Divorţ. Cerere privind plata unei prestaţii compensatorii în baza art.390 c.civ.

Divorţ. Cerere privind plata unei prestaţii compensatorii în baza art.390 c.civ.

 Dosar nr…………….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia civilă nr………..

Şedinţa publică din ……. septembrie 2014

Completul compus din:

Preşedinte

Judecător

Grefier

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul–reclamant şi de apelanta pârâtă  împotriva sentinţei civile nr………/31.05.2014 pronunţată de Judecătoria Tg–Jiu în dosarul nr…………../318/2013 având ca obiect divorţ.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns apelantul reclamant şi apelanta pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care a arătat că apelanta pârâta a depus la dosarul cauzei chitanţa seria MUS nr.02625/01.09.2014 prin care a achitat taxa de timbru stabilită în sarcina sa şi, având în vedere precizarea părţilor prezente că nu mai au alte cereri de formulat, apelurile fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe apelurile declarate.

Avocat, pentru apelantul reclamant, a solicitat admiterea apelului declarat de apelantul reclamant şi schimbarea sentinţei instanţei de fond în sensul desfacerii căsătoriei părţilor din culpa ambelor părţi şi respingerii cererii reconvenţionale. S-a arătat că sentinţa nu este motivată decât pe culpa exclusivă a apelantului reclamant în ceea ce priveşte desfacerea căsătoriei şi separarea părţilor în fapt de peste 6 ani, pronunţându-se pe cale de consecinţă şi pe capătul de cerere privind acordarea daunelor compensatorii. Acordarea acestora a fost criticată cu motivarea că apelantul reclamantul nu a părăsit de bună voie domiciliul conjugal, căci timp de 13 ani nu mai existase nici-o relaţie între părţi, iar pe de altă parte nu există decât două probe pentru reţinerea culpei sale exclusive. Acestea sunt martora, care este sora intimatei pârâte, şi adeverinţa eliberată de medicul de familie în care se menţionează că apelanta pârâtă suferă de tulburare depresivă, afecţiune care nu este confirmată de un medic specialist.

Avocat, pentru apelanta pârâtă, a solicitat admiterea apelului declarat de apelanta pârâtă şi schimbarea sentinţei, în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenţionale, arătând că daunele compensatorii în cuantum de 5000 lei reprezintă o sumă mult prea mică, iar pe de altă parte trebuiau acordate şi prestaţii compensatorii. Prin atitudinea şi actele sale apelantul şi-a încălcat obligaţiile şi angajamentul de la data încheierii căsătoriei şi după 28 de ani de căsătorie a preferat să plece de acasă având o culpă exclusivă în desfacerea căsătoriei. În ceea ce priveşte neacordarea prestaţiei compensatorii soluţia este greşită, deoarece la dosar sunt probe că starea materială a apelantei s-a înrăutăţit şi s-a ajuns în situaţia în care apelanta pârâtă nu face faţă cheltuielilor şi a fost nevoită să contracteze împrumuturi. Pentru aceleaşi considerente a solicitat respingerea apelului declarat de apelantul reclamant.

Avocat, pentru apelanta pârâtă, a arătat că în situaţia în care dispoziţiile legale nu s-ar fi modificat nu s-ar fi putut obţine desfacerea căsătoriei la cererea reclamantului, aspect confirmat de existenţa a alte două hotărâri anterioare în care s-au respins acţiunile de divorţ promovate de acelaşi reclamant, reţinându-se culpa acestuia din urmă în deteriorarea relaţiilor de căsătorie. În ceea ce priveşte susţinerea apelantului pârât că de peste 13 ani ar fi încetat orice relaţie între părţi aceasta nu a fost probată, probată fiind încercarea apelantei pârâte de a-l readuce acasă pe soţul său. A solicitat obligarea apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat, pentru apelantul reclamant C G, a solicitat respingerea apelului declarat de apelanta pârâtă în ceea ce priveşte conţinutul despăgubirilor acordate. A arătat că erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune desfacerea căsătoriei părţilor, iar în ceea ce priveşte starea materială şi disconfortul apelantei pârâte s-a dovedit că apelantul reclamant a lăsat toate bunurile comune în gospodărie şi cei doi copii rezultaţi din căsători sunt majori şi au fost ajutaţi de către apelantul reclamant. Pe de altă parte s-a precizat că atât reclamantul, cât şi pârâta, au câte o pensie lunară de aproximativ 1000 lei şi nu există o disproporţie între starea materială a acestora. A solicitat obligarea apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de faţă

Prin acţiunea civilă adresată instanţei de judecată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub numărul ………../318/2013 reclamantul C G a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C D, desfacerea căsătoriei încheiată la data de 06.11.1979, în temeiul art.373 alin.1 lit.c C.civ. cu revenirea pârâtei la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de ,,B” şi  cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 6.11.1979, din căsătorie rezultând doi copii care în prezent sunt majori. S-a precizat că la scurt timp după încheierea căsătoriei a constatat că nu a cunoscut-o suficient pe pârâtă, că a trăit alături de ea cu mare greutate timp de 28 de ani şi în luna ianuarie 2008 a fost obligat să părăsească locuinţa comună şi să se stabilească la părinții săi, în comuna R, jud.Gorj, fiind separat în fapt de peste 5 ani de soţie. A mai menţionat reclamantul că pe toată perioada căsniciei pârâta  a  dat  dovadă de un dezinteres total faţă de familie, în special faţă de reclamant şi de  nevoile  sale. Relaţiile de familie s-au deteriorat la puțin timp după căsătorie, pârâta punând pe  primul plan părinţii săi, însă a trăit alături de pârâtă din dorinţa de a creşte copii rezultaţi din căsătorie.

A mai precizat reclamantul că pârâta este cunoscută de toţi vecinii, dar şi de foştii  colegi de serviciu pentru comportamentul său agresiv verbal faţă de reclamant şi certurile  foarte dese  provocate de aceasta. Din anul 1998, după decesul tatălui său, pârâta s-a separat de reclamant, refuzând să mai convieţuiască cu el, să îl mai îngrijească, să îi spele sau să îi calce o perioadă de peste 10 ani. Pârâta nu i-a acceptat niciodată fraţii sau părinţii, i-a interzis reclamantului să îi viziteze sau să îi ajute, cu toate că el a acordat un permanent ajutor material şi moral socrilor săi şi a contribuit efectiv la creşterea şi educarea fiicelor surorii pârâtei.

A mai menţionat reclamantul că nu a exercitat acte de violenţă asupra  pârâtei, deşi comportamentul acesteia i-a creat în  repetate  rânduri stări de tensiune. În septembrie 2007 reclamantul s-a deplasat cu fiica şi soţul acesteia la socrii fiicei părţilor şi la întoarcere au vizitat-o pe sora reclamantului, stabilită în Buzău, pe care nu o mai văzuse de multă vreme. Aflând despre această vizită pârâta s-a supărat, a avut un acces de furie şi i-a solicitat să plece  din casa ei, iar din luna ianuarie 2008, la solicitarea insistentă şi din vina pârâtei reclamantul şi-a stabilit locuinţa în comuna Runcu, la părinţii săi, de atunci  părţile fiind separate în fapt.

A mai precizat reclamantul că la începutul anului 2009 a mai formulat o cerere de  divorţ, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr…/2009 şi o altă cerere de divorţ, respinsă prin sentinţa civilă nr……./2001, iar motivul invocat în susţinerea prezentei cereri este separarea în fapt de pârâtă de peste 5 ani.

În  drept, cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.373 alin.1 lit.c şi art.383 alin.3 C.pr.Civ.

În dovedirea cererii au fost depuse la dosar, în copie, certificatul de căsătorie, cartea de identitate a pârâtei şi chitanţa  nr.4016426.

La data de 09.07.2013 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii,  motivat  de faptul că deşi reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei în baza art.373 alin.1 lit.c C.civil, în cuprinsul acţiunii se face vorbire despre aspecte străine de natura temeiului de drept invocat şi care sunt total neadevărate, fără suport probatoriu. A arătat pârâta că reclamantul încearcă să acrediteze ideea că vinovată de destrămarea relaţiilor familiale se face aceasta, iar el este o victimă ce a suportat cu greu convieţuirea de la data căsătoriei şi până la data când a plecat de acasă, respectiv peste 28 de ani.

A menţionat că în realitate a avut o căsnicie frumoasă în care s-au înţeles foarte bine, reuşind să crească şi să educe corespunzător pe cei doi copii, că de la data încheierii căsătoriei şi până în anul 2008 nu au stat separaţi aproape deloc, având chiar şi acelaşi loc de muncă, relaţiile dintre părţi fiind tot timpul cordiale, aspecte ce pot fi susţinute de prietenii sau colegi de serviciu ai părţilor. Reclamantul a mai formulat şi anterior două acţiuni de divorţ întemeiate pe vechiul Cod Civil, acţiuni ce au fost însă respinse întrucât culpa exclusivă a reclamantului în deteriorarea relaţiilor conjugale nu putea constitui motiv de divorţ, din probele administrate în aceste cauze rezultând în mod neîndoielnic că singurul vinovat de deteriorarea raporturilor dintre soţi este reclamantul, acesta fiind cel care a părăsit domiciliul comun în urmă cu câţiva ani deoarece a întreţinut o relaţie extraconjugală.

S-a menţionat că din probatoriile administrate în aceste cauze  a rezultat că nu se poate reţine nici o vină a pârâtei, ea ocupându-se pe toată perioada de convieţuire de întreţinerea gospodăriei şi a familiei, inclusiv a soţului care la un moment dat, fără nici un motiv întemeiat, nu a mai vrut să locuiască împreună. S-a precizat că martorii audiaţi nu au putut evidenţia nici un motiv care să contureze măcar oarecum vina pârâtei în deteriorarea relaţiilor de familie sau o vină comună, bazată pe motive temeinice, că pârâta a depus toate diligentele pentru a relua relaţiile de căsătorie, demers ce a fost însă refuzat de către reclamant.

Având în vedere noile modificări legale aduse în materia divorţului şi faţă de temeiul de drept invocat în acţiune, pârâta a solicitat  să se  facă aplicarea dispoziţiilor art.379 alin.2 C.civ. şi să se pronunţe divorţul din culpa exclusivă a reclamantului, iar pe cale reconvenţională a solicitat  ca  reclamantul să fie obligat la plata unei despăgubiri, cât şi la o prestaţie compensatorie periodică în cuantum de 1/4 din veniturile realizate de acesta, în conformitate cu dispoziţiile art.388 şi 390 Cod civil.

A mai menţionat pârâta că reclamantul a plecat de acasă pe ascuns, fără să spună nici pârâtei şi nici copiilor care este motivul acestei despărţiri, că de atunci reclamantul a refuzat orice comunicare cu pârâta, aceasta aflând despre intenţia lui de a divorţa odată cu primirea citaţiilor de la instanţa de judecată. Abia în  perioada soluţionării celorlalte două cereri de divorţ pârâta a aflat motivul acestei despărţiri, respectiv întreţinerea de către reclamant a unor relaţii extraconjugale, acesta aflându-se deja la a doua relaţie de când a părăsit-o. După o convieţuire de peste 28 de ani, în care s-a ocupat exemplar de întreţinerea gospodăriei, îndeplinind fără nici un cusur rolul de mamă şi soţie, se vede pusă în situaţia de a rămâne singură, doar pentru a-i face plăcere reclamantului, care nu mai vrea să-şi respecte obligaţiile familiale şi conjugale şi angajamentele luate la data încheierii căsătoriei, fără nici un motiv întemeiat.

A precizat aceasta că pe lângă disconfortul emotiv creat, trecerea printr-un lung proces de divorţ în care se încearcă denigrarea sa, precum şi petrecerea în singurătate a anilor următori (pârâta fiind la o vârstă care nu-i mai permite refacerea vieţii), mai există şi un altfel de disconfort, în condiţiile în care va fi lipsită pe viitor de suportul moral şi material al persoanei cu care s-a gospodărit o viaţă întreagă şi pe care a sprijinit-o şi i-a fost alături în toată această perioadă.

A menționat că  tot acest disconfort, stresul şi singurătatea au avut repercusiuni asupra psihicului său, fiind afectată moral şi descurajată în ceea ce priveşte viitorul său, gândindu-se la sprijinul pe care nu-l va mai avea atunci când starea de sănătate îi va crea probleme sau mai apoi la bătrâneţe. În data de 25.07.2013 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că despărţirea în fapt de peste cinci ani de pârâtă denotă o culpă comună în deteriorarea relaţiilor de familie şi că reluarea căsătoriei după o astfel de perioadă nu mai este posibilă, cu luarea în considerare şi a poziţiei sale neechivoce de a nu mai continua această căsătorie, indiferent de motivele invocate.

A menţionat că a menţine această căsătorie echivalează cu păstrarea unei căsătorii formale, lipsită de conţinut ca instituţie juridică, numai pe baza dorinţei pârâtei (doar declarată) de a locui cu el, în realitate pârâta fiind motivată doar de dorinţa de  a-l şicana continuu, între părţi nemaiexistând relaţii de afecţiune corespunzătoare unor soţi.

Afirmaţia pârâtei, formulată ca o apărare, conform căreia ar fi avut deja două relaţii extraconjugale după despărţirea în fapt de aceasta este susţinută doar de sora acesteia  B. E.a (care în opinia reclamantului a avut un rol principal în destrămarea relaţiilor de căsătorie).

A precizat reclamantul că în decursul celor peste cinci ani de despărţire în fapt de pârâtă s-a gospodărit singur şi s-a ajutat la muncile agricole şi gospodăreşti cu fratele său şi cu diverse persoane din satul Runcu, inclusiv cu persoane de sex feminin, dar nu s-a angajat în nicio relaţie extraconjugală. Deşi pârâta susţine că a dorit să salveze căsnicia, nu a făcut niciun gest în reluarea relaţiilor de căsătorie, ci dimpotrivă, i-a trimis mesaje telefonice de ameninţare, l-a apelat telefonic de foarte multe ori pentru a-i transmite că nu va fi de acord cu divorţul, că-l va şicana toată viaţa şi, pentru a crea impresia că doreşte o împăcare, a venit la acesta la Runcu doar să fie văzută de vecini şi prieteni.

Reclamantul a susţinut că pârâta nu şi-a dorit reluarea traiului în comun ca doi soţi, fapt ce se poate constatat din refuzul acesteia de a mai avea relaţii intime cu reclamantul de peste 13 ani, de a-l îngriji, de a participa cu acesta la diverse evenimente, solicitarea insistentă a pârâtei ca reclamantul să  părăsească domiciliul comun, ce poate echivala cu o alungare din domiciliu, refuzul acesteia de a continua căsnicia în garsoniera din Bumbeşti Jiu.

 Cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârâtă, reclamantul a solicitat respingerea acesteia, precizând că dispoziţiile art.390 C.civ. invocate de pârâta-reclamantă reconvenţional ca temei juridic pentru cererea sa sunt cât se poate de explicite şi nu pot susţine temeinicia pretenţiilor acesteia, întrucât la momentul divorţului pârâta beneficiază de mijloace îndestulătoare de existenţă şi aceasta nu poate dovedi existenţa unui dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina in condiţiile sale de viaţă.

Mai mult, faţă de prevederile art.391 alin.2 C.civ. pârâta nu a făcut nicio menţiune cu privire la resursele sale materiale, la faptul că ea nu se află într-o nevoie materială, ci dimpotrivă, la faptul că nu mai au copii minori în întreţinere, că aceasta nu are o stare de sănătate precară şi că are un venit lunar din pensie de peste 1000 lei. S-a invocat faptul că pârâta a solicitat ca reclamantul să fie obligat la o prestaţie compensatorie periodică în cuantum de 1/4 din veniturile realizate de acesta, însă nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art.390 C.civ, respectiv culpa să fie exclusivă a reclamantului – pârât reconvenţional (întrucât din probele ce vor fi  administrate în dosar va rezulta fără putinţă de tăgadă o culpă evidentă a pârâtei reclamantă-reconvenţional sau cel mult o culpă comună), că pârâta se face vinovată de destrămarea căsătoriei, aşa cum a precizat în cererea de chemare în judecată, întrucât aceasta nu-l mai respectă, iar înainte de despărţirea în fapt nu se mai îngrijea de nevoile sale de foarte mulţi ani, acesta fiind obligat să-şi gătească singur, să-şi spele şi să-şi calce rufele şi nu se mai achita de obligaţia conjugală de peste 13 ani.

A mai susţinut reclamantul-pârât că la analizarea situaţiei de fapt urmează a se  avea în vedere efectele pe care le va avea lichidarea regimului matrimonial, că în urmă cu peste cinci ani când reclamantul a fost alungat de pârâtă din casa comună şi a plecat la casa părintească din comuna Runcu pârâta a rămas cu următoarele bunuri comune de care a dispus şi dispune după bunul său plac: două case de locuit în comuna Muşeteşti, sat Stănceşti edificate de părţi  în  anul 1979 şi respectiv 1996, un autoturism Dacia 1310, un autoturism Aro 10, 4 (patru) terenuri agricole în suprafaţă de peste 2 ha, unelte şi utilaje agricole respectiv – o căruţă, prăsitoare, îngropătoare, o motocositoare nouă în valoare de 7900 lei, moară cu valţ, precum şi multe animale, respectiv – un cal, o vacă cu viţel, 24 oi, 6 capre, porci şi găini.

S-a precizat că la plecarea reclamantului din gospodăria comună toate aceste bunuri realizate în comun, împreună cu toată mobila şi aparatura electrocasnică şi de uz gospodăresc, au rămas în folosinţa exclusivă a pârâtei, că aceasta nu poate justifica în niciun fel solicitarea sa de a se stabili o prestaţie compensatorie periodică în sarcina sa şi nici la plata unei despăgubiri. De asemenea, în urmă cu aproximativ patru ani pârâta s-a pensionat şi primeşte o pensie lunară în cuantum aproximativ egal cu pensia sa, de peste 1000 lei şi împreună, în timpul căsătoriei, au achiziţionat două garsoniere (una în oraşul Rovinari şi una în oraşul Bumbeşti Jiu) pe care le-au donat celor doi copii majori, rezultaţi din căsătorie.

În cauză, instanţa a administrat proba testimonială, fiind audiaţi martorii …

Prin sentinţa civilă nr. ………./31.01.2014 pronunţată de Judecătoria Tg–Jiu în dosarul nr………../318/2013 a fost admisă cererea principală formulată de reclamantul–pârât CG împotriva pârâtei–reclamante C D. S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta– reclamantă C D împotriva reclamantului–pârât C G şi s-a dispus desfacerea căsătoriei înregistrată sub nr………/06.11.1979 în registrul de stare civilă al Primăriei Bumbeşti-Jiu din culpa exclusivă a reclamantului. Pârâta a revenit la numele purtat anterior căsătoriei, acela de B şi a fost obligat reclamantul la plata sumei de 5.000 lei despăgubiri civile către pârâta-reclamantă, fiind respinsă cererea privind obligarea reclamantului-pârât la plata unei prestaţii compensatorii. Au fost compensate cheltuielile de judecată şi obligat reclamantul la plata sumei de 1110 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de 06.11.1979, căsătoria acestora fiind înregistrată în registrul stării civile al Primăriei Bumbeşti-Jiu sub numărul ../06.11.1979, iar din relaţiile de căsătorie au rezultat copii care nu mai sunt minori. Din susţinerile reclamantului, confirmate de martorii audiaţi în cauză, reiese fără putinţă de tăgadă că de aproximativ cinci ani părţile sunt separate în fapt, întrerupând relaţiile de căsătorie prin plecarea reclamantului din domiciliul comun.

S-a constatat astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.373 lit.c C.civ. separarea în fapt dintre soţi având o durată de mai mult de doi ani, astfel că, potrivit dispoziţiilor art.934 C.pr.civ. s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soţului reclamant şi potrivit art.383 alin.3 Cod civil pârâta va reveni la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de „B”.

În ceea ce priveşte  cererea reconvenţională referitoare la obligarea reclamantului-pârât la plata unei prestaţii compensatorii, din declaraţiile martorilor audiaţi se constată că la părăsirea de către reclamant a domiciliului comun pârâta a rămas cu toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei, aceasta beneficiind şi de o pensie care îi poate acoperi nevoile uzuale, astfel că nu s-au putut identifica un dezechilibru semnificativ pe care divorţul urmează a-l determina în condiţiile de viaţă ale pârâtei. Faţă de aceste considerente şi de dispoziţiile art.390 şi următoarele C.civ. a fost respinsă cererea  privind obligarea reclamantului-pârât la plata unei prestaţii compensatorii.

Cu privire la cererea pârâtei de a fi obligat reclamantul la plata unor despăgubiri, instanţa a reţinut că pronunțarea divorțului din culpa exclusiva a unuia dintre soți poate produce soțului nevinovat importante prejudicii, distincte de acel dezechilibru semnificativ care ar putea genera dreptul la prestație compensatorie, Codul civil prevăzând posibilitatea acordării unor despăgubiri. Acest prejudiciu ar putea fi de ordin material, moral sau chiar profesional. Dispozițiile art.388 C.civ. prin care este reglementat dreptul la despăgubiri al soțului nevinovat sunt aplicabile atât în cazul în care culpa aparține în totalitate soțului reclamant, cat si atunci când aceasta aparține in totalitate soțului parat, la cererea soțului nevinovat instanța urmând a  acorda acestuia despăgubirile care să acopere prejudiciul suferit prin desfacerea căsătoriei.

 Acest prejudiciu nu se confundă cu diferența de nivel de trai intervenita prin divorț, care poate genera dreptul la prestația compensatorie şi nu are relevanţă nivelul de trai al soților sau durata căsătoriei, iar prejudiciul trebuie sa fie, în toate situațiile, dovedit.

Din probele administrate, instanța a reţinut că după o căsătorie care a durat 28 de ani şi în care cel puţin din exterior părțile au părut a fi un exemplu pentru comunitate şi o familie de gospodari cu o conduită demnă de urmat, reclamantul a părăsit domiciliul comun fără nicio explicaţie, lăsând-o pe pârâtă singură, cu o gospodărie de întreţinut, fără sprijinul material şi mai ales emoţional şi moral de care pârâta reclamantă ar fi sperat să beneficieze după atâţia ani de gospodărie, acesta fiind de fapt şi scopul încheierii unei căsătorii.

Faptul că pârâta–reclamantă şi-a dorit păstrarea căsătoriei şi a fost serios afectată de plecarea reclamantului o dovedesc atât înscrisurile medicale din care reiese că a fost diagnosticată cu tulburare depresiv-anxioasă, cât şi declaraţia martorei B. E.care a arătat că pârâta a făcut o depresie pe care cu greu a depăşit-o, că îi era greu să iasă în public, plângea şi se temea de singurătate,  de multe ori  apelând la martoră şi la copii săi să rămână să doarmă cu ea.

S-a apreciat astfel că prejudiciul moral suferit de pârâta reclamantă este dovedit, iar culpa reclamantului este reţinută având în vedere temeiul de drept în temeiul căruia a fost admisă cererea de divorţ, fiind admisă cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la despăgubiri şi apreciindu-se că suma de 5.000 lei poate acoperi prejudiciul astfel creat pârâtei-reclamante.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel apelantul reclamant şi apelanta pârâtă.

În apelul declarat apelantul reclamant a  criticat soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi respingerea cererii reconvenţionale a pârâtei.

În motivare, a precizat că în luna ianuarie 2008, fiind întru-un permanent conflict cu pârâta şi presat de insistenţele acesteia de a pleca din casa lor, a decis să se mute definitiv la părinţii săi din comuna R. Plecarea sa nu s-a produs pe ascuns şi nici motivat de existenţa unei relaţii extraconjugale aşa cum a afirmat pârâta.

După plecarea apelantului–reclamant, în decurs de un an pârâta nu a depus nici un efort în a-l determina pe reclamant să revină la domiciliul comun, aşa cum în mod eronat a susţinut. Abia după introducerea primei acţiunii de divorţ de către reclamant, la începutul anului 2009, pârâta a simulat că doreşte să-l determine pe reclamant să revină la domiciliul comun, urmărind de fapt şicanarea acestuia şi crearea unei false impresii că şi-ar dori continuarea căsniciei.

Afirmaţia pârâtei conform căreia reclamantul ar fi fost angajat în două relaţii extraconjugale după despărţirea în fapt de aceasta a fost susţinută doar de martora BE (sora intimatei pârâte şi cu rol principal în destrămarea căsătoriei părţilor) este o afirmaţie nereală, nedovedită cu alte probe, pentru că reclamantul nu a avut şi nu are nicio relaţie cu o altă femeie. Aşa cum acesta a susţinut în cererea de chemare în judecată, în decursul celor peste 6 ani de despărţire în fapt de pârâtă s-a gospodărit singur şi s-a ajutat la muncile agricole şi gospodăreşti cu fratele său şi cu diverse persoane din satul Runcu, inclusiv cu persoane de sex feminin, dar nu s-a angajat în nici-o relaţie extraconjugală.

În ceea ce priveşte reţinerea culpei sale exclusive în desfacerea căsătoriei, s-a arătat că aceasta a creat premisele admiterii în parte a cererii reconvenţionale privind obligarea sa la plata unei despăgubiri în temeiul art.388 Cod civil şi probele pe care s-a fundamentat soluţia sunt depoziţia martorei BE şi adeverinţa medicală nr.4479/22.10.2013 eliberată de medicul Pa Ghe, în care se menţionează ca diagnostic discopatia lombară şi tulburare depresivă anxioasă, diagnostic care nu poate fi stabilit decât de medicul specialist. De altfel, această tulburare depresivă anxioasă nu s-a manifestat la momentul părăsirii de către apelantul reclamant al domiciliului comun, ci la momentul la care trebuia susţinută cererea reconvenţională promovată la data de 09.07.2013 în prezentul dosar, iar în ceea ce priveşte depoziţia martorei BE, aceasta este subiectivă, fiind sora apelantei pârâte. S-a mai menţionat că divorţul nu trebuie văzut ca o sancţiune, ci ca un remediu pentru ambele părţi, iar prin stabilirea despăgubirilor instanţa a generat o îmbogăţire fără justă cauză pentru C D, cu atât mai mult cu cât acordarea despăgubirilor presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, şi anume divorţul să se fi pronunţat din culpă exclusivă a soţului chemat în judecată în cadrul acţiuni în despăgubiri, soţul reclamant să fie suferit un prejudiciu ca urmare a desfacerii căsătoriei, iar prejudiciul să fie cert, nereparat, în strânsă legătură cu desfacerea căsătoriei şi trebuie dovedit.

S-a mai menţionat că, după cum rezultă din dispoziţiile art.45 din Legea nr.71/2011, dispoziţiile art.388 Cod civil privind acordarea despăgubirilor şi dispoziţiile art.390 Cod civil privind acordarea prestaţiei compensatorii sunt aplicabile în cazul în care motivele de divorţ s-au ivit după intrarea în vigoare a Codului civil, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile invocate de instanţă în dovedirea acestor despăgubiri.  Acest lucru deoarece motivele invocate de către reclamant în această cauză, dar şi de către pârâtă au apărut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, ceea ce a condus la pronunţarea sentinţei civile nr………../22.02.2011 în dosarul nr………../318/2013 al Judecătoriei Tg –Jiu.

S-a mai precizat că despărţirea în fapt a fost generată de aspectul că anterior acestui moment, timp de 13 ani, pârâta a refuzat să mai aibă relaţii intime cu reclamantul si să-l îngrijească, fiind evidentă lipsa de comunicare, afecţiune şi sprijin reciproc ce ar fi trebuit să existe între părţi.

Apelanta pârâta C D a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul soluţie datei cererii reconvenţionale prin care i-a fost acordată suma de 5000 lei despăgubiri şi i-a fost respinsă cererea privind obligarea reclamantului–pârât la plata unei prestaţii compensatorii.

În ceea ce priveşte despăgubirile acordate în temeiul art.388 Cod civil, apreciază apelanta pârâtă că suma de 5000 lei este prea mică în raport de prejudiciul moral pe care l-a suferit din cauza reclamantului – pârât, căci după o căsnicie exemplară de 28 de ani reclamantul a preferat să-şi încalce obligaţiile familiale şi angajamentele luate la data încheierii căsătoriei şi să părăsească domiciliul conjugal pentru a întreţine mai multe relaţii extraconjugale.

Instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că în timpul căsătoriei părţile au contractat mai multe credite (unul şi pe numele fiului lor), iar după separare apelanta pârâtă a rămas să plătească atât creditul luat pe numele copilului, cât şi creditul pe numele său care este mai mare şi mai costisitor decât cel al reclamantului, cu greu reuşind să facă faţă ratelor, fapt ce-i generează un stres suplimentar, pe care nu îl avea înainte, când îşi gospodărea veniturile şi cheltuielile împreună.

Chiar dacă bunurile dobândite în timpul căsătoriei au rămas în posesia sa, acest lucru nu o avantajează pe apelanta pârâtă cu nimic, deoarece aceasta nu le poate valorifica şi nici nu se poate folosi de ele ca înainte de separarea în fapt. Astfel, deşi este un autoturism în curte, apelanta pârâtă este nevoită să se deplaseze cu alte mijloace de transport, deoarece nu are permis de conducere şi nici actele maşinii.

În ceea ce priveşte trauma suferită de către apelanta pârâtă prin părăsirea domiciliului comun de către soţul său, s-a arătat că aceasta este generată de faptul că apelanta pârâtă este o familistă convinsă şi a încercat în repetate rânduri să îl convingă să se întoarcă acasă, stresul şi singurătate afectându-i serios psihicul şi sănătatea. Lipsa în viitor a unui sprijin din partea persoanei cu care s-a gospodărit timp de 28 de ani a afectat-o din punct de vedere moral, cu atât mai mult cu cât este la o vârstă la care nu îşi mai poate reface viaţa de familie.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.466 şi următoarele Cod procedură civilă raportat la art.388 şi art.390 cod civil.

La rândul lor, atât apelantul reclamant CG, cât şi apelanta pârâtă C D au formulat întâmpinare, dar şi răspuns la întâmpinare cu privire la apelul declarat de partea adversă, solicitând respingerea acestui apel şi reiterând aspectele invocate în cererea de apel în legătură cu soluţia pronunţată de către instanţa de fond.

Analizând apelurile de faţă tribunalul reţine că acestea critică soluţia pronunţată de instanţa de fond în ceea ce priveşte culpa soţilor în desfacerea căsătoriei precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta C D pentru obligarea soţului reclamant la prestaţii compensatorii şi despăgubiri, urmând să verifice legalitatea şi temeinicia soluţiei instanţei de fond prin prisma acestor critici.

În ceea ce priveşte desfacerea căsătoriei părţilor din culpa exclusivă a soţului reclamant C G, tribunalul reţine că prin cererea promovată de rolul Judecătoriei Tg–Jiu la data de …05.2013 reclamantul C G a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu C D la data de 06.11.1979 pentru motive care sunt anterioare anului 2008. De asemenea, tribunalul constată că aceleaşi motive de divorţ au fost verificate de către instanţa de judecată prin sentinţa civilă nr…../27.04.2009 pronunţată de Judecătoria Tg–Jiu în dosarul nr…./2009 şi prin sentinţa civilă nr…./22.02.2011 pronunţată de Judecătoria Tg–Jiu în dosarul nr…./2010, iar pin aceste hotărâri irevocabile s-a reţinut culpa exclusivă a soţului reclamant în deteriorarea relaţiilor de familie. În aceste condiţii, în care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că pentru toate aspectele invocate în prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul C G are o culpă exclusivă, în mod corect şi instanţa de fond a apreciat că pentru desfacerea căsătoriei există culpă exclusivă a reclamantului C G, prin reţinerea unei alte situaţii de fapt ajungându-se la încălcarea puterii de lucru judecat generat de cele două hotărâri judecătoreşti menţionate anterior.

De asemenea, prin sentinţa apelată instanţa a respins cererea reconvenţională formulată de apelanta reclamantă C D pentru obligarea soţului C G la plata unei prestaţii compensatorii din care să se suplinească dezechilibrul semnificativ pe care divorţul îl generează în condiţiile de viaţă ale reclamantei, iar tribunalul apreciază ca fiind corectă şi această soluţie. Astfel, după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză apelanta pârâtă este pensionară, realizând un venit lunar de aproximativ 1000 de lei, care este sensibil egal cu venitul din pensie realizat de soţul C G, iar în condiţiile în care în toată perioada separaţiei în fapt şi în momentul de faţă apelanta pârâtă a rămas în gospodărie cu toate bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei nu se poate susţine că nivelul de viaţă în ceea ce priveşte starea materială a apelantei pârâte a suferit un dezechilibru considerabil, starea sa materială rămânând aproximativ aceeaşi.

O altă critică adusă sentinţei instanţei de fond este acea legată de acordarea unor despăgubiri în cuantum de 5000 lei în temeiul art.388 Cod civil în favoarea soţiei C D, criticile vizând fie cuantumul sumei acordate, fie aspectul că această sumă nu trebuia acordată.

Tribunalul reţine că potrivit dispoziţiilor art.390 Cod civil, în cazul în care divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită, iar prestaţia compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel puţin 20 de ani. De asemenea, art.388 Cod civil stabileşte că distinct de dreptul la prestaţia compensatorie prevăzută de art.390 soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că acordarea acestor despăgubiri este condiţionată de existenţa unui prejudiciu generat prin desfacerea căsătoriei pentru soţul care nu are nici o culpă în desfacerea căsătoriei şi va verifica dacă în raport cu starea de fapt rezultată din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond în patrimoniul apelantei pârâte C D s-a creat un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei.

Tribunalul constată că dispoziţiile art.388 C.civil invocate de către apelanta-pârâtă în susținerea cererii sale de acordare de despăgubiri nu sunt aplicabile cauzei de faţă, în conformitate cu dispoziţiile art.45 din legea nr.71/20111. Astfel, art.45 din legea nr.45/2011 menţionează că dispoziţiile art.388 C.civil sunt aplicabile numai în situaţia în care motivele de divorţ s-au ivit după intrarea în vigoare a legii nr.284/2010 şi, cum legea nr.284/2010 a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, iar motivele de divorţ invocate sunt anterioare acestei date (părţile sunt despărţite în fapt din anul 2008), apelanta pârâtă nu poate pretinde pentru desfacerea căsătoriei despăgubiri în sensul prevăzut de art.388 C.civil.

De altfel, şi dacă aceste despăgubiri ar reprezenta daune morale solicitate în temeiul principiilor generale de drept, nu se cuvine acordarea de daune morale către apelanta pârâtă C D. Acest lucru deoarece, după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, dar şi din susţinerile apelantei pârâte însăşi, C D a locuit singură în ultimii 6 ani ca urmare a faptul că soţul său părăsise domiciliul comun şi s-a gospodărit singură, soţul reclamant lăsând la plecare toate bunurile pe care cei doi soţi le dobândiseră în timpul căsătoriei. În această perioadă s-a arătat că soţia a fost afectată de plecarea soţului său, că se temea de singurătate apelând la rude pentru a rămâne peste noapte împreună cu ea, însă cu toate acestea nu a fost de acord cu desfacerea căsătoriei părţilor în cele două cauze înregistrate pe rolul Judecătoriei Tg–Jiu la cererea reclamantului C G. În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de fond referitoare la faptul că cele două părţi ar fi avut o căsătorie de 28 de ani în care din exterior părţile au părut a fi un exemplu pentru comunitate aceasta nu corespunde realităţii deoarece, după cum rezultă din recunoaşterile părţilor, acestea sunt despărţite în fapt din anul 2008, după o convieţuire de 21 de ani şi după ce copii rezultaţi din căsătorie au devenit majori, iar aparenţa unei relaţii nu este de natură a genera dreptul la despăgubiri.

Tribunalul apreciază astfel că în cauza de faţă nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu suferit de apelanta pârâtă prin desfacerea căsătoriei, deoarece de mai bine de 6 ani aceasta se află în aceeaşi situaţie, iar tulburarea depresivă menţionată în adeverinţa emisă în anul 2013 emisă de medicul de familie, în condiţiile în care nu a fost însoţită de acte provenite de la medicul de specialitate, nu apare ca fiind un argument suficient pentru acordarea acestor despăgubiri.

În consecinţă pentru considerentele arătate tribunalul apreciază că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea unor despăgubiri în temeiul art. 388 Cod civil, hotărârea instanţei de fond fiind netemeinică sub acest aspect, urmând ca în baza art. 480 Cod procedură civilă,  să fie admis în parte apelul declarat de apelantul reclamant C G numai sub acest aspect şi schimbată sentinţa instanţei de fond în sensul respingerii cererii reconvenţionale formulată de CD.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta pârâtă C D, având … şi domiciliată în comuna M, judeţul Gorj împotriva sentinţei civile nr…../31.05.2014 pronunţată de Judecătoria Tg–Jiu în dosarul nr…../318/2013 şi în contradictoriu cu apelantul reclamant C G, având şi domiciliat în comuna R..,  sat R., nr…, judeţul Gorj.

Admite apelul declarat de apelantul reclamantul C G împotriva sentinţei civile nr…/31.05.2014 pronunţată de Judecătoria Tg–Jiu în dosarul nr…/318/2013 şi schimbă în parte sentinţa în sensul că înlătură obligarea reclamantului pârât C G la plata de despăgubiri către pârâta reclamantă C D.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile nr…./31.05.2014 pronunţată de Judecătoria Tg–Jiu în dosarul nr…../318/2013.

Obligă apelanta pârâtă C D plata sumei de 625,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantul  reclamant C G.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 05 septembrie 2014, la Tribunalul Gorj.