Nulitate acte


Dosar nr. 1733/317/2010*  Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă nr.3634

Şedinţa publică de la 07 Decembrie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE CV

Grefier MM

Pe rol fiind judecarea acţiunii pentru constatare nulitate, rectificare acte de reconstituire şi obligaţie de a face, privind pe reclamantul T.M., domiciliat în comuna S., sat B., judeţul G. şi pe pârâţii B. I. I., B. C., B. Gh., domiciliaţi în comuna S., judeţul G., P.N. (zis C.), domiciliat în comuna S., sat S., judeţul G., Comisia Locală S. de Fond Funciar, cu sediul în comuna S., judeţul G. şi Comisia Judeţeană G. de Fond Funciar, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul G..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, avocat NM a depus la dosar copia titlului de proprietate nr.1505605/27.02.2007 a solicitat revenirea cu adresă la Comisia locală de fond funciar S. pentru a comunica copia registrelor agricole ale părţilor şi să comunice dacă în punctul „Vatră Sat”, peste drum moştenitorii autorului deţin terenul în suprafaţă de 1000 m.p. şi încuviinţarea probei cu interogatoriul pârâţilor.

Avocat BM a arătat că nu se opune la încuviinţarea acestor probe şi solicită efectuarea unei expertize în specialitatea topografie sau completarea expertizei efectuate în primul ciclu de judecată.

Instanţa a respins cererile de probaţiune, în temeiul art.167 Cod procedură civilă, întrucât copiile registrelor agricole ale autorilor părţilor s-au depus la dosar, iar revenirea cu adresă la comisia locală şi efectuarea unei noi expertize în cauză, respectiv completarea expertizei întocmite în primul ciclu de judecată, nu sunt utile soluţionării cauzei, faţă de probele deja administrate, după care, nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat NM pentru reclamant a solicitat admiterea acţiunii, conform precizării ulterioare, cu cheltuieli de judecată.

Avocat BM, pentru pârâtul B. I. Ion, a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

INSTANŢA

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-C la data de 20.04.2010 sub nr…./317/2010, reclamantul TM i-a chemat în judecată pe pârâţii B. C I şi B. D. I. şi în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de fond funciar S. şi Comisia Judeţeană de fond funciar G., solicitând să se dispună constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. 1505605 din 27.02.2007 emis pârâţilor, precum şi a actelor premergătoare acestui titlu, anume HCJ de validare, proces-verbal de punere în posesie, adeverinţă de proprietate, pentru terenul lat de 4 m ce se întinde din drumul satului şi până la canal, pe o lungime aproximativă de 90-100 m şi care are următorii vecini: N- pârâţii, S- Trăznea Mihai, E- canal, V- DJ 605 B.

De asemenea a solicitat să se dispună rectificarea titlului său de proprietate nr. 1351515 din 30.11.1999, precum şi a actelor premergătoare acestui titlu, în sensul de a fi menţionat corect vecinul pe latura de sud, respectiv P.N. şi nu moştenitori AV, iar ca urmare a acestui fapt să se procedeze la o nouă punere în posesie pentru terenul situat în vatra satului, teren curţi-construcţii şi arabil, la de 16,50 m pe toată lungimea, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul unui teren intravilan, curţi-construcţii şi arabil, situat în vatra satului B, ce se întinde din drumul satului şi până la pârâul Braniţa, cu lăţimea de 16,5 m.

Că pârâţii moştenesc un teren intravilan, curţi-construcţii şi arabil, situat în vatra satului, cu lăţimea de 12 m şi se învecinează pe latura de sud cu terenul său.

A mai arătat reclamantul că în temeiul legii fondului funciar a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul ce a aparţinut autoarei sale, lat de 16,5 m, iar prin HCJ de validare nr. 12/1991 cererea i-a fost validată.

Că pârâţilor le-a fost validat dreptul de proprietate pentru o suprafaţă mai mare decât erau îndreptăţiţi, fiind puşi în posesie pe o lăţime de 17,5 m.

În ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere, reclamantul a susţinut că terenul său are ca vecin pe latura de sud pe numitul P, dar în actele sale de proprietate s-a înscris greşit vecinul ca fiind moştenitori AV.

În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile legii fondului funciar.

La data de 05.05.2010 reclamantul a depus o notă de şedinţă prin care şi-a completat acţiunea, în sensul de a fi obligată pe calea acţiunii oblice C.L.F.F. S. să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate şi să o înainteze C.J. G. de fond funciar în vederea întocmirii titlului de proprietate şi să facă punerea efectivă în posesie pentru un teren intravilan lat de 12 m şi lung de 80 m, situat în vatra satului, cu vecinii: N- Trăznea Mihai, S- M. Asproiu Vasile, E- pârâu Braniţa, V- drum sătesc, teren ce a fost validat în favoarea numitului Popescu C. Nicolae, prin HCJ de validare.

A arătat că la data de 29.03.1991 a convenit cu numitul P.N., printr-un înscris sub semnătură privată intitulat chitanţă, să cumpere de la acesta terenul lat de 12 m şi care se întinde din drumul sătesc la vest, până spre apa Braniţei spre est, vecin la nord cu proprietatea sa, iar la sud cu m. AV, teren situat pe raza satului B.

Că nu s-a putut întocmi actul autentic de vânzare-cumpărare, deoarece CLFF S. refuză să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate.

În dovedirea acţiunii a depus în copie înscrisul sub semnătură privată intitulat chitanţă şi titlul de proprietate nr. 1505605/27.02.2007.

Întrucât au fost depuse la dosar certificatele de deces privind pe B. C. Ion şi B. D. Ioana, în cauză au fost conceptaţi şi citaţi în calitate de pârâţi B. I. Ion, B. C., B. Gh. şi P.N..

Pârâtul B. I. Ion a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul B. C. a arătat că este de acord cu acţiunea, recunoscând susţinerile reclamantului.

La interogatoriul luat în instanţă şi pârâtul B. Gh. a arătat că este de acord cu acţiunea formulată de reclamant.

La solicitarea instanţei, cu adresa nr. 2573/01.09.2010 s-a comunicat documentaţia care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. 1505605/27.02.2007 şi nr. 1351515/30.11.1999, respectiv cererile de reconstituire şi procesele-verbale de punere în posesie, precizându-se că terenul situat în vatra satului B, cu vecinii: N- Trăznea Mihai, S- M. Asproiu Vasile, E- pârâu Braniţa, V- drum sătesc, având lăţimea de 12 m şi lungimea de 80 m se află în titlul de proprietate al reclamantului.

Cu adresa nr. 3214/23.09.2010 s-a înaintat HCJ nr. 12/1991 cu tabelele, menţionându-se că terenul din chitanţă a fost solicitat de PN prin cererea înregistrată la nr. 359/12.02.1991.

A fost desemnat pentru a efectua expertiza în cauză domnul expert GL, raportul de expertiză fiind depus la dosar la data de 25.10.2010.

Reclamantul a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, completarea la raportul de expertiză fiind depusă la data de 03.12.2010.

S-au mai depus la dosar fila din registrul agricol privind pe PAD şi sentinţa civilă nr. 2136/24.06.2010 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. 2393/317/2010, act de partaj succesoral, plan de amplasament şi delimitare a bunului imobil, fişa bunului imobil, memoriu tehnic, fila din registrul agricol privind pe D ?t

 Prin nota de şedinţă depusă la data de 21.02.2011, reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul constatării nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate  nr. 1505605 din 27.02.2007, precum şi a actelor premergătoare acestui titlu, pentru suprafaţa de 254 mp. A solicitat şi modificarea titlului de proprietate nr. 1351515 din 30.11.1999, precum şi a actelor premergătoare acestui titlu, în sensul de a se înscrie suprafaţa reală validată, 1524 mp, teren curţi-construcţii şi arabil, cu lăţimea de 16,58 m şi vecinul din partea de sud să fie trecut moşt. Popescu C. Nicolae.

De asemenea pe calea acţiunii oblice a solicitat obligarea celor 2 comisii de fond funciar să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate în favoarea lui P.N. şi înaintarea acesteia către comisia judeţeană de fond funciar, pentru terenul în suprafaţă de 1260 mp, lat de 12 m şi lung din drumul DJ 605B şi până în pârâul Braniţa, vecin la nor cu proprietatea reclamantului şi la sud cu moşt. Asproiu Vasile.

După primirea răspunsului de la Comisia Locală S. de Fond Funciar, adresa nr. 698/04.03.2011 a fost înaintată expertului, iar completarea la raportul de expertiză a fost depusă la data de 08.04.2011.

Prin sentinţa  civilă nr. ../21.04.2011, pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosar nr. 1733/317/2010 a fost admisă în parte acţiunea precizată de reclamantul T.M., domiciliat în comuna S., sat B, judeţul G., în contradictoriu cu pârâţii B. I. I, B. C., B. Gh., domiciliaţi în comuna S., judeţul G., P.N. (zis C.), domiciliat în comuna S., sat S., judeţul G., Comisia Locală S. de Fond Funciar, cu sediul în comuna S., judeţul G. şi Comisia Judeţeană G. de Fond Funciar, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul G..

S-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 1505605/27.02.2007 şi a procesului verbal de punere în posesie nr. 2/08.01.2007 emise pe numele lui B. C. I şi B. D. I, în calitate de moştenitori ai defunctului Popescu A. Dumitru, cu privire la următoarele suprafeţe de teren situate în intravilanul comunei S., judeţul G., respectiv: suprafaţa de 78 mp, arabil, tarlaua 2, parcela 19, cu vecinii: N- rest proprietate, E- rest proprietate, S- T.M., V- DJ 605B; suprafaţa de 59 mp, curţi construcţii, tarlaua 2, parcela 18, cu vecinii: N- moştenitori Popescu A. Dumitru, E, S şi V- moştenitori Dumitraşcu T. Ştefana; suprafaţa de 60 mp, arabil, tarlaua 2, parcela 17, cu vecinii: N- moştenitori Popescu A. Dumitru, E, S şi V- moştenitori Dumitraşcu T. Ştefana şi suprafaţa de 134 mp, „vii”, tarlaua 2, parcela 16, cu vecinii: N- moştenitori Popescu A. Dumitru, E- Pr. Braniţa, S şi V- moştenitori Dumitraşcu T. Ştefana.

A fost obligată Comisia Locală S. de Fond Funciar să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate şi să o înainteze Comisiei Judeţene G. de Fond Funciar pentru suprafaţa validată prin HCJ G. nr. 12/1991 în favoarea lui P.N..

A fost respinsă cererea reclamantului privind rectificarea (modificarea) titlului de proprietate nr. 1351515/30.11.1999 şi a actelor premergătoare, precum şi cererea privind procedarea la o nouă punere în posesie.

A fost obligat pârâtul B. I. Ion la plata sumei de 1100 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul B. I. I., iar prin decizia nr.1883/06.09.2011 a fost admis recursul, casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu îndrumarea de a se solicita să se depună la dosar HCJ nr. 12/1991, despre care se face vorbire în adresa 3214/23.05.2010, aflată la fila 47 în dosarul instanţei de fond şi a se avea în vedere, de către instanţa de fond, suprafeţele de teren pentru care există validarea conform acestei hotărâri, urmând ca în raport de aceasta şi celelalte acte depuse de părţi la dosar, instanţa de fond să verifice îndreptăţirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren în litigiu şi respectiv să stabilească dacă sunt sau nu aplicabile în această speţă, în urma acestor verificări, dispoziţiile art. III lit.  din Legea nr. 169/1997.

S-a reţinut, de instanţa de control, că din fila de registru agricol privind pe PAD, autorul recurentului reclamant că acesta a figurat în perioada anterioară cooperativizării în punctul Vatra Satului cu suprafaţa de 0,10 ha arabil şi 0,05 ha curţi, deci un total de 0,15 ha în acest punct, astfel că în mod neargumentat expertul GL a reţinut în răspunsul la obiecţiuni intitulat completare la raportul de expertiză aflat la fila 97 în dosarul instanţei de fond doar suprafaţa de 1000 mp ca fiind evidenţiată în registrul agricol, neavând în vedere şi suprafaţa de 0,05 ha indicată în punctul Vatra Satului, ca având categoria de folosinţă conform registrului agricol, curţi, astfel că sub acest aspect criticile recurentului sunt fondate şi că, deşi instanţa a solicitat Comisiei Locale de Fond Funciar S. să înainteze HCJ nr. 12/1991, această hotărâre a Comisiei Judeţene nu se află depusă la dosar, existând la dosar doar tabelele înaintate de această comisie, hotărârea comisiei judeţene nefiind depusă nici în recurs de nici una dintre părţi.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr…./317/2010*, au fost legal citate părţile, la solicitarea instanţei, Comisia locală de fond funciar S. a depus la dosar, cu adresa nr.3768/16.11.2011, copia HCJ nr.12/1991, împreună cu anexele de validare, precum şi cererile de reconstituire formulate de B. I şi B. I, respectiv T.M..

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În baza Legii nr. 18/1991 au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate B. C. I şi B. D. I, fiind validaţi prin HCJ G. nr. 12/1991 cu suprafaţa de 2,30 ha şi reclamantul T.M., fiind validat cu suprafaţa de 0,70 ha.

Prin titlul de proprietate nr. 1505605/27.02.2007 emis pe numele lui B. C. I şi B. D. I, în calitate de moştenitori ai defunctului Popescu A. Dumitru a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa totală de 1,4844 ha teren situat pe teritoriul comunei S., judeţul G., din care în intravilan suprafaţa de 1254 mp şi s-a procedat la punerea în posesie conform procesului verbal nr. 2 din 08.01.2007.Conform registrului agricol din perioada 1959-1963, în punctul „Vatra satului”, autorul Popescu A. Dumitru figura cu suprafaţa de 0,10 ha arabil şi  0,05 ha curţi.

Prin titlul de proprietate nr. 1351515/30.11.1999, aşa cum a fost modificat prin sentinţa civilă nr. 2136/24.06.2010 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. 2393/317/2010, a fost reconstituit dreptul de proprietate reclamantului T.M. pentru suprafaţa de 2715 mp, teren situat în intravilanul satului Băceşti, comuna S., judeţul G. şi s-a procedat la punerea în posesie conform procesului verbal din 06.07.1999.

În registrul agricol din perioada 1959-1963, în punctul „Vatra satului” autoarea reclamantului, D.?t figura cu suprafaţa de 0,08 ha curţi.

În titlul de proprietate emis reclamantului a fost înscris şi terenul ce a aparţinut lui  P.N. şi care a făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată intitulat chitanţă din 29.03.1991, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în primul ciclu de judecată.

Având în vedere că terenurile înscrise în titlul de proprietate emis moştenitorilor autorului Popescu A.Dumitru, contestat în cauză, se încadrează în suprafaţa cu care figura autorul înscris în registrul agricol, suprafaţă pentru care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestora prin HCJ nr.12/1991, că reclamantul nu făcut dovada că autoarea sa ar fi deţinut o suprafaţă de teren, în punctul „Vatra Sat” mai mare de 0,08 ha, cu cât figura înscrisă în registrul agricol, în măsura în care titlurile părţilor nu se suprapun, instanţa reţine ca neîntemeiată cererea de constatare a nulităţii titlului de proprietate  a titlului de proprietate nr. 1505605/27.02.2007 şi a procesului verbal de punere în posesie nr. 2/08.01.2007 emise pe numele lui B. C. Ion şi B. D. Ioana

Astfel, potrivit  art. 8 alineat 3 din Legea  18 / 1991, reactualizată,  stabilirea  dreptului de  proprietate  asupra terenurilor, se face la cererea persoanelor  îndrituite, care au  obligaţia  să dovedească  cu orice  mijloc de probă că li  se  cuvine  reconstituirea  acestor  terenuri, prin legile adoptate în materia fondului funciar fiind instituită o procedură specială de reconstituire a proprietăţii asupra terenurilor, finalizată cu emiterea titlului de proprietate.

În speţă, atât reclamantul, cât şi pârâţii, respectiv autoarea lor au urmat această procedură, fiindu-le emise titluri de proprietate şi procese verbale, iar reclamantul nu şi-a contestat actele de reconstituire în ce priveşte suprafeţele înscrise în acestea.

Cum părţile au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, între actele de reconstituire emise acestora neexistând suprapunere, iar reclamantul nu şi-a contestat propriile acte de reconstituire cu privire la suprafaţa şi amplasamentul înscrise în acestea, situaţie ce prezumă achiesarea la întinderea dreptului de proprietate stabilit prin acestea, instanţa constată că reclamantul nu a fost în măsură să dovedească că prin emiterea titlului de proprietate şi procesului-verbal de punere în posesie contestate i-a fost nesocotit dreptul asupra terenurilor în litigiu, pentru a fi aplicabile  dispoziţiile art. III lit. a din Legea nr. 169/1997 care sancţionează cu nulitatea absolută actele de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptăţite potrivit legii, la astfel de reconstituiri.

În ce priveşte cererea reclamantului de rectificare a propriului titlu de proprietate şi a procesului-verbal de punere în posesie, referitor la suprafaţă şi la vecinătatea de la sud, instanţa reţine că acţiunea în rectificare presupune probarea existenţei unei erori materiale la emiterea actului, finalitatea acţiunii constând în corectarea erorilor intervenite, în sens formal, fără afectarea substanţei sau întinderii însuşi a dreptului recunoscut.

În cauză, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză vecinul terenului înscris în titlul de proprietate emis reclamantului, corespunde cu cel înscris în actele de reconstituire emise acestuia, respectiv moşt. Asproiu Vasile, în actele de reconstituire fiind cuprins şi terenul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare din 29.03.1991, astfel încât nu se probează existenţa vreunei erori materiale susceptibilă de îndreptare pe calea acţiunii în rectificare.

Instanţa reţine ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a celor 2 comisii de fond funciar să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate în favoarea lui P.N. şi înaintarea acesteia către comisia judeţeană de fond funciar, pentru terenul în suprafaţă de 1260 mp.

Astfel, în justificarea acţiunii oblice, reclamantul a invocat faptul că la data de 29.03.1991 a convenit cu numitul P.N., printr-un înscris sub semnătură privată intitulat chitanţă, să cumpere de la acesta terenul lat de 12 m şi care se întinde din drumul sătesc la vest, până spre apa Braniţei spre est, vecin la nord cu proprietatea sa, iar la sud cu m. Asproiu Vasile, teren situat pe raza satului Băceşti..

Potrivit art.974 Cod civil creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale.

Pentru a se putea intenta acţiunea oblică este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: debitorul să nu intenteze el însuşi acţiunea pe care o poate intenta, iar creanţa pe care o are creditorul să fie certă, lichidă şi exigibilă.

În cauză se constată că nu sunt îndeplinite aceste condiţii întrucât terenul în litigiu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, comisia locală efectuând operaţiunile prevăzute în sarcina sa de dispoziţiile art.5 din H.G. nr.890/2005, procedură finalizată cu emiterea titlului de proprietate în favoarea reclamantului şi cum reclamantul nu a solicitat anularea propriului titlu de proprietate în care a fost înscris şi acest teren, creanţa sa nu îndeplineşte cerinţele art.974 Cod civil.

Pentru considerentele expuse instanţa va respinge acţiunea formulată de reclamantul T.M..

În baza art. 274 Cod procedură civilă va fi obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei către pârâtul B. I. Ion, constând în onorariu de avocat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de reclamantul T.M., domiciliat în comuna S., sat B, judeţul G., împotriva pârâţilor B. I. I, B. C., B. Gh., domiciliaţi în comuna S., judeţul G., P.N. (zis C.), domiciliat în comuna S., sat S., judeţul G., Comisia Locală S. de Fond Funciar, cu sediul în comuna S., judeţul G. şi Comisia Judeţeană G. de Fond Funciar, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul G..

Obligă reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei către pârâtul B. Ion.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi 07.12.2011.

Presedinte,

Grefier,

Red.tehn.C.V.

9ex/15 Decembrie 2011