Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pogoanele cu nr. 65/282/2009, petentul A. Ş. a solicitat anularea procesului–verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PCA, nr. 0589796/20.10.2008 întocmit de către un agent constatator din cadrul INSPECTORATULUI DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI BUZĂU – Postul de Poliţie Pogoanele.
În cuprinsul procesului–verbal, s-a reţinut în sarcina petentului faptul că a condus autoturismul pe DN 2C, în afara localităţii Pogoanele, şi a efectuat manevra de depăşire a unui alt autoturism, încălcând marcajul axial continuu.
Pe situaţia de fapt, instanţa a constatat că în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului „orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită”. Deşi textul se referă la „infracţiune”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în mai multe rânduri, că noţiunea de „infracţiune” are un caracter autonom faţă de dreptul intern, precizând totodată criteriile în raport cu care se definesc infracţiunile în dreptul european. În raport cu aceste criterii, s-a decis că fapte calificate de dreptul intern ca fiind contravenţii pot fi considerate infracţiuni, în sensul Convenţiei, generând obligaţia, pentru statele membre, de a asigura garanţiile prevăzute de art. 6 al Convenţiei (cauza Lauko c. Slovaciei). În acelaşi sens s-a pronunţat, pe plan intern, şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 317/2003.
Astfel, deşi Statul are posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le poate pedepsi pe cale contravenţională decât pe cale penală, aceasta nu înseamnă ca autorii acestor infracţiuni să se afle într-o situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală (cauza Grecu împotriva României, nr. 75101/01, par. 58, 30 noiembrie 2006).
În speţă, având în vedere faptul că sancţiunea amenzii contravenţionale aplicate petentului are un caracter preventiv şi sancţionator, iar sancţiunea complementară a suspendării permisului de conducere îi restrânge acestuia dreptul la circulaţia pe drumurile publice, articolul 6 alin. 2 din Convenţie şi garanţiile procesuale generale prevăzute de acesta, inclusiv prezumţia de nevinovăţie, sunt pe deplin aplicabile.
Aplicarea principiului prezumţiei de nevinovăţie atrage răsturnarea sarcinii probei în cadrul plângerii contravenţionale. Astfel, petentul nu trebuie să facă proba nevinovăţiei sale, ci revine autorităţii din care face parte agentul constatator obligaţia de a dovedi vinovăţia celui căruia i se impută săvârşirea contravenţiei prin procesul-verbal contestat.
Întrucât, în cauză, intimatul nu a furnizat probe care să ateste veridicitatea faptei contravenţionale reţinute în sarcina petentului, şi prin urmare nu a răsturnat prezumţia de nevinovăţie care funcţionează în favoarea acestuia, instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, precum şi ale art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, va admite plângerea formulată de către petent, cu consecinţa exonerării acestuia de plata amenzii contravenţionale aplicate.
