Pe rol fiind judecarea cauzei civile de divorţ promovată de reclamanta S. M., în contradictoriu cu pârâtul S. P., având ca obiect desfacerea căsătoriei încheiate la data de 27.12.1987, şi înregistrată în Registrul de Stare Civilă al comunei Cilibia, din vina exclusivă a reclamantei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, prin chitanţa din data de 10.08.2015 eliberată de Primăria comunei Largu, conform prevederilor art.373 lit.a cod civil-art.15 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/2013.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamanta S. M., reprezentată prin mandatar avocat P. G.-V., conform procurii judiciare autentificate sub nr.1757/13.08.2015 de notarul public Ş. C.-L. din municipiul B. şi pârâtul S. I.
Procedura de citare a părţilor în proces legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că dosarul având ca obiect divorţ se află la termenul primul termen de judecată, că acţiunea a fost legal timbrată, după care:
Instanţa procedează la verificarea identităţii pârâtului pe baza actului de identitate prezentat şi se constată că acesta se numeşte S. P. şi nu S. I. sens în care dispune rectificarea în aplicaţia ECRIS,.
Instanţa conform prevederilor art.131 alin.1 din Codul de procedură civilă supune discuţiei mandatarului reclamantei şi pârâtului competenţa instanţei în ceea ce priveşte soluţionarea prezentei cauze.
Mandatarul reclamantei având cuvântul arată că Judecătoria Pogoanele este competentă să soluţioneze prezenta cauză, general, material şi teritorial, conform prevederilor art.126 alin.1 din Constituţie, art.94 pct.1 lit.a din Codul de procedură civilă şi art.914 din acelaşi cod.
Pârâtul arată că nu are nimic de spus.
Întrebat fiind de preşedintele completului de judecată pârâtul arată că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în comuna Largu.
Instanţa, din oficiu, procedând la verificarea competenţei sale generale, materiale şi teritoriale conform dispoziţiilor art.131 alin.1 din Codul de procedură civilă, stabileşte că este competentă general, material şi teritorial, conform dispoziţiilor art.126 alineatul 1 din Constituţia României, art.94 punctul 1 lit.a şi art.915 din Codul de procedură civilă.
Având în vedere că pârâtului i-au fost comunicate actele de procedură pe numele Stoian Ion şi nu Stoian Paul este întrebat dacă le-a primit şi acesta confirmă primirea actelor şi semnarea procedurilor.
Se explică pârâtului că s-a cerut de către reclamantă divorţul pe considerentul că sunt separaţi în fapt de o perioadă mai lungă de doi ani.
Pârâtul având cuvântul confirmă că sunt despărţiţi de aproximativ 18 ani de zile.
Se mai explică pârâtului că reclamanta a solicitat desfacerea căsătoriei din vina sa având în vedere temeiul de drept invocat, că la acest termen de judecată poate fi de acord cu divorţul, instanţa urmând a se pronunţa fără a arăta culpa şi fără ca hotărârea să fie motivată.
Pârâtul având cuvântul arată că nu este de acord cu acţiunea de divorţ întrucât au avut o relaţie foarte frumoasă, că are copii cu reclamanta, în perioada apropiată urmând să devină şi bunic.
Instanţa având în vedere că pârâtul a confirmat separarea în fapt de 18 ani, întreabă reclamanta prin mandatar care sunt probele pe care se sprijină cererea.
Mandatarul reclamantei având cuvântul pe probe solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv probei testimoniale.
În temeiul art. 258 alin.1 raportat la art.255 şi la art.292 Cod procedură civilă instanţa încuviinţează ca fiind utilă cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Respinge proba testimonială, având în vedere recunoaşterea pârâtului.
Întrebaţi fiind de preşedintele completului de judecată dacă mai au cereri de formulat, excepţii de ridicat ori alte probe de administrat, reclamanta, prin mandatar şi pârâtul, arată că nu mai au.
Instanţa declară finalizată cercetarea judecătorească şi deschise dezbaterile în fond, conform prevederilor art.392 Cod procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Având cuvântul în fond reclamanta, prin mandatar, solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulată întemeiată pe separarea mai lungă de doi ani, din vina exclusivă a reclamantei, fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul arată că îşi menţine punctul de vedere.
În conformitate cu prevederile art.394 alin.1 cod proc.civilă instanţa declară dezbaterile închise.
JUDECATĂ:
1.Obiectul acţiunii .
Prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei la data de 17.09.2015, reclamanta S. M. a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul S. P. solicitând desfacerea căsătoriei încheiată la data de 27.12.1987 înregistrată în registrul de stare civilă al comunei Cilibia, din culpa exclusivă a sa şi reluarea numelui purtat anterior încheierii căsătoriei,acela de E.
2.Motivarea în fapt şi în drept a acţiunii.
În motivarea cererii de divorţ reclamanta a învederat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 27.12.1987, căsătorie din care au rezultat doi copii, în prezent majori , şi au locuit împreună în imobilul proprietate comună, că iniţial relaţiile dintre ei au decurs normal, însă ulterior s-au degradat motivat de comportamentul pârâtului din cauza relaţiei extraconjugale pe care o avea cu altă femeie, şi că în anul 1991 a fost nevoită să părăsească domiciliul conjugal împreună cu cei doi copii şi s-a mutat la domiciliul părinţilor săi din aceiaşi localitate.
De asemenea,reclamanta a mai învederat că din anul 1991 şi până în prezent nu a mai reluat convieţuirea cu pârâtul , iar acesta şi-a refăcut viaţa cu o altă femeie şi având în vedere faptul că de la data despărţirii în fapt şi până în prezent a trecut o perioadă mai mare de doi ani de zile, solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulată.
În drept,au fost invocate prevederile art.373 alin. 1 lit.c ,art. 383 alin.1 Cod civil.
3.Înscrisuri ataşate în dovedirea acţiunii/alte probe solicitate.
S-au depus în copie certificate de stare civilă şi procura judiciară nr. 1757/13.08.2015, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri , interogatoriul pârâtului şi proba testimonială.
4.Poziţia pârâtului faţă de cauza dedusă judecăţii.
Prin rezoluţia judecătorului din data de 18.09.2015 un exemplar al cererii şi precizărilor,precum şi al înscrisurile anexate s-au comunicat pârâtului cărora i s-a solicitat ca în termen de 25 de zile să formuleze şi să depună întâmpinare/cerere reconvenţională,sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii,în afara celor de ordine publică , acesta nu s-a conformat.
Legal citat , pârâtul s-a înfăţişat pentru termenul de judecată din data de 09.11.2015 , a confirmat separarea în fapt în urmă cu 18 ani şi a învederat că nu este de acord cu divorţul.
5.Situaţia de fapt şi de drept reţinută de instanţa de judecată.
5.1.Asupra desfacerii căsătoriei.
Reclamanta şi pârâtul s-au căsătorit la data de 27.12.1987, căsătorie înregistrată în registrele de stare civilă de la Primăria comunei Cilibia, judeţşul Buzău, sub nr.602358, au avut domiciliul comun, din căsătorie au rezultat 2 copii,S. M. –M. şi S. D. – L., în prezent majori , separarea în fapt producându-se în anul 1991.
Potrivit prevederilor art.3373 lit.c cod civil,divorţul poate avea lor,la cererea unuia dintre soţi,după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani,la art.379 alin.2,prevăzându-se că,în ipoteza prevăzută la art.373 lit.c,divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului reclamant,cu excepţia situaţiilor în care pârâtul se declară de acord cu divorţul,când acesta se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor.
În cauza dedusă judecăţii separarea în fapt a soţilor,aşa cum am reţinut,a intervenit în urmă cu circa 24 de ani iar pârâtul nu a fost de acord cu divorţul.
Aşa fiind,cum cererea dedusă judecăţii se priveşte ca întemeiată va fi admisă şi pe calea de consecinţă ,în temeiul prevederilor art.373 lit.c rap.la art.379 alin 2 cod civil,cu aplicarea prevederilor art.935 alin.1 cod proc.civilă, se va declara desfăcută,din culpa exclusivă a reclamantei,căsătoria părţilor încheiată la data de 27.12.1987 şi înregistrată în registrele de căsătorii de las Primăria comunei Cilibia .
5.2.Asupra numelui de familie după căsătorie.
În temeiul prevederilor art.383 alin.3 cod civil, reclamanta îşi va relua numele purtat anterior căsătoriei, acela de E.
6.Cheltuielile de judecată.
Se va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
7.Calea de atac.
Hotărârea este supusă căii de atac a apelului în termen de 30 de zile de la data comunicării, aşa cum prevăd art.466 alin.1 şi 468 alin.1 cod proc.civilă
8.Comunicarea hotărârii.
Hotărârea instanţei se comunică părţilor,conform prevederilor art.427 alin.1 cod proc.civilă.
În baza prevederilor art.927 alin.4 cod proc.civilă hotărârea definitivă de divorţ se va înainta din oficiu Serviciului de stare civilă de la Primăria comunei Cilibia, judeţul Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite ca întemeiată acţiunea civilă de divorţ formulată de reclamanta S. M., în contradictoriu cu pârâtul S. P., şi în consecinţă:
În temeiul prevederilor art.373 lit.c rap.la art.379 alin 2 cod civil,cu aplicarea prevederilor art.935 alin.1 cod proc.civilă,declară desfăcută,din culpa exclusivă a reclamantei,căsătoria părţilor încheiată la data de 27.12.1987 şi înregistrată în registrele de căsătorii de las Primăria comunei Cilibia .
În temeiul prevederilor art.383 alin.3 cod proc.civilă,după data rămânerii definitive a prezentei hotărâri,reclamanta îşi va relua numele purtat anterior încheierii căsătoriei,acela de E.
Ia act că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul prevederilor art.927 alin.4 cod proc.civilă hotărârea definitivă de divorţ se înaintează din oficiu Serviciului de stare civilă de la Primăria comunei Cilibia.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Apelul se depune la Judecătoria Pogoanele.