Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5330/245/2013 la Judecătoria Iaşi, reclamantul B.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. „O. V.I.G.” S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată aceasta din urmă, în calitate de asigurător, la plata despăgubirilor aferente dosarului de daune — şi a penalizărilor de 0,2%, calculate pentru fiecare zi de întârziere.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a menţionat că, în data de 14.09.2012, conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare —, deplasându-se pe şoseaua dinspre Capăt CUG către oraş.
A mai menţionat că, din sens opus, se deplasa autoturismul cu nr. de înmatriculare —, proprietatea S.C. „—” S.A. Şoferul acestuia din urmă a efectuat o manevră bruscă şi a intrat în coliziune cu autoturismul său.
Împreună cu celălalt conducător auto s-a deplasat la Centrul de daune, în vederea completării formularului de constatare amiabilă de accident, la asigurătorul RCA al proprietarului autoturismului cu nr. de înmatriculare —, respectiv la societatea pârâtă, ocazie cu care, şoferul acestui din urmă autovehicul şi-a recunoscut culpa în producerea accidentului.
A mai menţionat reclamantul că, deşi asiguratul pârâtei a recunoscut că este vinovat de producerea accidentului, iar avariile celor două vehicule erau clare, asigurătorul a refuzat plata contravalorii reparaţiilor necesare pentru remedierea pagubelor produse autoturismului său, arătând că, în urma verificărilor efectuate, nu ar fi fost confirmate cauzele, împrejurările şi dinamica accidentului rutier, astfel cum au fost relatate de către părţile implicate.
În drept au fost invocate prev. art. 49 din Lg. 136/1995, art. 2223 şi urm. C.civ., art. 26, 35, 37 din Anexa Ordinului CSA 14/2011.
A solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi expertiză.
La dosar a fost înaintată întâmpinare de către pârâtă, care a solicitat respingerea acţiunii.
A invocat excepţiile netimbrării şi prematurităţii introducerii acţiunii, faţă de lipsa realizării procedurii de conciliere amiabilă, excepţii care au fost respinse motivat de către instanţă, prin încheierea din 03.07.2013.
În ceea ce priveşte fondul, a menţionat că reclamantul nu a făcut dovada pretenţiilor solicitate.
În drept au fost invocate prev. art. 112, 114, 132 C.pr.civ., Lg. 136/1995, Ord. CSA.
A solicitat administrarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriu.
Prin cererea completatoare formulată, reclamantul a menţionat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 2500 lei reprezentând pagube rezultate din lipsa de folosinţă a vehiculului, precum şi a sumei de 12.145,96 lei cu titlu de despăgubiri constând în echivalentul reparaţiilor efectuate.
Prin încheierea din 16.05.2013, a fost admisă, în parte, cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamant, în sensul eşalonării taxei de timbru în cuantum de 1.050,76 lei în 6 rate lunare.
La termenul din 16.05.2013, reclamantul a solicitat citarea în cauză, în calitate de intervenient a numitului —.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
În data de 14.09.2012, a avut loc o coliziune între autovehiculul condus de către reclamant, având nr. de înmatriculare — şi autoturismul cu nr. de înmatriculare —, condus de către intervenientul —, culpa aparţinându-i acestuia din urmă, care a intrat pe contrasens, încercând să evite o denivelare din carosabil, astfel cum se poate concluziona din coroborarea declaraţiilor celor doi conducători auto date asigurătorului, precum şi din declaraţiile martorilor.
La data evenimentului rutier, autoturismul condus de către intervenient era asigurat RCA la societatea pârâtă, conform poliţei nr. —, valabilă în perioada 01.06.2012-30.11.2012.
Între părţile implicate în accident a fost încheiată o constatare amiabilă de accident şi s-a deschis la societatea pârâtă dosarul de daună nr. —, comunicându-i-se reclamantului că nu i se pot acorda despăgubiri, întrucât, în urma verificărilor efectuate de către asigurător, nu se confirmă cauzele, împrejurările şi dinamica producerii evenimentului, aşa cum au fost relatate de cele două părţi implicate şi nu se confirmă vinovăţia asiguratului.
În raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, expertul desemnat a expus pe larg dinamica producerii evenimentului rutier, menţionând că, din descrierea întregii evoluţii a acestuia, rezultă că responsabil de producerea accidentului este intervenientul, din cauza faptului că nu a adoptat o viteză adecvată stării drumului, iar manevrele efectuate în momentul declanşării stării de pericol (apariţia celui de-al doilea obstacol şi pătrunderea pe contrasens, cu început de derapaj), nu au fost cele adecvate situaţiei, prin modul de acţionare, intervenientul amplificând pierderea stabilităţii autovehiculului.
În urma accidentului, autoutilitara reclamantului a suferit avarii la puntea din spate şi roata stângă spate, precum şi la planetara roţii stânga faţă, astfel încât, deplasarea acesteia a fost imposibilă, fiind ulterior ridicată şi transportată la reprezentanţa „Peugeot” Iaşi.
S-a mai concluzionat de către expert că accidentul s-a produs în conformitate cu cele declarate de cei doi conducători auto, iar avariile suferite de autoutilitara cu nr. de înmatriculare — sunt perfect compatibile cu modul în care a avut loc evenimentul.
A fost întocmit de către expert un deviz de reparaţii „Audatex” pentru componentele pe care le-a considerat avariate ca urmare a accidentului, cu acelaşi preţ al manoperei cu cel folosit de unitatea service unde a fost reparată autoutilitara, valoarea rezultată fiind de 12.083 lei, în raport de care reclamantul, prin apărător, şi-a precizat cuantumul final al pretenţiilor solicitate cu titlu de c/val reparaţii.
Prin urmare, s-a constatat, în primul rând, din coroborarea probatoriilor administrate, că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt prev. de art. 1357 C.civ., respectiv: existenţa faptei ilicite, constând în producerea evenimentului rutier de către intervenient şi care a dus la avarierea autovehiculului reclamantului, vinovăţia intervenientului în producerea accidentului, prejudiciul produs reclamantului prin avarierea autovehiculului său, precum şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.
În al doilea rând, pârâta, în calitate de asigurător, are obligaţia de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii faţă de terţii păgubiţi prin accidente de autovehicule.
Astfel, cf. art. 49 din Lg. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.
Cf. art. 51, despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49, se acordă şi în cazul în care cel care conducea autovehiculul, răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul.
De asemenea, cf. art. 2223 C.civ., în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
Cf. art. 2225 C.civ., asigurătorul plăteşte despăgubirea direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat.
În ceea ce priveşte penalizările, se constată cf. art. 36 al. 5 şi art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 că, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
De asemenea, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 2500 lei cu titlu de lipsă de folosinţă, instanţa a constat că reclamantul nu a făcut dovada contravalorii prejudiciului solicitat.
Prin urmare, faţă de situaţia reţinută, instanţa a admis în parte, astfel cum a fost precizată, acţiunea civilă şi a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 12.083 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu a unsprezecea zi de la data rămânerii definitive a hotărârii.
A respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 2500 lei cu titlu de lipsă de folosinţă, ca nedovedit.
În tem. art. 274 C.pr.civ., a obligat pârâta să achite reclamantului cheltuieli de judecată (timbru judiciar, taxă timbru, onorariu avocat, onorariu expert).
