DOSAR nr. 1300/338/2009
SENTINTA CIVILA NR.1232
Sedinta publica din data de 15.10.2009
Pe rol fiind judecarea cauzei civile avand ca obiect plangere impotriva procesului-verbal de contraventie privind pe petent M. D. G., in contradictoriu cu intimata POLITI ORASULUI X.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns petentul personal, martorul T. H. A., lipsa fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Instanta in baza art.193-197 C.pr.civ. purcede la ascultarea martorei T. H. A., dupa identificarea acesteia si sub prestare de juramant.
Petentul arata ca nu are intrebari de pus martorei.
Instanta avand in vedere ca nu mai sunt alte probe de administrat si alte cereri de formulat, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Petentul solicita pe fond admiterea plangerii, intrucat el nu locuieste la acea adresa si agentii constatatori nu au vazut geamul stropit. De asemenea arata ca a refuzat sa semneze procesul verbal intrucat agentii nu l-au lasat sa citeasca continutul procesului verbal.
J U D E C A T O R I A
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
La data de 26.05.2009 a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Z. sub nr. 1300/338/2009, plangerea formulata de petentul M. D. G. impotriva procesului verbal de contraventie seria AP, nr. 0457664 din 14.05.2009 emis de intimata Politia Orasului X.
In fapt, petentul a motivat ca a fost amendat cu 500 lei deoarece la data de 05.05.2009, in jurul orelor 19.00, ar fi aruncat pe geam cu o solutie urat mirositoare, murdarind geamul de la apartamentul nr. 26, proprietatea numitei T. H. A.si ar fi facut galagie tulburand linistea locatarilor din bloc. Petentul mentioneaza nu se face vinovat de cele mentionate in procesul-verbal, deoarece el nu locuieste la adresa la care se face referire in actul de sesizare, locuind pe str. X, bl. 1, sc. B, ap. 26.
La dosarul cauzei a fost depus in procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventie seria AP, nr. 0457664 din 14.05.2009 emis de intimata Politia Orasului X.
Plangerea contraventionala a fost scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, in baza dispozitiilor art. 36 OG 2/2001.
Intimata, legal citata, nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
Instanta a incuviintat si administrat, proba cu inscrisuri si proba testimoniala, audiind martorul asistent T. H. A..
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal atacat s-a retinut in sarcina petentului savarsirea de catre aceasta la data de 05.05.2009, la ora 19.00, a faptei prevazute de art. 2 pct.28 din Legea nr.61/1991, republicata- tulburarea, fara drept, a linistii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma, si art. 2 pct. 4 din Legea nr. 61/1991 aruncarea asupra unei persoane, constructii sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substante inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corosive sau care murdaresc, daca nu s-au produs vatamari ale integritatii corporale sau sanatatii ori pagube materiale si sanctionate de art. 3 pct 1 lit. a si b din acelasi act normativ, constand in aceea ca petentul a aruncat cu o substanta urat mirositoare, murdarind geamul apartamentului nr. 26 si a tulburat linistea locatarilor din bloc.
A fost aplicata sanctiunea contraventionala a amenzii in cuantum de 300 lei pentru savarsirea faptei prevazute de art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 si 200 lei pentru savarsirea faptei prevazute de art. 2 pct. 4 din Legea nr. 61/1991, procesul-verbal nefiind semanat de petent si fiind semnat de un martor asistent-T. H. A..
In drept, instanta retine ca potrivit art. 34 din O.G. 2/2001, instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii.
In acord cu prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului, s-a prevazut in Constitutia Romaniei faptul ca au prioritate dispozitiile europene asupra celor din dreptul intern, astfel incat interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale interne urmeaza sa se faca prin prisma celor europene, a caror preeminenta a fost stabilita prin norme constitutionale. Astfel, in art 20 din Constitutie se prevede la alin 1 faptul ca „ Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte .”, iar in alineatul 2 al aceluiasi text constitutional se prevede faptul ca „ daca exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarie internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile .
Pentru a stabili cine are sarcina probei trebuie sa se stabileasca mai intai daca fapta de care este acuzat petentul constituie **acuzatie in materie penala**, in sensul art. 6 CEDO. Criteriile folosite in mod constant in jurisprudenta Curtii, pentru a se stabili daca o acuzatie constituie **acuzatie in materie penala** sunt urmatoarele:
1.Clasificarea faptei potrivit dreptului national. Curtea a precizat ca acest prim criteriu are valoare relativa. Potrivit dreptului intern faptele savarsite de petent atrag raspunderea contraventionala, art. 2 alin. 1 Legea nr. 61/1991.
2.Natura faptei incriminate. Legea nr. 61/1991, care a fost incalcata prin savarsirea faptei, se adreseaza tuturor cetatenilor avand aplicabilitate generala.
3. Natura si gravitatea sanctiunii aplicate. In ceea ce priveste sanctiunea amenzii, elementul esential in functie de care Curtea analizeaza aplicabilitatea art.6, este caracterul preventiv si sanctionator, deci scopul acesteia. Astfel, chiar si in ipoteza in care cuantumul amenzii contraventionale este unul redus, art.6 va fi aplicabil sub aspect penal, atat timp cat amenda este un mijloc de constrangere a petentului, o masura de prevenire a savarsirii de noi fapte, amenda neavand deci caracterul unei despagubiri pentru acoperirea unui prejudiciu.
Din coroborarea art.8 din OG 2/2001, care instituie caracterul administrativ al amenzii contraventionale, cu dispozitiile art. 16 si 23 din acelasi act normativ, rezulta ca amenda este distincta de eventualele prejudicii produse, persoana imputernicita sa aplice sanctiunea stabilind si despagubirea, facand mentiune in procesul verbal.
Avand in vedere cele trei criterii mentionate mai sus faptele de care este acuzat petentul, reprezinta o acuzatie in materie penala in sensul art. 6 CEDO, petentul beneficind de prezumtia de nevinovatie. Sarcina probei revine agentului constatator.
In ceea ce priveste savarsirea faptei prevazute de art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 constand in aceea ca petentul a tulburat linistea locatarilor, agentul constatator nu a produs in instanta niciun fel de dovada pentru dovedirea celor consemnate in procesul verbal. Asadar, instanta constata ca nu a fost rasturnata prezumtia de nevinovatie a petentului si va anula amenda contraventionala in cuantum de 300 lei aplicata petentul Matasaru Daniel George prin procesul verbal seria AP, nr. 0457664 din 14.05.2009 emis de intimata emis de intimata pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 2 pct 28 din Legea nr. 61/1991.
In ceea ce priveste savarsirea faptei prevazute de art. 2 pct. 4 din Legea nr. 61/1991 constand in aceea ca petentul a aruncat pe geam cu o solutie urat mirositoare, murdarind geamul apartamentului de la nr. 26, instanta constata ca situatia retinuta in procesul-verbal este corect, fapt ce rezulta atat din declaratia martorului asistent T. H. Ani (fila 16), rasturnandu-se astfel prezumtia de nevinovatie a petentului. Examinand procesul-verbal in conformitate cu competenta oferita de art.34 alin.1 teza finala din O.G. nr.2/2001, de a aprecia asupra sanctiunii stabilite, considera ca, fata de persoana contravenientului, de gravitatea faptei, astfel cum a fost retinuta de agentul constatator, de urmarea acesteia, si fata de celelalte criterii prevazute de art. 21 din OG nr. 2/2001, sanctiunea aplicata nu este proportionala cu gravitatea faptei. Astfel, instanta va reduce cuntumul amenzii de la 200 lei la 100 lei.
Avand in vedere cele mentionate mai sus, instanta va admite in parte plangerea contraventionala si va dispune dupa cum urmeaza:
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite in parte plangerea contraventionala formulata de petentul M. D. G., cu domiciliul in X, str. X, bl. 1, sc. B, ap. 8, judetul B., impotriva procesului-verbal verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria AP, nr. 0457664 din 14.05.2009 emis de intimata Politia Orasului X, cu sediul in X, judetul B..
Anuleaza amenda contraventionala in cuantum de 300 lei aplicata petentul M. D. G. prin procesul verbal seria AP, nr. 0457664 din 14.05.2009 emis de intimata pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 2 pct 28 din Legea nr. 61/1991
Dispune reducerea cuantumului amenzii contraventionale aplicate petentul M. Daniel G. prin procesul verbal seria AP, nr. 0457664 din 14.05.2009 emis de intimata pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 2 pct 4 din Legea nr. 61/1991, de la 200 lei la 100 lei.
Exonereaza partial petentul de plata amenzii in cuantum de 500 lei, urmand ca acesta sa plateasca o amenda contraventionala de 100 lei.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 15.10.2009.