Dosar nr.10210/288/2014
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA RÂMNICU VÂLCEA
SECŢIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 4078
ÎNCHEIERE NR. 1/CCE
Camera de Consiliu din08 octombrie 2014
INSTANŢA COMPUSĂ din:
PREŞEDINTE: R. B.
Grefier: L. A. F.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea reprezentat prin
Procuror : A. V.
Pe rol fiind verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege privind extrădarea activă a condamnatei M. S., născută la data de 25.10.1956, în Bucureşti, arestată de autorităţile italiene la data de 4.10.2014 în vederea executării MEPI nr.143/2009 din data de 08.01.2010 emis de Judecătoria Rm.Vâlcea în baza sentinţei penale nr.83/09.02.2009, definitivă prin decizia penală nr.3/R/05.01.2010 a Curţii de Apel Piteşti.
Fără citarea părţilor.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de constatare a îndeplinirii condiţiilor legale în vederea solicitării extrădării, încheierea ce se va pronunţa, urmând a fi comunicată Ministerului Justiţiei împreună cu actele prevăzute de art. 36 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, republicată.
INSTANŢA
Deliberând, constată următoarele;
La data de 6.10.2014 s-a înregistrat sub numărul 10210/288/2014 informarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliţiei Române – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională Biroul Sirene cu privire la localizarea şi arestarea în Italia, la data de 4.10.2014 a numitei M.S., născută la data de…, cu domiciliul…, în vederea executării Mandatului de Executare a Pedepsei Închisorii MEPI nr.143/2009 din data de 08.01.2010 emis de Judecătoria Rm.Vâlcea în dosarul nr.113/288/2006, în baza sentinţei penale nr.83/09.02.2009, definitivă prin decizia penală nr.3/R/2010 a Curţii de Apel Piteşti.
Se arată în informarea adresată instanţei de executare faptul că la data de 04.10.2014 a fost arestată în Italia numita M. S., născută la data de …. în vederea punerii în executare a MEPI nr. 143/2009.
În cauză s-a ataşat dosarul nr. 113/288/2006 al Judecătoriei Rm. Vâlcea în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 83/09.02.2009, definitivă prin decizia penală nr. 3/R/2010 a Curţii de Apel Piteşti.
Analizând lucrările cauzei, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr.83/09.02.2009, pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea în dosarul nr.113/288/2006, definitivă prin decizia penală nr.3/R/2010 a Curţii de Apel Piteşti, s-a dispus condamnarea numitei M.S., fiica lui la pedeapsa de 7(şapte) ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, potrivit art. 57 cod penal 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată, prev. de art.215 alin.1- 4 cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal 1969.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus în baza art. 71 cod penal 1969 interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit a) teza a II-a, lit. b şi c cod penal 1969.
S-a desfiinţat în parte, pe latură penală, sentinţa penală nr.368/22.11.2000 a Tribunalului Prahova, s-au anulat formele de executare emise în baza respectivei sentinţe şi s-a dispus emiterea unor noi forme de executare, corespunzător sentinţei penale nr. 83/09.02.2009.
S-a dedus din pedeapsa de 7 ani perioada executată detenţia cuprinsă între 27.09.2005(dată la care a fost arestată de autorităţile italiene în vederea extrădării către România) şi 20.12.2006(când a fost pusă în libertate din Penitenciarul Bacău).
Prin sentinţa penală de condamnare s-au reţinut următoarele:
M. S., în calitate de în calitate de asociat unic şi administrator, a înfiinţat la data de 19.05.1995 societatea comercială S.C. ….S.R.L. Bucureşti, având ca obiect principal de activitate comercializarea de produse alimentare şi nealimentare. Inculpata M. S. s-a ocupat în exclusivitate de întreaga activitate a societăţii care era de profesie economist, fiind singura care avea specimen de semnătură în bancă şi care emitea documentele şi filele cec, împrejurare demonstrată în cauză în baza probelor administrate: înscrisuri şi depoziţii de martori.
În perioada 2.09.1999-30.09.2000, societatea comercială administrată de inculpată a intrat în interdicţie bancară. Conform adresei nr.541/211/28.01.2000 emisă de BP şi extrasului de cont al societăţii pentru perioada 15.08.1999-30.09.1999, soldul societăţii aferent datei de 31.08.1999 era de numai 632.226 lei Rol.
M. S., cunoscând că în contul societăţii nu exista provizia necesar, a lansat, la data de 30.08.1999, comanda nr.0136 către S.C. U. S. G. S.A. Rm. Vâlcea, prin care solicitat 30.000 de pungi a câte 2 kg. detergent Sonego, comandă care a fost aprobată. Conform convenţiei, plata primei livrări de marfă urma să se facă cu filă cec scadentă la data de 14.09.1999.
Urmare aprobării comenzii menţionate, prin delegatul V. C. A. şi cu factura nr.0823029/1.09.1999, condamnata M. S. a ridicat cantitatea de 10.000 pungi a câte 2 kg detergent Sonego, în valoare de 103.700.000 lei Rol, marfă pentru plata căreia delegatul a lăsat societăţii furnizoare S.C. U.S.G. S.A. Rm. Vâlcea fila cec seria P nr.30800633862, emisă, semnată şi ştampilată de către M. S. şi pe care aceasta i-o înmânase delegatului spre a fi remisă furnizorului.
Respectiva fila cec introdusă spre decontare de către S.C. U.S.G. S.A. Rm.Vâlcea în favoarea S.C. P. C. S.R.L. M, la data scadentă prestabilită de 14.09.1999, a fost refuzată la plată de S.C. ..S.A. din lipsă totală de disponibil şi pe motivul emiterii cec-ului ce către un trăgător aflat în interdicţie bancară.
Banca Naţională a României, prin adresa nr. 536/24.01.2000 a comunicat faptul că societatea administrată de M. S. era în interdicţie bancară din data de 14.09.1999.
S-a stabilit prin sentinţa penală faptul că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, M. S. şi-a continuat activitatea ilicită prin emiterea, în perioada în care societatea pe care o administra se afla în interdicţie bancară, a unei alte file cec seria P nr. 30800633872, în valoare de 103.700.000 lei Rol, cu dată scadentă la 20.09.1999, pentru achitarea mărfurilor achiziţionate în baza facturii nr.0823695/20.09.1999 aceluiaşi furnizor – S.C. U.S.G. S.A. Din aceleaşi motive expuse mai sus, instrumentul de plată-filă cec a fost refuzat de către banca trăgătorului.
Prejudiciul cauzat prin emiterea celor două file cec, cunoscând că nu deţine în cont disponibilul necesar, a fost stabilit la suma de 207.400.000 lei rol, neacoperit.
Pe parcursul procesului penal, partea civilă S.C. U.S.G. S.A. Rm. Vâlcea a solicitat despăgubiri în valoare de 207.400.000 lei Rol, reprezentând prejudiciul net, şi 217.770.000 lei Rol, reprezentând folosul nerealizat, respectiv dobânda legală.
În perioada 3.08-14.09.1999, inculpata M. S., în calitate de administrator al SC…..S.R.L.Bucureşti, a derulat relaţii comerciale şi cu S.C. …S.A. Işalniţa, jud.Dolj – sucursala Rm. Vâlcea, solicitând acestei societăţi să-i vândă marfă eşalonat(detergent Sonego), urmând ca plata să se realizeze în termen de 21 de zile de la fiecare livrare în parte.
În baza facturii nr.2671356 din 3.08.1999, inculpata a ridicat de la această societate marfă în valoare de 47.580.000 lei Rol, care a fost achitată prin delegatul Vrânceanu Constantin Alexandru cu fila cec nr.30800633853.
Pentru a câştiga încrederea societăţii cocontractante, inculpata M. S. a asigurat în cont această sumă, astfel încât plata celei dintâi livrări de marfă s-a realizat efectiv.
Creând aparenţa de bonitate, inculpata a continuat să achiziţioneze marfă de la acelaşi furnizor, cu facturile nr. 2671368/24.08.199(în valoare de 51.850.000 lei Rol), nr.2671372/26.08.1999(în valoare de 41.480.000 lei Rol), nr.2671374/31.08.1999(în valoare de 51.850.000 lei Rol), nr. 2671382/10.09.1999(în valoare de 15.615.000 lei Rol) şi nr.2671384/14.09.1999(în valoare de 142.130.000 lei Rol), în valoare totală de 443.470.000 lei Rol.
Pentru fiecare livrare de marfă, inculpata l-a delegat pe V. C. Al. să depună la societate furnizoare câte o filă cec emisă, semnată şi ştampilată de ea. Filele cec au fost emise în perioada în care societatea se afla în interdicţie bancară, iar mărfurile achiziţionate prin această modalitate au fost ulterior vândute fără forme legale, prin intermediul unor societăţi neidentificate, iar sumele astfel obţinute nu au fost virate în contul bancar. În această perioada, inculpata a schimbat sediul societăţii la o adresă necunoscută.
Acţionând în modalitatea sus descrisă, inculpata a cauzat părţii civile S.C. ..S.A. Işalniţa – sucursala Rm. Vâlcea un prejudiciu total de 443.470.000 lei Rol, sumă pe care societatea a pretins-o cu titlu de despăgubiri civile cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză.
În aceeaşi perioadă, inculpata a derulat acelaşi tip de activităţi ilicite, după ce în prealabil a purtat discuţii cu privire la condiţiile de livrare a mărfii, respectiv detergent Sonego, l-a delegat pe V. C. A. să ridice marfă în valoare de 56.791.000 lei Rol de la S.C. …. S.R.L. Rm. Vâlcea, cu factura nr.1446736/03.09.1999, pentru care M.S. a emis şi semnat o filă cec ce seria P 30800633864 cu data scadentă la 23.09.1999, factura fiind predată furnizorului de către delegatul V. C. A.
La data de 11.09.1999 a fost emisă, în condiţii similare factura nr.1446739/11.09.1999 pentru livrarea de detergent Sonego în valoare de 46.970.000 lei. Pentru plata contravalorii mărfii a fost emisă, semnată şi ştampilată de către inculpata M. S. fila cec seria P 30800633868, refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil în cont, filele cec fiind emise de către un trăgător aflat în interdicţie bancară.
Prejudiciul total cauzat părţii civile S.C. … S.R.L. Rm. Vâlcea în valoare de 103.761.000 lei Rol a fost recuperat integral pe parcursul urmăririi penale prin ridicarea mărfii de la S.C. …. S.R.L. Bucureşti, unde fusese dusă de către inculpată.
Folosind acelaşi mod de operare, inculpata M.S. a solicitat părţii civile S.C.C…. S.R.L. Rm.Vâlcea, prin comanda din 09.09.1999, cantitatea de 19 tone fulgi de sodă caustică, marfă ridicată de V. C. A. cu factura nr.211547/13.09.1999. Acesta, delegat din partea inculpatei, a lăsat societăţii furnizoare fila cec seria P3080063386, cu dată scadentă la 13.09.1999, completată, semnată şi ştampilată de către inculpată, instrument de plată destinat achitării mărfii achiziţionate. Fila cec a fost refuzată la plată de către banca trasă din aceleaşi motive ca şi cele expuse anterior, astfel că S.C. C.. S.R.L. Rm.Vâlcea s-a constituit parte civilă în cauză în vederea recuperării prejudiciului de 88.790.380 lei Rol, solicitând obligarea inculpatei la plata acestei sume, actualizată în raport de rata dobânzii legale şi de coeficientul de inflaţie.
În mod similar, inculpata M. S. l-a delegat pe acelaşi V. C. să se deplaseze, la data de 16 septembrie 1999, la sediul S.C. U.S.G. S.A. Rm. Vâlcea, pentru a ridica, o cantitate de detergenţi a cărei plată trebuia să fie efectuată cu o filă cec. Inculpata a predat delegatului comanda şi o filă cec semnată şi ştampilată de ea. Furnizorul a condiţionat livrarea printr-o compensare, întrucât cantitatea de detergent existentă în stoc era la dispoziţia S.C……S.N.C.Tg. Neamţ. Delegatul a acceptat, a completat restul menţiunilor filei cec şi ridicat marfa. Fila cec introdusă spre decontare de către S.C. …. S.N.C. a fost refuzată la plată de instituţia bancară, pentru lipsă de disponibil în cont. Prejudiciul cauzat acestei societăţi comerciale a fost evaluat la suma de 103.700.000 lei Rol, cu care S.C. …S.N.C. s-a constituit parte civilă în cauză.
Prin aceeaşi hotărâre s-a reţinut faptul că M. S. a fost condamnată definitiv la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni similare, respectiv înşelăciune faptă prevăzută şi pedepsită de art.215 alin.1, 2, 3 şi 4 cod penal 1969, prin sentinţa penală nr.368/22.11.2000 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr.6160/2000(astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr.184/20.04.2001 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin nerecurare).
Starea de fapt reţinută prin hotărârea respectivă constă în aceea că la data de 2.09.1999, inculpata M.S. a emis o filă cec fără acoperire către S.C. CORONA ..COM S.R.L. Ploieşti, producând cu rea-credinţă un prejudiciu în sumă de 243.750.000 lei Rol, reprezentând contravaloarea mărfurilor ridicate pe bază de factură.
Instanţa Judecătoriei Rm.Vâlcea, după verificarea dosarelor care au fost reunite prin încheierea penală din data de 28 mai 2007, a constatat că aceste fapte reprezintă acte materiale care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii unice de înşelăciune calificată în convenţii, prin emitere de file cec fără acoperire, în formă continuată, prevăzute de art.215 alin.1, 2, 3, 4 cod penal 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal 1969, în cauză operând dispoziţiile şi art.13 cod penal 1969, privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În consecinţă, aplicând dispoziţiile art.335 alin.1 şi 2 Cod procedură penală 1968, instanţa a procedat la extinderea acţiunii penale şi cu privire la actele materiale din data de 16.09.1999, pentru care inculpata a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ nr.781/P/2000, precum şi pentru cel din data de 02.09.1999, pentru care inculpata a fost condamnată anterior la 5 ani închisoare, prin sentinţa penală nr.368/22.11.2000 a Tribunalului Prahova, modificată prin decizia penală nr.184/2001 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă, pentru infracţiunea prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3, 4 cod penal 1969.
Corelativ, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 Cod procedură penală 1968 raportat la art.335 alin.3 Cod procedură penală 1968, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 215 alin.1 – 4 cod penal 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal 1969, art.215 alin.1, 2, 3, 4 cod penal 1969 cu aplicarea art.13 cod penal 1969, art.215 alin.2, 3 cod penal 1969 într-o singură infracţiune de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art.215 alin.1 – 4 cod penal 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal 1969 şi art.13 cod penal 1969.
S-a impus reţinerea prevederilor art.13 cod penal 1969 privind aplicarea legii penale mai favorabile, faţă de împrejurarea că, de la data comiterii infracţiunii, au intervenit mai multe legi penale prin care a fost modificat cuantumul la care se raportează noţiunea de consecinţe deosebit de grave, limită care, în speţă(cu referire la valoarea însumată a prejudiciilor cauzate), nu a fost depăşită
Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii de înşelăciunea în formă continuată, s-a reţinut prin hotărârea definitivă de condamnare că inculpata a săvârşit infracţiunea cu intenţie.
Faptele expuse, comise de inculpată în împrejurările reţinute mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii continuate de înşelăciune calificată în convenţii prin emiterea unor file cec fără acoperire(care constituie în acelaşi timp „mijloace frauduloase” în înţelesul art.215 alin.2 cod penal 1969), fiind prevăzute de art. 215 alin.1 – 4 cod penal 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal 1969, texte de lege în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie. La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 cod penal, şi anume limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, de numărul de acte materiale comise, de întinderea prejudiciului, modul şi mijloacele precum şi împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunii, atitudinea inculpatei faţă de faptă şi urmările ei, datele referitoare la persoana acesteia, lipsa antecedentelor penale.
S-au aplicat dispoziţiile art.71 cod penal 1969 privind interzicerea pe durata executării pedepsei a drepturilor prev. de art. 64 lit.a) teza teza a II-a, lit.b) şilit.c) codpenal 1969, respectiv a dreptului de a fi aleasăîncadrulautorităţilorpublicesauînfuncţiielectivepublice, de a ocupa o funcţieimplicândexerciţiulautorităţii de stat şi de a ocupa o funcţiesau de a exercita o profesieori de a desfăşura o activitate de naturaaceleia de care s-a folositpentrusăvârşireainfracţiunii.
Inculpata a fost arestată de autorităţile italiene la data de 27 septembrie 2005, iar la data de 25 septembrie 2006 a fost introdusă în arestul Direcţiei Cercetări Penale din cadrul I.G.P.R, fiind pusă în libertate la data de 20.12.2006, în urma anulării formelor de executare. Prin urmare, făcând aplicarea dispoziţiilor art.88 cod penal 1969 şi respectiv art.18 din Legea nr.302/2004, modificată(actual art. 15), instanţa a dispus deducerea din pedeapsa de 7 ani închisoare a detenţiei cuprinsă între 27.09.2005 – 20.12.2006.
Prin aceeaşi hotărâre, sub aspectul laturii civile, au fost admise acţiunile civile promovate de părţile civile care nu şi au recuperat pagubele şi a fost obligată inculpata la repararea prejudiciului efectiv produs prin infracţiune.
În ceea ce priveşte garanţiile procesuale, este de menţionat faptul că în cursul judecăţii în primă instanţă, M. S. s-a prezentat la termenele de judecată, fiind asistată de apărător ales, avocat …; aceasta a fost audiată de instanţă în şedinţa publică din data de 25.02.2008, în prezenţa apărătorului ales, fiind prezentă personal la termenele de judecată din 10 ianuarie 2007, 14 februarie 2007, 10 septembrie 2007, 29 octombrie 2007, 17 decembrie 2007, 21 ianuarie 2008, 25 februarie 2008, când a fost audiată în prezenţa apărătorului ales, 31 martie 2008, 9 iunie 2008, 8 septembrie 2008, 6 octombrie 2008,17 noiembrie 2008, 19 ianuarie 2009, când a fost constatată terminată cercetarea judecătorească şi s-a acordat cuvântul pentru dezbateri, instanţa acordându-i inculpatei ultimul cuvânt.
Pe întreg parcursul procesului penal, inculpata a avut asigurată asistenţă juridică, prin avocat ales la judecata în primă instanţă, iar în căile de atac, apel şi recurs, i-a fost asigurată asistenţa juridică din oficiu.
La termenul când au avut loc dezbaterile, respectiv 19 ianuarie 2009, M. S. a fost prezentă şi asistată de apărătorul ales, instanţa acordându-i ultimul cuvânt.
La judecarea cauzei în căile de atac, M. S. a avut, de asemenea, asigurată asistenţa judiciară.
Sentinţa penală nr. 83/09.02.2009 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 3/R/din 5 ianuarie 2010 a Curţii de apel Piteşti, care a respins ca nefondat recursul inculpatei.
La data de 8 ianuarie 2010 s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. MEPI nr.143/2009.
La data de 3.06.2010 s-a emis mandatul european de arestare nr.2/03.06.2010, iar la data de 12.07.2010 s-a emis mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării nr.2/12.07.2010.
Prin adresele înaintate judecătorului delegat la Biroul executări penale de către Ministerul Administraţiei şi Internelor – Serviciul de Investigaţii criminale s-a comunicat faptul că M.S.se sustrage de la executarea pedepsei, fiind urmărită naţional şi internaţional din data de 08.06.2010.
Judecătorul delegat din cadrul instanţei de executare a verificat periodic valabilitatea mandatului de executare a pedepsei închisorii.
Referitor la calificarea juridică a faptelor pentru care se cere extrădarea şi dispoziţiile legale aplicabile, acestea vor fi redate în cele ce urmează:
Potrivit art.215 alin 1 cod penal 1969: „Inducerea în eroare a unei peroane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani”.
Potrivit art.215 alin.2 cod penal 1969, „Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni”.
Prin art.215 alin.3 cod penal 1969 este incriminată „inducerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege în aliniatele precedente”, iar conform art. 215 alin.4 cod penal 1969 „emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau a unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în aliniatul 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută l aliniatul 2”.
Infracţiunea de înşelăciune este o infracţiune contra patrimoniului.
Potrivit art.41 alin.2 cod penal 1969, infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Art.13 cod penal 1969, având denumirea marginală „Aplicarea legii penale mai favorabile” prevede că: în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea ea mai favorabilă”.
Potrivit art. 335 cod procedură penală 1968:
„Dacă în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire şi la alte acte materiale care intră în conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, instanţa dispune, prin încheiere, extinderea acţiunii penale cu privire şi la aceste acte şi procedează la judecarea infracţiunii în întregul ei.
Dacă cu privire la unele din actele care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă, instanţa reuneşte cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronunţând o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul infracţiunii, şi desfiinţează hotărârea anterioară.
Instanţa este obligată să pună în discuţie actele cu privire la care s-a dispus extinderea, făcând aplicaţie în ce priveşte încadrarea juridică şi a dispoziţiilor art. 334”.
Conform art.334 cod procedură penală 1968:
„Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea”.
Examinând în continuare condiţiile prevăzute de lege pentru solicitarea extrădării, instanţa constată următoarele:
Autorităţile judiciare române, respectiv Judecătoria Rm. Vâlcea, au emis mandatul de executare a pedepsei închisorii MEPI nr. 143/2009 din 08.01.2010 pentru M. S. care a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 83 din 09.02.2009, definitivă prin decizia penală nr. 3/R/5.01.2010 la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie. Din pedeapsa de 7 ani închisoare s-a dedus detenţia cuprinsă între 27.09.2005(dată la care a fost arestată de autorităţile italiene) şi 20.12.2006(dată când a fost pusă în libertate din Penitenciarul Bacău, jud. Bacău), conform dispoziţiilor art.18 din Legea nr. 302/2004 republicată(în actuala reglementare art. 15 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, aplicabilă de la data de 1.02.2014), potrivit cărora: durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autorităţile române în temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi se compută din durata pedepsei aplicate de instanţele române.
Din adresele înaintate de Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Serviciul de Investigaţii Criminale a rezultat faptul că numita M.S.a părăsit teritoriul României, existând date şi indicii temeinice care formează presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care s-a emis MEPI se sustrage de la executarea pedepsei, fiind urmărită la nivel naţional din data de 04.03.2009 şi internaţional din data de 08.06.2010.
În aceste condiţii, au fost emise mandatul european de arestare nr.2/03.06.2010, precum şi mandatul de dare în urmărire internaţională nr. 2 din 2 iulie 2010, iar prin informarea instanţei de executare la data de 6.10.2014, s-a comunicat faptul că M.S. a fost arestată în Italia în vederea extrădării, pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare a pedepsei închisorii MEPI nr. 143/2009 al Judecătoriei Rm. Vâlcea.
Instanţa Judecătoriei Rm.Vâlcea a fost informată de îndată cu privire la localizarea persoanei căutate ce face obiectul Mandatului de executare a pedepsei închisorii MEPI nr. 143/2009 din 08 ianuarie 2010.
Nu se constată existenţa unor motive obligatorii sau opţionale de refuz al extrădării, dintre cele la care se face referire prin dispoziţiile art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 302/2004, aplicabile şi în cazul acestei proceduri, conform art.63 din Lege; de asemenea, în cauză nu operează instituţia prescripţiei răspunderii penale ori a executării pedepsei, infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii fiind incriminată şi prin dispoziţiile art.244 cod penal din noul cod penal, în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014.
În ceea ce priveşte condiţia cerută privitoare la gravitatea pedepsei(de cel puţin 4 luni), instituită prin dispoziţiile art.26 teza finală din Lege, aplicabile şi în cazul instituţiei extrădării active, şi aceasta este îndeplinită.
Se cuvine a se preciza faptul că în actuala reglementare infracţiunea de înşelăciune, prin folosirea de mijloace frauduloase este incriminată prin dispoziţiile art.244 cod penal(în vigoare de la data de 1 februarie 2014), fiind sancţionată cu închisoarea de la 1 la 5 ani, condamnata având posibilitatea de a solicita, pe calea contestaţiei la executare, reducerea pedepsei aplicată la maximul special prevăzut prin noile dispoziţii penale.
Faţă de aceste considerente, instanţa urmează să stabilească îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea numitei M. S., urmând a propune statului italian pe teritoriul căruia fost localizată aceasta solicitarea extrădării, în conformitate cu dispoziţiile art.62-66 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Instanţa va dispune efectuarea menţiunilor corespunzătoare în Registrul sesizărilor privind extrădarea şi va comunica Ministerului Justiţiei prezenta încheiere, după rămânerea definitivă, precum şi actele prevăzute la art. 36 alin.2 din Legea nr. 302/2004, respectiv copiile legalizate ale sentinţei penală nr. 83/09.02.2009 pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea în dosarul nr.113/288/2006, deciziei nr.177/A /4 noiembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea, deciziei nr.3/R/5 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 143/2009 emis la data de 8 ianuarie 2010; se vor înainta, de asemenea, o notă cu expunerea faptelor pentru care se cere extrădarea, data şi locul săvârşirii faptelor, calificarea juridică, referirile la dispoziţiile legale aplicabile, copii ale dispoziţiilor legale aplicabile, semnalmentele persoanei extrădabile, date cu privire la durata pedepsei, şi anume faptul că din pedeapsa de 7 ani închisoare instanţa a dispus deducerea detenţiei cuprinsă între 27.09.2005(dată la care a fost arestată de autorităţile italiene) şi 20.12.2006(dată când a fost pusă în libertate din Penitenciarul Bacău, jud. Bacău).
Cheltuielile privind traducerea certificată a documentaţiei ce va fi transmisă, prin intermediul Ministerului Justiţiei, autorităţii competente a statului solicitat rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondul special alocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza 66 din Legea nr.302/2004 rep.;
Constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind extrădarea condamnatei M.S., născută la data de …
În baza art. 62 din Legea nr.302/2004 rep.;
Solicită statului italian extrădarea condamnatei M. S., născută la data de …, arestată de autorităţile italiene la data de 4.10.2014 în vederea executării MEPI nr.143/2009 din data de 08.01.2010 emis de Judecătoria Rm.Vâlcea în baza sentinţei penale nr.83/09.02.2009, definitivă prin decizia penală nr.3/R/05.01.2010 a Curţii de Apel Piteşti.
Dispune efectuarea menţiunilor corespunzătoare în Registrul sesizărilor privind extrădarea.
Comunică Ministerului Justiţiei prezenta încheiere, după rămânerea definitivă a acesteia, precum şi actele prevăzute la art. 36 alin.2 din Legea nr.302/2004 rep.
Cu drept de recurs(contestaţie), conform dispoziţiilor art. II, pct.14 şi art. IV din Legea nr. 300/2013) pentru procuror în termen de 24 de ore de la pronunţare.
Dată în Camera de Consiliu din 8 octombrie 2014.
Preşedinte,
R.B.
Grefier,
L. A. F.