Daune cominatorii. Acţiune introdusă după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă.


Daune cominatorii. Acţiune introdusă după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă.

Potrivit dispoziţiilor art.11 din Legea nr.76/2012 „dacă legea specială prevede obligarea debitorului la plata de daune cominatorii ori după caz, a unei amenzi civile pentru nerespectarea unei obligaţii de a face sau de a nu face ce nu poate fi îndeplinită de altă persoană decât debitorul, de la intrarea în vigoare a codului de procedură civilă, se vor putea aplica penalităţi în condiţiile prevăzute la art.894 Cod procedură civilă”.

Potrivit dispoziţiilor art.11 din Legea nr.76/2012 „dacă legea specială prevede obligarea debitorului la plata de daune cominatorii ori după caz, a unei amenzi civile pentru nerespectarea unei obligaţii de a face sau de a nu face ce nu poate fi îndeplinită de altă persoană decât debitorul, de la intrarea în vigoare a codului de procedură civilă, se vor putea aplica penalităţi în condiţiile prevăzute la art.894 Cod procedură civilă”.

Având în vedere că acţiunea reclamantei a fost înregistrată la Judecătoria Novaci la data de 08 aprilie 2014 deci după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, instanţa de fond a reţinut corect că în cauză  sunt aplicabile dispoziţiile acestui articol din interpretarea cărora rezultă că nu se mai acordă daunele cominatorii prevăzute de legea specială, respectiv Legea nr.18/1991 ci sunt aplicabile dispoziţiile art.905 din Codul de procedură civilă care prevăd obligarea debitorului la amendă civilă.

Având în vedere că acţiunea reclamantei a fost înregistrată la Judecătoria Novaci la data de 08 aprilie 2014 deci după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, instanţa de fond a reţinut corect că în cauză  sunt aplicabile dispoziţiile acestui articol din interpretarea cărora rezultă că nu se mai acordă daunele cominatorii prevăzute de legea specială, respectiv Legea nr.18/1991 ci sunt aplicabile dispoziţiile art.905 din Codul de procedură civilă care prevăd obligarea debitorului la amendă civilă.

Având în vedere că potrivit dreptului de dispoziţie reglementat de art.9 aliniat 2 Cod procedură civilă, reclamantul stabileşte obiectul litigiului precum şi  că potrivit dispoziţiilor art.22 aliniat 6 Cod procedură civilă, judecătorul nu poate depăşi limitele investirii, instanţa în mod corect a respins cererea prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii.

Având în vedere că potrivit dreptului de dispoziţie reglementat de art.9 aliniat 2 Cod procedură civilă, reclamantul stabileşte obiectul litigiului precum şi  că potrivit dispoziţiilor art.22 aliniat 6 Cod procedură civilă, judecătorul nu poate depăşi limitele investirii, instanţa în mod corect a respins cererea prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 18/2015

Şedinţa publică de la 15 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

Pe rol fiind  judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă P I împotriva sentinţei civile nr.650 din data de 11.09.2014 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosar nr….. în contradictoriu cu intimata Comisia pentru aplicarea Legii 10/2001.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura de citare  legal îndeplinită.

După efectuarea referatului oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat tribunalul declară deschise dezbaterile asupra apelului, având în vedere că apelanta a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de faţă ;

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci  la data de 08.04.2014 şi înregistrată sub nr. dosar …., reclamanta P Ioana în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală pentru Aplicarea Legii 10/2001…, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, obligarea reprezentantului comisiei locale la plata daunelor cominatorii de 50 lei, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei de a se conforma dispozitivului sentinţei civile nr…. pronunţată de Tribunalul Gorj, , schimbată în parte prin Decizia civilă nr…., pronunţată de Curtea de Apel Craiova, judeţul Dolj, în dosarul cu nr…., rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr…. pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, în sensul de-a fi pusă în posesie asupra terenurilor descrise în aceste hotărâri, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii în fapt, s-a arătat că, este moştenitoarea autorului P E, conform certificatului de legator.

S-a arătat că prin sentinţa civilă nr…., pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul cu nr…, având ca obiect Legea nr.10/2001, a fost admisă în parte contestaţia formulată de numitul P E şi s-a modificat dispoziţia nr.40 din data de 14 februarie 2006, emisă de Primarul comunei …,cu privire la restituirea în natură a unor terenuri şi acordarea de măsuri reparatorii pentru alte terenuri.

Că, sentinţa a fost modificată în parte prin Decizia civilă …, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul cu nr…., rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr…., a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, dispunându-se restituirea în natură a suprafeţelor de teren situate în punctele …

S-a mai precizat de către reclamantă, că ulterior, prin sentinţa civilă nr…., pronunţată de Judecătoria Novaci, judeţul Gorj, în dosarul cu nr…… a fost admisă acţiunea civilă pentru obligaţie de a face, pe care a formulat-o, pârâta fiind obligată să o pună în posesie asupra terenurilor pe care le-a precizat în cerere, iar până la această dată nu a fost pusă în posesie.

A considerat că  este în culpă reprezentantul Comisiei locale şi a solicitat să fie sancţionată conduita negativă a acestuia în calitate de preşedinte al comisiei locale, având în vedere faptul că, nu se conformează dispoziţiilor hotărârilor menţionate şi că nu se poate considera proprietara terenurilor menţionate, fără punerea efectivă în posesie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.1 din CEDO, art.1516 NCPC şi dispoziţiile legii fondului funciar.

În cauză a fost formulată întâmpinare de către intimata Comisia locală de fond funciar de pe lângă Primăria comunei, Judeţul Gorj,  prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, depunând totodată, în copie, adresa nr.6104 emisă la data de 17 iunie 21014 .

În motivarea întâmpinării,  pârâta a arătat că reclamanta prin acţiunea formulată a solicitat obligarea reprezentantului Comisiei locale de Aplicarea LFF, la plata de daune cominatorii de 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei de a se conforma sentinţelor menţionate în cererea de chemare în judecată.

Prin decizia nr…., a fost schimbată în parte sentinţa civilă nr…., pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul cu nr…., iar împotriva acestei decizii s-a formulat recurs de către ambele părţi din proces, recursuri care au fost respinse prin Decizia nr…. S-a mai arătat că reclamanta nu a depus la dosar decizia la care face referire cu menţiunea rămasă definitivă şi irevocabilă, comisia de fond funciar neputând pune în aplicare această hotărâre decât după data de 23.10.2013 când, prin adresa înregistrată la nr.9810 din această dată, reclamanta a depus la dosar sentinţa civilă nr… pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr., cu menţiunea rămasă definitivă prin Decizia.., pronunţată de Curtea de Apel Craiova..

Că, după această dată, Comisia de fond funciar, a procedat la identificarea şi măsurarea terenurilor care fac obiectul sentinţei nr…., a pregătit documentaţia premergătoare punerii efective în posesie şi, prin adresa nr.6104 din data de 17 iunie 2014, a fost invitată reclamanta la sediul primăriei pentru a observa dacă s-au identificat corect suprafeţele de terenuri care fac obiectul sentinţei amintite mai sus şi pentru a merge pe teren la faţa locului pentru punerea efectivă în posesie.

În data de 23 iunie 2014, reclamanta s-a prezentat la sediul primăriei solicitând ca deplasarea pe teren să se facă la data de 2 iulie 2014, deoarece până această dată, nu poate să se prezinte având unele probleme gospodăreşti.

Faţă de cele relatate, au solicitat respingerea acţiunii ca prematur introdusă şi în subsidiar , respingerea acordării de daune cominatorii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.205-208 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr. …, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta P I,  în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr.10/2001 …

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că  în cazul în care legea specială prevede obligarea debitorului la plata de daune cominatorii ori, după caz, a unei amenzi civile pentru nerespectarea unei obligaţii de a face sau de a nu face ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, de la intrarea în vigoare a Noului cod de procedură civilă, se vor putea aplica penalităţi în condiţiile prevăzute la art. 905 (art. 894 anterior republicării) din Codul de procedură civilă. (a se vedea art. 11 din L. nr. 76/2012).

În cazul de faţă s-a solicitat aplicarea  de daune cominatorii  în baza art. 1516 Noului cod civil şi dispoziţiilor legilor fondului funciar.

Dispoziţiile art. 1516 Cod civil  se referă la drepturile  creditorului în cazul  existenţei  unor  raporturi obligaţionale nefiind aplicabil în speţă, iar daunele  cominatorii  solicitate conform  legilor speciale în materia fondului funciar  nu pot  fi acordate raportat la dispoziţiile  art. 11  din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a codului de procedură civilă, în noua reglementare regăsindu-se  dispoziţii cu privire la acordarea de daune interese aspect ce nu a fost solicitat în prezenta cauză.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta P I pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Apelanta susţine că în mod greşit acţiunea a fost respinsă cu motivarea că , după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură Civilă se pot acorda doar penalităţi, în temeiul art.905 Cod Procedură Civilă şi că nu se aplică dispoziţiile art.1516 Noul Cod Civil, deoarece la dosar a fost depusă practică judiciară respectiv copia sentinţei civile nr… şi a sentinţei civile nr…. prin care Comisia Locală de Fond Funciar şi Primarul au fost obligaţi la daune cominatorii.

A mai susţinut că atât în vechea reglementare – art.1073 şi 1075 Cod Civil cât şi în actuala reglementare, creditorul poate obţine acordare de daune cominatorii, temeiul juridic actual fiind dispoziţiile art.1516 Cod Civil, pe care  l-a indicat în acţiune dar instanţa nu l-a avut în vedere.

De asemenea, instituţia daunelor cominatorii a fost reglementată şi prin dispoziţiile art.64 din Legea nr.18/1991, în situaţia în care în urma admiterii plângerii de către persoana îndreptăţită, este refuzată punerea acesteia în posesie.

În raport de aceste dispoziţii legale, apelanta a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Reexaminând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, tribunalul constată că apelul este nefondat.

Prin acţiunea introductivă, reclamanta P I a solicitat obligarea reprezentantului Comisiei Locale de Fond Funciar la plata de daune cominatorii, de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei stabilite prin dispozitivul sentinţei civile nr…. pronunţată de Tribunalul Gorj, aşa cum a fost modificată prin decizia … a Curţii de Apel Craiova, în sensul de a i se restitui în natură suprafeţele de teren situate pe raza comunei ….

Critica referitoare la neaplicarea de către instanţă a dispoziţiilor art.1516 Cod Civil este nefondată deoarece aceste dispoziţii se aplică în cazul unor raporturi obligaţionale şi, în plus, pentru a utiliza unul dintre mijloacele prevăzute de art.1516 Cod Civil este necesară îndeplinirea a  două condiţii şi anume, neexecutarea obligaţiei să nu aibă justificare legală şi debitorul să fie pus în întârziere.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, tribunalul constată criticile apelantei ca nefondate, motiv pentru care în baza art.480 aliniat 1 Cod procedură civilă, apelul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 15 ianuarie 2015.