Prin sentinţa civilă nr. 1328/30.05.2005, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus în dosar nr. 3539/2004, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.D. şi G.D.G., în contradictoriu cu pârâta Ţ.A. şi, în consecinţă, s-a stabilit că linia de hotar dintre proprietatea reclamanţilor este situată pe aliniamentul 22-24-23-13 din schiţa anexă nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de expert A.A. şi care face parte integrantă din sentinţă, aliniament tangent ţevilor metalice montate în punctele respective, înspre terenul pârâtei; pârâta a fost obligată să le permită reclamanţilor îngrădirea proprietăţii pe această linie de hotar şi să le plătească suma de 677.500 lei reprezentând cota de 1 din valoarea lucrării; pârâta a fost obligată să racordeze ţeava de aducţiune a apei potabile ce deserveşte locuinţa reclamanţilor la căminul aflat pe terenul proprietatea pârâtei, în caz contrar reclamanţii fiind autorizaţi să facă acest lucru, pe cheltuiala pârâtei; s-a constituit în favoarea reclamanţilor o servitute funcţională privind accesul la căminul de racord, la aducţiunea de apă, situat pe terenul pârâtei, între pct. 13-22, cu o lăţime de un metru faţă de linia de hotar; s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de către reclamanţi, în contradictoriu cu chemata în garanţie A.I.; s-a respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională formulată de pârâtă cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei, având ca obiect montarea de către reclamanţi pe acoperişul casei lor de opritori de zăpadă şi jgheaburi pentru precipitaţii; pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor 5.000.000 lei cheltuieli de judecată parţiale, compensându-se restul cheltuielilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei faptul că, acţiunea în grăniţuire este întemeiată, raportat la art. 584 Cod civ., având în vedere că terenurile reclamanţilor şi pârâtei sunt învecinate nemijlocit pe o singură latură, expertiza întocmită în cauză stabilind exact care este aliniamentul pe care ar urma să fie amplasată linia de hotar şi evidenţiind faptul că pârâta foloseşte cu 1 mp mai mult decât suprafaţa înscrisă în CF, în timp ce reclamanţii folosesc mai mult cu 67 mp, însă, deţin o convenţie de vânzare-cumpărare sub semnătură privată pentru 90 mp. În temeiul aceluiaşi art. 584 Cod proc.civ., a fost admis şi petitul referitor la îngrădirea proprietăţii.
Din probaţiunea administrată în cauză rezultă că reclamanţii şi-au exercitat drepturile cu bună-credinţă, iar opunerea pârâtei pentru ca aceştia să se racordeze la conducta de apă din curtea sa, nu este justificată, lucrările de aducţiune a apei fiind realizate la începutul anilor ‘80, cu acordul pârâtei, o parte din martori arătând că cheltuielile au fost suportate de tatăl chematei în garanţie.
Participarea sau nu la cheltuielile de montare a conductei principale de la care fiecare proprietar a pornit cu ramificaţii ori presiunea insuficientă a apei nu sunt apărări care pot fi primite în cauza pendinte, în speţă aflându-ne în situaţia unei veritabile servituţi conform art. 620 Cod civ.
Cererea de chemare în garanţie se impune a fi respinsă, întrucât prin aceasta nu s-a menţionat care sunt pretenţiile faţă de chemata în garanţie.
Cererea reconvenţională formulată de pârâtă este inadmisibilă, întrucât a fost formulată doar verbal şi doar cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâta Ţ.A., arătând în motivarea apelului că reclamanţii intimaţi, deveniţi noii proprietari ai construcţiei învecinate cu imobilul pârâtei, au construit în anul 2004 un alt gard, pe un alt amplasament şi pe un alt aliniament, la 80 cm de casa pârâtei, pârâta nefiind de acord să plătească jumătate din împrejmuirea terenului cumpărat de reclamanţi; nu poate fi obligată pârâta să racordeze ţeava de aducţiune a apei potabile la un cămin care nu există, branşamentul conductei principale fiind executat de numitul A.I., cu participarea şi a altor familii, reclamanţii având posibilitatea să se racordeze la reţeaua stradală de apă potabilă a oraşului.
Tribunalul Maramureş, prin decizia civilă nr. 322/A/02.11.2005, pronunţată în dosar nr. 4055/2005 a respins ca nefondat apelul pârâtei, reţinând în considerentele deciziei aceleaşi împrejurări care au fost avute în vedere şi de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta Ţ.A., solicitând admiterea recursului în baza art. 304 pct. 8 şi 9 Cod proc.civ., casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la Judecătoria Vişeu de Sus, în subsidiar, admiterea recursului, admiterea apelului şi respingerea acţiunii reclamanţilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că din punctul de vedere al prevederilor art. 584 Cod civ., acţiunea nu poate fi admisă întrucât reclamanţii nu sunt proprietarii tabulari asupra întregii suprafeţe de teren, din moment ce deţin o suprafaţă de 90 mp, în baza unui înscris sub semnătură privată, iar grăniţuirea vizează şi această suprafaţă de teren.
Servitutea funcţională nu poate fi constituită, câtă vreme, potrivit art. 616 Cod civ., o atare solicitare o poate formula doar proprietarul, iar intimaţii nu sunt proprietari în regim de carte funciară, în sistemul legii civile, în cauză negăsindu-ne nici în prezenţa dispoziţiilor art. 60 şi următoarele Cod civ.
Nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au observat că intimaţii reclamanţi nu s-au racordat în mod legal la reţeaua de apă, motiv pentru care nici nu figurează cu branşament la Serviciul de Gospodărie Comunală şi Locativă R.A., iar pretinsul abuz, respectiv tăierea racordului de către pârâtă, nu există. Dimpotrivă, cauza a evidenţiat abuzul comis de către intimaţi, care, fără a avea autorizările legale s-au racordat la conducta de apă determinând supradimensionarea reţelei şi extinderea reţelei peste grădinile proprietate privată, încălcându-se astfel HCL nr. 31/2004 şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare, reclamanţii intimaţi fiind chiar sancţionaţi contravenţional pentru racordarea abuzivă la reţeaua de apă.
Nu este stabilită cu certitudine data la care intimaţii s-au racordat la reţeaua de apă, un martor susţinând că în 1984, garantul că în anul 1982, iar din tabelul nominal depus la dosar rezultând cu certitudine că lucrarea de racordare s-a efectuat în anul 1996, raportat la acest tabel reclamanţii susţinând că racordarea s-a făcut în anul 2004.
Cercetarea judecătorească nu este completă, intimaţii reclamanţi nedovedindu-şi acţiunea, impunându-se suplimentarea probaţiunii.
În ceea ce priveşte soluţia dată cererii reconvenţionale, aceasta este nelegală, prin această soluţie prima instanţă făcând o denegare de dreptate, câtă vreme cererea reconvenţională a fost formulată în termen, conform art. 119 alin. 1 şi art. 120 alin. 1 Cod proc.civ., în completarea întâmpinării, iar nu doar verbal, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei. Chiar şi în situaţia în care cerere reconvenţională ar fi fost depusă după prima zi de înfăţişare, soluţia nu trebuia să fie aceea de respingere, ci de judecare a acesteia, deosebit de cererea principală.
Din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că intimata reclamantă ar fi participat cu suma de 4.000 lei la realizarea branşamentului, aceasta fiind de totală rea-credinţă, din moment ce a dat o declaraţie falsă la SGCL pentru a obţine autorizaţia de construire nr. 76/09.12.2004; apoi, aşa-zisul bazin pentru a cărui exploatare este necesară instituirea servituţii funcţionale, nu există, în teren constatându-se acest lucru, servitutea funcţională fiind creată abuziv şi ocupându-se astfel din terenul recurentei o suprafaţă de 11 mp.
Reclamanţii intimaţi se pot racorda legal la reţeaua de apă din str. T.V., cu respectarea HCL nr. 31/2004 şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare.
Recursul este fondat în parte.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la inadmisibilitatea petitului în grăniţuire, inadmisibilitate decurgând din aceea că reclamanţii nu sunt proprietarii suprafeţei de 90 mp teren, Curtea constată că acesta este vădit nefondat, motivat pe următoarele considerente:
Acţiunea în grăniţuire, chiar dacă este o acţiune petitorie, aşa cum s-a statuat în practica judiciară şi în doctrina de specialitate, poate fi promovată nu numai de către proprietarul respectivului teren, cu privire la care se solicită grăniţuirea, dar şi de către uzufructuar şi chiar de către posesor. Simetric invers, acţiunea în grăniţuire poate fi îndreptată nu numai împotriva proprietarului fondului limitrof, ci şi împotriva titularului unui alt drept real, uzufruct, superficie, drept de folosinţă, precum şi împotriva chiriaşului sau arendaşului, dar cu introducerea în cauză şi a proprietarului.
Prin urmare, este irelevant faptul că reclamanţii nu sunt proprietarii tabulari ai suprafeţei de 90 mp teren, câtă vreme, aceştia sunt posesorii respectivului teren, pe care-l deţin în baza unui înscris sub semnătură privată intitulat convenţie, încheiat la data de 3.11.2002, cu numita A.I., de la care de altfel au dobândit şi imobilul în litigiu, şi câtă vreme reclamanţii folosesc faptic acest teren.
Oricum, aşa cum rezultă din schiţa anexă nr. 1 la expertiza întocmită în dosarul instanţei de fond de către ing. A.A., această suprafaţă de 90 mp nu se învecinează cu terenul proprietatea pârâtei, fiind amplasată în cealaltă parte a terenului proprietatea reclamanţilor.
În ceea ce priveşte celelalte motive de recurs, Curtea constată că acestea sunt pe deplin fondate, pentru motivele ce urmează a fi expuse.
Este adevărat că la termenul de judecată din data de 30 mai 2005, când instanţa de fond a acordat părţilor cuvântul pentru dezbaterea pe fond a cauzei, reprezentanta pârâtei a solicitat instanţei obligarea reclamanţilor la a-şi monta jgheaburi şi streşini la propriul imobil construcţie, dar nu este mai puţin adevărat că această solicitare nu a fost formulată, aşa cum susţine instanţa de fond, pentru prima dată doar cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, ci cu mult înainte, anterior primei zi de înfăţişare, prin completarea la întâmpinare formulată de pârâta Ţ.A. personal.
Astfel, printr-o completare la întâmpinare formulată la data de 02.12.2004, în termen procedural, în conformitate cu prevederile art. 119 -120 Cod proc.civ., raportat la art. 134 Cod proc.civ., pârâta a solicitat instanţei să dispună obligarea reclamantei G.D. „să-şi pună apărători la casă (acoperiş), să schimbe direcţia ceternei”, pentru că apa curge pe terenul pârâtei şi „să-şi închidă geamurile dinspre” pârâtă.
Prin urmare, în mod clar şi neechivoc, pe calea unei veritabile cereri reconvenţionale, pârâta a formulat pretenţii proprii împotriva reclamanţilor, având ca obiect o servitute a picăturilor din streaşină, o servitute negativă de vedere şi o obligaţie de a face, instanţa de fond ignorând cu desăvârşire aceste pretenţii formulate de pârâtă pe cale reconvenţională sau omiţând să observe cererea reconvenţională pe care pârâta a formulat-o în cuprinsul înscrisului intitulat „completare la întâmpinare”.
Sub acest aspect, soluţia primei instanţe, de respingere a cererii reconvenţionale ca inadmisibilă, pe motiv că a fost formulată doar cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei – în realitate, cu ocazia susţinerii pe fond a cauzei reprezentanta pârâtei nefăcând altceva decât să susţină cererea reconvenţională formulată în termen procedural – este vădit nelegală, echivalând cu o nejudecare a fondului cererii reconvenţionale, intrând sub incidenţa art. 297 alin. 1 Cod proc.civ.
De asemenea, soluţia instanţei de apel, care a menţinut soluţia primei instanţe, de respingere a cererii reconvenţionale ca inadmisibilă, este nelegală, intrând sub incidenţa art. 312 alin. 5 Cod proc.civ., respectiv, instanţa de apel nu a cercetat fondul cererii reconvenţionale.
Sub acest aspect, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod proc.civ., raportat la art. 297 alin. 1 Cod proc.civ., se impune casarea deciziei recurate, admiterea apelului pârâtei, cu consecinţa desfiinţării sentinţei primei instanţe şi a trimiterii cauzei spre rejudecarea pe fond a cererii reconvenţionale formulată de pârâtă, la prima instanţă, Judecătoria Vişeu de Sus.
În ceea ce priveşte petitele din cererea principală vizând: obligarea pârâtei de a racorda linia de aducţiune a apei potabile ce deserveşte imobilul reclamanţilor, la căminul aflat pe terenul proprietatea ei, în caz de refuz din partea pârâtei să fie autorizaţi reclamanţii să facă această racordare pe cheltuiala pârâtei şi, respectiv, constituirea unei servituţi funcţionale în ce priveşte accesul reclamanţilor la acest cămin, soluţia pronunţată de prima instanţă în soluţionarea acestor petite, soluţie menţinută de instanţa de apel, este vădit nelegală, intrând sub incidenţa art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., raportat la art. 1073, art. 1075, art. 1077 Cod civ.
Este adevărat că, potrivit art. 1073 Cod civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare, dar nu este mai puţin adevărat că pentru aplicabilitatea cu succes a acestui text legal este necesar să existe un tipic raport juridic obligaţional, respectiv să fie făcută dovada calităţii de creditori a reclamanţilor, calităţii de debitor a pârâtei, precum şi dovada asumării de către debitor a unei obligaţii de a face în favoarea creditorilor.
În speţă, în nici un caz nu ne găsim în prezenţa unei obligaţii reale, propter rem, fie ea convenţională ori legală, respectiv, nu există nici o dovadă în sensul că pârâta, proprietară a aşa-zis-ului fond aservit, şi-ar fi asumat obligaţia de a efectua lucrările necesare pentru exerciţiul servituţii funcţionale pretinse de reclamanţi, neexistând nici o convenţie încheiată între reclamanţi şi pârâtă, ori între fostul proprietar al imobilului cumpărat de reclamanţi şi pârâtă, convenţie prin care pârâta să se fi obligat să permită constituirea acestei servituţi funcţionale şi să efectueze lucrările necesare exerciţiului servituţii.
De altfel, mai ales în absenţa unei convenţii a părţilor în acest sens, este inadmisibil de conceput ca o parte să fie obligată să suporte cheltuielile ocazionate cu racordarea vecinului său la utilităţi, fie ele canalizare, apă potabilă, electricitate, gaz, etc.
În consecinţă, chiar dacă s-ar dovedi prin probe indubitabile că a existat între pârâtă şi reclamanţi, sau, între pârâtă şi fostul proprietar al imobilului cumpărat de reclamanţi, o convenţie în sensul ca imobilul proprietatea reclamanţilor să se racordeze la căminul de apă potabilă al imobilului proprietatea pârâtei, în nici un caz pârâta nu poate fi obligată să suporte aceste cheltuieli de racordare, câtă vreme, o atare obligaţie incumbă exclusiv părţii căreia îi profită respectiva lucrare de racordare, respectiv, reclamanţilor.
Apoi, câtă vreme nu există o convenţie a părţilor prin care pârâta să-şi fi asumat o asemenea obligaţie reală propter rem, este de analizat dacă este admisibilă racordarea imobilului proprietatea reclamanţilor la căminul de apă ce deserveşte proprietatea pârâtei şi care, afirmativ, conform susţinerilor reclamanţilor s-ar găsi pe terenul proprietatea pârâtei, şi care constituie curtea imobilului pârâtei, ori dacă, se impune ca racordarea imobilului reclamanţilor ar trebui să se facă la reţeaua stradală de apă potabilă şi canalizare.
În această privinţă, deşi s-au administrat mai mult probe în faţa primei instanţe, acestea au fost trunchiat apreciate de către prima instanţă. Depoziţiile testimoniale nu constituie o probă concludentă pentru a face dovada într-un sens sau altul, ştiut fiind faptul că declaraţiile martorilor, de regulă, sunt subiective, impunându-se a fi luate în considerare sub beneficiu de inventar şi evident, coroborate şi cu alte probe administrate în cauză. Însă, în pofida caracterului subiectiv al probaţiunii testimoniale, este de remarcat faptul că ansamblul acestei probaţiuni a învederat faptul că în anul 1980, şase familii care locuiau în zona străzii T.V. s-au hotărât să facă o aducţiune a apei potabile, fosta proprietară a imobilului proprietatea reclamanţilor, A.I., de la care reclamanţii au cumpărat acest imobil, refuzând să participe la aceste lucrări de aducţiune a apei potabile, motivat pe faptul că „o să-şi facă fântână”.
Prin urmare, se impunea suplimentarea probaţiunii în acest sens, respectiv, să se solicite de la SGCL Vişeu de Sus întreaga documentaţie întocmită cu ocazia racordării imobilelor aparţinând lui A.I., M.I., M.N., H.I., A.G., Ţ.A. şi P.M., respectiv, cererile formulate de solicitanţi în vederea racordării la reţeaua stradală de apă, avizele acordate de SGCL în acest sens, proiectul întocmit de SGCL în vederea racordării celor şase imobile ale solicitanţilor la reţeaua stradală de apă de pe str. T.V., precum şi orice alte documente întocmite în vederea finalizării documentaţiei necesare pentru racordarea celor şase imobile la conducta principală de apă potabilă de pe str. T.V., fiind evident că dacă A.I., cea de la care reclamanţii au cumpărat imobilul, ar fi participat şi ar fi contribuit la aceste lucrări de racordare la conducta principală de apă potabilă, aceasta ar trebui să figureze, alături de celelalte persoane mai sus menţionate, în documentaţia întocmită de SGCL Vişeu de Sus cu acel prilej.
În caz contrar, este evident că nu este posibilă racordarea imobilului pe care reclamanţii l-au cumpărat de la A.I. la conducta de apă potabilă care deserveşte cele şase imobile, impunându-se în consecinţă ca racordarea acestui imobil să se facă la reţeaua stradală de apă potabilă de pe str. T.V.
Printr-o adresă trimisă către SGCL Vişeu de Sus, proprietarii celor şase imobile care au contribuit pentru realizarea în comun a racordării propriilor imobile la conducta principală de apă potabilă, înregistrată sub nr. 668/16.11.2004, a învederat SGCL Vişeu de Sus că nu sunt de acord să se racordeze şi alte persoane la conducta de apă potabilă care alimentează cele şase imobile, având în vedere că racordarea de la instalaţia stradală principală până la cele şase imobile a fost făcută nu de SGCL Vişeu de Sus, ci de numitul A.I., pe cheltuială proprie, împrejurare atestată şi de tabelul nominal semnat de proprietarii celor şase imobile, aflat la dosar, şi prin care se arată că cei care au participat financiar şi cu prestaţii în muncă pentru realizarea aducţiunii apei potabile, de la reţeaua stradală la cele şase imobile, au fost A.I., A.G., Ţ.A., M.I., M.N. şi P.M., în timp ce A.I., de la care reclamanţii au cumpărat imobilul, nu a contribuit cu nimic la aceste lucrări.
Pe de altă parte, aşa cum rezultă din adeverinţa nr. 669/16.11.2004 emisă de către SGCL Vişeu de Sus, reclamanta nu figurează în evidenţele SGCL cu branşament de apă, deşi, pentru racordarea propriului imobil la conducta de apă principală, racordare care să poată fi contorizată şi în privinţa căreia să se poată încasa de către SGCL contravaloarea apei potabile folosite, ar fi imperios necesar ca imobilul proprietatea reclamanţilor să beneficieze de un branşament distinct de apă.
În caz contrar, dacă reclamanţii s-ar racorda la conducta de apă ce deserveşte cele şase imobile din zonă, fără ca aceştia să fie beneficiarii unui branşament distinct de apă, care să poată fi contorizat şi tarifat distinct, s-ar ajunge în situaţia ca proprietarii celor şase imobile să fie nevoiţi să achite şi contravaloarea consumului de apă de la imobilul proprietatea reclamanţilor, împrejurare care evident este inadmisibilă.
De altfel, aşa cum rezultă din adresa nr. 647/20.12.2005 emisă de SGCL Vişeu, potrivit Hotărârii Consiliului Local Vişeu de Sus nr. 31/2004, nu se admite efectuarea de branşamente de apă decât direct din reţeaua de distribuţie aparţinând sistemului public, SGCL arătând prin această adresă că nu va aproba racordarea imobilului reclamanţilor la reţeaua de alimentare cu apă ce deserveşte cele şase imobile, motivat pe faptul că „actuala reţea este subdimensionată şi extinderea peste grădini (domeniul privat) este contrar noului regulament”.
Prin urmare, prin prisma considerentelor mai sus expuse, Curtea constată că în privinţa celor două petite, referitoare la obligarea pârâtei la a permite reclamanţilor să se racordeze la căminul de apă potabilă al pârâtei şi la instituirea unei servituţi funcţionale în favoarea reclamanţilor, se impune suplimentarea probaţiunii astfel: audierea ca martori a proprietarilor celor şase imobile care susţin că au contribuit exclusiv, atât financiar cât şi cu prestaţie în muncă, pentru racordarea propriilor imobile la reţeaua stradală de apă potabilă; solicitarea de la SGCL Vişeu de Sus a documentaţiei întocmită cu ocazia racordării celor şase imobile la reţeaua stradală de apă potabilă; stabilirea, eventual prin consultarea specialiştilor din cadrul SGCL Vişeu, sau prin efectuarea unei expertize în domeniul instalaţii, branşamente etc., dacă este posibilă legarea încă a unui imobil la conducta de apă care deserveşte cele şase imobile, sau, această racordare ar fi cu neputinţă din cauza subdimensionării acestei conducte, respectiv, dacă reclamanţii au posibilitatea să se racordeze direct la reţeaua stradală de apă de pe str. T.V., aşa cum de altfel ar fi şi firesc.
De altfel, dacă se va dovedi, ca urmare a suplimentării probaţiunii, că în realitate căminul de apă ce deserveşte cele şase imobile este situat pe terenul proprietatea lui A.I., aşa cum susţine acesta prin adresele trimise către SGCL Vişeu de Sus, în speţă, va deveni incidentă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, cu toate consecinţele pe care le implică aceasta.
Instanţa de rejudecare va lua în considerare toate împrejurările invocate în considerentele prezentei decizii, putând să administreze şi orice alte probe necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 6 şi 9 Cod proc.civ., raportat la art. 312 alin. 5 şi art. 297 alin. 1 Cod proc.civ., se va admite în parte recursul pârâtei, conform dispozitivului prezentei decizii.
