Comercial – obligatia de a face


Nr. Operator: 2443

ROMÂNIA

Dosar nr. 205/95/2009

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA COMERCIALĂ

SENTINŢA  Nr. 49

Şedinţa publică de la 10 Martie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE Marinela Vlăducu

Grefier Adela Lincă

Pe rol fiind judecarea acţiunii civile formulată de reclamanta B. E. împotriva pârâtei  CEC Bank SA – Târgu-Jiu.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, s-au constatat depuse la dosar concluzii scrise din partea pârâtei, după care constatându-se acţiunea în stare de judecată, s-a  trecut la soluţionare .

TRIBUNALUL

Asupra acţiunii de faţă;

Prin acţiunea civilă  înregistrată sub nr. 15184/318/2008, la Judecătoria Tg-Jiu , reclamanta B. E. a chemat în judecată pârâta CEC Bank SA – Târgu-Jiu, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa  să fie obligată pârâta  să actualizeze sumele  depuse pe  libretele  CEC  seria nr. 6141202000, 714120636 şi 491220463 .

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că sumele de bani au fost depuse pe aceste librete înainte de anii 1989 , 1990 şi  nu au fost actualizate.

Pârâta CEC Bank SA prin Sucursala Târgu-Jiu a  formulat întâmpinare, invocând excepţia de necompetenţă materială a instanţei, cu motivarea că în conformitate cu dispoziţiile art.3 punctul 11 din Codul Comercial, operaţiunile de bancă şi schimb sunt considerate acte de comerţ; obiectul cererii îl constituie obligaţia de a face, fiind neevaluabil în bani, iar potrivit art. 2 punctul 1 lit. a teza 2 din Codul de procedură civilă, competenţa de soluţionare revine Secţiei Comerciale a Tribunalului Gorj.

De asemenea, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, cu motivarea că aceasta nu este titularul primelor  două librete de economii.

Pe fondul litigiului , pârâta a arătat prin întâmpinare că pentru sumele atrase pe libretele de economii , se datorează dobânda , nu există nici un act normativ prin care aceasta să fie obligată să restituie sumele prin indexare cu rata inflaţiei .

Se invocă Regulamentul privind normele de bază în legătură cu operaţiile de economii şi consemnare, aprobate prin Ordinul MF nr.528/17.10.1973, NM 1/1982 privind tehnica de ghişeu a operaţiilor cu economiile băneşti ale populaţiei ,în vigoare la data  constituirii depozitului , conform cărora depunerile au caracter voluntar  şi se respectă liberul consimţământ al depunătorilor .

Pârâta menţionează Procedura de lucru nr.326/2005 , privind livretele de economii din care rezultă că se datorează dobânda practicată de bancă şi afişată la sediul unităţii bancare .

Arată, de asemenea că, reclamanta avea posibilitatea oricând să-şi retragă sumele de bani şi să-i plaseze mai avantajos , iar CEC BANK SA  nu are în obiectul de activitate acoperirea riscului  devalorizării sumelor depuse de depunători, pe instrumente de economisire, ci doar de a acorda dobânzi în vigoare în anul 1990, HG nr.888/1996 , privind Statutul CEC .

În art.21 din Statutul CEC din 1958 , care era în vigoare când s-au făcut depunerile pe cele două livrete menţionate în acţiune , se prevedea că pentru sumele depuse CEC plăteşte dobânzi anuale sau câştiguri , iar până în anul 1996 dobânda a fost stabilită  prin HCM 1187/1962, HG nr.1168/1990, D-L nr.123/1990 , iar după anul 1996 rata dobânzii s-a stabilit de către Consiliul de Administraţie al CEC .

Prin încheierea acestor trei librete CEC , deponenta a aderat la contractul bancar , a acceptat aceste clauze contractuale, în speţă fiind vorba despre un contract de depozit bancar .

Prin aceeaşi întâmpinare , pârâta invocă hotărârea CEDO dată asupra cererii nr.34746-97, menţionându-se în cuprinsul acesteia că „art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie , nu stabileşte o obligaţie generală a Statelor de a menţine , printr-o indexare sistematică  puterea de cumpărare a sumelor  depuse la anumite organisme bancare sau financiare” .

Prin sentinţa nr.9535/05.12.2008, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, s-a  admis excepţia de necompetenţă materială  a instanţei invocată de pârâta CEC BANK SA şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii  formulată de reclamanta B.E.  ,în favoarea Tribunalului Gorj .

La Tribunalul Gorj, cauza a fost înregistrată sub nr.205/95/2009, cu prim termen de judecată la data de 10.02.2009 , cauza fiind amânată pentru citarea reclamantei cu menţiunea dacă mai stăruie în soluţionarea  acţiunii  la 10.03.2009 .

Tribunalul , analizând actele şi lucrările dosarului, reţine că reclamanta B.  E. a solicitat obligarea pârâtei  să actualizeze sumele depuse pe libretele CEC seria 6141202000, 714120636 şi 491220463  , depunând la dosar copii după aceste librete , titulari fiind A. I.  şi B. D.

Pentru primul libert  se menţionează dispoziţie testamentară, iar pentru al doilea  este menţionată  reclamanta la clauza pentru împuternicire , deci are dreptul să creară restituirea sumelor de bani  depuse pe libretele CEC .

Libretul seria 6141202000 a fost emis la data de 23 iunie  1989 pe numele titularului A. I. , menţionându-se dispoziţie testamentară , fiind vorba despre un libret pe termen , soldul  fiind în decembrie 1994 de  150.832  lei.

Al doilea libret CEC seria 714120636 a fost emis la 21 noiembrie  1990 pe numele B. D. R. , iar reclamanta figurează la clauza pentru împuternicire  , soldul fiind de 5000 lei .

Al treilea libret CEC seria 491220463 a fost emis la data de 17 septembrie 1993 , titular fiind reclamanta , B. E. , soldul fiind de 11.475 lei .

Deci, sumele de pe aceste librete CEC nu au fost ridicate din 1990, 1993 şi respectiv 1994, reclamanta având oricând posibilitatea de a retrage sumele depuse şi dobânda în vigoare .

S-a încheiat astfel un contract de depozit neregulat , depozitarul obligându-se să păstreze suma depusă şi să o restituie la cererea deponentului , cu dobânzile aferente  .

Reclamanta , de fapt solicită obligarea pârâtei  să indexeze sumele  reprezentând soldul fiecărui libret,  ci indicele de inflaţie , urmărind să primească suma depusă cu dobânda aferentă, dar şi cu reactualizare .

Problema este că în nici un  act normativ , nu este menţionată obligaţia pârâtei CEC BANK de a restitui sumele depuse de depunători , prin acoperirea indicelui de inflaţie , de devalorizare monetară .

Prin Ordinul MF nr.425 din 14.02.2008, s-a aprobat Statutul CEC BANK SA, prevăzându-se la art.6 obiectul de activitate , printre care figurează atragere de depozite  şi de alte fonduri rambursabile  , prevăzându-se la art.2 că este persoană juridică română, îşi desfăşoară activitatea ca bancă, în conformitate cu prezentul statut , cu Regulamentul de organizare şi funcţionare şi cu reglementări interne emise în condiţiile legii.

Tribunalul, va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului , întrucât acesta are calitatea  de a cere restituirea sumelor , figurând la clauza de împuternicire  pentru cele două librete.

Instanţa nu poate obliga pârâta CEC BANK să actualizeze sumele de pe librete , întrucât  nici o dispoziţie legală nu poate fi invocată în acest sens , la data emiterii libretelor s-a încheiat un contract de depozit prin acordul părţilor , deponentul cunoscând faptul că are dreptul de a primi suma depusă şi dobânda aferentă.

O altă interpretare ar fi abuzivă şi ar institui în sarcina pârâtei o obligaţie pe care aceasta nu a înţeles să şi-o asume  prin nici un act  care să reglementeze  statutul  şi funcţionarea sa ca instituţie bancară.

Chiar dacă reclamanta a procedat la reactualizarea acestor sume printr-un raport de expertiză extrajudiciară, instanţa nu poate obliga pârâta să  consemneze aceste sume pe libretele de CEC invocate în cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge acţiunea  formulată de reclamanta B. E. , domiciliată  în Târgu-Jiu, strada Victoriei, blocul 9, apartament 11, judeţul Gorj  împotriva pârâtei CEC BANK SA –  Sucursala Tg-Jiu , cu sediul în Tg-Jiu, strada Tudor Vladimirescu nr.14, judeţul Gorj .

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei  ,invocată de pârâta CEC BANK SA – Sucursala Tg-Jiu .

Cu  apel.

Pronunţată în şedinţa publică din 10 martie 2009, la Tribunalul Gorj.

Preşedinte ,

Marinela Vlăducu

Grefier,

Adela Lincă

MV/AL

Ex.4

17.03.2009