Cheltuieli de judecată. Momentul de la care se datorează în caz de renunţare la judecată.
Angajarea cheltuielilor de judecată înainte de termenul de judecată la care instanţa a luat act de renunţarea la judecată a creditorilor apelanţi presupune că au fost efectuate în vederea judecăţii astfel că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 246 alin. 3 Cod procedură civilă privind obligarea reclamantului la cheltuieli dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată. Sub acest aspect, nu prezintă relevanţă data depunerii şi înregistrării cererii de renunţare a apelanţilor atâta vreme cât, judecarea cererii de renunţare a avut loc, la termen, după momentul înregistrării când, în fapt, cheltuielile au fost solicitate.
Secţia civilă – Decizia civilă nr. 316/07 aprilie 2006
Prin decizia civilă nr. 8/2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 4816/2005, , în temeiul art. 246 Cod pr. civ. s-a luat act de renunţarea la judecată a creditorilor S. A. şi S. G. în contradictoriu cu debitorii B. N. şi B. A. în apelul declarat de creditori împotriva Încheierii nr. 485/E/2005 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. 387/E/2005 prin care s-a respins cererea creditorilor de încuviinţare a executării silite a Sentinţei civile nr. 4576/2004 a Judecătoriei Sibiu.
Prin aceeaşi decizie s-a respins cererea intimaţilor de obligare a apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată cu motivarea că acestea au fost angajate ulterior depunerii cererii de renunţare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs debitorii intimaţi solicitând schimbarea în parte a hotărârii în sensul obligării creditorilor apelanţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
În motivarea recursului se susţine că respectivele cheltuieli, reprezentând onorariu de avocat au fost angajate înainte de primul termen de judecată, imediat după primirea citaţiei.
În drept, art. 309 pct. 9 Cod pr. civ.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate se constată că recursul este fondat.
Într-adevăr, atât chitanţa de plată a onorariului de avocat nr. 74/28.12.2005 (fila 15) cât şi împuternicirea avocaţială – din 4.01.2006 (f. 16) dovedesc faptul că aceste cheltuieli au fost angajate înainte de termenul de judecată la care instanţa a luat act de renunţare la judecată a creditorilor apelanţi, ceea ce, în mod logic, presupune că au ştiut de judecată înainte de acest termen, din 10.01.2006, fiind, de altfel, prezenţi la judecată împreună cu apărătorul ales.
Sub acest aspect, nu prezintă relevanţă data la care creditorii apelanţi au depus şi înregistrat la instanţă cererea de renunţare la judecată, legalitatea şi temeinicia acesteia putând fi discutată şi apreciată doar la termenul fixat de instanţă.
Rezultă, prin urmare că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 246 Cod pr. civ., trebuind să facă aplicarea în speţă a disp. art. 246 alin 3 Cod pr. civ., şi să oblige pe creditorii apelanţi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, angajate după primirea cererii de chemare în judecată şi înainte de termenul fixat de instanţă pentru judecarea cauzei.
Fiind îndeplinit în cauză motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. se va admite recursul de faţă cu consecinţa schimbării deciziei atacate în sensul celor mai sus menţionate.
