Contencios administrativ şi fiscal. Anulare deciziei de impunere. Calificarea activităţii desfăşurate în baza unui contract de agenţie ca activitatea independentă sau dependentă raportat la prevederile art.7 din Codul fiscal.
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2011, reclamantul N.M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF – D.G.F.P. BUZĂU, anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. a/2010 întocmit de pârâtă şi anularea în parte a Deciziilor de impunere nr. b/2010 şi nr. c/ 2010 emise de pârâtă (filele 4-13 dosar).
La data de -2011 reclamantul a depus la dosar precizare în cuprinsul căreia a arătat că înţelege să conteste sumele stabilite suplimentar de organele fiscale ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor efectuate în desfăşurarea activităţii (fila 18 dosar).
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat în esenţă că, prin Raportul de inspecţie fiscală nr. a/2010 încheiat de DGFP Buzău s-a constatat o diferenţă suplimentară de TVA în sumă de 23.918 lei.
A susţinut că în mod nelegal organul fiscal a considerat ca nedeductibile tranzacţiile efectuate având ca obiect materiale publicitare, neavând dreptul la astfel de cheltuieli întrucât conform contractului din.2007 încheiat cu SC F.DCI P. materialele publicitare şi de promovare a produselor erau puse la dispoziţie de acesta.
Aceleaşi concluzii au fost şi referitor la cheltuielile cu telefonul (SC F.DCI P obligându-se prin contract să asigure telefon mobil pentru convorbirile cu clienţii) şi referitor la cheltuielile pentru mobilier (bun neînregistrat în registrul de inventar şi nedeductibil conform art. 48 pct. 4 lit. a din Legea nr. 571/2003).
A susţinut reclamantul că organul fiscal nu a avut în vedere faptul că, deşi SC F.DCI P suporta anumite cheltuieli, emitea factură astfel încât se înregistra cu venit, precum şi că aceste cheltuieli suportate de SC F.DCI P erau limitate la 80 lei pentru telefon şi 600 lei pentru combustibil, plafonul fiind mereu depăşit.
A mai susţinut că în mod nelegal organul fiscal a considerat nedeductibile cheltuielile efectuate de reclamant ca urmare a achiziţionării unor învelitori oferite discount unui client-farmacie, cele efectuate cu SC A.I. SRL, societate care a efectuat servicii de publicitate în baza unui contract.
A mai susţinut că, pentru a respecta clauzele contractului de agenţie din 2007 încheiat cu SC F.DCI P, a fost obligat să întreprindă diverse activităţi pentru a creşte vânzarea produselor, toate cheltuielile fiind efectuate în scopul realizării de venituri.
A mai arătat că dispoziţiile contractuale privind colaborarea cu departamentul de marketing nu trebuie interpretată limitativ în sensul că promovarea produselor SC F.DCI P i se face exclusiv cu materialele puse la dispoziţie de acesta.
A mai făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 1 alin. 5 din Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi conform cărora agentul nu este prepusul comitentului.
A arătat că, în măsura în care organul fiscal ar fi considerat că activitatea desfăşurată este una subordonată direct beneficiarului, atunci ar fi trebuit să reconsidere activitatea sa ca fiind una dependentă în sensul dispoziţiilor art. 7 pct. 2 din Codul fiscal şi, pe cale de consecinţă, să considere veniturile sale salariu şi să recalculeze impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii, fără impozit pe profit şi TVA.
În drept, s-a întemeiat pe dispoziţiile din Legea nr. 571/2003 şi cele din Legea nr. 554/2004.
Pentru dovedirea susţinerilor sale, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiate (filele 21-24).
În esenţă, a arătat că, în conformitate cu prevederile contractului de agenţie din 2007 încheiat cu SC F.DCI P, deşi toate materialele publicitare şi de promovare a produselor erau puse la dispoziţie de către această societate, reclamantul a înregistrat în contabilitate cheltuieli şi a dedus TVA pentru facturi reprezentând prestări servicii de reclamă şi publicitate de la mai multe societăţi comerciale care nu funcţionau la adresele indicate ori nu desfăşuraseră activităţi de la înfiinţare şi până la data controlului încrucişat efectuat de organul fiscal.
În ceea ce priveşte cheltuielile cu telefonul, alimentarea cu combustibil a autovehiculului folosit a arătat că au fost considerate nedeductibile având în vedere prevederile art. 5 pct. 5.2 ale contractului de agenţie prin care acestea erau suportate de SC F.DCI P
De asemenea, a arătat că reclamantul a înregistrat ca şi cheltuială şi a dedus TVA pentru o factură încheiată pe numele altui contribuabil, pentru accesorii învelitori şi mobilier care nu au legătură cu activitatea autorizată sau nu sunt înregistrate în registrul de inventar.
A precizat că reclamantul nu a depus declaraţia pentru veniturile şi cheltuielile aferente anului 2008, deconturile de TVA pentru trimestrele IV/2008, I/2009, II/2009, III/2009, IV/2009, declaraţia 394 pentru semestrele I-II/2008 I-II/2009.
Reclamantul a depus un punct de vedere cu privire la susţinerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării (filele 35-36), arătând în esenţă că pârâta nu a combătut argumentele prezentate în susţinerea calificării activităţii desfăşurate ca fiind una dependentă.
Instanţa a admis proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză contabilă.
Prin sentinţa nr. y/2013, Tribunalul Buzău a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul N.M.D..
Împotriva acestei sentinţa a declarat recurs reclamantul la data de 09.04.2013.
Prin decizia nr. z/2013, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control a avut în vedere următoarele:
„Instanţa de fond fără o motivare pertinentă şi concludentă a pronunţat o sentinţă care nu are la bază analiza probatoriului admis şi administrat în cauză, nu a făcut nicio referire faţă de concluziile raportului de expertiză financiar contabilă efectuat în cauză.
De asemenea, nu s-a ţinut seama că recurentul a achitat o parte din suma datorată ca debit fiscal, situaţie faţă de care trebuie recalculate penalităţile de întârziere, la raportul de expertiză a formulat obiecţiuni, iar instanţa de judecată nici nu a înlăturat dar nici nu a apreciat proba cu expertiză financiar contabilă, încălcându-se dreptul la un proces echitabil în sensul prevederilor art. 6 din Convenţia CEDO, proba respectivă fiind pur şi simplu ignorată.
Totodată, motivarea instanţei de fond nu a argumentat cele invocate de către recurentul-reclamant, aceasta având un caracter simplist, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului, în sensul art. 312 alin. 3-5 din C.proc.civ. anterior.
Instanţa de fond nu a analizat dacă activitatea desfăşurată de reclamant era una dependentă în sensul art. 7 pct. 2 din Codul fiscal, să se analizeze dacă cheltuielile efectuate de acesta erau nedeductibile fiscal, astfel cum a stabilit în raportul de inspecţie organele fiscale, coroborat cu analiza raportului de expertiză contabilă şi dacă se impune admiterea obiecţiunilor formulate sau chiar o nouă expertiză financiar contabilă care să elucideze cauza sub toate aspectele şi ţinând seama de întreg probatoriul admis şi administrat în cauză, inclusiv de concluziile raportului de expertiză contabilă.
În atare context, instanţa de recurs va aprecia că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă fără a cerceta în mod corespunzător fondul cauzei, echivalând cu o necercetare a fondului, ceea ce va impune admiterea recursului, iar în baza art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 5-7 C.proc.civ. se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.”
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2011*.
Faţă de considerentele deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize contabile. S-a mai admis proba cu înscrisuri pentru ambele părţi şi s-a respins proba cu martori şi cea cu interogatoriu solicitate de reclamant (filele 63-64).
Raportul de expertiză contabilă a fost depus la dosar la data de 04.09.2014 (filele 105-111), iar răspunsul la obiecţiunile formulate de ambele părţi a fost depus la data de 04.12.2014 (filele 128-130).
Prin Raportul de inspecţie fiscală nr.a/.2010 întocmit de pârâtă (filele 42-51) au fost stabilite suplimentar în sarcina reclamantului obligaţia de plată a următoarelor sume: 23.918 lei TVA şi 18.697 lei dobânzi de întârziere (în total 42.615 lei), 38.617 lei impozit pe venit şi 12.647 lei accesorii aferent impozitului pe venit.
Au fost emise Decizia de impunere nr. b/.2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată pentru persoane fizice care desfăşoară activităţi independente în mod individual (filele 54-56) şi Decizia de impunere nr. c/2010 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată pentru persoane fizice care desfăşoară activităţi independente în mod individual (filele 52-53).
S-a reţinut în Raportul de inspecţie fiscală nr.a/2010, în esenţă, următoarele în ceea ce priveşte sumele stabilite suplimentar la plată reprezentând TVA:
– Reclamantul a depus decont de TVA pentru trim. III 2007 pe 0 deşi a emis o factură care a fost găsită la controlul încrucişat înregistrată la beneficiarul SC F.DCI P i;
– Pentru trim. IV 2007 a depus decont de TVA aferent unor facturi găsite la controlul încrucişat înregistrate la beneficiarul SC F.DCI P şi TVA aferent trim. III 2007, deducând însă TVA aferent unor facturi purtând antetul unor societăţi comerciale care nu au declarat livrările aferente acestor facturi, nu funcţionau la sediul declarat, nu desfăşuraseră activitate de la înfiinţare;
– Pentru trim. I 2008, a depus decont de TVA prin care declara livrări de bunuri (prestări de servicii) în sumă de 9489 lei bază şi TVA colectat în sumă de 1803 lei, în schimb conform jurnalului pentru vânzări şi facturilor emise beneficiarului SC F.DCI P reclamantul a emis facturi pentru suma de 37.742 lei bază şi TVA colectat 7171 lei, facturi găsite la controlul încrucişat înregistrate la beneficiar, cât şi suma de 7500 lei încasată prin virament, diferenţa între TVA colectat constatat de inspecţia fiscală şi cel declarat în sumă de 6565 lei. A dedus şi TVA pentru telefon, combustibil auto, piese auto, deşi în contractul de agenţie încheiat între reclamant şi SC F.DCI P, cel din urmă se obligă să asigure aceste sume;
– Pentru trim. II 2008, a depus decont de TVA prin care declara livrări de bunuri (prestări de servicii) în sumă de 103.229 lei bază şi TVA colectat în sumă de 19.614 lei, în schimb conform jurnalului pentru vânzări şi facturilor emise beneficiarului SC F.DCI P reclamantul a emis facturi pentru suma de 80.868 lei bază şi TVA colectat 15.365 lei, facturi găsite la controlul încrucişat înregistrate la beneficiar, deducând TVA pentru telefon, combustibil auto, piese auto, deşi în contractul de agenţie încheiat între reclamant şi SC F.DCI P, cel din urmă se obligă să asigure aceste sume;
– Pentru acelaşi trimestru II 2008 a înregistrat şi dedus TVA pentru o factură emisă pe numele altui contribuabil şi a înregistrat şi dedus TVA pentru factură accesorii învelitori, deşi aceste bunuri nu au legătură cu activitatea autorizată;
– Pentru trim. III 2008, a depus decont de TVA prin care declara livrări de bunuri (prestări de servicii) în sumă de 22.969 lei bază şi TVA colectat în sumă de 4364 lei, în schimb conform jurnalul pentru vânzări şi facturilor emise beneficiarului SC F.DCI P reclamantul a emis facturi pentru suma de 44.513 lei bază şi TVA colectat 8457 lei, facturi găsite la controlul încrucişat înregistrate la beneficiar, deducând TVA pentru telefon, combustibil auto, piese auto, deşi în contractul de agenţie încheiat între reclamant şi SC F.DCI P, cel din urmă se obligă să asigure aceste sume;
– Pentru acelaşi trimestru II 2008 a înregistrat şi dedus TVA pentru factură accesorii învelitori, deşi aceste bunuri nu au legătură cu activitatea autorizată;
– Pentru trim. IV 2008, nu a depus decont de TVA, în schimb conform jurnalului pentru vânzări şi facturilor emise beneficiarului SC F.DCI P reclamantul a emis facturi pentru suma de 23.288 lei bază şi TVA colectat 4425 lei, facturi găsite la controlul încrucişat înregistrate la beneficiar, înregistrând contravaloare combustibil auto, deşi în contractul de agenţie încheiat între reclamant şi SC F.DCI P, cel din urmă se obligă să asigure aceste sume, dar şi facturi purtând antetul unei societăţi comerciale care în urma controlului încrucişat a rezultat că nu funcţionează la adresa indicată şi nu a fost plătitor de TVA;
– Pentru trim. II 2009, nu a depus decont de TVA, dar conform jurnalului pentru vânzări şi controlului încrucişat a rezultat că s-a emis o factură storno.
S-a reţinut în Raportul de inspecţie fiscală nr.a/.2010, în esenţă, următoarele în ceea ce priveşte sumele stabilite suplimentar la plată reprezentând impozitul de venit:
– Pentru anul 2007 organele fiscale au stabilit o diferenţă în plus de venit net în sumă de 54.649 lei ca urmare a neacordării ca deductibile a cheltuielilor înregistrate şi declarate de reclamant reprezentând servicii de reclamă şi publicitate de la societăţi comerciale care nu funcţionează la adresa indicată, nu au desfăşurat activitate de la înfiinţare, cheltuieli pe care reclamantul nu avea obligaţia a le efectua întrucât din contractul de agenţie din 2007 încheiat cu SC F.DCI P materialele publicitare de promovare a produselor, cheltuielile cu telefonul sunt suportate de societatea sus-menţionată, iar contravaloarea mobilierului nu a fost înregistrată în registrul de inventar, nefiind dedusă amortizarea;
– Pentru anul 2008, organele fiscale au stabilit o diferenţă în plus de venit impozabil în sumă de 186714 lei, nefiind acordate cheltuielile înregistrate cu publicitatea de la o societate comercială care a rezultat că nu funcţionează la adresa indicată şi nu este plătitoare de TVA, cheltuieli pe care reclamantul nu avea obligaţia a le efectua întrucât din contractul de agenţie din 2007 încheiat cu SC F.DCI P materialele publicitare de promovare a produselor sunt suportate de societatea sus-menţionată, cheltuieli cu accesorii învelitori care nu au legătură cu activitatea desfăşurată de reclamant;
– Pentru anul 2009, s-a constatat că nu a desfăşurat activitate, însă a rezultat că s-a emis o factură storno;
– Pentru anul 2010, până la data de 11.05.2010 când a fost anulată autorizaţia de funcţionare ca urmare a preschimbării certificatului de înregistrare nu a desfăşurat activitate.
În prezenta cauză, instanţa a fost investită cu acţiunea reclamantului prin care acesta a solicitat anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. a/2010 întocmit de pârâtă şi anularea în parte a Deciziilor de impunere nr. b/2010 şi nr. c/2010 emise în baza raportului de inspecţie fiscală.
Motivele pentru care reclamantul solicită admiterea acţiunii sunt întemeiate, în esenţă, pe de o parte, pe susţinerea că activitatea desfăşurată de acesta în baza contractul de agenţie din 2007 încheiat cu SC F.DCI P trebuie reconsiderată ca fiind una dependentă, raportat la dispoziţiile art. 7 pct. 2 din Codul fiscal, iar, pe de altă parte, pe susţinerea că în mod nelegal organul fiscal nu a apreciat ca deductibile cheltuielile efectuate în vederea desfăşurării activităţii.
Instanţa va analiza în continuare aceste susţineri.
Prin contractul de agenţie comercială din .2007 încheiat între reclamant şi SC F.DCI P (filele 12-20), N.M.D. s-a obligat: să încheie contracte de vânzare-cumpărare şi să preia comenzi, având ca obiect vânzarea produselor prevăzute în Catalogul de produse FXP către terţii din teritoriu, activitate care se desfăşoară în contul SC F.DCI P şi să negocieze contractele susmenţionate (art. 1 din contract).
Conform art. 7 alin. 1 pct. 2.1. din Codul fiscal, „Orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplineşte cel puţin unul dintre următoarele criterii:
a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru;
b) în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă sau altele asemenea şi contribuie cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu;
c) plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură;
d) plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.”
În ceea ce priveşte criteriul prevăzut la lit. a, relaţia de subordonare presupune existenţa între părţi a unei fişe de post cu toate elementele sale (inclusiv atribuţii şi responsabilităţi, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru), respectarea unui program de lucru al plătitorului de venit sau a unui program de lucru prestabilit, locul desfăşurării activităţii beneficiarului de venit să fie la sediul plătitorului de venit sau la un punct de lucru al acestuia din urmă, plătitorul de venit să aibă posibilitatea de a întreprinde o serie de acţiuni care în mod normal sunt luate în considerare faţă de un angajat (aplicarea de sancţiuni disciplinare, dispunerea de direcţie, supraveghere şi control).
În ceea ce priveşte criteriul prevăzut la lit. b,
incidenţa acestuia presupune ca beneficiarul de venit să îşi desfăşoare activitatea exclusiv la plătitorul de venit, folosindu-se de echipamentul de lucru al acestuia din urmă sau ca beneficiarul de venit să nu îşi asume riscuri comerciale.
În ceea ce priveşte criteriul prevăzut la lit. c, la aprecierea ca dependentă a activităţii se are în vedere ca plătitorul de venit să deconteze cheltuielile de deplasare pe bază de decont, beneficiarului de venit să i se calculeze şi să primească diurnă în situaţiile în care prestează activitate în afara localităţii în interesul plătitorului de venit (delegare/detaşare), beneficiarul de venit să deconteze cheltuieli de cazare şi transport efectuate în altă localitate pentru desfăşurarea activităţii.
Pentru ultimul criteriu, beneficiarului de venit îi este plătit concediul medical şi concediul de odihnă de către plătitorul de venit.
Raportat la conţinutul contractului de agenţie din 2007 încheiat de reclamant cu SC F.DCI P, instanţa reţine că niciunul dintre criteriile avute în vedere la aprecierea ca dependentă a activităţii nu sunt aplicabile.
Astfel, reclamantul nu şi-a desfăşurat activitatea conform unei fişe a postului, nu a fost ţinut a respecta un program de lucru al SC F.DCI P sau un program de lucru prestabilit, locul desfăşurării activităţii reclamantului nu a fost la SC F.DCI P sau la un punct de lucru al acestuia din urmă, prin contractul de agenţie comercială nu s-a stabilit în favoarea SC F.DCI P dreptul de a întreprinde o serie de acţiuni care în mod normal sunt luate în considerare faţă de un angajat (aplicarea de sancţiuni disciplinare, dispunerea de direcţie, supraveghere şi control).
Raportat la dispoziţiile art. 7 alin. 1 pct. 2.1. lit. b din Codul fiscal, tribunalul reţine că prevederile contractuale nu statuează ca reclamantul să îşi desfăşoare activitatea exclusiv la SC F.DCI P, folosindu-se de echipamentul de lucru al acestuia din urmă, iar din interpretarea contractului încheiat între părţi reiese în mod evident că reclamantul şi-a asumat riscuri comerciale.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. 1 pct. 2.1. lit. c şi d din Codul fiscal, clauzele contractului de agenţie nici nu fac vorbire de cheltuielile de deplasare precum indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură ori de suportarea de către SC F.DCI P a indemnizaţiei de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă.
Faţă de cele de mai sus, tribunalul reţine că activitatea desfăşurată de reclamantul N.M. D. nu poate fi reconsiderată ca activitate dependentă astfel cum a susţinut acesta.
De altfel, încă de la înfiinţare PFA N.M.D. s-a declarat prin opţiune plătitor de TVA (astfel cum reiese din Raportul de inspecţie fiscală nr.a/.2010 – fila 43), nefiind aşadar vorba de desfăşurarea unei activităţi dependente faţă de SC F.DCI P.
În considerarea deciziei nr. z/2013 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize contabile.
Conform acestei expertize, inclusiv răspunsului la obiecţiunile formulate de ambele părţi (filele 105-110, 128-130), faţă de Raportul de inspecţie fiscală nr.a/2010 şi decizia de impunere, s-a concluzionat că debitul suplimentar de TVA ar putea fi diminuat cu suma de 1097 lei reprezentând TVA deductibil aferent convorbirilor telefonice şi mobilierului, neluate în calcul de organul de control, în ceea ce priveşte celelalte constatări ale organului fiscal, expertul concluzionând că obligaţiile fiscale stabilite suplimentar, modalitatea de calcul şi accesoriile aferente acestora au fost corect stabilite.
În ceea ce priveşte convorbirile telefonice, expertul contabil a susţinut că acestea pot fi deduse având în vedere că SC F.DCI P deconta contravaloarea acestora în limita unei sume prestabilite, iar veniturile lunare substanţiale încasate de reclamant denotă faptul că acesta a depus un efort susţinut cu consecinţa depăşirii bugetului prevăzut.
Tribunalul nu poate reţine o astfel de concluzie. Conform art. 5.2. din contractul de agenţie din 2007, SC F.DCI P a pus la dispoziţia reclamantului telefon mobil pentru convorbirile cu clienţii, neexistând prevăzut în contract un plafon maximal pentru decontare astfel cum se reţine în raportul de expertiză.
De altfel, în răspunsul la obiecţiuni, expertul a arătat că, raportat la clauzele contractului de agenţie comercială din 2007, cheltuielile cu convorbirile telefonice sunt nedeductibile (fila 130).
În ceea ce priveşte mobilierul, tribunalul reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 48 alin. 4 lit. c din Codul fiscal, una din condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, este aceea de a respecta regulile privind amortizarea, prevăzute în titlul II. Or, mobilierul în sumă de 5354,62 lei nu a fost înregistrat ca mijloc fix pentru a se putea calcula amortizare, ci a fost înregistrat direct ca şi cheltuială.
Pe cale de consecinţă, TVA-ul stabilit suplimentar în sarcina reclamantului nu poate fi diminuat cu suma de 1097 lei reprezentând TVA deductibil aferent convorbirilor telefonice şi mobilierului astfel cum susţine expertul contabil.
Trebuie menţionat că cea mai mare parte a sumelor stabilite suplimentar în sarcina reclamantului prin raportul de inspecţie fiscală contestat au fost reţinute ca şi prejudiciu penal, reclamantul fiind trimis în judecată pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prin decizia penală nr. z/2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti reţinându-se că a achitat prejudiciul cauzat astfel încât s-a dispus încetarea procesului penal în aplicarea dispoziţiilor art. 10 lit. i1 din vechiul Cod de procedură penală rap. la art. 741 din vechiul Cod penal.
Faţă de probele administrate în cauză, tribunalul reţine că obligaţiile fiscale stabilite suplimentar în sarcina reclamantului prin Raportul de inspecţie fiscală nr. a/2010 întocmit de pârâtă sunt legal datorate de acesta.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins acţiunea formulată de reclamantul N.M.D.
Conform dispoziţiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 76/2010, prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
