Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată:
La 18 noiembrie 2005, reclamantul TCP a chemat în judecată civilă pe pârâţii ND şi NA si PRIMARUL MUNICIPIULUI B solicitând obligarea acestora la demolarea parţială a imobilului casă de locuit edificat, pe latura dinspre proprietatea acestuia, până la nivelul de înălţime legal, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acţiunii, reclamantul a învederat că, , prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Buzău, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia Curţii de Apel Ploieşti a fost anulată autorizaţia de construire emisă de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B pe numele pârâtului ND, constatându-se că, amplasarea edificiului s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 536/23.06.1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind modul de viaţă al populaţiei şi a dispoziţiilor Legii nr.50/1991, republicată.
Astfel, pentru a se asigura însorirea locuinţei, conform prevederilor legale susmenţionate, ”distanţa dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel puţin egală cu înălţimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc”, condiţie pe care, imobilul în discuţie, nu o respectă.
În mod repetat – se arată, în continuare – a făcut demersuri pentru a se lua măsuri prin care să i se asigure folosinţa normală a locuinţei sale însă, cum acestea au rămas fără rezultat, a promovat cererea de faţă pe care, în drept, şi-a întemeiat-o pe prevederile legii nr. 50/1991, republicată; ale Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 536/1997, ale art.1076 şi următoarele Cod civil şi pe cele ale art. 274 Cod procedură civilă.
În probaţiune, reclamantul a depus xerocopie de pe sentinţa pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi decizia, dată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul şi a solicitat ataşarea dosarului al Tribunalului Buzău.
Pârâţii au formulat întâmpinare, conform prevederilor art. 115 şi următoarele Cod procedură civilă prin care au solicitat motivat respingerea pretenţiilor reclamantului.
Astfel, Primarul Municipiului B, a apreciat că, cererea de faţă, ”este ea însăşi un abuz, întrucât se încalcă un drept esenţial – cel de proprietate şi, implicit, desmembrămintele sale – în condiţiile în care imobilul ocupat de reclamant depăşeşte înălţimea construcţiei învecinate, de la nr.8” .
Construcţia pârâţilor este finalizată, edificată pe un teren ce l-au dobândit în proprietate iar aşa – zisele norme încălcate, nu îşi au aplicabilitate atâta vreme cât prevalează obiceiul locului, casele fiind construite la alte standarde decât acele care se impun în mod obligatoriu în zonele libere de construcţii.
De altfel, instanţa de recurs s-a pronunţat în sensul găsirii unei soluţii care să nu împieteze asupra raporturilor de vecinătate iar nu în sensul demolării construcţiei.
Prin întâmpinarea consemnată şi ataşată la dosar, pârâţii ND şi NA au susţinut următoarele:
Edificarea imobilului – casă de locuit s-a făcut cu respectarea actelor administrative în vigoare la data construcţiei casei, procesul verbal de constatare s contravenţiei, întocmit de Primăria Municipiului B, prin care s-a dispus sistarea construcţiei şi încadrarea în prevederile autorizaţiei de construcţie fiind anulat pentru reţinerea unei situaţii de fapt contrare realităţii.
Au mai susţinut pârâţii că, în cauza de faţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1076 Cod civil.
La solicitarea părţilor, a fost efectuată o cercetare locală, în conformitate cu prevederile art. 215 şi următoarele Cod procedură civilă, constatându-se că, la ora la care s-a efectuat cercetarea (10:10), două din ferestrele amplasate pe peretele care se învecinează cu proprietatea familiei N, sunt însorite iar, celelalte două ferestre, în proporţie de 75%.
S-a mai constatat că, imobilul a cărei demolare parţială se solicită, se încadrează în ansamblul arhitectonic al imobilelor construite în ultimii doi ani pe strada M din Municipiul B, însăşi imobilul proprietatea reclamantului depăşind înălţimea construcţiei învecinate.
La cercetarea efectuată a participat din partea reclamantului, domnul SI – socrul celui în cauză – care a confirmat că, pârâţii au respectat autorizaţiile de construire însă, ulterior, acestea au fost anulate pentru încălcarea normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei.
În şedinţa publică din 24.03.2006, în vederea aflării adevărului obiectiv, judecătoria conform art. 208 şi următ. Cod procedură civilă a încuviinţat cererea reclamantului referitoare la administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate construcţii – arhitectură, pentru a se stabili dacă, la edificarea imobilului situat în strada M, s-au respectat planurile de construcţie care au stat la baza autorizaţiilor emise de Primăria municipiului Buzău; dacă, în raport de configuraţia şi dimensiunile terenului era posibilă respectarea dispoziţiilor Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.536/1997şi ale Legii nr.50/1991 republicată; dacă, amplasamentul construcţiei în discuţie permite însorirea imobilului proprietatea reclamanţilor, respectiv a tuturor încăperilor de locuit, pe durata minimă de o oră şi jumătate, la solstiţiul de iarnă; dacă, acest edificiu se încadrează în ansamblul arhitectonic al imobilelor construite în ultimii ani pe strada M (care este obiceiul locului) şi să determine nivelul legal de înălţime al construcţiei proprietatea familiei N.
Lucrarea a fost întocmită de expert tehnic RN concluzionându-se că, edificarea imobilului în litigiu s-a făcut cu respectarea planurilor de construcţie care au stat la baza autorizaţiilor de construire, construcţia încadrându-se armonios în ansamblul imobilelor construite în ultimii ani, pe strada M, atât ca regim de înălţime cât şi ca stil arhitectonic.
De asemenea, expertul a mai constatat că, ”prin amplasamentul construcţiei de la numărul .. se asigură însorirea imobilului proprietatea reclamantului pe durata minimă de o oră şi jumătate la solstiţiul de iarnă a tuturor încăperilor de locuit deoarece amplasamentul construcţiei în cauză respectă distanţele minime obligatorii faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei” distanţa între cele două construcţii, măsurată în teren fiind de 3,70 m şi respectiv 3,90 m.
În acelaşi raport de expertiză s-a mai concluzionat că, faţă de configuraţia şi dimensiunile terenului, nu se pot respecta dispoziţiile articolului 2 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 536/1997, nivelul legal de înălţime al construcţiei proprietatea pârâţilor fiind de 7,80 m adică dublul distanţei dintre locuinţe 2×3,90 (fila 51).
La data de 04.09.2006, prin serviciul registratură, reclamantul a depus obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit de ing. RN apreciindu-se că, este „o lucrare pro causa, în favoarea pârâţilor” atâta vreme cât expertul face „apărări de fond în favoarea pârâţilor”, ”adaugă la lege sau interpretează omisiv dispoziţia legală a O.M.S nr.536/1977”, încearcă să schimbe situaţia de fapt şi ”face o adevărată motivare a hotărârii”, solicitându-se a se face aplicarea dispoziţiilor art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă.
Având în vedere că, problema în litigiu, este de mare complexitate şi de strictă specialitate, judecătoria a încuviinţat efectuarea unei contraexpertize , apreciată ca fiind necesară cu aceleaşi obiective.
De această dată, lucrarea a fost întocmită de expert tehnic ing. AM care a constatat următoarele:
Construcţia imobilului proprietatea pârâţilor a fost executată conform proiectelor de execuţie întocmite, semnate şi avizate în conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991 şi nr. 10/1995.
Configuraţia terenului nu permite respectarea, în totalitate, a cerinţelor Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.536/1997 şi ale Legii nr.50/1991 însă, prin amplasarea construcţiei, se asigură însorirea treptată a încăperilor imobilului proprietatea reclamantului timp de o oră şi jumătate.
Nivelul de înălţime al construcţiei este de +8,10 şi se încadrează în ansamblul arhitectonic al imobilelor construite în ultimii ani.
Reclamantul, din nou, s-a declarat nemulţumit de raportul de expertiză efectuat solicitându-se refacerea lucrării de către un expert care „să răspundă profesional şi echidistant obiectivelor fixate prin încheiere”, susţinându-se, în esenţă că, raportul de expertiză avantajează pe pârâţi, fiind întocmit „pro causa”.
Criticile formulate au fost respinse de instanţă, fiind apreciate ca neîntemeiate, prin atitudinea sa reclamantul nefăcând altceva decât să tergiverseze soluţionarea cauzei de faţă.
De observat că, prin încheierea din 26.01.2007, în temeiul dispoziţiilor art.1551 Cod procedură civilă, judecata a fost suspendată, desfăşurarea normală a procesului fiind împiedicată din vina părţilor care, deşi au fost convocate de expert prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, nu au dat curs, în mod repetat, invitaţiilor expertul aflându-se în imposibilitatea efectuării măsurătorilor şi, pe cale de consecinţă, finalizării expertizei.
La data de 14.01.2008, prin serviciul registratură, a fost înregistrată cererea reclamantului de repunere pe rol a cauzei ce se constituie în obiectul material al dosarului de faţă, fixându-i-se termen de judecată la 08.02.2008.
Analizând cererea pendinte judecăţii prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale în materie în vigoare, judecătoria reţine următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Reclamantul este proprietarul imobilului situat pe strada M din municipiul B, în proxima vecinătate a imobilului cu nr. …, proprietatea pârâţilor ND şi NA.
Apreciind că, construcţia pârâţilor , îi cauzează prejudicii, a solicitat instanţei demolarea parţială a acesteia, până la limita de înălţime legală.
De necontestat, o astfel de acţiune nu se poate întemeia pe dispoziţiile dreptului comun (art.1076 şi următoarele Cod Civil) care sunt prevederi cu caracter general, în cauză existând norme speciale, prevăzute de Legea nr.50/1991, care au prioritate faţă de cele de drept comun.
Acest act normativ stabileşte regimul juridic al autorizării construcţiilor, impunând deopotrivă pentru persoanele fizice şi juridice, în calitatea lor de constructori, anumite obligaţii şi, în acelaşi timp, impunând autorităţii administrative atribuţii de control pentru respectarea disciplinei în construcţii.
Dispoziţiile art. 2 şi 3 din Legea nr.50/1991, prevăd obligativitatea executării unor lucrări de construcţii numai pe bază de autorizaţie iar, în conformitate cu art. 28 din lege, odată cu aplicarea amenzii pentru sancţiunile constatate ca urmare a construirii fără autorizaţie se dispune oprirea executării lucrării sau desfiinţarea lucrării executate.
Potrivit art. 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, ”În cazul în care persoanele sancţionate contravenţional nu s-au conformat în termen dispoziţiilor din procesul verbal de contravenţie , primăriile vor sesiza instanţa judecătorească pentru a dispune, după caz; (…), desfiinţarea construcţiilor, când acestea au fost executate fără autorizaţie (…)”.
Din cele ce preced rezultă neîndoielnic că, acţiunea în justiţie având ca obiect obligarea la demolarea construcţiilor executate fără autorizaţie are un regim special pentru ca, instanţa poate impune obligaţia demolării ori autoriza autoritatea administrativă să demoleze construcţia în caz de neîndeplinire a obligaţiilor impuse numai după ce autoritatea administrativă, prin inspectori de specialitate, a constatat săvârşirea contravenţiei, a aplicat sancţiunea contravenţională prevăzută de lege şi a stabilit un termen pentru demolarea construcţiei, termen nerespectat de contravenient.
Aşadar, temei al acţiunii judecătoreşti de desfiinţare a construcţiei executate fără autorizaţie sau cu nerespectarea prevederilor acestora îl constituie procesul verbal de contravenţie încheiat de organul constatator.
Se observă că, prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor incheiat de Primăria Municipiului Buzău, pârâtul ND a fost amendat cu suma de 5000 lei şi totodată obligat să sisteze lucrările de construcţii, pentru pretins săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 23 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 50/1991, reţinându-se că, imobilul proprietatea celui în cauză depăşeşte înălţimea prevăzută în proiectul tehnic aprobat prin autorizaţia de construire.
Prin sentinţa civilă pronunţată în dosarul, judecătoria Buzău a dispus anularea procesului verbal atacat, soluţie confirmată de Secţia Comercială şi de contencios administrativ din cadrul Tribunalului prin decizia .
Aşadar, ca urmare a folosirii procedurii prevăzute de OG nr.2/2001 privind regimul al contravenţiilor – legea cadru în materie contravenţională la care face trimitere art. 35 alin. 3 din Legea nr.50/1991 – procesul verbal a fost anulat pe cale judecătorească, astfel că, ceea ce este nul produce efecte nule.
În contextul expus, cererea reclamantului de demolare parţială a construcţiei proprietatea pârâţilor ND şi NA nu poate fi primită, Legea nr.50/1991, modificată şi republicată , impunând obligativitatea aplicării, în prealabil, a sancţiunii contravenţionale.
Or, în cauza de faţă această condiţie impusă pentru promovarea acţiunii, nu a fost respectată.
De altfel, nici pe fond pricina nu este întemeiată, din conţinutul celor două rapoarte de expertiză, întocmite de experţii RN şi AM rezultând că, la edificarea imobilului proprietatea pârâţilor , situat pe strada M din municipiul B, au fost respectate proiectele de execuţie care au stat la baza emiterii autorizaţiilor de construire, amplasamentul construcţiei asigurând însorirea imobilului proprietatea reclamantului pe durata de o oră şi jumătate la solstiţiu de iarnă a tuturor încăperilor de locuit.
Expertul tehnic judiciar, ing. RN a precizat că, pentru asigurarea respectării normelor de însorire şi de prevenire a incendiilor, în practica urbanistică, se admite o distanţă minimă între construcţiile de pe aceeaşi parcelă, egală cu jumătatea înălţimii construcţiei celei mai înalte, dar nu mai mică de 3 m, condiţie îndeplinită.
Din probatoriul administrat rezultă că, imobilul a cărei demolare parţială se solicită, se încadrează în ansamblul arhitectonic al construcţiilor edificate în ultimii ani pe strada M din Municipiul B.
Imobilul este edificat pe un teren în suprafaţă totală de 221 mp, suprafaţă construită fiind de 144,60 mp iar dimensiunea şi configuraţia acestuia nu permit respectarea întocmai a prevederilor Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.536/1997 şi nici pe cele ale Legii nr. 50/1991 republicată.
Evident, pe lângă respectarea Nomelor de igienă se impune şi respectarea dreptului de dispoziţie al pârâţilor privind proprietatea, care au achiziţionat terenul tocmai pentru a-şi edifica un imobil – casă de locuit dotat cu un anumit confort, drept ocrotit şi garantat prin art. 44 din Constituţia României, revizuită şi de Protocolul nr.1 la Actul adiţional nr.1 al Convenţiei europene a drepturilor omului.
Neînţelegerile dintre părţi însă au făcut ca, până în prezent, să nu fie discutată şi găsită o soluţie acceptată de acestea, în concordanţă cu prevederile legale în vigoare.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, judecătoria urmează să respingă acţiunea civilă pendinte astăzi judecăţii.