Motive de recurs invocate după expirarea termenului prevăzut de art. 303(1) Cod procedură civilă. Consecinţe.
Legalitatea hotărârii atacate în recurs se examinează , potrivit dispoziţiilor art. 303-304 Cod proc. civilă, prin prisma motivelor depuse înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 306(2) Cod proc. civilă motivele de ordine publică pot fi invocate şi puse în dezbaterea părţilor de către instanţă din oficiu.
Motivele de ordine publică invocate în concluziile scrise depuse după dezbaterea recursului nu pot fi însuşite de către instanţa de recurs ca temei al admiterii recursului, invocat din oficiu, dacă nu au fost puse în dezbaterea părţilor.
Secţia civilă – Decizia civilă nr.201/8 martie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia
Prin decizia civilă nr. 431/18.10.2005 a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâta B.S. împotriva sentinţei civile nr. 991/2004 pronunţată de Judecătoria Aiud în dosarul civil nr. 3161/2003 pentru următoarele considerente:
Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, testamentul – ca orice act juridic trebuie să îndeplinească (astfel cum prevăd dispoziţiile art. 948 Cod civil) condiţiile generale de validitate ale unui atare act.
În speţă s-a dovedit incontestabil că testatorul nu avea discernământul faptelor sale la data încheierii testamentului datorită stării de comă profundă post operatorie în care se afla, aspect ce l-a pus în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul , fapt confirmat de altfel şi de amprenta digitală a testatorului existentă pe act la rubrica „semnătură” deşi acesta ştia să scrie.
Referitor la depoziţia medicului de familie al testatorului, aceasta nu este relevantă în cauză câtă vreme conţine informaţii medicale anterioare internării defunctului şi efectuării intervenţiei neurochirurgicale la care a fost supus.
Acest martor nu l-a vizitat pe defunct după internarea şi operarea acestuia, astfel că nu a avut cunoştinţă despre starea bolnavului ulterioară internării în spital.
Din actele depuse la dosarul cauzei (foile de observaţie clinică în care s-a consemnat starea bolnavului de către medicul chirurg) rezultă că testatorul nu a mai ieşit din starea de comă în care s-a aflat, atât anterior cât şi după operaţie, decedând chiar în spital.
În mod corect a fost respinsă cererea de efectuare a unei contraexpertize câtă vreme concluziile ambelor rapoarte întocmite în cauză stabilesc fără echivoc aceleaşi împrejurări şi anume faptul că la data încheierii testamentului, discernământul testatorului era abolit.
În sprijinul concluziilor expertizelor vine şi proba faptului că deşi defunctul ştia să scrie, nu a semnat testamentul , fiind aplicată amprenta digitală a acestuia pe act.
În atare situaţie, în mod corect prima instanţă a apreciat că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate ale testamentului, constatând nulitatea absolută a acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta B.S. criticând-o pentru considerentele prevăzute de art. 304 pct.6 Cod proc. civilă, arătând că instanţele nu au făcut o corectă aplicaţiune a dispoziţiilor legale, nu au permis administrarea completă a probaţiunii cu care să dovedească împrejurarea că la data încheierii actului defunctul avea discernământul faptelor sale, nu au ţinut cont de depoziţia medicului curant şi s-a dat o eficienţă exagerată raportului de expertiză întocmit în cauză. A fost respinsă nejustificat cererea de efectuare a unei contraexpertize şi audierea de martori cu care putea proba starea capacităţii defunctului la data întocmirii actului atacat.
În consecinţă, a cerut casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea hotărârilor în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
Recursul a fost legal taxat.
Prin întâmpinare reclamanţii au cerut respingerea recursului ca nefondat întrucât depoziţia medicului curant conţine date anterioare internării de urgenţă a defunctului şi operării acestuia pentru motive neurologice . Din fişa de observaţie rezultă că bolnavul nu a ieşit din comă şi a murit în spital după operaţie.
În legătură cu contraexpertiza se arată că a fost încuviinţată şi atât Medicina Legală Alba cât şi Medicina Legală Cluj Napoca au ajuns la concluzia certă că defunctul se afla în comă profundă în momentul semnării testamentului, aceasta fiind şi explicaţia că deşi ştia să scrie defunctul nu a semnat testamentul, iar în ceea ce priveşte proba cu martori nu era pertinentă din moment ce exista expertiza.
Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor invocate de către pârâtă , Curtea reţine următoarele:
Testamentul autentificat de doamna notar public T.E. a fost redactat la 10 martie 2003 în ziua autentificării prin încheierea nr. 837/10.03.2003 , aceasta deplasându-se la Spitalul Judeţean Alba unde testatorul B.D. se afla bolnav şi netransportabil (fila 21 fond).
La 22 martie 2003 a survenit decesul testatorului B.D. născut la 17 aprilie 1937, pârâta valorificându-şi testamentul prin certificatul de moştenitor nr. 16/03.04.2003.
Aşadar actul esenţial în dobândirea masei succesorale după defunctul B.D. decedat la 22 martie 2003 a fost testamentul lăsat.
În privinţa respectării cerinţelor de legalitate a acestuia se constată că semnarea testamentului a avut loc prin amprentare deşi prin adeverinţa nr. 415/25.07.2003 se atestă faptul că B.D. a absolvit Liceul Teoretic Teiuş jud. Alba clasa a VII-a în anul şcolar 1951-1952. Această probă dovedeşte că defunctul nu şi-a însuşit în mod conştient prin semnătură proprie actul de ultimă voinţă, amprenta putând fi luată în orice stare a sănătăţii mintale.
Prin expertiza medico-legală administrată în cauză , efectuată de Institutul de medicină legală Cluj Napoca (filele 152-153) se confirmă abolirea discernământului defunctului datorită diagnosticelor şi stării avansate de boală în care se afla la data de 10.03.2003, survenind la scurt timp decesul.
Faţă de probele certe şi evidente menţionate mai sus era de prisos a se administra alte probe de natura celor menţionate de recurentă deoarece existau două expertize medico legale care confirmau aceeaşi stare de fapt, respectiv raportul Spitalului Judeţean Alba (fila 111 dosar fond) şi cel întocmit de Institutul de medicină legală Cluj Napoca (fila 152-153), acesta din urmă fiind însuşit inclusiv de Comisia de avizare şi control a actelor medico-legale (fila 155 dosar fond).
Cât priveşte depoziţia martorului B.G. (fila 98 fond), acesta nu face declaraţii în legătură cu starea testatorului din momentul semnării testamentului , nu declară că l-ar fi tratat şi vizitat după internarea în spital din data de 09.03.2003 în secţia de neurochirurgie şi nici înainte sau după intervenţia neurochirurgicală din 12.03.2003.
Aşa fiind, în mod corect şi judicios instanţele au făcut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 948 şi 856 Cod civil şi constatând nulitatea testamentului au anulat certificatul de moştenitor autentic nr. 16/03.04.2003 emis de B.N.P. K.M. Aiud, atribuind bunurile din masa succesorală moştenitorilor legali.
Prin concluziile scrise depuse după dezbateri recurenta a invocat inexistenţa încheierii de admitere în principiu cerută de art. 6735 Cod procedură civilă în instanţa de fond pentru stabilirea cotelor şi a moştenitorilor legali, ca motiv de nulitate a încheierii pentru temeiul prevăzut de art. 106 alin.1 Cod proc. civilă.
Referitor la acest aspect , observăm că dispoziţiile art. 106 alin.1 Cod proc. civilă sancţionează cu nulitatea actele de procedură subsecvente celui anulat, ceea ce nu este cazul în speţă deoarece nu a fost anulat nici un act de procedură.
Lipsa încheierii de admitere în principiu a unei cereri de partaj judiciar poate fi invocată în motivele de apel, împotriva hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, conform art. 282 Cod procedură civilă .
De altfel în cauză nu au fost formulate cereri de împărţeală judiciară de natura celor reglementate în capitolul VII1 Cod proc. civilă , astfel că nu se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 6735 Cod proc. civilă.
În speţă nu s-au adus critici în apel cu privire la vreuna din încheierile instanţei de fond, fiind pentru prima dată invocat acest aspect prin concluziile scrise depuse după dezbaterile în recurs.
Deşi critica menţionată nu este relevantă în judecarea recursului, arătăm că întrucât nu reprezintă un motiv de ordine publică putea fi examinată numai dacă se invoca înăuntrul termenului de recurs şi cu dezbaterea contradictorie, astfel că în temeiul prevederilor art. 303(1) şi 306(2) Cod procedură civilă se înlătură ca tardiv formulat.
Pentru toate motivele de mai sus, Curtea făcând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 312 Cod proc. civilă a respins ca nefondat recursul pârâtei B.S.
Întrucât intimatul B.G. a ocazionat suma de 400 lei ron cheltuieli de judecată în recurs pentru care a depus acte justificative, a fost obligată recurenta în temeiul art. 274 Cod proc. civilă la plata acestora.
