discuţie această probă, fiind încuviinţată, desemnându-se expert tehnic topograf.

Deşi au fost acordate mai multe termen de judecată pentru depunerea lucrării de expertiză, instanţa dispunând chiar şi sancţionarea expertului cu amendă civilă, nefiind întocmit raportul de expertiză de către expertul desemnat, s-a pus în discuţia părţilor necesitatea înlocuirii acestuia pentru a nu se tergiversa nerezonabil procesul, încât, prin încheierea de şedinţă din 12.11.2014, s-a dispus înlocuirea expertului amintit cu expert…

La data de 20.01.2015 a fost depus raportul de expertiză – fila 84 şi urm. dosar apel. Nu au fost formulate obiecţiuni de către părţi.

În urma identificării terenului în litigiu, raportat la înscrisurile depuse de părţi, expertul a concluzionat că suprafaţa de teren de 12549 mp atribuit reclamantei în lotul partajar este cuprins parţial în suprafaţa totală expropriată prin decretul prezidenţial nr. 259/1985, în concret 10.485 mp din acesta, care este ocupată de platforme betonate, drumuri de acces şi bandă transportoare.

În temeiul probei cu înscrisurile relevate, coroborate cu raportul de expertiză topografică, instanţa de apel constată nefondat apelul declarat pentru considerentele care succed.

Deşi art. 581 alin.1 lit.b C.civil reglementează posibilitatea ca, în cazul în care se realizează lucrări autonome cu caracter durabil, precum în speţă, asupra imobilului altuia, iar autorul acestora este de bună credinţă, proprietarul are dreptul de a cere obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulaţie pe care ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat, în cauză nu este aplicabil acest text legal pentru următoarele motive.

Pe de o parte, din suprafaţa de 12549 mp revendicată de reclamantă ca fiind proprietatea sa conform hotărârii judecătoreşti de partaj, definitivă, cea mai mare parte, conform expertizei topografice, anume de 10.485 mp, a fost expropriată ca urmare a efectului decretului prezidenţial nr. 259/1985, motiv pentru care a trecut în proprietate publică, dreptul de proprietate publică neputând fi urmărit în niciun fel, potrivit art. 861 Cod civil. De asemenea, lucrările cu specific minier realizate de intimata pârâtă în temeiul decretului menţionat sunt, conform concluziilor raportului de expertiză, situate pe terenul supus exproprierii.

Pentru restul de teren, neexpropriat, proba cu expertiză nu demonstrează existenţa unor lucrări ale pârâtei asupra imobilului proprietate privată al reclamantei pentru ca, prin aplicarea regulilor speciale de accesiune imobiliară artificială, să se dispună obligarea pârâtei intimate la încheierea unui contract în condiţiile legale mai sus arătate.

Faţă de cele de mai sus, nefiind îndeplinite condiţiile art. 581 C.civil, în temeiul art. 480 C.p.civ., se va respinge apelul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă Ş V, împotriva sentinţei civile nr…. pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr… şi în contradictoriu cu intimata pârâtă SC ..având ca obiect obligaţie de a face.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 04.02.2015, la Tribunalul Gorj.