Pentru instituirea unui ordin de protecţie nu este necesar ca violenţa agresorului să fie concretizată fizic cu un nivel de gravitate semnificativ. Sentimentul de insecuritate creat victimei este de natură a impune măsuri de protecţie în ceea ce o priveşte.
Decizia civila nr. 829/19.08.2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, sub nr. 1xxxx/233/2016, reclamanta P.V. l-a chemat în judecată pe pârâtul P.C., solicitând instanţei să emită un ordin de protecţie împotriva acestuia, prin care să dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în Galaţi, str. av. V.C., obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de reclamantă, faţă de locuinţa acesteia, şi faţă de minorii P.M.E. si P.I.A.,interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta şi cu minorii.
În motivarea de fapt a cererii a arătat că este căsătorită cu pârâtul şi au împreună doi copii minori, de trei ani şi respectiv 6 luni. Pârâtul, pe fondul consumului de alcool, devine foarte violent atât fizic, cât şi verbal, atât faţă de acesta, cât şi faţă de minori.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare, fiind reprezentat de apărător ales, formulându-şi apărări şi administrând probe, în temeiul dispoziţiilor art. 273 alin. 4 din Legea nr. 217/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 9xx/2x.0x.2016, Judecătoria Galaţi a admis cererea şi a emis ordinul de protecţie împotriva pârâtului, pe o durată de 6 (şase) luni, de la data pronunţării hotărâri, instituind masurile solicitate de reclamanta.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în comportamentul pârâtului se includ o serie de manifestări deviante, apte în sine să afecteze integritatea emoțională a reclamantei şi minorilor, manifestări care se circumscriu fenomenului violenței în familie, astfel cum a fost definită aceasta de către legiuitor.
S-a constatat că şi martorul audiat în cauză a confirmat comportamentul agresiv şi violent al pârâtului faţă de reclamantă, precum şi obişnuinţa acestuia de a o lovi pe reclamantă şi de a-i adresa cuvinte şi expresii urâte, vulgare, pe fondul consumului de alcool, de care uzează.
Din această declaraţie s-a constatat că pârâtul, pe fondul consumului de alcool în exces, o lovea pe reclamantă ori de câte ori nu se afla la locul de muncă, acesta fiind şofer de camioane de mare tonaj.
A reţinut instanţa că ipoteza descrisă de reclamantă cu privire la conduita violentă a pârâtului este susţinută şi de planşele foto depuse de reclamantă la dosarul cauzei. A mai apreciat instanţa că nu poate trece neobservată ipoteza potrivit căreia pârâtul, într-adevăr, l-a lovit pe minorul P.I.A. peste gura cu palma sau cu cureaua, aşa cum au declarat martorii audiaţi în cauză, însă maniera de aplicare si intensitatea loviturii importă în cauza, şi, în special împrejurarea potrivit căreia aceste gesturi şi acţiuni ale pârâtului îndreptate către reclamantă, au loc în prezenţa minorului.
Din declaraţia martorei B.M., coroborat cu răspunsul reclamantei la interogatoriul administrat acesteia, s-a constatat că părţile se lovesc reciproc, pârâtul este alungat din locuinţa comună a familiei de către reclamantă, iar acesta pleca la locuinţa părinţilor săi zgâriat pe faţă şi cu cicatrici la nivelul craniului. A mai precizat martora că reclamanta are obişnuinţa de a consuma băuturi alcoolice după cea de-a doua naşteri, însă ameninţările şi actele de violenţă sunt de natură să imprime o gravitate sporită comportamentului pârâtului, care a ignorat în totalitate starea de vulnerabilitate a soţiei sale, cărora astfel de situaţii îi pot crea un sentiment de insecuritate mult mai mare, afectându-i sănătatea psihică şi fizică, în special ţinându-se cont de împrejurarea potrivit căreia reclamanta încă hrăneşte în mod natural o minoră de 6 luni.
Reţinându-se că potrivit art. 4 lit. b din Legea nr. 217/2003, violenţa psihologică este definită ca impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar, instanţa a apreciat că faţă de frecvenţa scandalurilor provocate de către părţi, împrejurări în care pârâtul devine violent şi fizic, că s-a indus întregii familii o stare de temere.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa a constatat că pârâtul, prin comportamentul său, a creat o presiune psihică şi fizică asupra soţiei sale, manifestându-se violent fizic şi verbal şi creându-i reclamantei o stare de nervozitate şi disconfort fizic şi psihic accentuată şi o stare de teamă actuală şi de intimidare. A mai apreciat instanţa că şi reclamanta prezintă un comportament neadecvat, apreciat ca atare prin prisma existenţei celor doi minori.
Instanţa a mai apreciat că aptitudinea comportamentului agresorului de a inspira teamă şi de a crea, la modul real, suferinţe psihice victimei trebuie analizată şi prin raportare la persoana acesteia, existând în mod rezonabil presupunerea că o persoană anterior agresată fizic şi psihic este mai predispusă de a dezvolta reacţii de teamă, nelinişte, nesiguranţă, chiar dacă noile violenţe îndreptate împotriva sa nu au aceeaşi amploare. Cum situaţia faptică prezintă o gravitate sporită, iar consecinţele acestei stări de teamă se pot accentua în sens negativ, minorii fiind nevoiţi să asiste la diferitele scene de violenţă dintre părinţi, instanţa a constatat că se impunea luarea unor măsuri de protecţie în privinţa reclamantei şi a minorilor, în privinţa acestora din urmă în scopul protejării stării de sănătate şi de dezvoltare afectivă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, cererea de apel nefiind motivată nici în fapt şi nici în drept.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei civile apelate, prin prisma prevederilor art. 476 alin.2 C.pr.civ., (În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă), instanţa de control judiciar a reţinut că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză, corect evaluate de prima instanţă, a rezultat că intimata-reclamantă a suferit agresiuni specifice conceptului de violenţă în familie, aşa cum este definit prin art. 3 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Apelantul nu a invocat în apel niciun motiv pentru care s-ar impune reformarea soluţiei primei instanţe, nu a negat că a săvârşit acte de violenţă la adresa soţiei sale, solicitând doar să i se permită să îşi vadă copii până la soluţionarea divorţului aflat în curs.
Pe de altă parte, din certificatul medico-legal nr. 9xx/A2-D, eliberat de Serviciul Clinic de Medicină Legală Galaţi în data de 2x.0x.2016, a rezultat că intimata-reclamantă prezenta leziuni traumatice la nivelul pleoapei superioare a ochiului stâng prin lovire corp dur cu suprafaţă neregulată, la nivelul braţului prin comprimare cu mijloace contondente, ce puteau data din 2x.0x.2016 şi pentru care erau necesare 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Chiar dacă aşa cum a reţinut şi prima instanţă nici comportamentul intimatei-reclamante nu este unul ireproşabil, aceasta se încadrează în definiţia prevăzută de art. 26 din Legea nr. 217/2003, respectiv de persoană a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei şi astfel, poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe măsuri – obligaţii sau interdicţii.
Este de reţinut că, pentru instituirea unui ordin de protecţie, nu este necesar ca violenţa invocată să fie concretizată fizic cu un nivel de gravitate semnificativ. Sentimentul de insecuritate creat intimatei – reclamante este de natură a impune măsuri de protecţie în ceea ce o priveşte.
În consecinţă, Tribunalul a apreciat că, prin măsura luată de prima instanţă, s-a răspuns scopului preventiv urmărit de lege, pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ., impunându-se respingerea apelului ca nefondat.
Având în vedere faptul că apelantul-pârât a beneficiat pe parcursul procesului de asistenţă juridică din oficiu, instanţa a dispus ca onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, să fie avansat din fondurile Ministerului de Justiţie.
