DAUNE MORALE- ART. 10 CEDO, ART. 8 CEDO
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr …/200/19.11.2014 reclamanţii … CARMEN DORINA şi … EMIL au solicitat daune morale în valoare de 200.000 lei de la pârâţii … DORU, … PARASCHIVESCU
În motivarea în fapt a acţiunii reclamanţii au învederat că prin publicarea în mediul on-line , site-ul www.atacdebuzau.ro, pagina de facebook a ziarului Atac la Persoana Oficial şi presa în cadrul articolului intitulat „ Na. belea! Primarul Sorin Munteanu de la Poşta Cîlnău are copil din flori” din data de 14.11.2014 a unor informaţii defăimătoare privind viaţa şi imaginea lor private precum şi demnitatea acestora le-au produs prejudicii.
În articolul sus menţionat editorul a precizat la adresa reclamantei că ar fi petrecut o vacanţă romantică în Turcia împreună cu superiorul său, primarul comunei Poşta Cîlnău, că ar fi căpătat o maşină Volkswagen Jetta cadou iar soţul reclamant se îmbracă în femeie la mai toate petrecerile de prin comună, că în urma aflării de o presupusă relaţie amoroasă a sa cu primarul a venit la sediul Primăriei făcând un scandal monstru şi chiar a spart geamuri.
Au susţinut reclamanţii că respectivele afirmaţii defăimătoare nu sunt adevărate, evenimentele din viaţa privată neinteresând persoane publice sau alte persoane care nu fac parte din anturajul lor, s-au încălcat art 71 NCC, menţionarea soţului în articolul de ziar a adus acestora o gravă atingere a dreptului la demnitate şi propria imagine, integrităţii psihice, art 72 şi 73 Cc interzic atingerile aduse onoarei şi reputaţiei unei persoane fără consimţământului acesteia, fiind necesar acordul persoanei vizate potrivit art 74 lit f
Constituţia României limitează prin art 30 alin 6 exerciţiul libertăţii de gândire şi de exprimare în sensul că nu pot prejudicia demnitatea, viaţa particulară a unei persoane şi nici dreptul la propria imagine
Pârâţii nu se află la prima defăimare publică a acestora, făcând şi alte afirmaţii false precum „ Primarul Munteanu şi-a angajat amantele în primărie!” din data de 10.11.2014, că „ Sorin Munteanu a angajat non-sens pe postul de consilier 3 fufe” care nu fac nimic
Reclamanţii au apreciat că faptele nu pot fi considerate un pamflet întrucât respectiva precizare nu este realizată la sfârşitul articolului, persoanele şi întâmplările despre care se face vorbire în articol nu au caracter satiric, relevă aspecte ale unor persoane reale fără a le satiriza, faptele intră în sfera ilicitului civil şi atrag răspunderea civilă delictuală a celor în culpă
În drept au fost invocate art 71-74 Cc, art 26 şi art 30 alin 6 Constituţia României, art 8 CEDO.
Acţiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 100 lei potrivit art 7 din OUG 80/2013.
Până la comunicarea acţiunii reclamanta a modificat acţiunea sub raport subiectiv în sensul că a chemat în judecată numai pârâtul ATAC DE BUZĂU şi nu pe pârâţii persoane fizice indicate prin cererea introductivă.
A invocat şi art 223 al 3 Cpc.
Reclamantul, prin cererea depusă la fila 19 dosar a solicitat să se ia act de renunţarea sa la judecata acţiunii în baza art 406 alin 1 C.p.c
În ceea ce priveşte pârâtul acesta nu a formulat întâmpinare potrivit art 205 şi urm Cpc.
În temeiul art.258 al.1 rap.la art.255 N.C.pr.civ. coroborat cu art.265, 267 şi art.341 alin.2 N.C.pr.civ., instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, depuse filele 4-10, 17
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele :
Conform art 406 alin 1 Cpc reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă. Ca urmare, cum reclamantul a formulat în scris , până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, cererea de renunţare la judecată, pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată, instanţa urmează , ca în baza textului legal indicat, să ia act de renunţarea la judecata cereri formulată de reclamant.
Referitor la acţiunea modificată formulată de reclamanta, potrivit art. 252 C. civ” – Ocrotirea personalităţii umane: Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.”
Dispoziţiile art. 252 din Codul civil se aplică faptelor săvârşite după intrarea în vigoare a acestuia. ( art. 19 din Legea nr. 71/2011).
Conform art 253 C. civ : „ Mijloace de apărare: (1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).(3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.(4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive.”
Dispoziţiile menţionate, stabilind cadrul general al protecţiei drepturilor persoanei, precum şi al răspunderii civile delictuale, trebuie privite împreună cu normele de protecţie specială a drepturilor nepatrimoniale cuprinse la articolele în discuţie.
În plus, dispoziţiile menţionate din noul Cod civil reprezintă, în acelaşi timp, şi o oglindire a exigenţelor constituţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, protejarea acestora realizându-se, de altfel, prin normele instituite de noul Cod civil, care intenţionează, spre exemplu, asigurarea unui echilibru între exercitarea dreptului la informare şi a celui la liberă exprimare. Se face, astfel, aplicarea art. 30 alin. (6) din Constituţia României ce prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
În ceea ce privesc pretinsele afirmaţii defăimătoare la adresa reclamantei deduse judecăţii , au fost cele din publicarea în mediul on-line , site-ul www.atacdebuzau.ro, pagina de facebook a ziarului Atac la Persoana Oficial şi presa în cadrul articolului intitulat „ Na. belea! Primarul Sorin Munteanu de la Poşta Cîlnău are copil din flori” , filele 5-10 dosar.
Astfel, din lecturarea înscrisurilor în discuţie, instanţa reţine că la adresa reclamantei s-au folosit de prepuşi ai pârâtului expresiile defăimătoare indicate prin acţiunea introductivă, de natură a leza demnitatea acesteia. ( a fost numită „ fufă”, „ iubita de suflet a lui Munteanu (…) măritată fiind”, „ cu care şi petrecut o vacanţă romantică în Turcia pe banii cui oare? Aceasta a căpătat şi o maşină Volkswagen Jetta de curând cadou de la Sorinel.” „ Carmencita de Cîlnău” are şi ea o „ poveste” demnă de un film cu proşti. Soţul doamnei a aflat de relaţia amoroasă cu primarul şi a venit la sediul primăriei unde acesta a făcut un scandal monstru şi chiar s-a lăsat cu geamuri sparte”, „ Se zice că soţul „Carmencitei de Cîlnău” are şi el un fetish ciudat, în sensul că acesta se îmbracă în femeie la mai toate petrecerile de prin comună”).
Libertatea de exprimare, apărată de articolul 10 din CEDO, ocupă un loc aparte printre drepturile garantate de Convenţie.
În cauza Groppera Radio AG c. Elveţiei se arată că libertatea de exprimare trebuie protejată indiferent dacă priveşte domeniul artistic, comercial sau de altă natură.
În ceea ce priveşte libertatea de opinie, în literatura de specialitate se menţionează că „ orice persoană are dreptul să-şi formeze o concepţie privitoare la viaţa socială, în lumea care o înconjoară, în general. Altfel spus, orice persoană are dreptul să-şi formuleze o opinie cu privire la tot ceea ce înseamnă mediul său sociouman” Privită în acest sens, libertatea de opinie se suprapune, măcar parţial, cu libertatea de gândire protejată de articolul 9 al Convenţiei.
Cu toate acestea, aşa cum s-a arătat în cauza Lingens, aprecierile personale ale indivizilor sunt protejate de art 10 CEDO ,cu condiţia ca ele să se bazeze pe nişte fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentare logică a autorului lor. În cauza de faţă pârâtul nu a depus la dosar nici o documentaţie din care să rezulte veridicitatea faptelor ori vreo argumentaţie în baza cărora autorii articolelor de presă şi on-line şi-au format respectiva opinie în ceea ce o priveşte pe reclamanta.
Art 8 din CEDO este formulat astfel:„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admisă ingerinţa unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
Deşi art. 8 are ca obiect esenţial protejarea individului împotriva imixtiunilor arbitrare ale autorităţilor publice, acesta nu se limitează doar la a obliga statul să se abţină de la asemenea imixtiuni: la acest angajament negativ se pot adăuga obligaţii pozitive, inerente respectării efective a vieţii private sau de familie. Acestea pot necesita adoptarea măsurilor pentru respectarea vieţii private până la raporturile dintre indivizi. Limita dintre obligaţiile pozitive şi negative ale statului în raport cu art. 8 nu se pretează unei definiţii precise, dar principiile aplicabile sunt comparabile. În special, în cele două cazuri, trebuie luat în considerare justul echilibru de menţinut între interesul general şi interesele individuale, statul beneficiind în orice situaţie de o marjă de apreciere (Pfeifer împotriva Austriei, nr. 12556/03, pct. 37, CEDO 2007-XII).
În prezenta cauză, instanţei îi revine sarcina de a stabili , în contextul obligaţiilor pozitive care decurg din art. 8 din Convenţie, dacă articolele în discuţie au păstrat un just echilibru între protecţia dreptului reclamantei la reputaţia sa, element constituent al dreptului la protecţia vieţii private, şi libertatea de exprimare protejată la art. 10 .
Astfel, CEDO a considerat că obligaţia pozitivă care decurge din art. 8 din Convenţie trebuie să se aplice în cazul în care afirmaţiile susceptibile să afecteze reputaţia unei persoane depăşesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenţie ( cauza Petrina).
Instanţa consideră că afirmaţiile imputate reclamantei pot fi considerate ca intrând de asemenea sub incidenţa protecţiei de la art. 10 din Convenţie şi că în consecinţă trebuie introduse în această calitate în balanţa intereselor aflate în joc.
Articolele scrise de prepuşii pârâtului nu pot fi considerate ca o reacţie improvizată ori spontană: nu erau discuţii ţinute în direct şi greu de retractat ( a se vedea, a contrario, Fuentes Bobo împotriva Spaniei, nr. 39293/98, pct. 46, 29 februarie 2000), ci de articole de presă şi on-line întocmite de un departament specializat din ziarul pârât
Referitor la cuantumul prejudiciului moral , instanţa va reţine că acesta nu se probează ci se constată, fiind supus prezumției simple a judecătorului, dedus din cauzalitate, acesta fiind chemat să evalueze datele personale ale celui care aspiră la remedierea situației sale injuste, componentele personalității sale.
Pentru motivele anterior enunţate, instanţa apreciază că devin incidente şi art 1349, art 1373 Cc, cum nu poate reţine existenţa unei cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei, instanţa urmează să admită în parte acţiunea modificată şi să oblige pârâtul să plătească reclamantei daune morale în valoare de 10000 lei, să respingă solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata diferenţei de 190000 lei daune morale.
