Insolvenţă. Potrivit art. 11 din Legea nr. 85/2006 atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate doar la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar/lichidatorului


Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei reglementează la art. 11 atribuţiile judecătorului-sindic  în sensul că acestea sunt limitate doar la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar /lichidatorului  şi procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Astfel, raportat la obiectul în drept a  acesteia urmează a constata că lichidatorul debitoarei a făcut trimitere la disp. art. 79 şi următoarele din legea insolvenţei privind investirea judecătorului-sidnic cu acţiuni ce vizează anularea actelor frauduloase astfel încât singurul capăt de cerere cu care această competenţă functională a tribunalului ca fiind cea a Tribunalului Galaţi Sectia a-II-a civilă, având în vedere art. 63 din Leg 31/1990 astfel cum a fost modificată prin legea pentru punerea în aplicare  a Legii nr. 287/2009 privind Ordonanţa nr. 71/3 06 .2009 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 409/10.06.2011, apărarea debitoarei în sensul că în fapt aceste cereri sunt subsidiare cererii privind anulare act fraudulos nefiind întemeiată dat fiind că acestea au un alt temei juridic şi, astfel cum s-a arătat mai sus atrag necompetenţa funcţională a judecătorului-sindic .

Cât priveşte cererea de suspendare a cauzei în baza art. 244 pct. 1 V.c.pr.civ. formulată de pârâţii M.C., ş.a., urmează a constata că procedura insolvenţei este guvernată de principiul celerităţii iar codul de procedură civilă este aplicabil numai în măsura compatibilităţii în legea specială, în această materie astfel cum a statuat toată practica  judiciară nefiind incident acest temei legal.

La termenul de judecată din data de 3.02.204 din oficiu  instanţa a pus în discuţie legala  investire a capătului de cerere privind “evacuarea pârâţilor P.V. şi P. A. din imobilul sus menţionat”.

Cum judecătorul sindic are atribuţii expres definite de legiuitor ce vizează legala investire urmează a constata că în fapt  prezenta cerere a fost depusă la Tribunal la data de 29. Mai 2013, după intrarea în vigoare la data de 1.10.2011 a Legii nr. 70/03.06.2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil.

Urmărind principiile tradiţionale , art. 1 din Noul Cod civil prevede că dispoziţiile Codului civil  reglementează raporturile  patrimoniale şi cele nepatrimoniale  dintre persoane  ca subiecte de drept civil.

Consacrând aplicarea generală a Codului civil art. 3 prevede că dispoziţiile sale se aplică şi raporturilor dintre profesionişti precum şi raporturilor dintre profesionişti precum  şi raporturilor dintre profesionişti precum şi raporturilor dintre acestea şi orice alte subiecte de drept civil.

Dintre dispoziţiile citate rezultă Noul Cod civil a abandonat sistemul autonomiei dreptului comercial reglementat de Codul Comercial-care a fost abrogat – în favoarea unităţii dreptului privat.

Cum obiectul litigiului aflat la punctul “e” din acţiune este de natură civilă, neevaluabil în bani competenţă de soluţionare în primă instanţă aparţine Judecătoriei-Secţia civilă, căreia urmează a-i fi declinat spre competentă soluţionare în urma disjungerii.