Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe cu nr. 121/282/2009 din data de 22.01.2009, petenta S.C. P. S.A. a solicitat anularea procesului–verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 8, întocmit de un agent constatator din cadrul Consiliului judeţean Buzău.
În cuprinsul procesului–verbal, s-a reţinut în sarcina petentei faptul că Sonda de forare 206 Bragareasa, cu certificatul de urbanism nr. 166/31.10.2007, a fost realizată şi dată în exploatare fără autorizaţie de construcţie, iar în momentul verificării, nu mai exista nici o persoană, deoarece sonda funcţiona.
În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal contestat, instanţa a constatat că acesta nu a fost întocmit cu respectarea tuturor condiţiilor de formă prevăzute de art. 16 şi 17 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, printre alte menţiuni, data săvârşirii contravenţiei, iar în conformitate cu prevederile art. 17 din acelaşi act normativ, lipsa menţiunii privind data săvârşirii faptei atrage nulitatea procesului verbal.
Din cuprinsul procesului-verbal contestat reiese faptul că la momentul constatării contravenţiei, lucrarea fusese realizată şi dată în exploatare fără autorizaţie de construcţie, iar în momentul verificării, nu mai exista nici o persoană, deoarece sonda funcţiona.
Potrivit Deciziei nr. 7/20.11.2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 84/19.02.2001, pronunţată de fosta Curte Supremă de Justiţie – Secţiile Unite, într-un recurs în interesul legii, „în cazul construcţiilor în curs de finalizare, data săvârşirii contravenţiei este data constatării acesteia, iar în cazul construcţiilor finalizate, data săvârşirii contravenţiei este data finalizării acesteia”.
Prin urmare, agentul constatator, având în vedere că a menţionat în procesul-verbal faptul că la data constatării contravenţiei lucrarea fusese finalizată, avea obligaţia de a face cercetări pentru a afla data terminării acestei lucrări, aceasta fiind şi data săvârşirii contravenţiei, potrivit deciziei menţionate mai sus. Menţionarea datei comiterii faptei contravenţionale, care nu este acelaşi lucru cu data întocmirii procesului-verbal (aceasta din urmă fiind menţionată în cuprinsul procesului-verbal, respectiv 23.12.2008), este importantă pentru calcularea termenului de prescripţie a aplicării sancţiunii contravenţionale. Prin urmare, există obligativitatea menţionării separate a celor două date. Chiar dacă, prin ipoteză, data săvârşirii contravenţiei (care este în speţă data finalizării construcţiei), era identică cu data constatării ei, iar menţionarea unei singure date în procesul-verbal era suficientă, totuşi ar fi fost necesar să se poată deduce măcar din cuprinsul procesului-verbal că fapta a fost săvârşită (adică lucrarea de construcţie a fost finalizată) la data constatării ei, lucru care nu s-a realizat în speţă.
Fata de considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, apreciind că neindicarea datei săvârşirii contravenţiei atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate care face de prisos cercetarea procesului-verbal sub aspectul temeiniciei, instanţa a admis plângerea şi a anulat procesul-verbal de contravenţie.