CIVIL.Rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare


Pe rol fiind pronunţarea cauzei civile promovată de reclamantul M. L., domiciliat în localitatea  , în contradictoriu cu pârâţii V. M., V. P. şi V. A., toţi domiciliaţi în comuna , având ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare autentificat  sub nr. de Biroul Individual Notar Public M. N. din P..

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc la data de 15.12.2014 când părţile au pus concluzii pe fond, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanţa pentru a revedea întregul material probator administrat, în temeiul prevederilor art.396 alin.1 cod proc. civilă a amânat pronunţarea la data de 19.12.2014, orele 14,00, iar în urma deliberării a pronunţat următoarea hotărâre.

JUDECATA:

1.Obiectul acţiunii.

 Prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei la data de 9.05.2014 reclamantul M. L. a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul V. M. solicitând revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. încheiat în dauna intereselor sale,precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2.Motivarea în fapt şi în drept a acţiunii.

În motivarea acţiunii reclamantul a învederat că pârâtul îi datorează suma de 68.200 de lei,că ştiindu-se dator a vândut tatălui său casa de locuit şi terenul aferent din comuna ,prin contractul de vânzare-cumpărare autentic nr.211/5.03.2011, că prin înstrăinarea imobilului a suferit un prejudiciu actual şi personal datorită faptul că pârâtul şi-a diminuat patrimoniul pentru a nu mai avea bunuri , că anterior promovării acţiunii de rezoluţiune a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare înregistrată la 28.11.2012 la Judecătoria Pogoanele a insistat în repetate rânduri ca pârâtul să-şi achite datoria, că acesta a scos cu rea credinţă imobilul din proprietatea sa,lucru ce rezultă la Primăria C. acesta figurează la numele său şi că va dovedi complicitatea la fraudă a terţului dobânditor.

În drept au fost invocate prevederile art.1562 şi următ. cod civil.

 3.Înscrisuri ataşate în dovedirea acţiunii/alte probe solicitate.

S-au ataşat în copie sentinţa civilă nr.60/21.01.2013 pronunţată în dosarul nr.692/282/2012 şi procesul verbal din 5.05.2014 încheiat de executorul judecătoresc în dosarul execuţional nr.60/2014-filele 9-11.

Ulterior depunerii acţiunii reclamantul a depus la dosar copia contractului de vânzare-cumpărare autentic nr.211/5.03.2012-filele 18-19.

S-a solicitat prezenţa pârâtului la interogatoriu şi încuviinţarea probei cu 2 martori,fără indicarea numelui,prenumelui şi adresei de citare.

4.Regularizarea cererii de chemare în judecată.

 4.1.Prin rezoluţiile judecătorului din 15.05.2014 şi respectiv 6.06.2014,potrivit prevederilor art.200 alin.2 cod proc.civilă s-a dispus regularizarea cererii de chemare în judecată şi cum  reclamantul nu s-a conformat în termenul procedural de 10 zile,prin încheierea nr.226/3.07.2014 cererea a fost anulată-fila 29.

4.2.Cererea de reexaminare formulată de reclamant ,ce a format obiectul dosarului nr.552/282/2014/a1,a fost admisă prin încheierea nr.314/8.09.2014,revenindu-se asupra anulării cererii.

5.Poziţia pârâtului faţă de cauza dedusă judecăţii/întâmpinarea/răspunsul la întâmpinare.

 5.1.Prin rezoluţia judecătorului din 15.09.2014 cererea de chemare în judecată şi înscrisurile ataşate s-au comunicat pârâtului,care,la data de 9.10.2014 a depus întâmpinare-filele 36-40.

Pe calea întâmpinării pârâtul a solicitat respingerea acţiunii învederând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1562 cod civil pentru admisibilitatea acesteia, respectiv că actul de vânzare-cumpărare a cărui revocare se cere s-a încheiat anterior sentinţei judecătoreşti din 21.03.2012 prin care reclamantul a obţinut o creanţă certă,lichidă şi exigibilă şi chiar anterior introducerii cererii de chemare în judecată -28.11.2012 -care a stat la baza pronunţării sentinţei, că potrivit legii şi a practicii judiciare creanţa certă, lichidă şi exigibilă trebuie să fie anterioară încheierii de către debitor a actului a cărui revocare se solicită, că vânzarea nu s-a făcut în frauda creditorului,cu intenţia de a-i produce starea de insolvabilitate,ci a fost generată de necesitatea acoperirii unor datorii în sensul că, în anul 2007 imobilul a fost ipotecat la B. C. şi cum creditul nu a putut fi restituit s-a pornit executarea silită prin somaţia de plată nr.4/11.01.2011 pentru recuperarea sumei de 31.124,65 lei că,aşa fiind,a convenit cu tatăl său să-i vândă imobilul pentru a achita datoria la bancă,că acesta a fost cel care în cursul anului 2011 a achitat personal,prin contul său,creditul restant,că au fost achitate şi alte datorii fiscale şi în final ipoteca s-a radiat şi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare şi că prin vânzarea imobilului nu s-a creat nici un prejudiciu creditorului întrucât acesta nu ar fi putut proceda la executarea silită în condiţiile în care era ipotecat.

Au fost ataşate înscrisuri doveditoare-filele 41-70.

5.2.La data de 3.11.2014 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că nu este de acord cu motivele invocate de pârât în întâmpinare, că la data de 10.08.2010 au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr.501 de unde pârâtul devine debitor cu suma de 68.000 de lei, că în dosarul nr.1692/28.11.2012 s-a dispus rezoluţiunea promisiunii,că pârâtul este debitor al obligaţiei de la data de 10.08.2010 iar contractul a cărui rezoluţiune se cere a fost încheiat la 5.03.2012-fila 88.

6.Măsuri ordonate de instanţă din oficiu.

6.1.S-a solicitat notarului public M. N. să înainteze instanţei copia contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. şi a documentaţiei aferente, acesta conformându-se prin adresa nr. -filele 74-84.

6.2.De asemenea,s-a dispus notarea litigiului în cartea funciară nr.  a localităţii C., Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară B. înaintând încheierea nr. -filele 100-103.

6.3.Totodată,s-a solicitat Biroului executorului judecătoresc P. A.-G. să înainteze copia dosarului execuţional nr. ,acesta conformându-se la data de 5.12.2014-filele 104-139.

6.4.S-a ataşat dosarul nr.1692/282/2012.

7.Introducerea în cauză a altor persoane,conform prevederilor art.78 alin.2 cod proc.civilă/întâmpinarea.

 7.1.La termenul de judecată din 17.11.2014 instanţa a pus în discuţie şi reclamantul,prin apărător,a solicitat introducerea în cauză ,în calitate de pârâţi,a cumpărătorului imobilului în litigiu,V. P. şi V. A, aceştia fiind citaţi cu copia încheierii  de şedinţă, a acţiunii introductive şi a înscrisurilor,potrivit prevederilor art.79 cod proc.civilă-filele 91-92.

7.2.Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii întemeiate pe complicitatea lor la fraudă, că susţinerile reclamantului nu sunt reale întrucât vânzarea a fost impusă de pe care pârâtul V. M. le avea,că din anul 2007 imobilul era ipotecat la B. C. pentru un credit acordat SC A. M. SRL,că datorită problemelor financiare creditul nu a putut fi restituit astfel că banca l-a somat să achite debitul de 31.124,65 lei,în caz contrar urmând ca imobilul să fie scos la licitaţie,că potrivit extrasului de cont din 2011 V. P. a achitat,prin contul său,creditul restant,ulterior ipoteca fiind radiată, că aşa fiind nu a existat nicio intenţie de fraudare a creditorului şi că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art.1562 cod civil-filele 140-141.

8.Situaţia de fapt şi de drept reţinută de instanţa de judecată.

 8.1.Prin sentinţa civilă irevocabilă nr.60/21.01.2013 pronunţată în dosarul nr.1692/282/2012 instanţa a admis acţiunea  promovată de reclamantul M. L., a dispus rezoluţiunea în tot a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentică nr. şi l-a obligat pe pârâtul V. M. să restituie reclamantului suma de 68.200 de lei, anulând ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de pârât – filele 9-10.

Titlul executoriu cuprinzând o creanţă certă,lichidă şi exigibilă a fost pus în executare la data de 20.02.2014 când reclamantul creditor s-a adresat executorului judecătoresc Po. A.-G.,formându-se dosarul execuţional nr.  .

Prin procesul verbal datat 5.05.2014 executorul judecătoresc a constatat că imobilul asupra căruia s-a declanşat urmărirea silită,situat în comuna  , a fost vândut de către pârâtul debitor, pârâţilor V. P. şi V. A.,  conform contractului autentic nr. ,prin acelaşi proces verbal instituindu-se sechestru asupra unor bunuri mobile ale debitorului, aceeaşi măsură fiind dispusă şi prin procesul verbal datat 3.06.2014-filele 128 şi 137. 

8.2.Imobilul supus urmăririi silite,având nr.cadastral 177,înscris în cartea funciară nr.20031 a UAT Cilibia, s-a aflat în proprietatea pârâtului Vasilică Manix în baza contractului de vânzare-cumpărare autentic nr.2342/9.09.2004, fiind dobândit prin cumpărare de la părinţii săi,pârâţii Vasilică Pavel şi Vasilică Aristiţa – fila 76.

Prin contractul de credit nr. încheiat cu B. C. S.-Sucursala B., SC A. Manix SRL M. a contract un credit de 88.500 de lei garantat cu ipotecă,conform contractului de garanţie imobiliară autentic nr..  ,imobilul ipotecat fiind cel la care am făcut mai sus referire-filele 45-55.

Prin încheierea nr.361/5.11.2010 pronunţată în dosarul nr.1273/282/2010 instanţa a admis cererea formulată de creditoarea B. C. S.-Sucursala B. şi a încuviinţat executarea silită a debitoarei SC A. M. SRL pentru recuperarea creanţei de 27.766,64 lei credit restant, 3.358,01 lei dobânzi la care se adaugă dobânda stabilită până la achitarea creditorului-fila 56.

 Prin somaţia nr.4/11.01.2011 creditoarea a somat debitoarea să achite suma de 31.124,65 lei iar la data de 10.01.2011 a încheiat procesul verbal de situaţie în vederea vânzării  imobilului ipotecat-filele 42-44.

 Potrivit extrasului de cont depus la fila 66 dosar pârâtul V. P. a achitat prin contul său personal suma de 32.405 lei,ulterior ,B. C. solicitând radierea ipotecii de rangul I ,precum şi a somaţiei nr. , acestea fiind radiate prin încheierea OCPI  B. nr. -filele 68-70 şi 77.

8.3.Prin contractul de vânzare-cumpărare autentic nr. pârâtul a vândut imobilul cu nr.cadastral , înscris în cartea funciară nr. ,pârâţilor V. P. şi V. A. ,contra unui preţ de 17.300 de lei-filele 82-84- imobilul revenind astfel în patrimoniul proprietarilor iniţiali, aşa încât, imobilul nu a mai putut fi urmărit silit în dosarul execuţional nr.60/2014.

8.4.Acţiunea dedusă în prezent judecăţii este o acţiune revocatorie(pauliană)reglementată de art.1562-1565 cod civil.

Potrivit prevederilor art.1562 alin.1 cod civil,dacă dovedeşte un prejudiciu,creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale,cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate,la alin.2 prevăzându-se că, un contract cu titlu oneros sau o plată făcut în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate.

Rezultă,aşadar că ,pentru admisibilitatea unei acţiuni pauliene formulate de creditor, pe lângă dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi a producerii unui prejudiciu creditorului în sensul producerii sau măririi stării de insolvabilitate, este necesar ca acesta să facă dovada fraudei debitorului şi a complicităţii la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul fraudulos.

De asemenea,pentru admisibilitatea acţiunii creanţa creditorului trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii,aşa cum prevede art.1563 cod civil.

În cauza dedusă judecăţii nu este îndeplinită decât una din condiţiile expres prevăzute de lege,respectiv aceea de la art.1563,creanţa invocată de reclamantul din cauză fiind certă,lichidă şi exigibilă.

În ceea ce priveşte pretinsa fraudă a debitorului pârât din probele administrate în cauză instanţa reţine că aceasta nu există.

Imobilul înscris în cartea funciară nr.20031 a fost ipotecat în favoarea Băncii C. pentru un credit contractat cu SC A. M. SRL,credit nerestituit integral,fapt pentru care banca creditoare a pornit executarea silită, creditul restant a fost achitat din contul personal al pârâtului V. P. ,ipoteca şi somaţia de executare silită au fost radiate din cartea funciară şi la data de 5.03.2012  imobilul a fost vândut de către pârâtul V. M. către pârâţii V. P.l şi V. A..

Reclamantul a promovat acţiunea în justiţie prin care a obţinut titlul executoriu invocat în prezenta cauză,la data de 28.11.2012,cauza fiind înregistrată sub nr.1692/282/2012, soluţionată prin sentinţa civilă nr.60/31.01.2013, deci la aproape 1 an de la data la care pârâtul V. M. a vândut imobilul, nefăcându-se nicio dovadă că a făcut acest lucru pentru fraudarea drepturilor reclamantului,drepturi care la acea dată nu existau.

 Apărarea formulată de reclamant pe calea răspunsului la întâmpinare în sensul că pârâtul era debitor al obligaţiei de la data de 10.08.2010 nu poate fi primită în condiţiile în care,la acea dată,imobilul nu putea fi urmărit silit decât de banca creditoare ce avea constituită garanţie reală imobiliară,respectiv ipotecă de rangul I şi de rangul II,iar data invocată este data la care părţile au încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr.. prin care pârâtul s-a obligat să vândă reclamantului o cantitate de cărămidă în schimbul sumei de 87.000 de lei,antecontract care s-a şi derulat o perioadă de timp,aşa cum reiese din actul adiţional autentificat sub nr..,înscrisuri aflate la dosarul nr.1692/282/2012.

 Este cert,din cele ce preced,că vânzarea imobilului s-a făcut pentru ca pârâţii V. P. şi V. A..să-şi recupereze suma de bani achitată personal pentru acoperirea creditorului restant şi nicidecum pentru ca pârâtul V. M. să-şi creeze o stare de insolvabilitate,pentru că, aşa cum am arătat deja,împotriva sa nu era emis niciun titlu executoriu.

Apoi,în cadrul procedurii de executare silită,executorul judecătoresc a pus sub sechestru mai multe bunuri mobile ale pârâtului V. M., printre care şi două autoturisme,marca Audi 80 şi Mercedes 240D,bunuri scoase deja la licitaţie,aşa cum reiese din dosarul de executare silită depus în copie la dosar, şi nu s-a făcut dovada că pârâtul nu ar deţine şi alte bunuri urmăribile sau lichidităţi băneşti sau drepturi de creanţă faţă de alţi debitori.

 8.5.Pe baza aceloraşi considerente nu se poate reţine, astfel, nici complicitatea celor doi soţi pârâţi, dobânditori ai imobilului,la fraudarea drepturilor reclamantului, actul de vânzare-cumpărare nefiind încheiat în mod frauduolos.

Mai mult decât atât,la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în evidenţele de carte funciară  nu existau înscrieri referitoare la sarcini ale imobilului sau menţiuni ce ar fi putut conduce la concluzia de complicitate la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat contractul.

8.6.Aşa fiind,cum acţiunea dedusă judecăţii se priveşte ca neîntemeiată, va fi respinsă.

9.Cheltuielile de judecată.

În temeiul prevederilor art.453 alin.1 rap.la art.452 şi la art.451 alin.1 cod proc.civilă,ca parte căzută în pretenţii,reclamantul va fi obligat la plata către pârâţii V. P. şi V. A. a sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată,reprezentând onorariu avocat,conform chitanţei de plată nr. -fila 143.

10.Comunicarea hotărârii.

 Hotărârea se comunică  părţilor potrivit prevederilor art.427 alin.1 cod procedură civilă.

 11.Calea de atac.

Hotărârea este supusă căii de atac a apelului în termen de 30 de zile de la data comunicării, aşa cum prevede art.466  alin.1 şi 468 alin.1 cod proc.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

 Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantul  M. L.,  în contradictoriu cu pârâţii  V. M., V. P. şi V.  toţi domiciliaţi în.

 Obligă reclamantul la plata către pârâţii V. P. şi V. A. a sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi ……