Prin plângerea contraventională înregistrată pe rolul Judecătoriei T la data de 28.05.2012 sub nr.2504/324/2012, petentul M M K a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria CP nr……. din data de ….. întocmit de un agent constatator din cadrul IPJ G-Poliţie R M.
În motivarea în fapt a plângerii contraventionale, M M K a arătat că a fost nedreptăţit prin aceea că, agentul de circulaţie nu a acceptat să-şi aducă actele din cealaltă maşină, respectiv poliţa RCA şi certificatul de înmatriculare din maşina ce se afla în spatele său, condusă de soţia sa, M M O, cu nr.de înmatriculare . Petentul mai arata că, ulterior a înţeles că agentul de poliţie l-a sancţionat şi pentru faptul că nu ar fi deţinut stingător de incendiu, cu toate că agentul constatator nici măcar nu a cerut să deschidă portbagajul şi nici nu l-a întrebat ce are în portbagaj. De asemenea, petentul învederează că, el a scris pe procesul-verbal că are actele în maşina din spate şi că o să conteste procesul-verbal, semnându-l, însă pe copia primită nu apar toate aceste menţiuni făcute de el.
Plângerea contravenţională nu este motivată în drept.
Potrivit dispoziţiilor art.36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art.1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravenţională formulată de petent este scutită de plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
II.Apărări
Intimatul, deşi legal citat, nu a formulat întâmpinare la plângerea contravenţională introdusă de către petent şi nu s-a prezentat în instanţă, prin reprezentant legal, pentru a arăta dovezile şi mijloacele sale de apărare, dar la solicitarea instanţei a depus la dosar raportul agentului constatator (f.18).
III.Probe
Petentul a depus la dosarul cauzei, în susţinerea plângerii formulate, următoarele înscrisuri conformate cu originalul: carte sa de identitate (f.4), poliţa de asigurare RCA (f.5), certificatul de înmatriculare (f.6). În conţinutul plângerii contravenţionale, petentul a menţionat şi numele a doi martori, respectiv M T şi M M, fără însă a le arăta domiciliul, instanţa neputând administra această probă, în lipsa indicării domiciliului.
În temeiul art.129 alin.4 cpc., instanţa a dispus ataşarea la dosar a fişei cu antecedente contravenţionale a petentului (f.8).
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare şi sanctionare a contraventiilor seria CP nr. ……/…….., s-a retinut în sarcina petentului că la data de 10.05.2012, in jurul orei 2325 în C a fost depistat în trafic conducând autoturismul marca F cu nr.de înmatriculare ……. pe DJ251/A în loc. C fără a avea asupra sa certificatul de înmatriculare şi poliţa RCA şi fără ca auto să fie dotat cu stingător incendiu.
Faptele petentului a fost încadrată juridic potrivit dispoziţiilor art.101 alin.1 pct.18 şi art.101 alin.1 pct.13 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Prin acest proces-verbal s-a dispus aplicarea unei amenzi contraventionale in cuantum de 420 lei pentru contravenţia prev.de art. art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi sanţiunea contravenţională a „avertismentului” pentru contravenţia prev.de art.101 alin.1 pct.13 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Instanta va reţine că, pentru a putea fi sancţionată o fapta contravenţională, se impun a fi îndeplinite două tipuri de cerinţe: intrinseci, constand în încalcarea cu vinovaţie a unei norme de drept, faptă care va atrage dupa sine o sancţiune prevăzută de lege, dar şi extrinseci constând în constatarea corespunzatoare a faptei respective de către o persoană abilitată în acest sens – agentul constatator. În plus, agentului constatator îi incumbă obligaţia de a respecta o serie de forme expres prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, ce au menirea de a proba dincolo de orice îndoială existenţa faptei, vinovaţia contravenientului şi legalitatea actului realizat în acest sens .
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa investită cu solutionarea plangerii verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal şi hotaraste asupra sancţiunii.
1. In ceea ce priveste termenul de introducere a plangerii, instanţa reţine că procesul-verbal a fost încheiat în data de 10.05.2012 iar petentul a introdus plângerea contravenţională pe rolul instanţei, la data de 28.05.2012. Având în vedere faptul că procesul verbal nu a fost semnat, spre luare la cunoştinţă de către petent şi înmânat acestuia, termenul va curge de la data comunicării procesului-verbal către petent. Faţă de faptul că, deşi au trimise două adrese intimatului pentru a face dovada comunicării procesului-verbal de contravenţie atacat, acesta nu a înţeles să răspundă solicitărilor instanţei, motiv pentru care instanţa priveşte plângerea formulată de către petent ca fiind introdusă în termenul legal prevăzut de dispoz. art.31 din OG nr.2/2001 si art.118 din OUG nr.195/2002.
Instanţa constată faptul că, după rămânerea cauzei în pronunţare, la dosarul cauzei a fost depusă dovada comunicării către petent a înştiinţării privind obligaţia de plată a amenzii din data de 06.07.2012 (f.22-24).
2. În ceea ce priveste legalitatea procesului verbal instanţa retine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 17 din O.G. 2/2001 cuprinzand toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitătii absolute exprese. De altfel, instanta a retinut că petentul nu a formulat obiectiuni exprese privitoare la legalitatea procesului-verbal.
3. În ceea ce priveşte temeinicia procesului verbal, instanţa retine că, potrivit art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) iar potrivit art.101 alin.1 pct.13 din acelaşi text de lege, contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor şi al obiectelor în sau pe vehicule.
În cauza Anghel c.Romaniei (pronuntata la 04.10.2007) din fata Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a pus problema daca fapta sanctionata contraventional potrivit legislatiei interne are caracter penal in sensul art.6 din Conventie.
Conform jurisprudentei Curtii (cauzele Ozturk c.Germaniei, Lauko c.Slovaciei, Salabiaku c.Frantei s.a.) cele trei criterii avute in vedere pentru stabilirea acestui aspect sunt:
-calificarea faptei in dreptul intern;
-natura faptei incriminate;
-natura si gravitatea sanctiunii.
Fata de aceste criterii si de intelesul dat lor in jurisprudenta Curtii, avand in vedere faptul ca, potrivit OG nr.2/2001, amenda contravetionala este distincta de acoperirea eventualelor prejudicii cauzate de savarsirea faptei contraventionale, avand, deci, un caracter sanctionator si preventiv, rezulta cu certitudine ca procedura contraventionala, reglementata de OG nr.2/2001, poate fi asimilata procedurii penale, din perspectiva art.6 din Conventie.
Asa cum a retinut si Curtea, procedura judecarii acestor plangeri este una civila si se bazeaza pe regula cuprinsa in art.1169 c.civ., conform careia cel care face o propunere inaintea instantei trebuie sa o dovedeasca. Prin urmare, cel care pretinde ca situatia de fapt retinuta in procesul-verbal nu corespunde realitatii, trebuie sa probeze aceasta.
Aceasta modalitate ar parea ca incalca din start cerinta referitoare la sarcina probei, care in mod normal, ar trebui sa apartina celui ce acuza, in speta, organului constatator al contraventiei. In realitate, fapta respectiva este probata cu ajutorul prezumtiei (prezumtia de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor conditiilor de fond si de forma prevazute de lege) este asociata cu prezumtia de autenticitate (actul emana in mod real de la cine se spune ca emana) si cu prezumtia de veridicitate (actul reflecta in mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitenta)).
Aceasta prezumtie, deşi neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atat in doctrina de specialitate, cat si in practica instantelor judecatoresti, astfel ca se poate afirma ca este o prezumtie prevazuta de lege, in sensul pe care instanta europeana il da acestui concept.
Curtea precizeaza ca toate sistemele legale cunosc si opereaza cu ajutorul prezumtiilor si ca, in principiu, Conventia nu interzice aceasta, dar, in materie penala, obliga statele sa nu depaseasca o anumita limita.
In acord cu jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, in privinta prezumtiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depaseasca in folosirea lor, instanta considera ca una din limitele pana la care sa actioneze prezumtia de temeinicie a procesului-verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de catre agent. Astfel, in situatia in care fapta este constatata personal, procesul-verbal, legal intocmit, se va bucura de prezumtia de temeinicie.
Instanta apreciaza ca aceasta solutie este in acord cu art.6 din Conventie, din moment ce instanta va verifica, oricum, din oficiu, legalitatea procesului-verbal, in raport cu mentiunile a caror lipsa atrage nulitatea absoluta a acestuia.
Situatia este diferita atunci cand, din continutul procesului-verbal, reiese ca fapta nu a fost constatata personal de catre agentul care l-a intocmit. In aceasta situatie, in lipsa unor elemente de natura sa probeze situatia de fapt retinuta, prezumtia de temeinicie nu isi gaseste aplicarea.
Asadar, având în vedere ca aceste contraventii au fost constatate personal de către agentul constatator va opera deci prezumtia de temeinicie a procesului-verbal de contraveţie şi având în vedere că petentul nu a administrat probe în combaterea acestuia, instanţa constată că nu a fost răsturnată prezumţia de temeinicie a procesului-verbal, reţinându-se că a fost făcută dovada existenţei faptelor contravenţionale şi a vinovăţiei petentului M MK.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, potrivit art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită, de modul si de mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.
În concret, instanţa a avut în vedere la individualizarea sancţiunii atât faptul că petentul are antecedente contravenţionale (f.8) cât şi atitudinea acestuia de nerecunoaştere a săvârşirii contravenţiilor, apreciind ca nu este vinovat de faptele contravenţionale reţinută în sarcina sa.
În raport de aceste criterii de individualizare, instanţa apreciază că sancţiunile aplicate de agentul constatator sunt individualizate în mod corect, astfel: în ceea ce priveşte prima contravenţie, prev. de art.101 alin.1 pct.18 în cuantumul minim prevăzut de lege pentru această contravenţie, şi anume de 420 lei (6 puncte de amendă), iar în ceea ce o priveşte pe cea de-a doua, prev. de art.101 alin.1 pct.13 s-a aplicat sancţiunea contravenţională a „avertismentului” şi că scopul sancţiunii contravenţionale nu poate fi atins decât prin executarea amenzii contravenţionale.
Pentru toate considerentele de fapt si de drept mai sus menţionate, instanţa urmează să respingă plângerea formulată de petent ca nefondată.
