Incidenţa dispoziţiilor art.26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care prevăd obligativitatea formulării contestaţiei împotriva deciziei sau dispoziţiei în termenul de 30 de zile de la comunicare. Determinarea momentului de la care începe să curgă termenul stabilit de lege pentru formularea unei contestaţii sau a unei căi de atac, aşa cum este reglementat prin dispoziţiile art.86 alin.3 Cod pr. civilă.
Prin decizia civilă nr.276 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel a admis recursul formulat de reclamanta G.M., împotriva sentinţei civile nr.207 pronunţată la 20 ianuarie 2011 de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA ORAŞULUI GĂEŞTI, a casat sentinţa şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că toate criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, aceasta s-a adresat primei instanţe după apariţia Legii nr.10/2001 cu o cerere de acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de cca. 1 ha teren, cerere care i-a fost respinsă de Primăria oraşului Găeşti, cu motivarea că nu s-a făcut dovada proprietăţii pentru imobilele solicitate.
De asemenea, s-a reţinut că urmare a întâmpinării formulate de către intimată, prin care s-a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, în mod corect recurenta a arătat că greşit instanţa a respins-o ca tardiv formulată, pe considerentul că a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care prevede obligativitatea formulării contestaţiei împotriva deciziei sau dispoziţiei, în termen de 30 de zile de la comunicare.
În raport de actele depuse la dosar, respectiv borderoul de expediţie de care se prevalează intimata, de dispoziţiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care prevăd obligativitatea formulării contestaţiei împotriva deciziei sau dispoziţiei în termenul de 30 de zile de la comunicare, Curtea a reţinut că pentru a determina momentul de la care începe să curgă termenul stabilit de lege pentru formularea unei contestaţii sau a unei căi de atac este important a se stabili momentul la care persoanei interesate i s-a comunicat actul contestat sau atacat.
La dosarul cauzei nu s-a depus vreun înscris din care să rezulte data la care i-a fost comunicată recurentei, cu scrisoare recomandată, dispoziţia primarului, momentul comunicării de care se prevalează intimata nu poate fi dovedit prin borderoul de expediţie. Este adevărat că Legea nr. 10/2001 nu prevede o procedură specială a comunicării dispoziţiei sau deciziei unităţii deţinătoare, situaţie în care sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile generale din Codul de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură.
Astfel, s-a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 86 alin. 3 Cod pr. civilă, atunci când comunicarea nu se poate face prin angajaţii proprii, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea actului şi confirmarea primirii acestuia.
Că aceste reguli sunt aplicabile şi în procedura prealabilă, o dovedesc chiar dispoziţiile art. 27 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care prevăd o astfel de procedură atunci când stabileşte în sarcina unităţii notificate obligaţia de a comunica persoanei îndreptăţite cine este unitatea deţinătoare. Cu atât mai mult, exigenţa trebuie respectată atunci când este vorba de comunicarea unei soluţii adoptate.
Totodată, Curtea a reţinut că, faţă de actele depuse la dosar, de dispoziţiile legale sus-menţionate, sarcina probei, respectării unei proceduri capabile să asigure trimiterea şi primirea comunicării, aparţine emitentului actului, respectiv intimatei Primăria comunei Găeşti, iar lipsa unei asemenea probe profită reclamantei.
La dosar s-a depus de către intimat copia borderoului din care rezultă că dispoziţia nr. 1297/22.11.2005 a fost comunicată recurentei-reclamantă la data de 24.11.2005, fără a se produce alte dovezi pe linia celor arătate mai sus, respectiv dovada şi conformarea de primire a acesteia, din partea intimatei.
În concluzie, Curtea a apreciat că prima instanţă, încălcând dispoziţiile art. 86 alin. 3 C.pr.civilă, a considerat greşit că dispoziţia atacată a fost legal comunicată şi drept consecinţă, că acea contestaţie a fost tardiv formulată, cu mult peste termenul prevăzut de lege, prin aceasta s-a apreciat că toate criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, acesteia i s-a produs o vătămare, dat fiind faptul că fondul pretenţiilor sale nu au mai fost analizate, motiv pentru care, conform dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civilă, a admis recursul, a casat decizia Tribunalului Dâmboviţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
