În raport de dispoziţiile art.274 C.proc.civ., la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă din expresia „partea care cade în pretenţiuni”, înţelegându-se prin aceasta fie partea care a învestit instanţa cu o cerere pe care a pierdut-o fie partea care a păstrat o atitudine procesuală pasivă dar a fost obligată la o anumită prestaţie ca efect al admiterii cererii celeilalte părţi.
În raport de dispoziţiile art.274 C.proc.civ., la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă din expresia „partea care cade în pretenţiuni”, înţelegându-se prin aceasta fie partea care a învestit instanţa cu o cerere pe care a pierdut-o fie partea care a păstrat o atitudine procesuală pasivă dar a fost obligată la o anumită prestaţie ca efect al admiterii cererii celeilalte părţi.
Cum cheltuielile de judecată pretinse de reclamant au fost ocazionate de promovarea recursului în anulare, cale extraordinară de atac a cărei exercitare constituia, conform art.330 C.proc.civ., un drept exclusiv al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, din oficiu sau la propunerea ministrului justiţiei, nu se poate reţine culpa procesuală a pârâtei S.C. TRAN CONSTRUCT 94 S.R.L., în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr.157/2002 al Curţii Supreme de Justiţiei, aceasta având aceeaşi calitate procesuală ca şi reclamantul – de intimat, poziţia sa procesuală nefiind susceptibilă să determine efectuarea de cheltuieli de judecată de către celălalt intimat, reclamantul C.A. (sentinţa civilă nr.4303/19.05.2005)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data de 23.12.2004, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. TRAN CONSTRUCT 94 S.R.L. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 17.850.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu de avocat plătit în dosarul nr.157/2002 al Curţii Supreme de Justiţie.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art.998 C.civ., reclamantul arată că în şedinţa publică de la 10.03.2003, termen la care Curtea Supremă de Justiţie a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.6124/31.10.2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia comercială, a fost reprezentat de av. A.D.Ş., în baza contractului de asistenţă juridică nr.177.471/06.02.2003.
Onorariul de avocat a fost stabilit la 17.850.000 lei, fiind achitat la data de 07.03.2003, conform chitanţei nr.9990081/07.03.2003, doamna avocat comunicându-i faptul că a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, solicitare care nu a fost reţinută în conţinutul deciziei.
Alăturat cererii de chemare în judecată s-au depus la dosar, în copie certificată confirm dispoziţiilor art.112 alin.2 C.proc.civ., decizia civilă nr.41/10.03.2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Completul de 9 Judecători în dosarul nr.157/2002 şi actul de identitate al reclamantului.
Pârâta S.C.TRANCONSTRUCT 94 S.R.L., prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 18.01.2005, a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă susţinând că persoana îndreptăţită la recuperarea cheltuielilor de judecată are opţiunea între cererea accesorie, formulată în cadrul procesului ce a ocazionat respectivele cheltuieli, şi acţiunea separată introdusă la instanţa competentă în cadrul termenului general de prescripţie, care curge de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii prin care partea adversă a căzut în pretenţii. În ipoteza în care a optat pentru una dintre cele două căi, în speţă calea cererii accesorii, şi nu a renunţat la judecată cu privire la acest capăt de cerere în termenul şi în condiţiile legii, nu mai poate reveni asupra sa, potrivit principiului fundamental de drept „electa una via, non datur recursus ad alteram”
Faţă de împrejurarea că instanţa a omis să se pronunţe asupra acestui capăt accesoriu de cerere, reclamantul avea două posibilităţi, respectiv fie să recurgă la procedura prevăzută de art.2812 C.proc.civ., solicitând completarea dispozitivului, fie să recurgă procedura revizuirii, în condiţiile art.322 alin.1 pct.2 C.proc.civ. Întrucât nu a utilizat nici una dintre aceste căi procedurale, în cadrul termenelor legale, nu mai are posibilitatea de a formula o nouă acţiune având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, hotărârea pronunţată bucurându-se de autoritate de lucru judecat.
În dovedirea susţinerilor reciproce părţile au solicitat, instanţa încuviinţând, administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosar hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiul comercial dintre părţi, contractul de asistenţă juridică nr.177471/06.02.2003 încheiat între Societatea Civilă de Avocaţi –N.N.D.K.P şi reclamant, chitanţă nr.197/04.05.2005 eliberată de societatea de avocaţi, factură fiscală.
Pârâta a susţinut că înscrisurile eliberate de societatea civilă de avocaţi nu au valoare probatorie întrucât contractul de asistenţă juridic nu este întocmit pe formularul tipizat, nu are dată certă şi număr de înscriere în registrul de evidenţă a contractelor.
Verificând înscrisurile a căror valoare probatorie este contestată de pârâtă pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă impuse de legea pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat la data întocmirii lor, instanţa constată că nici Legea nr.51/1995 şi nici Statutul profesiei de avocat, nu impun un model pentru încheierea contractului ci se limitează la impune obligaţia de a încheia contracte de asistenţă juridică în formă scrisă (art.28 din Legea nr.51/1996). Obligativitatea încheierii contractului de asistenţă juridică în forma propusă de statut – „tipizatul” la care face referire pârâta – ar reprezenta o atingere adusă principiului libertăţii contractuale, părţile putând stabili, în limitele legii, orice alte clauze pe baza cărora se stabilesc raporturile de asistenţă juridică.
Cât priveşte data certă, ce se dobândeşte prin înregistrarea contractului de asistenţă juridică în registrul oficial de evidenţă, se observă că înscrisul prezentat de reclamant are numărul 177471/06.02.2003, acelaşi număr fiind menţionat în chitanţa de onorariu ca şi în factura fiscală, necontestate, astfel că susţinerile pârâtei privind lipsa valorii probatorii a acestor înscrisuri sunt neîntemeiate.
Neîntemeiată este şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de principiul de drept invocat de pârâtă – „electa una via, non datur recursus ad alteram”. Este real că nu este posibilă obţinerea cheltuielilor săvârşite într-un proces pe calea unei acţiuni principale separate în ipoteza în care o astfel de cerere a fost respinsă, pentru că într-o asemenea situaţie se opune autoritatea lucrului judecat. Câtă vreme însă cheltuielile de judecată nu au fost cerute în procesul care le-a ocazionat ori, deşi cerute, instanţa a omis să se pronunţe asupra lor (aceasta fiind situaţia susţinută de reclamant) nimic nu împiedică reclamantul să le solicite pe calea unei acţiuni separate (formulată, desigur, în termenul general de prescripţie) cu atât mai mult cu cât din cuprinsul deciziei nr.41 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Completul de 9 Judecători în şedinţa publică de la 10.03.2003 – dosar nr.157/2002, nu rezultă că intimatul reclamant ar fi formulat cerere de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Acţiunea este însă neîntemeiată şi urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Cum cheltuielile de judecată pretinse de reclamant au fost ocazionate de promovarea recursului în anulare, cale extraordinară de atac a cărei exercitare constituia, conform art.330 C.proc.civ., un drept exclusiv al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, din oficiu sau la propunerea ministrului justiţiei, nu se poate reţine culpa procesuală a pârâtei S.C. TRAN CONSTRUCT 94 S.R.L., în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr.157/2002 al Curţii Supreme de Justiţiei, aceasta având aceeaşi calitate procesuală ca şi reclamantul – de intimat, poziţia sa procesuală nefiind susceptibilă să determine efectuarea de cheltuieli de judecată de către celălalt intimat, reclamantul C.A.
