Perimare


Deliberând asupra acţiunii de faţă înregistrată sub nr.32820/245/2012, constată următoarele:

Din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 10.12.2012, când a fost suspendată cauza conform disp. art.242 pct.2.Cod procedură civilă, pentru lipsa părţilor.

În cauză nu s- a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Văzând că, în conformitate cu dispoziţia art. 248 C. pr. civ., orice cerere de  chemare în judecată se perimă de drept, chiar şi în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 C. pr. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu şi că în cauza de faţă nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de in an, instanţa, în temeiul art. 248 şi art. 252 C. pr. civ., urmează a constata perimată acţiunea de faţă.