Prin cererea înegistrată sub nr. 3388/110/2011 la Tribunalul Bacău, reclamanţii Consiliul Local al com. B. şi UAT a com. B. , prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii L.M., H.G., ş.a. obligarea pârâţilor la restituirea sumelor achitate cu titlu de spor salarial de izolare rurală, pentru perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009. La aceste sume se adaugă şi dobânzile legale aferente drepturilor ce se cer a fi restituite.
În susţinerea acţiunii, reclamanţii au arătat că, prin raportul de audit nr. 1414/2010 şi prin decizia nr. 6/2011 s-a constatat că acest spor nu trebuia achitat, impunându-se recuperarea sumelor.
Pârâţii, prin reprezentant legal, Sindicatul Liber din Învăţământ, au formulat întâmpinare, prin care au arătat că nu sunt de acord cu restituirea sumelor, deoarece aceste drepturi au fost prevăzute şi au fost şi acordate în temeiul contractului colectiv de muncă şi în considerarea dispoziţiilor Legii 128/1997.
Analizând actele dosarului, tribunalul reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 6/28.01.2011 a Curţii de conturi s-a reţinut că, în cursul anului 2009, s-a achitat reclamanţilor un spor de izolare rurală, deşi acest spor este prevăzut de lege doar pentru personalul didactic, reclamanţii neavând această calitate. Având în vedere dispoziţiile Legii 128/1997, art. 49, s-a arătat că peste aceste dispoziţii nu pot fi negociate astfel de drepturi pentru alte categorii, prin contractele colective de muncă.
La dosar, s-a depus în extras, CCM la nivel de ramură de învăţământ, în art. 36, lit. j, precizându-se acordarea acestui spor de 20% şi pentru personalul auxiliar şi nedidactic, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 8, alin. 2, lit. d, din HG 281/1993, modificată.
Tribunalul reţine că, prin Legea 84/ 2012, s-a dispus exonerarea de la plata sumelor achitate în temeiul contractelor colective de muncă pe care personalul din sectorul bugetar trebuia să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajator drept consecinţă a constatării de Curtea de conturi a unor prejudicii.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor Legii 84/2012, tribunalul va respinge acţiunea.