Conflicte de munca. Drepturi salariale


Civil

Conflicte de muncă. Drepturi salariale

„Personalului didactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi o locuinţă corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurşi, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autorităţile administraţiei publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învăţământ la care îşi desfăşoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităţilor administraţiei publice locale, astfel:

a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârşitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurşi, prin depunerea la sfârşitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învăţământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;

a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârşitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurşi, prin depunerea la sfârşitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învăţământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;

b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurşi, pentru cei care îşi asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unităţii de învăţământ.”.

b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurşi, pentru cei care îşi asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unităţii de învăţământ.”.

Simplul fapt că reclamanţii, care au calitatea de cadre didactice la o unitate şcolară, au domiciliul într-o altă localitate şi nu li s-a oferit o locuinţă corespunzătoare în localitatea unde au postul, nu îi îndreptăţeşte la decontarea cheltuielilor de transport.

Dosar nr. 1934/90/2014

Sentinţa civilă nr. 652  din 14 mai 2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 1934/90/2014, reclamanţii D.D. şi alţii i-au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al comunei Ş.,  Instituţia Primarului Comunei Ş. şi  Şcoala Gimnazială “T.B.” -, pentru ca,  prin hotărârea ce se va pronunţa, sa se dispună obligarea paraţilor la decontarea cheltuielilor de transport de la si la locul de munca pentru personalul didactic aferente lunilor septembrie 2012-iunie 2013, in cuantum total de 21.444 lei, actualizata in funcţie de indicele de inflaţie de la data plaţii efective.

În motivarea cererii, reclamanţii arată că sunt si respectiv au fost cadre didactice la Şcoala Gimnazială „T.B.”  pe perioada mai sus identificată, fără a avea domiciliul în localitatea Ş., unde îşi desfăşoară activitatea.

Obligaţia de plata a drepturilor salariale către personalul didactic este o obligaţie complexă, care cuprinde în conţinutul său obligaţii legale distincte, ce aparţin unor titulari diferiţi, fiecare dintre aceştia fiind ţinuţi de îndeplinirea obligaţiei proprii, în lipsa căreia nu se poate îndeplini rezultatul legal urmărit, plata salariului.

Din actele dosarului, instanţa a reţinut că  reclamanţii sunt cadre didactice la Şcoala Gimnazială „T.B.”, respectiv educatori, învăţători şi profesori.

Este adevărat că reclamanţii, care, potrivit copiilor actelor de identitate depuse la dosar, nu au domiciliul pe raza comunei Ştefăneşti, sunt îndreptăţiţi, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, începând cu luna septembrie 2012, la decontarea cheltuielilor de navetă şi că ele nu au beneficiat de acest drept.

Astfel, potrivit art. 105 alin. 2 din Legea nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale: ,,Finanţarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinaţie, pentru următoarele categorii de cheltuieli: … f. cheltuielile pentru naveta cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar, conform legii; .…”.

De asemenea, potrivit art. 276 din Legea 1/2011 a Educaţiei Naţionale: ,,Personalului didactic din unităţile de învăţământ conexe, care nu dispune de locuinţă în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de transport, conform legii.”.

Tot astfel, potrivit art. 1 din Instrucţiunea nr. 2 din 17 februarie 2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice, emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului: ,,Personalului didactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi o locuinţă corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurşi, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autorităţile administraţiei publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învăţământ la care îşi desfăşoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităţilor administraţiei publice locale, astfel:

Însă, simplul fapt că reclamanţii, care au calitatea de cadre didactice la Şcoala Gimnazială „T.B.”, au domiciliul într-o altă localitate şi nu li s-a oferit o locuinţă corespunzătoare în localitatea unde au postul, nu îi îndreptăţeşte la decontarea cheltuielilor de transport.

Dispoziţiile art. 1 din Instrucţiunea nr. 2/2011, prevăd în sarcina reclamanţilor îndeplinirea mai multor obligaţii, fără de care autorităţile administraţiei publice locale nu pot proceda la decontarea sau plata echivalentă a costurilor de transport, cum ar fi: depunerea la sfârşitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului ori depunerea la sfârşitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învăţământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală; depunerea pontajului zilnic efectuat de conducerea unităţii de învăţământ în cazul reglementat de art. 1 pct. b din Instrucţiunea nr. 2/2011.

Or, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, pentru cheltuielile de transport aferente perioadei solicitate, respectiv septembrie 2012-iunie 2013, reclamanţii nu au făcut dovada că ar fi solicitat în fiecare lună pârâţilor decontarea acestor cheltuieli, depunând totodată şi documente justificative în acest sens.

Singurele cereri de decontare depuse lunar şi însoţite, conform dispoziţiilor legale anterior, de pontajul zilnic efectuat sunt cele formulate de reclamanţi, cu excepţia reclamantei B.C., aflate la fila 280 din dosar. Acestea cuprind cheltuielile de transport aferente lunilor septembrie şi octombrie 2012 şi sunt singurele care justifică solicitările reclamanţilor. Singura care nu este cuprinsă în aceste cereri şi nu justifică cheltuielile de transport nici pe lunile septembrie şi octombrie 2012 este reclamanta B.C., care nu figurează în cele două tabele de la fila 280 din dosar.

Este adevărat că reclamanţii au mai depus la dosar o adresă înregistrată la Primăria comunei Ş. sub nr.5588/18.09.2013 (fila 281 din dosar), căreia i s-a răspuns prin adresa nr.6209/18.10.2013, aflată la fila 191 din dosar.

Însă, aceasta nu este suficientă pentru ca reclamanţii să beneficieze de decontarea cheltuielilor de transport pentru  lunile noiembrie 2012-iunie 2013, pentru următoarele motive: este o adresă generală, iar nu formulată pe fiecare lună în parte, aşa cum cer dispoziţiile art. 1 din Instrucţiunea nr. 2/2011; nu este însoţită de documentele justificative menţionate la art. 1 lit. a sau b din Instrucţiunea nr. 2/2011; nu cuprinde menţiuni referitoare la persoanele care au formulat-o.

Aşadar, reclamanţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile menţionate anterior decât pentru lunile septembrie şi octombrie 2012 (cu excepţia reclamantei B.C.), pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport, astfel că cererea lor este întemeiată numai în parte.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a admis în parte cererea formulată de reclamanţii D.D. şi alţii şi a obligat pârâţii la decontarea cheltuielilor de transport ale acestor reclamanţi de la şi la locul de muncă, pe lunile septembrie şi octombrie 2012, conform solicitării din cererea de la fila 280 din dosar, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plăţii efective.

1