1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului____-Secţia I Civilă la data de 13.01.2012 sub nr. ______, reclamanta _____ a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria _______ prin Primar, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta la plata de daune-interese în cuantum de 200 lei/zi de întârziere în executarea titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 285/19.05.2004, pronunţată de Tribunalul ____, cu cheltuieli de judecată.
2. În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe prevederile art. 5803 alin. 2 C.proc.civ., s-a învederat, în esenţă, că, prin sentinţa menţionată, pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suprafaţa de 648 mp teren în parcela A 3003, situată în intravilanul oraşului _____ iar, pentru suprafaţa de 852 mp, să-i fie acordate reclamantei despăgubiri, că, cu toate acestea, pârâta refuză executarea, precum şi că, în cadrul executării silite, care face obiectul dosarului execuţional nr. 1/2010 al BEJ ______, prin încheierea din data de _____, pronunţată de Tribunalul Buzău, pârâta a fost obligată la plata unei amenzi civile de 50 lei/zi de întârziere.
În dovedire, s-au depus înscrisuri iar, la cererea instanţei, a fost ataşat dosarul de executare .
3. Pârâta Primăria _____ deşi legal citată, nu a depus întâmpinare, în condiţiile art. 118 C.proc.civ.
II) CONSIDERENTELE REŢINUTE DE TRIBUNAL ÎN FUNDAMENTAREA SOLUŢIEI ADOPTATE
5. Obiectul litigiului dedus judecăţii în prezenta cauză, declanşat de reclamanta _______, în contradictoriu cu pârâta Primăria _______ prin Primar, rezidă, în esenţă, în obligarea pârâtei la plata de daune-interese în cuantum de 200 lei/zi de întârziere în executarea titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. ______, pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr._____.
Acest obiect al acţiunii pendinte a fost reiterat de către avocatul reclamantei, la termenul din data de 6 februarie 2012, după ce, prin rezoluţie, judecătorul membru al completului de judecată a pus în vedere reclamantei să precizeze obiectul acţiunii, în raport cu temeiul în drept invocat, reclamanta fiind legal citată cu menţiune în acest sens, conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosar (f. 8,10).
Este vorba, prin urmare, de o acţiune vizând constrângerea debitorului unei obligaţii de a face cu caracter strict personal de a o aduce la îndeplinire.
6. Or, având în vedere acest obiect al acţiunii, trebuie subliniat că sunt pe deplin incidente cauzei prevederile art. 373 alin. 2 şi 3, coroborate cu cele ale art. 1 pct. 1 C.proc.civ.
Din analiza acestor dispoziţii, rezultă că, în materie civilă, competenţa materială de judecată în primă instanţă revine, de regulă, judecătoriei, că toate incidentele apărute în cursul executării silite sunt de competenţa de soluţionare a instanţei de executare şi că este instanţă de executare judecătoria în a cărei circumscripţie se va face executarea.
7. Cu alte cuvinte, trebuie subliniat că instanţa de executare, adică judecătoria în a cărei circumscripţie se va face executarea este competentă să soluţioneze o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 5803 C.proc.civ., care, în mod evident, are natura unui incident ivit în cursul executării silite.
De altfel, în acelaşi sens sunt şi considerentele expuse de Secţiile Unite ale instanţei supreme în Decizia nr. 3/17.01.2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/27.05.2011.
Se reţine, astfel, în această decizie obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti, fiind pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, că „există însă obligaţii a căror executare în natură nu poate fi realizată pe cale silită, deoarece, fiind intuitu personae, executarea lor implică în mod necesar participarea strict personală a debitorului”, că, „întrucât nimeni nu poate fi silit să execute un fapt strict personal, deoarece ar însemna să fie afectată libertatea individuală, legiuitorul a considerat că este cazul să instituţionalizeze un mijloc indirect de constrângere, creat de practica judecătorească, anume daunele cominatorii, pentru a-l determina pe debitorul unei obligaţii intuitu personae să o execute în natură”, că, „ca urmare, în Codul de procedură civilă a fost introdus art. 5803 prin al cărui prim alineat se stabileşte că, în cazul în care debitorul unei astfel de obligaţii nu şi-o îndeplineşte, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, în urma sesizării de către creditor a instanţei, prin obligarea la plata, în favoarea statului, a unei amenzi civile, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu”, că „aplicarea amenzilor cominatorii nu semnifică o executare silită propriu-zisă, ci constituie un mijloc de constrângere indirectă a debitorului, prin intermediul patrimoniului său, pentru a executa în natură obligaţia cu caracter strict personal pe care şi-a asumat-o, constrângere ce se exercită însă în cadrul unei proceduri execuţionale”, că „acesta este şi motivul pentru care legiuitorul a introdus textul sus-menţionat în cartea a V-a a Codului de procedură civilă, intitulată “Despre executarea silită”, la cap. VI ce vizează predarea silită a bunurilor şi executarea silită a altor obligaţii de a face sau de a nu face, respectiv în secţiunea a IV-a a acestui capitol, intitulată “Executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face”, precum şi că, „întrucât prin dispoziţiile art. 5803 din Codul de procedură civilă, legiuitorul nu a stabilit altfel, rezultă că a înţeles ca această procedură execuţională să se desfăşoare cu respectarea prevederilor conţinute de normele cu caracter general, aplicabile tuturor modalităţilor şi formelor de executare silită”, printre aceste prevederi fiind, în mod evident, şi cele ale art. 373 alin. 2 şi 3 C.proc.civ.
8. Nu pot fi primite alegaţiile reprezentantei (avocat) reclamantei, în sensul că tribunalul este competent sub aspect material, întrucât a fost pronunţată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr. 1315/114/2010, încheierea din data de 26.05.2010.
Într-adevăr, se observă că, prin această încheiere, în urma admiterii în parte a cererii formulate de reclamanta ______, în contradictoriu cu pârâta Primăria -_____, a fost obligată pârâta la plata unei amenzi civile în cuantum de 50 lei/zi de întârziere în favoarea statului până la executarea obligaţiei stabilite prin sentinţa civilă nr. ___ pronunţată de Tribunalul Buzău în şedinţa publică din ____, începând de la rămânerea irevocabilă a prezentei încheieri conform art. 5803 C.proc.civ., fiind respinsă cererea privind obligarea la plata de daune cominatorii.
Or, faptul că această încheiere a fost pronunţată de tribunal nu poate determina, în niciun caz, competenţa materială a tribunalului pentru soluţionarea cauzei pendinte în prezentul dosar, având în vedere considerentele expuse anterior (pct. 5-7).
9. De altfel, este de relevat că încheierea amintită a fost pronunţată şi a rămas irevocabilă la data de 26 mai 2010, adică înainte de data la care a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010 (25 noiembrie 2010).
Or, prin art. I pct. 35 din această lege, a fost introdus alin. 3 al art. 373 C.proc.civ., care stabileşte că instanţa de executare este competentă să judece orice incident ivit în cursul executării.
Totodată, trebuie remarcat şi că încheierea sus-menţionată a fost pronunţată şi înainte de data la care, conform art. 3307 alin. 4 C.proc.civ., a devenit obligatorie, prin publicarea sa în Monitorul Oficial, decizia nr. 3/2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite (data de 27 mai 2011).
10. În fine, se cuvine a se reliefa şi că din nicio dispoziţie a Legii nr. 10/2001 nu rezultă că Tribunalul ar fi competent să judece în primă instanţă o acţiune cum este cea pendinte în prezentul dosar.
Astfel, fiind vorba de o competenţă de excepţie de la regula conform căreia judecătoria judecă toate procesele şi cererile, stabilită de prevederile art. 1 pct. 1 C.proc.civ., este necesară existenţa unei prevederi legale exprese în acest sens.
Or, singura prevedere legală expresă care conferă tribunalului competenţa materială în materia cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 este cea de la art. 26 alin. 3 din această lege, care se referă la judecata de către tribunal, în primă instanţă, a contestaţiei formulate de persoana care se pretinde îndreptăţită împotriva deciziei sau, după caz, a dispoziţiei motivate de respingere a notificării ori a cererii de restituire în natură.
11. Rezultă, pe cale de consecinţă, că judecătoria este competentă să judece în primă instanţă acţiunea pendinte, faţă de dispoziţiile art. 373 alin. 2 şi 3, coroborate cu cele ale art. 1 pct. 1 şi ale art. 5803 C.proc.civ., iar nu tribunalul.
