Legea 46


R O M Â N I A Cod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr. 4026/317/2010

Sentinţa Penală Nr. 187

Şedinţa publică din 14 aprilie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE : S.P.– Judecător

Grefier : D.P.

Ministerul Public a fost reprezentat de doamna  procuror D.C.din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti, jud. G..

Pe rol fiind judecarea procesului penal privind pe inculpatul T.G., domiciliat în C., strada B. nr.1, bloc A 14, apartament ., judeţul G. cu reşedinţa în comuna T., sat Ş., judeţul G. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti nr. …./P/2010, pentru săvârşirea infracţiunilor silvice, prevăzute şi pedepsite de art. 108 alineat 1 litera c şi 110 alienat 1 litera c din Legea nr. 46/2008 şi partea civilă Direcţia Silvică G. – Ocolul Silvic T..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns inculpatul T.G., asistat de avocat P.I., lipsă fiind reprezentantul părţii civile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, instanţa, din oficiu, în baza art. 334 Cod de procedură penală a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 108 alineat 1 litera c şi 110 alienat 1 litera c din Legea nr. 46/2008 în infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 108 alineat 1 litera a şi 110 alienat 1 litera a din Legea nr. 46/2008, acordând cuvântul în acest sens.

Reprezentantul parchetului a fost de acord cu schimbarea încadrării juridice.

Avocat P.I. pentru inculpat nu s-a opus.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, instanţa a constatat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul în fond.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti a expus starea de fapt şi a pus concluzii de condamnare a inculpatului în baza art. 108 alineat 1 litera a şi art. 110 alienat 1 litera a din Legea nr. 46/2008 şi obligarea acestuia la cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pe latură civilă a pus concluzii de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea civilă Direcţia Silvică G. – Ocolul Silvic T..

Avocat P.I. pentru inculpat a solicitat să fie achitat în baza art. 11 punctul 2 litera a Cod de procedură penală raportat la art. 10 litera b Cod de procedură penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracţiuni.

În subsidiar, a solicitat ca la individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată să se reţină conduita sinceră a inculpatului, în care sens să fie aplicate dispoziţiile art. 74, 76 Cod penal şi pe cale de consecinţă pedeapsa să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, acelaşi apărător  a solicitat ca instanţa să dispună în baza art. 81 Cod penal suspendarea condiţionată a executării.

Inculpatul T.G. a regretat comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

J U D E C Ă T O  R I  A

Asupra cauzei penale de faţă:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti nr…../P/2009 din 29.09.2010 a fost trimis în judecată inculpatul T.G. pentru săvârşirea infracţiunilor silvice, prevăzute şi pedepsite de art. 108 alineat 1 litera c şi 110 alienat 1 litera c din Legea nr. 46/2008 .

În fapt,  la data de 24.10.2009 inculpatul T.G. a tăiat cu ferăstrăul mecanic un număr de 12 arbori de esenţă anin nemarcaţi din zăvoiul comunei T., judeţul G., pe care i-a transportat la domiciliul martorului P.M., producând un prejudiciu de 2127,10 lei.

Astfel, cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 24.10.2009, cu ocazia identificării inculpatului în zăvoiul din comuna T., acesta a fost surprins în timp ce transporta cu căruţa proprietatea martorei C.E.un număr de 5 arbori esenţă anin.

Astfel, cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 24.10.2009, cu ocazia identificării inculpatului în zăvoiul din comuna T., acesta a fost surprins în timp ce transporta cu căruţa proprietatea martorei C.E.un număr de 5 arbori esenţă anin.

Procedându-se la măsurătoarea acestora a reieşit un volum de 2,872 mc.

În prezenţa martorului asistent B.M.şi a martorului B.C., inculpatul a declarat că a tăiat mai mulţi arbori din zăvoi, fără a deţine acte de proveninţă pentru ei, din care două căruţe le-a transportat cu căruţa martorei C.E.la domiciliul martorului P.M. şi că terenul de pe care a tăiat arborii este proprietatea sa, indicând cioatele tuturor celor 12 arbori esenţă anin pe care i-a tăiat.

În prezenţa martorului asistent B.M.şi a martorului B.C., inculpatul a declarat că a tăiat mai mulţi arbori din zăvoi, fără a deţine acte de proveninţă pentru ei, din care două căruţe le-a transportat cu căruţa martorei C.E.la domiciliul martorului P.M. şi că terenul de pe care a tăiat arborii este proprietatea sa, indicând cioatele tuturor celor 12 arbori esenţă anin pe care i-a tăiat.

Procedându-se la măsurătoarea acestora a reieşit un volum total de 8,181 mc.

Potrivit procesului-verbal nr. …. din 6.05.2010 întocmit de reprezentanţii Primăriei comunei T., inculpatul nu deţine acte de proprietate asupra terenului din zăvoi, materialul lemnos fiind tăiat de pe terenul aparţinând Ocolului Silvic T. care s-a constituit parte civilă cu suma de 2127 lei, potrivit adresei nr. 536 din 8.12.2009.

Potrivit procesului-verbal nr. …. din 6.05.2010 întocmit de reprezentanţii Primăriei comunei T., inculpatul nu deţine acte de proprietate asupra terenului din zăvoi, materialul lemnos fiind tăiat de pe terenul aparţinând Ocolului Silvic T. care s-a constituit parte civilă cu suma de 2127 lei, potrivit adresei nr. 536 din 8.12.2009.

Totodată, inculpatul a indicat cu aceeaşi ocazie, cioatele celor 7 arbori transportaţi la domiciliul martorului P.M., cioate care nu prezentau marcă silvică.

Totodată, inculpatul a indicat cu aceeaşi ocazie, cioatele celor 7 arbori transportaţi la domiciliul martorului P.M., cioate care nu prezentau marcă silvică.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut iniţial în declaraţiile din 24.10.2009 şi 18.03.2010 că a tăiat cei 12 arbori din care 7 i-a transportat la domiciliul martorului P.M., fapt confirmat şi de acest martor.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut iniţial în declaraţiile din 24.10.2009 şi 18.03.2010 că a tăiat cei 12 arbori din care 7 i-a transportat la domiciliul martorului P.M., fapt confirmat şi de acest martor.

A relatat faptul că pentru terenul de pe care a tăiat materialul lemnos nu deţine încă acte de proprietate, arborii fiind marcaţi, martorul P.M. spunându-i că are aprobare pentru tăierea acestor arbori, recunoscând şi regretând faptele comise.

Ulterior, inculpatul a revenit asupra declaraţiilor arătând că nu el a tăiat arborii din zăvoi, ci martorul C.G., fapt infirmat atât de martorii oculari C.E.şi B.M.care au declarat că cele două căruţe de anin i-au fost aduse de inculpat şi de martora C.E..

Ulterior, inculpatul a revenit asupra declaraţiilor arătând că nu el a tăiat arborii din zăvoi, ci martorul C.G., fapt infirmat atât de martorii oculari C.E.şi B.M.care au declarat că cele două căruţe de anin i-au fost aduse de inculpat şi de martora C.E..

Pe data de 30.04.2020, organele de poliţie împreună cu inculpatul T.G., în prezenţa pădurarului B.C.şi a martorului asistent E.M.s-au deplasat în zăvoiul râului Gilort unde inculpatul a indicat cele 12 cioate care purtau pe suprafaţa tăiată marca triunghiulară PS în vederea anulării, neobservându-se o altă marcă silvică pe cioate.

Pe data de 30.04.2020, organele de poliţie împreună cu inculpatul T.G., în prezenţa pădurarului B.C.şi a martorului asistent E.M.s-au deplasat în zăvoiul râului Gilort unde inculpatul a indicat cele 12 cioate care purtau pe suprafaţa tăiată marca triunghiulară PS în vederea anulării, neobservându-se o altă marcă silvică pe cioate.

În prezenţa martorului asistent E.M.s-a constatat că nici cei 5 arbori confiscaţi nu prezentau marcă silvică.

În prezenţa martorului asistent E.M.s-a constatat că nici cei 5 arbori confiscaţi nu prezentau marcă silvică.

Materialul lemnos găsit la faţa locului a fost lăsat în custodia Poliţiei T., judeţul G..

Materialul lemnos găsit la faţa locului a fost lăsat în custodia Poliţiei T., judeţul G..

Starea de fapt, aşa cum a fost descrisă anterior a fost dovedită în cursul urmăririi penale cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de conducere în teren; proces-verbal emis de Primăria T., declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor şi procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

În şedinţa publică din data de 25.11.2010 a fost ascultat inculpatul, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

În scopul aflării adevărului, din oficiu, instanţa a dispus citarea martorilor din rechizitoriul parchetului, respectiv C.E., P.M., B.C., B.M.şi C.G..

În şedinţa publică din data de 25.11.2010, instanţa a admis cererea formulată de apărătorul inculpatului, privind efectuarea unei expertize tehnice silvice, după ce în prealabil a fost pusă în discuţie.

În cele din urmă, instanţa a dispus emiterea unei adrese către expertul P. S. pentru a răspunde la următoarele obiective : să se identifice cioatele la faţa locului; să se stabilească volumul şi valoarea celor 12 arbori, dacă poartă marca silvică sau nu;  să se precizeze ce ocol silvic a avut în administrare terenul cu vegetaţie forestieră; să se stabilească dacă cioatele celor 12 arbori tăiaţi se află în fondul forestier sau în afara acestuia şi să se menţioneze dacă terenul respectiv face parte din amenajamentul silvic, iar în caz afirmativ, care este U.A. şi U.P.

De asemenea, instanţa a dispus emiterea unei adrese către Ocolul Silvic T. pentru a preciza care este prejudiciul în legătură cu care se constituie parte civilă în procesul penal, având în vedere că  o parte din materialul lemnos sustras se află în custodie la Postul de Poliţie T..

Raportul de expertiză a fost depus la sediul instanţei la data de 27.01.2011.

Observând anexa 1 la raportul de expertiză privind calculul volumului şi valoarea prejudiciului pentru cioatele tăiate în delict, instanţa reţine că expertul desemnat a identificat cioatele celor 12 arbori tăiaţi de către inculpat, stabilind un volum al materialului lemnos total de 5,670 mc. din care s-a recuperat 2,109 mc. , rămânând o diferenţă de recuperat de 3,561 mc. (f.64)

Acelaşi expert a stabilit că valoarea totală a prejudiciului este în cuantum de 535,69 lei fără TVA din care s-a scăzut valoarea masei lemnoase recuperată de 181,37 lei, rămânând o valoare nejustificată în cuantum de 354,32 lei (f.64).

În concluziile la raportul de expertiză, expertul a precizat că valoarea prejudiciului nu se dublează, deoarece art. 105 alineat 2 din Legea 46/2008 (anexa nr.2) se referă la arborete din grupa I din perdele forestiere de protecţie şi jnepenişuri ce nu sunt în Ocolul Silvic T..

În şedinţa publică din 10.02.2011, instanţa a admis cererea formulată de reprezentantul parchetului şi a dispus emiterea unei adrese către Ocolul Silvic T., întrucât există diferenţe notabile între constatările raportului de expertiză întocmit de către expertul P. S. şi cele făcute de reprezentanţii ocolului silvic, urmând a comunica dacă îşi însuşeşte concluziile raportului de expertiză, iar în sens contrar dacă formulează obiecţiuni şi în ce constau acestea.

Totodată, să se comunice în ce constau diferenţele cantitative privind volumul materialului lemnos tăiat, dar şi diferenţele privind evaluarea prejudiciului.

De asemenea, s-a dispus ca OS T. să întocmească o situaţie analitică privind evaluarea prejudiciului, precizându-se dacă diametrul cioatelor a fost  stabilit în funcţie de diametrele efective din teren sau au fost readuse la înălţimea de 30 cm. de la nivelul solului.

Cu adresa nr. 590 din 21.02.2011 Ocolul Silvic T. a răspuns la solicitarea instanţei, însă şi-a menţinut poziţia adoptată cu privire la stabilirea volumului materialului lemnos tăiat în delict de către inculpat şi la evaluarea prejudiciului cauzat (f.68).

Faţă de acest răspuns, apărătorul inculpatului a solicitat emiterea unei adrese către expert pentru a răspunde la obiecţiunile formulate de către Ocolul Silvic T., fără a exista obiecţiuni.

Expertul P. S. a răspuns la obiecţiunile formulate şi în consecinţă şi-a  menţinut  concluziile raportului de expertiză, reiterând din nou că în mod eronat Ocolul Silvic T. a multiplicat de 2 ori valoarea arborilor, întrucât aceştia nu fac parte din păduri încadrate pe amenajamentul silvic în grupa I funcţională, respectiv din perdele forestiere de protecţie şi din jnepenişuri.

Acelaşi expert a precizat că în mod eronat s-a calculat TVA întrucât furtul, în cadrul comercial la capitolul TVA, este scutit de taxa pe valoarea adăugată (f. 82).

Având în vedere că atât ocolul silvic cât şi expertul desemnat şi-au menţinut fiecare punctele de vedere, instanţa a luat în calcul raportul de expertiză, întrucât este întocmit de către un specialist silvic, care în plus este un organ neutru, fără a avea interes în cauză.

La termenul de judecată din data de 14 aprilie 2011, instanţa a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 108 alineat 1 litera c şi 110 alienat 1 litera c din Legea nr. 46/2008 în infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 108 alineat 1 litera a şi 110 alienat 1 litera a din Legea nr. 46/2008, fără a exista obiecţiuni, aşa cum rezultă din preambulul prezentei sentinţe penale.

Pentru a proceda la schimbarea încadrării juridice a faptelor, instanţa a avut în vedre valoarea  totală a materialului lemnos stabilit de expert în cuantum de 535,69 lei la care s-a adăugat TVA –ul  de 19 %, respectiv 101,78 lei, rezultând un prejudiciu total de 637,47 lei.

Acest prejudiciu s-a împărţit la 102,34 lei (preţul unui mc material lemnos pe picior cu TVA), reieşind un coeficient de 6,23 lei, acesta încadrându-se în dispoziţiile art. 108 alienat 1 litera a şi art.110 alineat 1 litera a din Legea nr. 46/2008.

La calcularea prejudiciului s-a aplicat  şi TVA – ul întrucât persoanele  care prin conduita lor produc delicte, ar avea o situaţie mai favorabilă faţă de cele care procură în mod licit material lemnos.

În acest sens este şi precizarea ocolului silvic.

De altfel, ori cu TVA sau fără TVA, coeficientul este acelaşi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că la data de 24.10.2009 inculpatul T.G. a tăiat cu ferăstrăul mecanic un număr de 12 arbori de esenţă anin nemarcaţi din zăvoiul comunei T., judeţul G., pe care i-a transportat la domiciliul martorului P.M..

De altfel, inculpatul, şi cu ocazia cercetării judecătoreşti a recunoscut şi regretat comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Instanţa constată că în mod corect în cursul urmăririi penale s-a reţinut starea de fapt, dar nu şi încadrarea juridică a faptelor, având în vedere că în mod eronat s-a stabilit volumul materialului lemnos tăiat de inculpat, valoarea prejudiciului cauzat şi implicit calculul coeficientului luat în calcul de lege pentru încadrarea faptelor ca infracţiuni în accepţiunea dispoziţiilor Legii 46/2008, aşa cum de fapt rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză.

În drept, faptele inculpatului T.G. care a tăiat şi sustras un nr. 12 arbori esenţă anin care nu prezentau marcă silvică de pe un teren ce aparţinea Ocolului Silvic T., cauzând un prejudiciu de 637,47 lei, de 6,23 ori mai mare decât preţul unui mc. de masă lemnoasă pe picior, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 108 alienat 1 litera a şi art. 110 alienat 1 litera a din Legea nr. 46/2008.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanţa va avea în vedere dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 46/2008, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, conduita relativ sinceră manifestată în cursul procesului penal şi că nu este cunoscut cu antecedente penale.

Faţă de aceste criterii, instanţa apreciază că rolul educativ şi preventiv al pedepselor ce urmează a fi aplicate poate fi realizat prin condamnarea inculpatului la pedepse constând în amendă penală cu orientare spre minimul special prevăzut de lege.

În acest sens urmează ca instanţa să condamne inculpatul T.G., după ce în prealabil va fi schimbată încadrarea juridică a faptelor menţionată anterior, în baza art. 108 alineat 1 litera “a” din Legea 46/2008 la 700 lei amendă penală.

În baza art. 110  alineat 1 litera “a” din Legea 46/2008 va fi condamnat acelaşi inculpat la 800 lei amendă penală.

Întrucât cele două infracţiuni sunt concurente, în baza art. 33-34 Cod penal instanţa va contopi pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 800 lei amendă penală, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă.

Vor fi puse în vedere inculpatului dispoziţiile art. 631 Cod penal şi art. 425 Cod de procedură penală.

Pe latură civilă va fi obligat inculpatul la 441,64 lei despăgubiri civile către partea civilă Direcţia Silvică G. – Ocolul Silvic T., reprezentând contravaloarea prejudiciului nerecuperat stabilit de expert în cuantum de 354,32 lei, la care se adaugă TVA în sumă de  87,32 lei.

Văzând şi dispoziţiile  art. 191 şi următoarele Cod de procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art.  334 Cod de procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracţiunile prevăzute de art. 108 alineat 1 litera “c” şi art.110  alineat  1 litera “c” din Legea 46/2008 în infracţiunile prevăzute de art. 108 alineat 1 litera “a” şi art. 110  alineat 1 litera “a” din Legea 46/2008.

În baza art. 108 alineat 1 litera “a” din Legea 46/2008 condamnă inculpatul T.G., fiul lui Titu şi Ana, cetăţean român, studii liceale, fără antecedente penale, CNP-…., posesor BI seria … nr. …., domiciliat în C., strada B. nr.1, bloc A 14, apartament 25, judeţul G. cu reşedinţa în comuna T., sat Ş., judeţul G. la 700 lei amendă penală.

În baza art. 110  alineat 1 litera “a” din Legea 46/2008 condamnă acelaşi inculpat la 800 lei amendă penală.

În baza art. 33-34 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 800 lei amendă penală, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă.

Pune în vedere inc. dispoziţiile art. 631 Cod penal şi art. 425 Cod de procedură penală.

Obligă inculpatul la 441,64 lei despăgubiri civile către partea civilă Direcţia Silvică G. – Ocolul Silvic T. (354,32 lei c/v prejudiciu nerecuperat plus 87,32 lei t.v.a.)

Obligă inculpatul la 230 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică din 14.04.2011.

PREŞEDINTE,GREFIER,

P.  S. P. D.

Red. P.S.

Tehnored. I.A.

2 ex/2.05.2011.