Dispoziţiile Legii nr. 10/2001 se aplică în mod prioritar în concurs cu normele dreptului comun, astfel că nu mai există posibilitatea unei opţiuni între a urma procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 şi a recurge în continuare la dreptul comun, respectiv la acţiunea în constatarea nulităţii absolute, cu atât mai mult cu cât dispoziţia contestată a fost emisă în procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001.
Sentinţa civilă nr. 526/16.05.2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, reclamanta GE a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Municipiul Galaţi prin Primar, să se constate nulitatea absolută a Dispoziţiei nr. xxxx/SR/0x.0x.200x, pentru că i s-a respins cererea de restituire a terenului în natură şi i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de valoare, deşi exista teren liber.
În motivarea de fapt a cererii, reclamanta a arătat în esenţă că prin dispoziţia sus menţionată nu i s-a reconstituit în natură terenul confiscat de la părinţii săi E şi IG, pentru o suprafaţă de 1x.xxx mp acordându-i-se despăgubiri în titluri de valoare în cuantum de 2xx.xxx RON.
A invocat prevederile art. 2502 alin. 2 pct. 2 NCC, în sensul că prezenta acţiune este imprescriptibilă. A menţionat de asemenea că la data când i-a fost reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei, acesteia i s-a spus că nu mai exista teren liber în zona în care urma să primească suprafaţa de teren revendicată şi că în schimbul terenului în suprafaţă de 1x.xxx mp, i s-au acordat titluri de valoare în cuantum de 2.xxx.xxx.xxx ROL.
A menţionat reclamanta că de fapt în zonă mai existau 4.xxx mp teren liber însă acest aspect a fost ascuns reclamantei de persoanele care se ocupau cu reconstituirea dreptului de proprietate, fiind incidente eroarea şi frauda la lege. În opinia sa, avea dreptul să primească tot terenul pe care l-a revendicat, iar nulitatea absolută poate fi invocată şi împotriva pârâţilor indiferent dacă au fost sau nu de bună-credinţă.
A invocat atât frauda la lege, cât şi cauza ilicită şi imorală, în sensul că pârâta i-a ascuns anumite lucruri pentru a obţine unele beneficii pentru sine sau pentru alte persoane.
Reclamanta a arătat că terenul face obiectul Legii nr. 10/2001 şi că a formulat notificare în termenul prevăzut de lege, dar că prin dispoziţia atacată nu i s-a restituit în natură terenul solicitat, cu motivarea că nu mai există teren liber, fiindu-i acordate titluri de valoare de 2.xxx.xxx.xxx Rol pentru contravaloarea terenului de 1x.xxx mp. A susţinut că în urma verificărilor făcut ulterior emiterii dispoziţiei, a constatat că în zona DV au fost descoperite 4 .xxx mp care aparţin pârâtei şi solicită să-i fie restituit acest teren în natură, urmând să renunţe la contravaloarea sumei de bani primită cu titlu de despăgubiri.
A invocat şi că, în speţă, fiind vorba de un imobil ce face obiectul Legii nr. 10/2001, respectiv care a fost supus confiscării, nu este aplicabilă Decizia ÎCCJ nr. 33/2007 în soluţionarea unui recurs în interesul legii, reclamanta deţinând un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 la CEDO. A arătat şi că măsura confiscării terenului nu a respectat prevederile Constituţiei din 1948 şi art. 555 Cod Civil.
Prin sentinţa civilă nr. 9xx/0x.0x.201x, pronunţată de Judecătoria Galaţi, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Galaţi invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi – Secţia I Civilă.
În şedinţa publică din data de 09.05.2016, la solicitarea instanţei, reclamanta a precizat temeiurile de drept ala acţiunii ca fiind art. 35 C.proc.civ., raportat la dispoziţiile art. 954 C.civ.. reclamanta a menţionat în mod expres că prezenta acţiune nu este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În aceeaşi şedinţă publică, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia inamisibilităţii acţiunii.
În drept, potrivit art. 35 C.proc.civ., cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, însă cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
Cu referire la obiectul acţiunii de faţă, reţine că existenţa nulităţilor de drept nu a fost consacrată legislativ, astfel încât, indiferent de felul nulităţii, instanţa este cea care verifică existenţa cauzei de nulitate, iar dacă este cazul, pronunţă nulitatea. Acţiunea în constatarea nulităţii nu este o acţiune în constatare, în sensul art. 35 C.proc.civ., ci o acţiune în realizare, efectul acesteia fiind desfiinţarea actului juridic, deci schimbarea unei situaţii juridice.
În consecinţă, dispoziţiile art. 35 C.proc.civ., nu pot fi incidente în cauză.
Potrivit art. 954 C.civ. (1864), invocat de reclamantă, eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei. De asemenea, potrivit aceluiaşi text normativ, eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afară numai când consideraţia persoanei este cauza principală, pentru care s-a făcut convenţia.
Dispoziţiile art. 954 C.civ. (2009) se referă la deschiderea moştenirii.
Faţă de data la care a fost emisă dispoziţia contestată, anterioar datei intrării în vigoare a Noului Cod Civil, instanţa a avut în vedere, ca temei de drept invocat de reclamantă, dispoziţiile art. 954 C.civ. (1864).
În fapt, prin dispoziția nr. 1xxx/SR din data de 0x.0x.201x emisă de Primarul Municipiului Galați s-a dispus în temeiul art. 1 alin. 2, art. 9 alin. 2, art. 11 alin. 9 și ale art. 20 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, acordarea către reclamantă de despăgubiri prin echivalent în privința imobilului preluat abuziv situat în Galați, str. DV nr. 1X-1X-1X, prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare de 4.xxx.xxx.xxx ROL, respectiv 4xx.xxx RON.
Este de remarcat că, potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Instanţa a apreciat că, în acord cu principiul specialia generalibus derogant, dispoziţiile Legii nr. 10/2001, se aplică în mod prioritar în concurs cu normele dreptului comun, astfel că nu mai există posibilitatea unei opţiuni între a urma procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 şi a recurge în continuare la dreptul comun, respectiv la acţiunea în constatarea nulităţii absolute, cu atât mai mult cu cât dispoziţia contestată a fost emisă în procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001.
Principiul specialia generalibus derogant („legea specială derogă de la legea generală”) impune urmarea căii speciale şi se opune exercitării unei acţiuni pe calea dreptului comun cu aceeaşi finalitate, indiferent de momentul ales pentru exercitarea acesteia din urmă – înainte de a urma calea indicată de legea specială sau după ce a fost urmată o astfel de cale şi cu atât mai mult în situaţia în care, aşa cum a arătat şi reclamanta, termenul indicat de legea specială pentru formularea contestaţiei împotriva deciziei nr. 1296/SR/08.02.2015 a fost depăşit.
Conţinutul principiului se referă tocmai la înlăturarea normei generale pentru acele situaţii în care operează norma specială. Or, Legea nr. 10/2001 reprezintă un act normativ special în ceea ce priveşte obţinerea, de către foştii proprietari, a bunurilor preluate în mod abuziv – cu titlu sau fără titlu – de stat, în perioada comunistă sau a unor măsuri reparatorii pentru bunuri ce fac obiectul legii şi nu pot fi restituite în natură.
Finalitatea celor două proceduri, a celei indicate de Legea nr.10/2001, cu termenele şi condiţiile reglementate de acest act normativ şi a acţiunii întemeiate pe dreptul comun, este aceeaşi şi anume desfiinţarea actului contestat, astfel că, existând suprapunere între câmpul de reglementare al Legii nr. 10/2001 şi cel al dispoziţiilor de drept comun, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, care înlătură de la aplicare norma generală.
Pentru toate considerentele de mai sus, a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu şi a respins acţiunea, ca fiind inadmisibilă.
